VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Veşnicia s-a născut la sat. Nicoleta Stati
 Descarcă
August 2012, Nr. 99

Veşnicia s-a născut la sat. Nicoleta Stati

Comentează   |   Cuprins

Nicoleta Stati
Pictoriţă, directoarea Liceului Academic de Arte Plastice „Igor Vieru”

Ea este prima. A venit dis-de-dimineaţă şi s-a apucat de cules căpşuni. Până ajungem noi cu echipa, coşul e plin cu fructe dulci şi mustoase, iar Nicoleta e gata să-şi ia zborul înapoi spre Chişinău, unde o aşteaptă o şedinţă cu profesorii de la Liceu. Apoi, mai are de organizat nişte expoziţii ale tinerelor talente ale şcolii de pictură pe care o conduce de câţiva ani deja. La Nicoleta programul e bătut în cuie. Chiar dacă  s-ar părea că la statutul ei şi al părinţilor, nu ar mai trebui să muncească niciodată în viaţă…

Relaţia cu satul
Nicoleta Stati ştie să-şi camufleze bine emoţiile. Toate contactele ei cu satul şi amintirile pe care le păstrează din copilărie şi le exteriorizează prin pictură. Şi-a aranjat şevaletul în locuri dintre cele mai pitoreşti sate ale Moldovei şi României. Nu se teme să afirme că ştie satul din interior, iar unele din pânzele ei ilustrează chiar şi locuri care nu mai există. „Pot afirma cu toată mândria că acest lucru reprezintă contribuţia mea în perpetuarea tradiţiilor culturale ale neamului nostru.”

Nicoleta şi-a petrecut vacanţele la ţară, la bunici, care aveau casa chiar lângă pădure. Acolo, Nicoletei nu-i era greu să-şi găsească vreo ocupaţie pe plac. Se întâmpla să se abandoneze în a examina viaţa diferitor vietăţi —atât domestice, cât şi sălbatice, ori putea, pur şi simplu, culege ciuperci sau strânge flori de pădure şi de câmp. Dar ocupaţia ei preferată a fost întotdeauna pictura, acolo găsindu-şi mereu surse de inspiraţie. În faţa casei bunicilor era un pom care înflorea în fiecare primăvară, asemuindu-se unui nor alb-roz, şi care vara făcea nişte cireşe mari şi dulci, de care nu a mai gustat niciodată de atunci… În general, adoră ambianţa rustică, de poveste, care face parte din visele noastre de copil.

Ce îi place la ţară
Liniştea, simplitatea, sinceritatea şi libertatea de a fi tu însuţi. Şi uneori, aflându-se la ţară, chiar ar vrea să rostească cuvintele lui Faust: „Clipă, opreşte-te! Că eşti prea frumoasă!”.

Ce nu îi place la ţară
Ritmul. Nu ar putea locui aici din motivul că este obişnuită cu un ritm foarte intens de viaţă şi crede că nu ar putea să se realizeze pe deplin la sat.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+30°