VIP Magazin
14 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
De aicea pân’ la rai cărăruia-i toată scai
Aprilie 2012, Nr. 96

De aicea pân’ la rai cărăruia-i toată scai

Comentează   |   Cuprins

Vsevolod Ciornei. Om de litere, semne de punctuaţie, sunete şi gesturi, laureat al câtorva concursuri de împrejurări

Suntem răstigniţi pe contradicţii. Vrem să trecem pârăul fără să ne udăm picioarele. Să câştigăm mult muncind puţin. Să mâncăm usturoi şi să mirosim a trandafir. Şi aşa mai etcaetera. 

Dar mai ales să gustăm savuroasa dulceaţă a păcatului şi totuşi să ne rezervăm un bilet în rai. Sau cel puţin să stăm la coadă la ghişeul cu bilete pentru paradis ca să fim în rând cu lumea.

Să ne vadă oamenii că suntem la fel de ipocriţi ca şi ei, că jucăm acelaşi spectacol şi nu deviem de la scenariul general acceptat.
A fi în rând cu lumea este imperativul nostru ancestral. A nu ne face de ruşine. A nu ieşi din front. A nu depăşi viteza regulamentară – metaforic vorbind, căci la concret, în traficul rutier moldovenesc, anume respectarea regulilor de circulaţie îl face pe conducătorul auto un fel de cioară albă.

De fapt, cam pe aici îşi iţeşte perfida figură paradoxul. Vrem să fim în rând cu lumea doar noi, între ai noştri. Să respectăm regulile noastre de comportament nescrise chiar şi atunci sau mai ales atunci când aceste reguli ne dictează să încălcăm regulile scrise şi prescrise.

De această cuminţenie ancestrală şi patriarhală profită din plin şmecheraşii şi mai ales şmecheroii pe care cică îi alegem pentru ca ei cică să ne servească şi să ne reprezinte şi apere interesele.

De-un paregzamplu. E zarvă mare în ultima vreme pe plai cu o lege cu privire la combaterea discriminării. Biserica şi o parte din forţele politice au văzut în textul ei şi câteva rânduri cu privire la nediscriminarea minorităţilor sexuale. Şi de atunci, de luni bune de zile, sperie pudibonda populaţiune mioritică cu pericolul pe care sodomiţii îl prezintă pentru moralitatea societăţii noastre. Declaraţii peste declaraţii. Dacă adoptăm legea, ne ducem dracului chiar mai înainte decât ne-au prezis-o mayaşii. Moralitatea noastră, care se presupune că acum este pe culmi înalte şi de puritatea primei zăpezi, va coborî vertiginos la nivelul la care broasca se scarpină la genunchi. Unele localităţi au fost proclamate zone libere de homosexualism. E curios că printre acestea figurează şi nişte sate în care homosexualii sunt cunoscuţi, probabil, doar ca personaje de bancuri şi ca înjurături ruseşti. E la fel cum ai plasa pe străzi semnul de circulaţie „Parcare interzisă OZN-urilor”. Dar lumea e în treabă. Militează pentru tradiţiile strămoşeşti heterosexuale, pentru verticalitatea ortodoxiei noastre ireproşabile, pentru asigurarea cu abonamente a tuturor moldovenilor la trenul care duce în rai.

În fond, Biserica are dreptatea ei atunci când condamnă păcatele. Atâta doar că nu numai sodomia este considerată păcat, ci şi multe alte îndeletinciri de-ale enoriaşilor, acestea fiind cu mult mai frecvente pe-aici decât iubirea dintre persoanele de acelaşi sex. Ba şi mai straniu este că sodomia e situată în fruntea pericolelor, deşi nu figurează în lista celor şapte păcate de moarte: 1.Mândria; 2.Zgârcenia; 3.Desfrânarea; 4.Lăcomia; 5.Mânia; 6.Zavistia; 7. Lenea şi neîngrijirea sufletului. N-am prea auzit de campanii contra lacomilor din această ţară care, păcătuind capital, o cam duc spre condiţia sapei de lemn. Nici contra mânioşilor care incită lumea la o luptă permanentă unii contra altora. Ei nu prea sunt blamaţi la fel de crâncen ca homosexualii, al căror număr şi pondere sunt cu mult sub cele ale aţâţătorilor de furie.

Paradoxal – a câta oară semnalăm paradoxul?, dar de data aceasta e doar unul aparent – în această cruciadă contra hoardelor de pederaşti care ne ameninţă patria, cei mai activi şi mai speriaţi sunt comuniştii, până nu demult demolatori de biserici şi reciclaţi recent în ctitori de locaşuri sacre. Homosexualismul este pentru ei acum un duşman cu mult mai mare decât imperialismul mondial, cu toate că şi imperialismul redevine inamic, după ce la putere şi la repartizarea creditelor şi granturilor imperialiste participă deja alte partide.

