VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Chişinăul cel vechi şi nou: bijuterii arhitecturale
Octombrie 2007, Nr. 42

Chişinăul cel vechi şi nou: bijuterii arhitecturale

Comentează   |   Cuprins

Este extrem de dificil a scrie despre Chişinău. Cum să prezinţi o localitate, o urbe ridicată de către voia istoriei la rangul de capitală a unui stat când în negura trecutului sunt sute şi mii de ani de istorie care până astăzi rămân nedescifraţi? Arheologii au descoperit pe vatra actualului oraş aşezări umane care datează din epoca de piatră, adică 35-8 mii de ani î. Hr. Noi preferăm să operăm cu cifre mai recente şi punem la bază cea mai veche menţiune documentară datată de la 17 iulie 1436 şi semnată de domnitorii Moldovei Ilie şi Ştefan, care au întărit lui Oncea-logofăt mai multe moşii drept răsplată pentru slujbă credincioasă. A doua menţiune documentară ţine de 1466, fiind legată direct de un document emis de cancelaria domnitorului Ştefan cel Mare, care a întărit “seliştea” Chişinău după Vlaicu Pârcălab, unchiul ilustrului domnitor. Şi viitorul oraş, pe atunci un sat nu prea mare, timp de mai bine de o sută de ani s-a aflat în posesia lui Vlaicu Pârcălab, iar după moartea lui a trecut prin moştenire la nepoţi şi strănepoţi. Dar anii trec şi aduc cu ei şi multe schimbări. Localitatea aşezată parcă special în calea drumurilor comerciale creşte, dar se schimbă şi proprietarii. După 1576, stăpân al Chişinăului devine boierul Drăguşi, iar de la el, pe la 1616, trece în posesia lui Constantin Roşca, de la care la 1641, prin documentul semnat de domnitorul Vasile Lupu, trece sub stăpânirea Mănăstirii Sf. Vineri din Iaşi, rămânând în această situaţie până la începutul secolului XIX.

Deşi, în „Descrierea Moldovei” a lui Dimitrie Cantemir, Chişinăul este surclasat de Lăpuşna şi Tighina după locul ocupat prin dezvoltare şi importanţă, voia destinului face ca anume el să devină localitatea pe care o preferă Rusia drept capitală pentru viitoarea gubernie. Alegerea s-a făcut nu fără participarea mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni.

Noi nu putem concepe istoria Chişinăului fără pomenirea unor evenimente de mare importanţă: 16 mai 1812 – anexarea Basarabiei la Rusia - Chişinăul devine capitala noii provincii; 3 august 1815 - apare „Liturghia” - prima carte în limba română tipărită sub îndrumarea lui Gavriil Bănulescu-Bodoni; septembrie 1820 – iulie 1823 – la Chişinău s-a aflat poetul rus Aleksandr Puşkin; 1878 – se aprobă stema Chişinăului; 1889 – se pune în funcţiune tramvaiul cu cai, 15 decembrie 1892 - se dă în folosinţă prima tranşă a conductei de apă. Putem face şi alte constatări cronologice, la fel de importante: 1677  – prima atestare documentară a Chişinăului ca oraş; 2 august 1940 - formarea R.S.S.M. cu capitala Chişinău; 1990 – restabilirea instituţiei de primar. Întâiul primar de Chişinău după proclamarea independenţei a fost Nicolae Costin.

Sala Eparhială

Sala Eparhială (sau cum s-a mai numit în epocă – Casa Arhiepiscopului Serafim) a fost una dintre cele mai frumoase clădiri ale Chişinăului (astăzi, pe acest loc se înalţă casa Guvernului). A fost construită într-un singur an de zile (1910-1911), la dorinţa ctitorului Serafim Ciceagov, având cea mai bună sală de concert din Basarabia. În anii ’30, a fost dotată cu reţele electrice. În 1941, a fost aruncată în aer de către autorităţile sovietice în retragere.

Arcul de Triumf

Porţile sfinte sau Arcul de Triumf – construcţia în jurul căreia parcă s-ar axa întreg Chişinăul - au fost construite în 1840 şi au o istorie destul de interesantă. În 1836, când a fost dată în folosinţă Catedrala, unul din clopotele care nu a încăput în clopotniţă (6,5 metri), a fost amplasat în Arcul de Triumf, proiectând-se un edificiu nu prea mare care ar fi amintit de simbolul construit la Paris. Cu timpul, aici a fost instalat un ceas, orologiu important pentru Chişinău.

Primăria (1902)

A avut două edificii – aşa-zisa Primăria Veche (1817) şi Primăria Nouă, pe care o cunoaştem astăzi, construită în 1902 în stil neoclasic, cu elemente gotice după proiectul lui M. Elade cu participarea directă a lui Alexandru Bernardazzi (arhitect al oraşului în anii 1850-1878). În 1941, clădirea a fost aruncată în aer de către sovietici. Primul cinematograf din Chişinău şi prima proiectare a unei pelicule cinematografice s-a făcut tot în incinta primăriei (1902).

Catedrala Naşterea Domnului (1830)

Catedrala nouă a Chişinăului a fost zămislită în momentul în care oraşul a devenit, la 1812, centru gubernial. Mitropolitul de atunci, românul Gavriil Bănulescu-Bodoni, a ştiut să demonstreze că o biserică la marginea imperiului este nu numai un loc de închinăciune, ci şi un stâlp al creştinătăţii.

Proiectul catedralei aparţine arhitectului Abraam Ivanovici Melnikov, care a văzut catedrala în vis. În 1835, arhitectul Gaschet propune proiectul Piaţa Catedralei, un ansamblu arhitectural din care să facă parte Catedrala, Clopotniţa, Porţile Sfinte (care la acel moment încă nu erau construite), clădirea Mitropoliei. Mai târziu, Alexandru Plămădeală şi Eugen Bernardazzi reuşesc să adauge la acest complex încă o piesă - monumentul lui Ştefan cel Mare. Nici arhitecţii sovietici n-au avut încotro şi au legat clădirea guvernului (construită pe ruinele fostei Mitropolii şi a Casei Eparhiale) aranjând-o simetric faţă de complexul Catedralei. În 1941, Catedrala a fost aruncată în aer parţial de către armatele sovietice în retragere. În 1962, este aruncată în aer Clopotniţa, iar Catedrala este transformată în sală de expoziţie. În 1989, Catedrala a fost retrocedată bisericii şi, cu concursul Primăriei Chişinăului, se reconstruieşte Clopotniţa.

seminarul teologic (1813)
biblioteca naţională (2007)


A fost fondat de mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni. Ultimul bloc al Seminarului, cel care astăzi aparţine Bibliotecii Naţionale, a fost construit în perioada 1900-1902. În 1926, aici a fost deschisă Facultatea de Teologie. Din acest Seminar au ieşit nu numai prea înalţi prelaţi, cum ar fi Axentie Stadniţchi, mitropolitul Gurie Grosu, mitropolitul Antonie Plămădeală, mitropolitul Nestor Vornicescu, dar şi alte importante personalităţi politice ale Basarabiei - Ion Inculeţ, Pan. Halippa, Petre Cazacu, Ion Pelivan ş. a. După 1918, la Seminarul Teologic au activat nume de referinţă pentru cultura şi ştiinţa română - Nichifor Crainic, Petre Constantinescu-Iaşi, Ştefan Berechet, Ioan Savin, Gala Galaction. În timpul celui de-al doilea război mondial, o parte din clădirile Seminarului Teologic au fost deteriorate, inclusiv biserica Seminarului. După război, locul a fost eliberat pentru viitoarea clădire a guvernului şi pentru Biblioteca Naţională.

liceul de băieţi nr. 1 (1833)
muzeul naţional de istorie (2007)


