VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Doriana Zubcu-Marginean
Aprilie 2009, Nr. 60

Doriana Zubcu-Marginean

Comentează   |   Cuprins

E greu să-ţi imaginezi că fata lui Vasile Zubcu-Codreanu putea să facă altceva decît teatru. Nici nu e nevoie – ar fi o pierdere de timp. Deşi, este pregătită să „facă faţă” mai multor meserii. Pe unele le-a şi abordat, chiar dacă la nivel pasional, iar modelul Doriana Zubcu-Marginean a şi fost „exploatat” în cîteva rînduri de „VIP magazin”.

După ce a cules struguri alături de prichindeii săi şi i-a ţinut companie lui Bruno Duthoit pe coperta noastră, am convins actriţa Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” să strălucească în splendoarea ei feminină, dezgolindu-se frumos. A durat, ce-i drept. Şi pentru ca chic-ul şi glamour-ul să nu obosească privirea cu luxul lor, le-am condimentat cu ce ni-i mai drag nouă, moldovenilor. Cu lucrările de construcţie şi finisare, corect!

Ce (cine) te fascinează pe lumea asta?
Întotdeauna m-au fascinat priveliştile în care se îmbină armonios puterea, forţa, voinţa, bărbăţia şi curajul cu tandreţea, fragilitatea şi gingăşia. Nimic nu mă încîntă mai mult decît un bărbat puternic, ţinînd grijuliu în braţe un prunc.

Nu te-ai plictisit de teatru? Dacă nu era omul (soţul) cu susţinerea materială a familiei, cum te descurcai?
Teatrul este o boală incurabilă de care m-am contaminat încă din copilărie. Nu am întîlnit actori sau regizori care să fi renunţat definitiv la teatru, iar dacă sînt, aceştia, sînt sigură, simt un gol ce nu poate fi umplut cu nimic altceva. Recunosc că dacă nu ar fi soţul, cu susţinerea materială a familiei, m-aş fi descurcat foarte greu, dar cred că, în pofida oricărui fapt, nu mi-aş propune niciodată să devin o „negustoare” şi aş rămîne în domeniu.

Te-ai gîndit vreodată că ai putea păşi pragul unui oficiu şi nu pe scenă? Cînd îi faci soţului o bucurie?
Îmi imaginez că aş putea păşi pragul unui oficiu şi nu pe scenă. Dacă aş vrea, aş putea fi o secretară conştiincioasă, o bună asistentă de regie, cu ceva pregătire, un bun psihanalist, un designer sau un stilist. M-ar prinde şi frumoasa meserie de însoţitoare de bord sau, de ce nu, o patroană a unui salon de frumuseţe sau a unui club pentru femei - unul luxos şi cu o reputaţie imaculată în ceia ce priveşte calitatea serviciilor şi eleganţa… Am un şir lung de meserii pe care… aş putea … dacă aş vrea… Dar trebuie să fiu realistă şi să nu visez cai verzi pe pereţi.

Nu te-ai gîndit să pui în valoare (bani) croşetarea şi tot la ce te pricepi în domeniu?
Nu voi fi deloc modestă şi îndrăznesc să spun (chiar dacă va fi numai părerea mea) că tot ce fac cu mîinile este inedit, îndeplinit cu suflet, încet, numai cu inspiraţie, cu mare migală şi multă răbdare. Aceste obiecte devin scumpe, ba chiar nepreţuite, încît îmi e cu neputinţă să le vînd. Uneori se mai întîmplă, ce-i drept, să vînd, dar cu chiu, cu vai. Business din manufactură n-aş putea face.

