VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Ce am învăţat... (decembrie 2012)
Decembrie 2012, Nr. 103

Ce am învăţat... (decembrie 2012)

Comentează   |   Cuprins

Cristina Mîţu
membru al consiliului coordonator al audiovizualului
Mă bucur de o perioadă generoasă de evenimente frumoase din viaţă, rodul unor lecţii dure… învăţate în ultimul an.

În 2012 am învăţat să fiu mai tolerantă, să înţeleg că lucrurile frumoase vin pe neaşteptate, să învăţ din toate şi de la toţi, să ascult, să tac şi să zâmbesc, să spun „Nu”, să aştept, să admir şi să cred.

Cred în destin. Am învăţat că trebuie să am răbdare, că nimic nu este întâmplător şi că totul îşi are timpul său. Visurile mai vechi sau mai noi devin realitate, este necesar să stai în banca ta şi să crezi. E trist când nu mai ai visuri.

Curajul şi încrederea în sine fac casă bună, iar tandemul acestora, pe alocuri, mă lasă perplexă în sensul frumos al cuvântului. Am înţeles că uneori trebuie să îndrăzneşti să ceri, să încerci, să te întreci şi să sari mai sus decât pot ceilalţi.

Ambiţia mişcă munţii din loc. Uneori e necesar să renunţi la weekenduri, să schimbi casa pe birou, să munceşti ca pentru cinci pentru a demonstra performanţă, pentru că mai sunt unii de părerea că tinereţea este un handicap. Am învăţat să învăţ şi să-i învăţ şi pe alţii, iar atunci când am simţit că bat pasul pe loc, am decis să accept noi provocări, rămânând recunoscătoare experienţei lăsate în urmă.

Independenţa e prietenă bună cu mine, ea îmi oferă acel grad de satisfacţie şi stabilitate, dar în acelaşi timp mă lasă în singurătate. Uneori chiar e indicat să o fac pe neajutorata şi fragila… dar nu pentru mult timp, joc fals acest rol.

Disciplina şi exigenţa mediului militar, onoarea gradului şi a uniformei m-au făcut să învăţ ce înseamnă responsabilitate, promptitudine şi inteligenţă emoţională. Experienţa de ofiţer nu se deprinde din cărţi sau poveşti, ea trebuie trăită: te doboară, te ridică, te educă şi te responsabilizează.
 În 2012 am prins gustul schimbării. Noua postură mă obligă să învăţ mai mult, nu ezit să întreb, să studiez, să excelez. Îmi place!

Am multe gânduri… şi toate mă duc la câţiva oameni, cei fără de care nu aş fi învăţat atât de multe. În topul listei se află familia mea. Plecăciune!

Valeriu Munteanu
deputat PL
Fiind oarecum în epicentrul vieţii politice de la Chişinău, prozaică şi rudimentară, dar totodată dură şi adevărată, am înțeles, o dată în plus, că „politica nu este recomandată celor cu inima slabă şi nici celor care cred în Scufiţa Roşie. În viaţa reală, lupii înving mereu.” În acelaşi timp, pentru a-ţi susţine cu hotărâre părerile proprii, nu este neapărat să ofensezi sau chiar să vitriolezi pe cineva.

Poate chiar, în ultimul timp, am învăţat să  fiu mai insistent, m-am obişnuit să nu renunţ atât de uşor la promovarea lucrurilor pe care le consider cu adevărat necesare. Cu multă insistenţă, o idee sănătoasă poate fi inserată în textul unei legi, schimbând starea de lucruri dintr-un domeniu sau altul. Astfel a fost condamnat comunismul, au fost interzise secera şi ciocanul, astfel am început lustraţia.

Totuși cel mai uşor aş putea să spun ce nu am învăţat în ultimul an. Nu am învăţat să ascund adevărul, nu am învăţat să folosesc jumătăţi de măsură, nu am învăţat să nu spun lucrurilor pe nume atunci când trebuie, nu am învăţat să trec peste uneltirile detractorilor, nu am învăţat limba moldovenească, nu am învăţat să tolerez incultura. Din păcate, încă nu am învăţat să acord suficient timp familiei (poate reuşesc la anul viitor), nu am învăţat să trec indiferent pe lângă nevoile oamenilor, nu am învăţat ateismul ştiinţific, nu am învăţat să fiu mercantil, nu am învăţat să cred minciunilor sau laudei deşarte, nu am învăţat să iubesc comunismul, nu am învăţat să nu-mi iubesc neamul, nu am învăţat să ignor problemele mari, dar mai ales pe cele mici, nu am învăţat să urăsc...

Am învăţat o mulţime de lucruri frumoase, de la cele trei copile ale mele, Camelia, Ilinca şi Smaranda, care mă frapează mereu cu judecata lor inocentă, cu ele am învăţat că, indiferent de orice, trebuie să rămân calm, alături de ele niciodată nu pot să fiu supărat sau obosit.

Doina Cernavca
fondatoare „Clubul nostru”, patroana „Roconcept”

Când eram mică, aveam un carnet cu o copertă verde şi groasă, în care notam cele mai importante realizări din viaţa mea, dar şi cele mai grele supărări. Şi totodată, ca fiecare fată visătoare, la început de an îmi scriam cele mai arzătoare dorinţe, cu gândul că Doamne-Doamne le va citi şi îndeplini. Un fapt important era totalizarea de la finele anului, când înşiram pe câteva pagini întregi tot ce mi s-a întâmplat şi am reuşit sau nu prea să fac în anul respectiv.

Pentru mine, decembrie a devenit o lună tristă. În calendarul meu, ziua de 7 decembrie e ziua care mi-a lăsat o cicatrice. Şi din 2010 tot nu vrea să dispară. Ce-am învăţat eu de atunci? Că oamenii nu se schimbă. Oricât  de mult ai vrea, încerca, spera şi  visa, nu poţi strivi egoismul dintr-un om. Şi nu-i poţi da mai mult decât îl interesează.

Ce-am învăţat? Să nu port mască. Aşa cum fac foarte multe femei, în încercarea de a-şi ţine barbatul, şi aşa cum fac mulţi, extrem de mulţi bărbaţi, interesaţi să-şi păstreze imaginea de om cinstit şi familist. Probabil după ultimele cazuri publice de divorţ, lumea nu va mai reacţiona atât de scandalos, inventând tot felul de motive care ar fi putut rupe cuplul încercat de viaţă.

Acum doi ani, doar eu şi Viorica Nagacevschi eram privite ca două victime, ca două femei părăsite de soţi care au ales să-și caute adevărata fericire. Cum săracul nu înţelege bogatul, aşa fericitul nu-şi va da seama de starea în care se află un om care trece print-un divorţ. Că „Timpul le vindecă pe toate” nu este adevărat. Nu, nu vindecă timpul nimic şi, credeţi-mă, nu o spun din teorie, dar ştiu cum e.

Pot oare doi oameni care au împărţit tot ce au avut mai bun să divorţeze şi să râmână prieteni? Nu. Şi nici nu e nevoie…

Eu am o prietenă, doar una. Şi ea de fiecare dată se enervează când nu-i răspund la telefon. Ce nu înţelege Nata e că eu încă nu mi-am învăţat cea mai importantă lecţie a momentului. Şi ea ştie acest lucru cel mai bine… În schimb, am încetat să lupt, să demonstrez, să mă chinuiesc şi să nu accept. Am ales să inventez şi implementez. Deocamdată, doar planuri şi proiecte. Am ales să muncesc mai mult, să cresc, să cunosc şi alţi oameni de peste Prut şi să-i aduc la evenimentele organizate de „Clubul Nostru”. Am hotărât să mă reapuc de PR muzical, aşa cum „tu asta poţi face cel mai bine”, vorba Natei.

Eu încă învăţ să apăs butonul verde la telefonul mobil ca să răspund: „Bună, Adrian, ce faci, cum ești?”...

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+30°