Odinioară, clădirea Muzeului Naţional de Istorie a aparţinut primului Liceu de Băieţi din Basarabia. Liceul de Băieţi nr. 1 a fost fondat în 1833 şi a închiriat case şi localuri pentru discipolii săi până în 1878, când directorul Vasile Soloviov a reuşit să obţină fonduri şi, după proiectul arhitectului H. Lonskoy, a fost construită faţada clădirii, iar părţile laterale sub formă de turnuri au fost proiectate de Iacob Uscat. După cel de-al doilea război mondial, clădirea şi-a schimbat menirea în mai multe rânduri, ca la începutul anilor ’60 să devină unul din blocurile Institutului Politehnic din Chişinău. În anii ’80, s-a început reconstrucţia fundamentală a clădirii, ea devenind sediul Muzeului Naţional de Istorie.

Hotelul „Suisse” (1835)
biblioteca municipală “B.P. Haşdeu” (2007)


Hotelul a funcţionat până în preajma celui de-al doilea război mondial, iar în anii 1946-1947 a fost reconstruit din temelie, spaţiul lui fiind extins. Clădirile Hotelului „Suisse” au fost concepute iniţial la 1835 ca nişte case care urmau a fi date cu chirie, fiind construite de familia Monastârschi. La 1873, aceste edificii au fost vândute Seminarului Teologic, care în 1864 le dă în chirie elveţianului Charles Thomas Selouidenis, care a şi fondat aici Hotelul „Suisse”. Luat în arendă doar pe 12 ani, acest imobil a funcţionat ca hotel până în 1940. Această clădire este remarcabilă prin faptul că după 1946 a fost reconstruită din temelie de către o femeie arhitect, R. Spirer, sub îndrumarea directă a arhitectului Alexei Şciusev. Actualmente, aici e amplasată Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu”, deoarece pe vremuri, când spaţiile erau închiriate de Liceul de Băieţi nr. 1, aici a învăţat marele savant.

izvorul dintâi (1834)
academia internaţională de dezvoltare agricolă (2007)


Izvorul dintâi (havuzul) a fost construit din 1834 până în 1840 conform unei decizii a primăriei. Cele 26 de izvoare care multă vreme au curs libere de sub dealul Bisericii Mazarache până în Bâc, au fost captate în nişte uluce speciale, cioplite în piatră, de unde veneau sacagiii şi încărcau poloboacele cu apă pentru a alimenta oraşul. Proiectul a fost elaborat de Osip Gaschet, iar lucrările propriu-zise au fost efectuate de către meşterul Suioldji din Odessa. Cum se întâmplă de obicei, banii alocaţi de primărie n-au fost suficienţi pentru realizarea lucrării şi atunci s-a apelat la ajutorul populaţiei, care şi-a adus aportul său bănesc în sumă de 849 ruble şi 39 de copeici. Astăzi, de acel izvor aminteşte doar o piatră comemorativă şi clădirea enormă a întreprinderii „Apă-Canal”, edificată chiar în preajma acestui izvor.

liceul de băieţi nr. 3 (1901)
sfatul ţării (1918)
academia de teatru, artă şi muzică (2007)


Destinul a făcut ca edificiul Liceului de Băieţi nr. 3 din Chişinău să treacă prin două războaie mondiale, o revoluţie şi câteva cutremure devastatoare şi să ajungă prin timp până în zilele noastre într-o stare aproape perfectă. Anume clădirea Liceului nr. 3 a fost aleasă în calitate de sediu pentru primul parlament al Basarabiei (1917-1919). După care a fost cedată din nou elevilor, băieţilor de la Liceul „Alexandru Donici”. În 1933, la Chişinău a fost transferată Facultatea de Agronomie a Universităţii din Iaşi. În 1940, după 28 iunie, aici un timp a avut sediul Institutul de Limbă şi Literatură adus din Tiraspol. După război, clădirea a fost utilizată ca sediu pentru administraţia sovietică şi ca bloc central pentru Institutul Agricol din Chişinău. Actualmente aparţine Academiei de Teatru, Artă şi Muzică din Republica Moldova.

penitenciarul (sec. xix)