Ai întrebat vreodată copiii dacă vor o mamă „neteatrală”?
O mamă „neteatrală” ar fi una mai puţin ocupată, dar ar însemna şi o mamă mai puţin interesantă, mai puţin jucăuşă, mai puţin gălăgioasă, una mai plictisită, mai ştearsă, mai ordinară, mai tristă, chiar, lucru care, cu siguranţă, nu le-ar fi plăcut puilor mei - Petrică şi Alex. Cel mai important lucru în relaţia mea cu ei este să pot fi sinceră şi adevărată. Contează calitatea timpului petrecut cu copiii, nu cantitatea. Bineînţeles, atunci cînd este vorba despre despărţiri scurte de peste zi, nu şi atunci cînd părinţii îşi părăsesc copiii pentru ani întregi, cum au nefericirea s-o facă mulţi în ziua de azi. Mulţumesc Cerului că astăzi mă pot mîndri cu cei mai frumoşi şi mai cuminţi, cei mai iubitori şi mai înţelegători copii din lume şi, graţie  curajului, generozităţii şi implicării profunde a lui Eugen (soţului meu), pentru copii şi nevoile lor, pot fi lîngă ei zilnic.

O să avem cîndva  un public teatral educat? Sau îl pierdem şi pe cel existent?
În căutarea a ce vine un spectator la teatru? Ideal ar fi să vină în căutare de sine, pentru a se cunoaşte, pentru a găsi metode noi de eliberare, pentru a-şi răspunde la întrebările care-l macină, pentru a depista defectele care otrăvesc viaţa… În realitate, însă, o mare parte, în special generaţia tînără de spectatori, nu au elementare cunoştinţe despre ceea ce înseamnă un spectacol sau cum este normal să te comporţi într-un teatru. Mi s-a întîmplat să ajung în pragul disperării, aflîndu-mă într-o sală de teatru printre liceeni. Cred că e o problemă socială gravă - o întreagă generaţie este lipsită de elementară educaţie şi are ca valoare fundamentală numai banul şi bunurile materiale. Tot ce pot face spre binele ei este să-mi educ personal copiii, să investesc în dezvoltarea lor multilaterală şi să le spun, justificînd, cum e frumos şi cum e urît, ce e bine şi ce e rău.

La parametrii tăi, n-ai cochetat cu modeling-ul?
La parametrii mei, dăruiţi de doi părinţi frumoşi, înalţi şi proporţional clădiţi, era păcat să nu cochetez cu modeling-ul, ba chiar m-am înfruptat din plin din acest fruct, care mi-a oferit numeroase ocazii să călătoresc prin lume, să particip la diferite concursuri de frumuseţe, să lucrez în diferite agenţii de modă şi să capăt foarte multă experienţă utilă pentru orice femeie şi, mai ales, actriţă.

Partenerul de scenă  cu care a fost cel mai uşor…
Tata. Deşi doar într-o scurtă scenă de reîntîlnire a tatălui cu fiica sa demult pierdută, într-o comedie la care ţin în mod deosebit. A fost de neuitat. Abia aştept să văd cum e să lucrez şi lîngă fraţii mei, care sînt studenţi la actorie şi ei. Sîngele apă nu se face.

Locaţia unde ţi-a plăcut cel mai mult să te odihneşti… Sau care ai vrea neapărat s-o vizitezi?
Sînt foarte multe locuri pe care aş vrea să le vizitez, iar altele, unde aş vrea să revin încă şi încă o dată, cum ar fi Seoul-ul cu parcurile sale pitoreşti, ca nişte oaze fermecător de frumoase, semănate într-o nesfîrşită junglă de piatră. Ador deplasările cu orice fel de transport şi în orice direcţie. Vreau să văd ţări cu civilizaţii şi culturi diferite: India, China, Japonia… Ce mult îmi doresc să am posibilitatea, în toiul iernii, să urc într-un avion şi peste cîteva ore să mă trezesc între palmieri, pe o plajă călduroasă şi invadată de soare!... Dar m-aş mulţumi şi cu o călătorie la volanul unei maşini sigure şi rapide, în direcţia  Ivancea…

„Ferrari” sau „Lamborghini”? Sau un „Hummer” e mai aproape de suflet?
Respect pentru „Hummer” - o maşină puternică, pe placul meu, sigură, manevrabilă, independentă de starea drumurilor şi frumoasă. Baieţii mei sînt încîntaţi la vederea ei.

Cine te-a tras de pe geamul maşinii în reclamă?
A fost un simpatic asistent de regie, care s-a oferit drăguţ să-mi fie amortizator. Ce frumos ar fi să avem cîte unul la fiecare cădere!

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
-5°