VIP Magazin
19 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
20 cei mai influenţi moldoveni ai anului 1991
Septembrie 2011, Nr. 89

20 cei mai influenţi moldoveni ai anului 1991

Comentează   |   Cuprins

În opinia lui Nicolae Misail, jurnalist, deputat în primul Parlament, redactor-şef al ziarului „Sfatul Ţării” (1990-1993)















01. Mircea Snegur

Fidelitatea cauzei naţionale, curajul de a pune interesul naţional mai presus de cel al unui partid-imperiu, de care a dat dovadă încă de pe timpurile luptei pentru reabilitarea limbii materne, i-au adus capital patriotic, dar şi respectul populaţiei, al deputaţilor de legislatura a XII-a, fiind ales preşedinte al parlamentului, ulterior primul preşedinte al republicii. A avut curajul să cheme populaţia să respingă referendumul unional.  

02. Mircea Druc
Îl caracterizau inteligenţa veritabilă, demnitatea naţională redutabilă, rectiliniaritatea, cunoaşterea mai multor limbi străine, dar şi a politicii externe, simplitatea şi sinceritatea criticii argumentate a imperiului, mesajul convingător şi neclintit că suntem români.





03. Alexandru Moşanu
Era fidel adevărului istoric, cauzei naţionale, intransigent faţă de minciuna istorică şi politică, cumpătat politic, modest, cu o sensibilitate morală deosebită, neîmpăcat cu sforile politice şi cele de culoar de orice natură.





04. Grigore Vieru
S-a remarcat prin poezia sa naţional-patriotică, prin conştiinţa naţională mereu trează şi pururi în front, modestie şi fidelitate cauzei naţionale, intransigenţă faţă de politici imperiale şi stima faţă de valorile culturale ale altor popoare.





05. Ion Druţă
Unul dintre cei mai de valoare scriitori basarabeni, intelectual cu coloana vertebrală dreaptă (chiar dacă unii cred că mai târziu a compromis această calitate), a avut curajul de a fi abordat probleme sociale destul de grave şi de a-l fi înfruntat (ce-i drept, delicat) pe Mihail Gorbaciov. A continuat să ţină aprinsă lumânarea conştiinţei naţionale şi la nivel local, şi la cel unional, chiar şi după sucombarea URSS.

06. Ion Ungureanu
Ca om de înaltă cultură şi dramaturg de excepţie, a influenţat masele mai ales prin arta şi puterea cuvântului artistic, dar şi politico-patriotic. Ca ministru al culturii şi cultelor, a avut curajul să pună problema autocefaliei bisericii ortodoxe naţionale faţă de patriarhia rusă.





07-08. Ion şi Doina Aldea-Teodorovici

Prin talentul şi angajarea lor în promovarea cântecului patriotic, au aprins şi mai ţin trează şi în prezent torţa conştiinţei naţionale, de unitate a neamului românesc. „Trei culori”, „Maluri de Prut”, „Clopotul Învierii”, „Reaprindeţi candela”, „Două lacrimi gemene” au devenit pentru oamenii de bună credinţă de diferite generaţii imnuri spiritual-patriotice.


09. Ion Hadârcă
Conştiinţă naţională mereu trează, spirit neîmpăcat cu minciuna, dar mai ales cu mârşăvia, a avut curajul să apere interesul naţional şi la nivel unional (ca deputat în Sovietul Suprem al URSS din partea Moldovei). Ca vicepreşedinte al parlamentului Republicii Moldova de legislatura a XII-a, a fost primul oficial care a condamnat puciul din august 1991, a avut curajul şi providenţa de a propune la vot, la momentul oportun, imnul naţional „Deşteaptă-te, române”, suspendat mai târziu de parlamentul agrarian.

10. Leonida Lari
Prin versurile de baricadă, dar mai ales prin cuvântările ei de tribun încingea spiritele şi trezea conştiinţa naţională. A influenţat mai ales tineretul şi intelectualitatea pedagogică, dar nu numai. Păcat că mai târziu a eşuat.






11. Andrei Vartic
Actor, patriot, unul din stâlpii renaşterii naţionale, avea putere de convingere prin cuvânt şi era un politician înflăcărat. În nopţile din 19-22 august 1991 a fost pe linia întâi a apărătorilor Chişinăului de trupele armatei sovietice, dislocate în capitală şi împreună cu alţi colegi de parlament a reuşit să opereze practic situaţia de arest la garnizoană a comandantului Grupului de trupe armate de Sud-Est ale Pactului de la Varşovia, dislocat în coastele capitalei.

12. Ion Borşevici

Savant şi diplomat, luptător şi apărător al conştiinţei naţionale, a condus cu discernământ şi abilitate Activitatea Comisiei interdepartamentale pentru studierea problemei statalităţii limbii, grafiei latine şi identităţii limbilor vorbite pe cele două maluri ale Prutului. Aceleaşi calităţi au determinat cursul ferm şi rectiliniu al renaşterii şi reabilitării simbolurilor naţionale din primele şedinţe ale parlamentului de legislatura a XII-a. Avea capacitatea de a influenţa în bine nu numai colegii de parlament, dar şi pe cei din aparatul Preşedintelui Republicii Moldova, şi chiar pe Mircea Snegur, al cărui consilier a fost un timp.

13. Valentin Mândâcanu
Distins apărător şi luptător pentru cauza naţională, a câştigat încrederea şi stima intelectualilor şi oamenilor simpli prin pledoariile sale (scrise şi orale) pentru reabilitarea limbii şi a valorilor spirituale naţionale, inclusiv prin neobosita cultivare a ştiinţei de carte şi exprimării corecte.





14. Ion Vatamanu
Un tribun de un lirism deosebit, a izbutit, mai ales prin poezia sa, să scoată spirite rătăcite din întuneric şi să le conducă spre lumina adevărului, a demnităţii umane şi a conştiinţei de neam. A luptat pentru reabilitarea simbolurilor naţionale şi a vegheat treaz spre a nu fi compromise.





15. Ion Ciuntu
Prin predicile sale a aprins nu numai lumânările credinţei în Dumnezeu, dar şi a ţinut mereu nestinsă candela conştiinţei de neam, a originii noastre milenare. Nu de puţine ori, predicile sale luminate de cumpăt şi înţelepciune creştinească au temperat spirite încinse chiar în parlament.

16. Valeriu Matei
În pofida caracterului stufos al unor mesaje, alocuţiuni, logica raţionamentelor, cunoştinţele vaste şi profunde au imprimat sobrietate şi conţinut amplu mai multor documente cardinale, adoptate în primii ani de activitate a parlamentului, Declaraţia de Independenţă fiind documentul cel  mai relevant în acest context. A influenţat cursul politic şi de renaştere naţională, dincolo de poezie, prin fidelitate adevărului istoric şi ştiinţific, prin perseverenţă şi chiar intoleranţă faţă de minciuna politică şi îndoctrinare. Este unul din iniţiatorii activi ai Conferinţei Internaţionale privind Pactul Ribbentrop-Molotov şi consecinţele lui pentru Basarabia.

17. Gheorghe Ghimpu
Ca luptător mai vechi pentru renaşterea naţională, s-a învrednicit de a fi fost ascultat de toate taberele din parlament, inclusiv adverse. Caracterul cumpătat şi calm, dar onest şi intransigent i-a adus şi stima populaţiei, în particular, a participanţilor la manifestările de stradă, inclusiv cele neautorizate.





18. Nicolae Costin
Intuiţia momentului politic şi spiritul de bun manager al situaţiilor complicate i-a adus postul de primar al capitalei în condiţii social-politice destul de complicate. A ştiut a convinge şi adversarii doctrinari, politici, de multe ori câştigându-i de parte cauzei pentru care pleda. A pus bazele unei gestionări democratice şi corecte din punct de vedere etnic a capitalei.



19. Lidia Istrati

A avut spiritul naţional mereu treaz, dar şi un spirit incoruptibil, plus curajul de a aborda rectiliniu probleme din cele mai incomode. A influenţat mişcarea feministă, dar şi poziţia, atitudinea multor bărbaţi-parlamentari. Nu accepta compromisul, chiar şi cu preţul de a fi greşit uneori.   





20. Nicolae Chirtoacă
Unul dintre puţinii militari de o inteligenţă deosebită şi modestie măsurată. Fiind în serviciile secrete de inteligenţă, a revenit la baştină, unde contribuţia sa la crearea concepţiei de apărare şi a Armatei Naţionale a fost una redutabilă. 






50 cei mai influenţi
În iunie 1991, ziarul „Sfatul Ţării” a publicat topul celor mai populari oameni din Republica Moldova în opinia populaţiei Chişinăului. Iată aşa ar fi arătat Topul „50 cei mai influenţi moldoveni ai anului” dacă această ediţie a „VIP magazin” ar fi apărut în 1991. (punctaj maxim – 100 de puncte)

1. Mircea Snegur (87 p.)
2. Mircea Druc (32 p.)
3. Ion Hadârcă (30 p.)
4. Alexandru Moşanu (23 p.)
5. Valeriu Muravschi (17 p.)
6. Leonida Lari (11 p.)
7. Grigore Eremei (11 p.)
8. Ion Costaş (7 p.)
9. Igor Smirnov (6 p.)
10. Victor Puşcaş (5 p.)
11. Grigore Vieru (5 p.)
12. Nicolae Dabija (4 p.)
13. Petru Lucinschi (4 p.)
14. Constantin Oboroc (4 p.)
15. Andrei Sangheli (3 p.)
16. Constantin Tampiza (3 p.)
17. Gheorghe Ghimpu (3 p.)
18. Mihai Ghimpu (3 p.)
19. Ghimn Pologov (3 p.)
20. Nicolae Costin (2 p.)
21. Serghei Ahromeev
22. Nicolae Blohin
23. Mihai Cimpoi
24. Ion Ciubuc
25. Eugen Doga
26. Ion Druţă
27. Nicolae Dudău
28. Ion Guţu
29. Lidia Istrati
30. Vasile Iovv
31. Anatolie Liseţkii
32. Dumitru Matcovschi
33. Gheorghe Mazilu
34. Valeriu Matei
35. Ion Mocanu
36. Oazu Nantoi
37. Anatol Plugaru
38. Sergiu Plămădeală
39. Vlad Pascari
40. Iurie Roşca
41. Mircea Russu
42. Vladimir Solonari
43. Andrei Safonov
44. Petru Soltan
45. Anatol Şalaru
46. Stepan Topal
47. Anatol Ţaran
48. Ion Ţurcanu
49. Ion Ungureanu
50. Ion Vatamanu

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+8°