Penitenciarul din Chişinău în stilul lui mauritan a fost construit în anii ’70 ai sec. XIX. Ca să nu influenţeze arhitectura oraşului, s-a găsit o soluţie de compromis potrivit căreia o închisoare a fost amplasată într-un cadru arhitectonic elegant. A suferit în urma cutremurului din 1940 şi o parte din ziduri s-au surpat. Dar a fost refăcută în grabă de autorităţile sovietice, care au suprapopulat-o în perioada 28 iunie 1940 – 3 iulie 1941. Până în prezent, este utilizată în calitate de penitenciar. Prin ea au trecut mari personalităţi: Constantin Stere, Pan. Halippa, Grigori Kotovski, Emanuil Catelly, Teodosie Cojocaru ş.a.

monumentul lui alexandru II
monumentul lui ştefan cel mare şi sfânt


Monumentului lui Alexandru II a fost amplasat la intersecţia străzii Gogol şi bulevardului Alexandru, în colţul Grădinii Publice, în memoria împăratului, care la 1877, pe 12 aprilie, a citit în această piaţă manifestul despre declanşarea războiului ruso-turc şi lupta pentru eliberarea Bulgariei. Turnat din bronz, avea imprimat pe soclu anii de domnie a împăratului - 1853-1881. A fost demolat în 1918, pe locul lui fiind instalată, în 1927, statuia lui Ştefan cel Mare.

biserica luterană (1838)
preşedinţia republicii moldova (2007)


Biserica Luterană din Chişinău ori Kirha, a fost edificată de comunitatea luterano-evanghelică din Chişinău, care era constituită în temei din nemţi stabiliţi cu traiul în Basarabia după 1812.

Biserica consta dintr-un turn, o clopotniţă, totul construit în stil neogotic. Pe lângă biserică a existat un fel de pension pentru copiii nobilimii germane şi basarabene. A dispărut în 1960, fiind distrusă de autorităţile comuniste. Era o mostră de arhitectură germană, chiar în inima Chişinăului, nu departe de locul unde se înalţă astăzi clădirea Preşedinţiei Republicii Moldova, care în linii mari aminteşte de acea clădire.

hotelul londra (sf. sec. xix)

Data exactă a construcţiei nu o cunoaştem, dar se ştie că la începutul secolului XX era unul dintre hotelurile cele mai preferate de către oaspeţii importanţi ai Chişinăului. Aici se oprise în 1914 Vladimir Maiakovski, care a vizitat Chişinăul pentru o singură noapte (şi care a apreciat la justa valoare vinurile moldoveneşti). Aici, în acest hotel, Constantin Stere, în 1906, a scris celebra sa recenzie „Poetul pătimirii noastre”, articol prin care l-a consacrat în eternitate pe tânărul debutant ardelean Octavian Goga. În timpul războiului, clădirea a avut de suferit şi a fost reconstruită cu tot ansamblul de clădiri din preajmă (hotelul se afla în actualul edificiu vizavi de CC „Sun city”).

casa întrunirilor nobilimii basarabene (1888)
cinematograful „patria” (2007)


Construită în 1888, pe locul Clubului Englez. Arhitect – Heinrich Lonsky, cetăţean austriac. Executată în stil clasic cu elemente de baroc, avea la intrare un foişor original, iar pe faţadă – sculpturi-cariatide. În această clădire a avut loc una dintre şedinţele de constituire a Sfatului Ţării. Edificiul a fost distrus în anii celui de al doilea război mondial. Pe locul lui a fost înălţat Cinematograful „Patria”.

Iurie Colesnic

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

DIN RAI SE FACE RAI
NICOLI   -  
06 Mai 2012, 16:49
Sus ↑
super
victor   -  
29 Octombrie 2012, 22:39
Sus ↑
wau
lah   -  
23 Ianuarie 2014, 18:33
Sus ↑
Superb aceasta trebue de stiut neaparat caci cine nu stie trecutul nu stie nici vietorul
Patriot   -  
26 Iulie 2014, 01:46
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
-1°