Şi iată că aici paradoxul e împins afară din joc de către logica firească şi simplă. La putere se află alţii. Aceşti alţii au promis regimul de călătorii fără vize în Uniunea Europeană. Uniunea Europeană a condiţionat instituirea acestui regim şi cu adoptarea unei legi care să prevină discriminarea minorităţilor de tot felul. Discriminarea femeilor, persoanelor de alte rase şi etnii, de alte religii, a persoanelor cu handicap din punctul de vedere al sănătăţii. Dacă legea e adoptată şi dacă e instituit şi regimul de călătorii fără vize prin toată Europa înseamnă că ăştia rămân la putere, deci niciun gheşeft pentru partidul demolatorilor deveniţi ctitori. Dar nu poţi milita pentru discriminarea femeilor şi invalizilor, că pierzi electoratul. Şi atunci scoţi din lege cele câteva rânduri despre homosexuali şi porneşti hora demagogiei. Imperialismul mondial şi alianţa care a uzurpat puterea de stat doar prin simplul fapt că ne-a luat-o şi nu ne-o dă înapoi vor să ne iubească pe toţi pe invers! Săriţi, moldoveni, schimbaţi drapelul, imnul, culoarea ochilor şi a imnului ca să nu ne recunoască curlangiii identitatea noastră măcinată de crize!

Cu politica e deci limpede. Cu Biserica, nu prea tare – poziţia ei e justificată, dar pretenţia de a influenţa adoptarea legillor intră pe domeniul Cezarului, pe care însuşi Mântuitorul îl ceda Cezarului. Mai rău e cu AIE, care e la noi în rolul Cezarului. Pe de o parte, vrea şi trebuie să adopte legea antidiscriminare, pe de alta – îi este frică de influenţa electorală a clerului dominant. Aceasta e dilema. Biletul în rai nu are nicio treabă cu toată povestea asta.

Nu ştiu pe ce investigaţii îşi întemeiază partidele de la guvernare fobia de votul ecleziastic, dar ar fi poate cazul să ţină cont şi de raportul dintre interesele imediate ale călătoriilor în UE şi interesul cam abstract şi foarte ulterior al călătoriei definitive spre Eden sau spre vizaviul acestuia. Deocamdată, Occidentul imperialist ne-a furnizat doar felurite lucruri comode – automobile, frigidere şi tot felul de năzdrăvănii electronice pe de o parte, dar şi ceea ce numim noi drepturile omului de a purta haine mai comode, de a fi egali indiferent de culoarea pielii, sex, religie, pe de altă parte. Dacă la această egalitate ar participa şi oamenii care fac dragoste oleacă mai altfel decât majoritatea, oare chiar ar cădea cerul peste noi?

În toate sondajele ne reconfirmăm orientarea spre Uniunea Europeană. Dar UE nu înseamnă doar să te poţi stabili cu mult mai la vest de Prut şi să ridici salarii de peste o mie de euro. Înseamnă să trăieşti conform regulilor adoptate şi respectate în aceste state. Străzile curate, drumurile netede şi liniştea stabilă nu sunt valori europene şi nici un dar divin. Ele constituie un stil de viaţă, un nivel de educaţie care, de altfel, nu este chiar uniform în toată Europa. Este şi un alt nivel de conştiinţă, care admite că omul poate fi democrat şi homosexual sau poate fi socialist moderat şi în acelaşi timp fumător de marijuana, că omul poate susţine agresiuni în alte ţări, apărând concomitent drepturile animalelor. Un mod de viaţă bazat pe un principiu deloc sofisticat şi deloc străin folclorului nostru: trăieşte şi lasă-i şi pe alţii să trăiască.

Eurofilia noastră se poate împăca cu ortodoxia. Dacă ortodoxia se împacă cu limuzinele luxoase şi cu banii furaţi donaţi pentru restaurarea mănăstirilor, până la urmă ar putea blagoslovi şi trocul care ia călătoriile libere peste fruntarii în schimbui unei relative liberalizări a moravurilor erotice.  Cred că e mai bine să vorbim cinic despre schimbul acesta – lege adoptată pentru vize anulate – decât să molfăim la infinit noţiuni ca valori, tradiţii, moralitate, pe care le discredităm tot mai mult împingându-le în zona unei demagogii ipocrite, cusută cu cea mai albă aţă din lume şi menită să camufleze nişte interese atât de politice şi atât de mercantile, încât nici toate mătăniile din lume nu le-ar permite purtătorilor lor să intre în trenul spre paradis. Este ca şi cum ai vrea să intri în avion cu un lansator de grenade ascuns în sân.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+12°