VIP Magazin
22 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Decalogul lui Andrei Strâmbeanu
Mai 2014, Nr. 120

Decalogul lui Andrei Strâmbeanu

Comentează   |   Cuprins

Există oameni pe care doreşti să-i cunoşti altfel, dar ei sunt de neatins, fiindcă nu vor să le fie trecută viaţa în revistă. ei se retrag de adevăr, de afirmaţii în rimă sau de citate pe toată pagina. ei nu doresc interviuri fără sfârşit despre ceea ce a trăit inima lor care încă nu uită...

Ca unul dintre cei mai remarcabili reprezentanţi ai generaţiei şaizeciste în literatura română din basarabia – poet, dramaturg, publicist, tribun, etc. –, maestrul prezintă un capitol viu al dramaticei noastre istorii ce începe din 1940 şi, din păcate, continuă până astăzi.

viaţa sa personală e o nesfârşită dramă despre care preferă să tacă. nu adaugă metafore sau alte figuri de stil vieţii până la unire şi nu încetează să creadă în unirea cu românia, aşteptând această zi cu toate uşile deschise. alt drum nu există, rămâne doar „să te asculţi pe tine însuţi” şi să aştepţi, afirmă maestrul. principiul pe care îl respectă cu insistenţă. altele nu-şi au locul în viaţă, în decalog, în inimă. toate au însumat un singur gând. lecturaţi-l!



Să te asculţi pe tine însuţi
Un artist autentic nici nu poate să nu se asculte pe sine. Dar, de regulă, artiştii autentici confundă realitatea cu ficţiunea şi numaidecât eşuează, atât în viaţa socială, precum şi în cea personală. Nemaivorbind de cea conjugală. Cunosc asta din propria experienţă. Cam de acelaşi „noroc” am avut parte în ce priveşte credinţa în Dumnezeu şi românismul meu, care s-a manifestat încă din fragedă copilărie. Din cauza ambelor credinţe mi s-au tras toate relele în viaţa mea de om sovietic. Mereu eram persecutat: am fost scos din serviciu de 12 ori, piesa „Minodora”, montată la Teatrul „Luceafărul” de către Ion Ungureanu, a fost interzisă cu câteva minute înainte de începerea spectacolului. Poeziile, nuvelele („Gândacul de Colorado”, mai ales), simple articole de ziar, cum ar fi cel în care îl apăram pe marele rapsod Nicolae Sulac, în textul „Primăvara” (muzica de Mihai Dolgan), în toate, cei de la CC îmi găseau modernism, naţionalism, susţinere a Primăverii de la Praga. Şi asta, urmare a faptului că tatăl meu, Nicolae Strâmbeanu, fusese împuşcat de NKVD în vara anului 1948.



Că maică-mea a fost o roabă, muncind cu sapa la colhoz, nu mai face să vorbim. Toate acestea, plus foametea organizată de Stalin în anul 1947; operaţia suportată la plămâni, în 1958, soldată cu moartea mea clinică; prima căsătorie stricată de KBG, alte greutăţi, au făcut din mine un om dominat de dezamăgiri. Nici succesele politice (am fost consilier prezidenţial şi deputat în Parlament), nici succesele literare n-au putut să mă vindece. Şi, cireaşa de pe tort, actuala biserică, materialistă, cu preoţi ce se tocmesc ca muzicanţii pentru botez, nuntă şi înmormântare, se interpune tot mai mult între mine şi Dumnezeu. Iar unirea cu România cu cât întârzie mai mult, cu atât aduce mai mult profit unor patrioţi, foşti agenţi KGB. Da, cu cât mai mult ascult de mine, cu atât mai trist devin. Dar nu chiar atât de trist încât să uit că îl am pe fiul meu Andrieş, în vârstă de opt ani, pe care l-am făcut cetăţean român. De dragul lui mă ţin tânăr, optimist şi longeviv. 

Text: Andrei Strâmbeanu
Foto: fotoroom.md
Concept: Ana Popenco

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău