VIP Magazin
14 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Ce am învățat...
Aprilie 2012, Nr. 96

Ce am învățat...

Comentează   |   Cuprins

Zina Esepciuc
jurnalist freelancer, fotograf

Orice absolvent de facultate a trăit cândva acest sentiment, care te face să înţelegi că, din ziua în care ţi-ai luat diploma de licenţă, trebuie să iei o decizie care îţi va influenţa viaţa pentru mulţi ani înainte. Eu am decis. Am ales destinaţia Bucureşti. Decizia de a părăsi hotarele ţării pe un termen mai lung decât durata unei vacanţe a fost una suprinzătoare chiar şi pentru mine, eu fiind mereu o persoană isteric de corectă şi care trăieşte conform regulilor. Mai mult ca atât, chiar dacă m-aş fi gândit la asta mai devreme, Bucureştiul ar fi fost ultimul oraş în care m-aş muta.

Deci, am luat-o de la capăt.  Un om deştept a spus cândva că dacă vrei o schimbare, trebuie să faci cel puţin o dată pe zi un lucru pe care nu l-ai făcut niciodată până atunci. Am înţeles că îmi place limba germană şi m-am apucat să o studiez. Ja! Ich spreche Deutsch. Şi, după asta, a urmat şi italiana. În sfârşit, mi-am luat inima în dinţi şi am zburat cu avionul. Am învăţat să prietenesc cu propriile frici şi, din vara trecută, avionul este tipul de transport la care mă gândesc în primul rând atunci când e vorba de o călătorie. O, da... călătoriile. Dacă nu ar fi atât de scumpe, aş cutreiera toată lumea. După ce am avut o aventură neplăcută în Istanbul, am învăţat lecţia „Cum să supravieţuieşti două zile într-un oraş în care nimeni nu înţelege nicio limbă în afară de turcă.”
Cel mai important lucru pe care l-am învăţat în această perioadă a fost cum să construiesc un discurs argumentativ în urma căruia pot să-i fac pe părinţi să înţeleagă că aripioarele mi-au crescut şi că pot să zbor destul de bine ca să nu mai cad.

Am închiriat un apartament în Bucureşti în care am amenajat un studio foto, am început să pictez, să iau cursuri de machiaj, să studiez operatorie, regie de emisie şi editare de imagine la Şcoala de TV şi Film „Tudor Vornicu” şi să-mi trăiesc viaţa.
Am învăţat să gătesc mai des, ceea ce, de asemenea, este un proces creativ, al cărui rezultat nu reprezintă doar hrană spirituală. Profesoară mi-a fost sora, care, recent, m-a făcut mătuşă deja pentru a doua oară şi mi-a demonstrat încă o dată cât de fericit poate fi omul atunci când are o familie.

Nicoleta Gavriliță
interpretă

Am o vârstă frumoasă. Optsprezece ani, în care am învăţat de toate câte puţin, dar nu suficient. Însăşi viaţa noastră e o lungă şi neobosită lecţie. Am învăţat să mă bucur de lucruri simple şi inocente. Am învăţat că visurile se materializează – important e să-ţi doreşti cu adevărat ceva, iar pentru a obţine succesul, trebuie să păşeşti ferm şi să munceşti foarte mult.
Am înţeles că, de fapt, în fiecare zi învăţ ceva. Fie că fac o promenadă prin parcul central, mă deplasez cu microbuzul sau mă aflu la liceu, acord atenţie oamenilor din jurul meu. Acord atenţie la manierele lor, la felul în care comunică, la comportamentul lor şi îmi dau seama că orice detaliu mic, orice greşeală comisă de către mine sau de către cei din jur îmi deschide ochii şi mă face să înţeleg ce e bine şi ce nu.

Cea mai recentă experienţă pe care am trăit-o – participarea la Selecţia Naţională „Eurovision” – m-a învăţat că ceea ce contează cu adevărat atunci când lupt pentru ceva este ca, într-un final, să fiu eu însămi împlinită şi mulţumită de mine. Am înţeles că păreri negative şi critici vor fi mereu, însă acestea trebuie doar să-mi insufle încredere, să mă facă mai puternică şi să mă motiveze să continui lucrul pe care l-am început. Am înţeles că în orice situaţie pe care o trăiesc, există acei oameni de încredere care-mi sunt alături, care mereu vor fi sinceri cu mine şi mă vor susţine – aceştia sunt prietenii şi, bineînţeles, familia mea.
Am aflat de la oamenii din jur că din orice experienţă trăită, de la orice om pe care-l întâlnim trebuie să încercăm să ne alegem cu ceva util pentru noi. Am înţeles că trebuie să învăţăm să gândim pozitiv şi să căutăm partea frumoasă a lucrurilor care ne înconjoară.

Alexandru Luchița
prezentator „jurnaltv”, gimnast

Există multe sloganuri ale unor branduri cu renume, ale căror produse nu am bani să le cumpăr, dar, cum se spune în popor, „nu-i pe asta”. Atunci când nu le poţi cumpăra, cel puţin, te poţi alege cu un slogan gratis. Iar dacă îl descifrezi corect, îţi poate fi de mare folos pentru viaţă. Ceea ce mă inspiră este „Impossible is nothing” şi cred că cel care l-a inventat a fost ori moldovean, ori, de fapt, l-a făcut pentru moldoveni. Este un slogan ce caracterizează atât ţara noastră, cât şi atitudinea cu care trebuie să te trezeşti în fiecare zi. Făcând 18 ani de sport de performanţă, fiind „finanţat” de un stat care alocă câteva mii de lei pe an pentru gimnastica artistică (sportul pe care l-am făcut), am înţeles devreme că nu voi avea ocazia să concurez cu idolul meu rus, gimnastul Alexei Nemov, şi că trebuie să am mare grijă de genunchii mei, pentru că nu am asigurare medicală.

Ce poate fi mai tragic pentru un sportiv decât ideea că, din start, este văduvit de şansă? Dar, în pofida tuturor lucrurilor, mergi mai departe crezând că dacă ai rămas printre puţinii sportivi din miile care au fost pe parcursul anilor, ori eşti „alesul”, ori eşti prost. Totuşi, alegi prima variantă şi nu renunţi pentru că mai crezi în lumina de la capătul tunelului…şi vrei să fii naiv crezând că nu există imposibilul.

Când porneşti să faci un dublu salt, ştii că în câteva secunde poţi să ajungi pe patul de spital sau chiar mai rău. Însă, contrar temerilor care uneori te aduc până la lacrimi, faci trucul… În caz contrar, nu eşti un sportiv adevărat. Apoi, această calitate de a duce lucrurile până la capăt îţi este de folos atunci când ajungi într-un moment greu. În televiziune, vreau să renunţ în fiecare zi… pentru că nu e cea mai simplă meserie. Dar îmi aduc aminte de frica nemărginită pe care o aveam atunci când făceam vreun truc ieşit din comun şi înţeleg că, dacă am putut să trec timp de 18 ani de frica de a-mi pierde viaţa, atunci problemele pe care le am de rezolvat la TV sunt floare la ureche… Şi uite aşa nu renunţ niciodată.
Nu am învăţat prea multe din cărţi… Am învăţat din sport. De fapt, cărţile mi-au dat teoria, iar sportul mi-a dat tăria de a rezista să trăiesc în Moldova, pentru că a trăi aici chiar e un fel de sport.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

da se vede cultura sportului in deosebi gimnastica ne mindrim.
gigelu   -  
10 Martie 2013, 10:42
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+9°