VIP Magazin
22 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Cei mai buni şi cel mai bun - Vasile Botnaru
 Descarcă
Februarie 2011, Nr. 81-82

Cei mai buni şi cel mai bun - Vasile Botnaru

Comentează   |   Cuprins

şeful biroului de la Chişinău „Radio Europa Liberă”

>> Primul „răcnet al tehnicii” l-am cunoscut la Minsk. A fost o spaimă zdravănă, când a trebuit, preţ de o săptămână, să învăţ, la o redacţie intrată în vacanţa de Revelion, programul de paginare Ventura, ca să revin la Chişinău şi să pornim în regim de urgenţă ziarul „Sfatul Ţării”. După, cred că nu există „răcnete” care să mă descumpănească. Dimpotrivă, mă ambiţionează…

>> Ce este iPhone4? Citisem undeva, înainte de hemoragia de pe Wikileaks, că liderul cecenilor, Kadîrov, ar avea un Kalaşnikov placat cu aur. Atitudinea „pioasă” faţă de o unealtă a morţii mă descumpăneşte. În ce hal poate să ajungă specia umană aflăm, din păcate, nu numai din romane de ficţiune. Dar, tot specia umană oferă surprizele plăcute. Cred că iPhone4 poate fi definit fără rezerve drept unealtă a vieţii. Este exact antipodul unui kalaşnikov.

>> Nimeni nu are monopol asupra adevărului,
decât Dumnezeu, care l-a fragmentat şi l-a împărţit (şotios) ca să ne încerce de minte. Este şi o regulă de viaţă de la care nu poţi devia, până la urmă…

>> Oamenii buni domină lumea. Altfel ar fi dispărut demult în neant. Nu mă grăbesc niciodată să clasific oamenii, pentru că rişti să greşeşti fatal. Prefer, când se poate, să mă retrag tiptil, regretând că am provocat debitarea de răutăţi.

>> Subscriu formula lui Ion Creangă despre „boţul de lut”. Ar fi despre mine. Încerc să fiu conştient mereu de şubrezenia vieţii şi mă strădui să o savurez, fără să devin robul unor pasiuni, cutume sau obsesii.

>> Dacă te respecţi, vine şi respectul. În plus, încerc să nu fac niciodată lucrul de mântuială. Am învăţat această lecţie de la meşterii adevăraţi,  îndemânatici şi neîntrecuţi în meseriile lor - zidari, olari, lemnari, dar şi dascăli sau lăutari. Atunci când vecinul nostru din satul Cinişeuţi, moş Iacob, îşi înhăma caii, era un adevărat spectacol. Era academicianul căruţaşilor. La fel cum exista un singur om, nenea Semion, care avea curajul şi îndemânarea să coboare în fântână ca să deznămolească puţul. Â

>> Un jurnalist bun trebuie să nu trişeze, restul se învaţă…

>> Am avut tupeul să cred că sunt ştirist, într-un timp. Acum am obrăznicia să cred că pricep câte ceva în jurnalism radio.  Deşi, sincer vorbind, cel mai mult mi-ar plăcea să practic videojurnalismul (care e mai subtil decât televiziunea) şi jurnalismul de web, ca să „nu rămân de cârd”.

>> Fireşte, mai am de învăţat. Că doar nu sunt nebun să zic „gata, le ştiu pe toate!”. Meseria noastră presupune să ştim a mânui instrumentele, primul în trusă fiind limba română, apoi toate celelalte folosite pentru comunicare. Or, aici, e „Cale lactee”, pentru cine vrea să persevereze şi poate încuia lenea în casă. După care vin sculele jurnalismului modern, universal, cele cu care captezi sunete, imagini...   

>> Cine îşi mai scrie astăzi textele cu pixul? Poate doar poeţii mai îndărătnici. Când PRO TV-ul tatona terenul la Chişinău, eram cameramanul Lorenei Bogza, care făcea ştiri pentru Bucureşti. Am primit atunci „peigere”, din alea pe care le mai vedem în filme cu poliţişti şi doctori somaţi printr-un cod să se prezinte la centrală. Erau primele lese electronice ce ni se legaseră la gât. Dar ne bucuram ca nişte copii care găsesc cadourile sub Pomul de Crăciun. Cine îşi putea imagina atunci că, foarte curând, telefoanele mobile vor fi accesorii nelipsite din ghiozdanele copiilor de la şcoala primară?... Cărţile însă, vor supravieţui, sunt convins.

>> În perioada de formare, când eram închişi în „cuşca sovietică”, mă impresionau vocile celor care ne vorbeau pe unde scurte, printre pârâituri, dar, oricum, păreau din altă lume, ca şi Lenon sau Vîsoţky. Primul dintre cei văzuţi pe viu a fost decanul facultăţii de jurnalism de la Universitatea de la Moscova, Iasen Zasursky. Imaginaţi-vă că este bine-merci, l-am văzut recent într-un reportaj de la festivităţile aniversare de la „Eho Moskvî”.  Un model de jurnalist „dobă de carte”, tolerant, rafinat, cu bun simţ, echilibrat, nepătimaş, dornic să înveţe mereu şi modest, era Constantin Chiroşco, care, dacă nu s-ar fi prăpădit de tânăr, i-ar fi putut învăţa pe mulţi dintre colegii de areal lingvistic ce înseamnă convieţuire democratică. 

Ştiaţi că… tastatura inteligentă iPhone4 vă ajută să scrieţi rapid şi precis diferite mesaje, iar pentru a culege o pagină la maşina de tapat era nevoie de un efort fizic considerabil?

Coordonatori proiect: Sergiu Gavriliţă, Simion Ciochină.
Concept foto: Zinaida Esepciuc.
Text: Marcel Toma.
Foto: Roman Rybaliov.
Locaţie: club FAMOUS.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău