VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Ce am învăţat... (aprilie 2013)
Aprilie 2013, Nr. 107

Ce am învăţat... (aprilie 2013)

Comentează   |   Cuprins

Nata Sarioglo
reporter TV7

În ultima perioadă, iubesc obsesiv culoarea roşie. Am renunţat la cea albastră după lungi dueluri cu proriu-mi eu. Acum îmi place să cred că pictez în roşu cafeaua de dimineaţă, care-mi frige dureros, dar cu sfinţenie limba.

Caut fire de roşu până şi în textele pe care învăț să le ticluiesc zilnic. În zâmbetul sau tristeţea celor din jur descifrez mesaje cifrate şi citesc pe silabe gânduri cu nuanţe preschimbate din albastru în roşu. Ocolesc hainele de această culoare, oja sau chiar rujul cu luciu holywoodian. Şi totuşi, închid ochii şi iarăşi creez visuri pe care le conturez iremediabil în roşu.

Am încercat să lupt, să-mi reneg preferinţele nou-născute. Şi am pus pe scripeţii adevărului avantajele roşului, apoi pe cele ale albastrului, şi invers. Am creat liste imaginare care şi acum se întrec în argumente. Şi-mi disec plăcerile, speranţele şi aspiraţiile zilnic. Ca să renunţ, să şterg, apoi s-o iau de la capăt. Rupându-mă cu greu din ringul unde cele două culori sunt adversare, am învăţat că decizia e simplă până la banal.

Am înţeles că tărâmul ce tinde-a fi colorat în nuanţele cerului de vară obosit nu mai e atât de primitor ca altădată, că respinge tot ce e nou şi nu poate suporta paşii moderni ai junilor cu iniţiativă. Rămâne să mă înţeleg cu sufletu-mi, ce nu-mi poate ierta mintea. Da, voi câştiga şi această luptă! Trofeul merge către Roşu. Paşaportul Roşu.

Până la urmă, destinu-i trecător. Poate-oi învăţa cândva să-mi reîndrăgesc culoarea Patriei. Dar ciudăţeniile celei din urmă culori sunt senile, ca ale unei bătrâne izolate. Aşa că, până una, alta, voi face abuz de documentul roşu, care-mi deschide porţile spre o lume... mai roşie. Simt că inima-mi va rămâne tatuată o veşnicie în roşu-albastru.

Gabriel Călin
jurnalist
Am învăţat să văd lumea cu alţi ochi. Cu ochii copiilor mei – ai Karinei şi ai lui Matei. Odată cu ei m-am născut şi eu a doua oară. Acum, pentru mine motiv de bucurie poate fi orice: o floare, un câine, o pisică, ploaia, vântul, soarele...

Alături de cei doi copii şi soţie am învăţat că nu trebuie să renunţ niciodată, iar dacă uneori trebuie să încep totul de la zero, o fac fără ezitare, pentru că în momentele de ezitare pierd timp. Iar atunci când mă gândesc că acest timp l-aş fi putut petrece cu ei, îmi pare o pierdere enormă.

Am învăţat să ascult. Până acum îmi părea foarte greu să mă rup de la toate problemele pe care le am şi să ascult pe cineva. Îmi părea că dacă intru în esenţa unor probleme care nu mă afectează în niciun fel, îmi încarc creierul degeaba. Asta până în momentul în care am vrut şi eu să fiu ascultat. Orice om ajunge să vrea să fie ascultat, măcar o dată în viaţă. Am trecut prin acest moment şi de atunci îi ascult şi eu pe alţii. Cel puţin, încerc.

Am învăţat să nu mă mai gândesc la lucruri mărunte. Nu merită. Viaţa trebuie trăită, nu pierdută pentru tot felul de chiţibuşuri. Uităm asta şi ne trezim înghiţiţi de rutină.

Am învăţat să lucrez în echipă şi să ţin la ea. Deşi pe parcursul timpului am făcut parte din tot felul de grupuri, am învăţat că o echipă mică e, adesea, mult mai eficientă şi mai productivă decât una mare. Important e să fie unită şi să ştie ce are de făcut.

Am învăţat să-mi aleg prietenii. Pe acei dintre ei la care ţin cel mai mult am învăţat să-i ţin cât mai departe de mine. Mă tem că apropierea cu mine i-ar putea răni. Nu că aş fi eu cel mai rău şi mai hain om din lume, ci pentru că a greşi e omeneşte. Greşesc şi eu. De aceea, să-mi ţin la distanţă prietenii înseamnă să-i protejez.

Am învăţat că mai am foarte multe de învăţat, iar cel mai important este
să-mi ajungă timp pentru asta.

Vitalie Călugăreanu
realizator TV, director „Radio Plai”

Pe an ce trece, înţeleg tot mai bine că trăiesc într-o societate pe care nu o pot schimba. Am crezut că dacă o să ajung să lucrez la ziar, la radio şi la TV, o să pot influenţa lucrurile, că mă voi putea „băga” în capul oamenilor ca să le aşez mintea. După 17 ani de presă constat că nu am izbutit nimic. În aceşti 17 ani am crescut 21 de jurnalişti. 40% din ei mi-au „înfipt” cuţitul în spate şi s-au vândut de zeci de ori. Mai bine mă făceam artist, după cum mi-a spus  soţia, care se pricepe la asta, că a făcut şcoală de pian. După 13 ani de căsnicie, a văzut că pot cânta la orice instrument cu clape, deşi am făcut tardiv doar trei luni de nai.

Am mai învăţat meseria de soţ şi de tată. E o adevărată artă. Cred că e cea mai palpitantă experienţă de până acum. Mi-am asumat involuntar rolul de „munte” în calea furtunilor pentru cei dragi: soţie, copii, părinţi şi mă înspăimântă gândul că nu am voie să iau pauze, nici măcar să mă îmbolnăvesc. Am început să urăsc nopţile, pentru că pierd ore din viaţă dormind.

Am învăţat să lucrez „pentru export”, să gândesc ca un neamţ atunci când îmi scriu textele. Jurnalismul de investigaţie e „terenul” pe care mă simt cel mai sigur, dar patronii de presă din Moldova nu sunt extaziaţi de acest gen de jurnalism, aşa că voi lucra doar pentru „export”. Dacă vrei să fii jurnalist liber în Republica Moldova, fă pe dracu în patru şi prinde un contract cu o instituţie de presă prestigioasă de afară. Aşa nu vei fi dependent financiar de patronul de presă moldovean, care fie este angajat politic, fie „dansează” cu mafia, fie pur şi simplu este o lepădătură incapabilă să întreţină o relaţie deşteaptă cu angajaţii.

De câţiva ani, construiesc o casă. Am făcut şi am cărat mortar, am clădit la temelie, am cărat lut şi pietriş cu roaba. Cred că voi ajunge să şi locuiesc în ea. Am învăţat să îngrijesc o livadă de meri de câteva hectare. Ştiu să bat tare, dacă altfel nu se poate. Nu mă vând, nu mint şi nu fur. Muncesc mult şi sunt fericit.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău