VIP Magazin
15 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Un altfel de portet al Valeriei Duca cu Eugeniu Gorean
Septembrie 2015, Nr. 134

Un altfel de portet al Valeriei Duca cu Eugeniu Gorean

Comentează   |   Cuprins

Eugeniu Gorean este un acuarelist de excepție, ale cărui lucrări sunt deja acceptate la saloanele internaționale franceze. Stilul lui vorbește despre o maturitate nespecifică vârstei, iar delicatețea prin care redă atmosfera peisajelor urbane poate fi apreciată doar cu o doză de finețe și rafinament. Peisajele sale sunt, de fapt, dispoziții, iar puterea lor de a emana simțire e o adevătată magie. 

Să începem cu o scurtă descriere despre tine și despre realizările cu care te mândrești? 

Sunt un simplu băiat care își creează viitorul în fiecare zi prin muncă continuă. Am terminat colegiul și academia de arte de la noi. Țin  minte că la colegiu venisem cu ideea de a picta în ulei, dar acolo am avut norocul ca cineva să mă îndrume spre acuarelă, o tehnică mult mai dificilă. Anume complexitatea tehnicii m-a intrigat și m-a motivat.

Pe parcurs am înțeles că nu trebuie să mă limitez la lecțiile de la academie și am început să mă interesez constant de ce se întâmplă în întreaga lume, începând de la arta din California până la expozițiile din Shanghai. Asta m-a determinat să nu mă limitez la stilul specific din Moldova, care încă mai are un iz sovietic.

Stilul meu încă nu e definit, dar merg spre asta. Și faptul că mi-am început calea pictând peisaje urbane nu înseamnă că mă voi ocupa cu asta toată viața. 

Ce fel de relație ai tu cu tablourile tale?

Există o legătură strânsă dintre mine și pictura pe care o fac. Eu mă descarc de emoție pe hârtie și pe fiecare bucată de tablou las o parte din mine. Din această cauză, câteodată, îmi este greu să pun preț pe o lucrare. În special ultimele lucrări pe care le-am început chiar în Paris, la plein air, îmi aduc aminte de mirosul Parisului și căldura acelei zile... 

Asta înseamnă că lucrările devin amintiri plăcute. Ai avut vreodată amintiri mai puțin plăcute legate de un tablou?

Nu, eu de obicei evit să pictez atunci când sunt iritat sau enervat... Pentru mine, procesul de a picta se asociază cu plăcere, armonie și un fel de extaz. Pot să pictez doar atunci când toate se aranjează la locurile lor.

Totuși, îmi aduc aminte de un experiment pe care l-am făcut pe timpul când eram la Academia de Arte, în care intenționat am încercat să creez o lucrare de caligrafie atunci când eram cu o dispoziție aprinsă. Rezultatul a fost atât de diferit, de parcă era creația altei persoane. 

Cu referință la arta modernă, crezi că succesul se ascunde într-o posibilă revoluție și descoperirea unui nou curent sau în integritatea pe care o inspiră menținerea tradițiilor?

Desigur că există o luptă continuă pentru inovație, dar eu cred că, de fapt, toate aceste lucruri deja au existat... Este mai mult vorba despre o reinventare a lucrurilor vechi, pe care noi le-am uitat, la fel ca un meandru grecesc. Spre exemplu, același Kandinsky – principiile filozofiei sale vizuale se regăsesc în filozofia chineză, Bagua, care spunea că forma e parte integrală a culorii. 

Pictura ta este despre frumusețe e un elogiu adus arhitecturii și naturii. Ai putea picta frumos despre lucruri urâte?

Sigur că se poate... există estetica urâtului. Totuși cred că eu fac un pic mai mult decât pur și simplu să pictez o arhitectură frumoasă... eu încerc să găsesc caracterul fiecărui oraș. Încerc să prind caracterul oamenilor, figurile lor, felul în care merg, culorile... Pentru mine, Parisul e asociat cu albastrul... Chișinăul e un sur verzui... 

Salvador Dali spunea „sunt prea înțelept pentru a fi un pictor bun”. Crezi ca arta are nevoie de nebunie?

O doză, da, e necesară... Când totul e foarte corect, nu e interesant. Și dimpotrivă, când nu exită nicio regulă, totul pare prea haotic. 

Tu prin ce îți arăți nebunia?

Nebunia.... (zâmbește)... prin decizii rapide și uneori necugetate. 

Te încadrezi în stereotipul unui artist?

Stereotipul unui artist presupune o eșarfă, barbă, o viață mai puțin decentă care se reflectă în imaginea fizică... Mulți cred că geniul apare în condiții mizere, când nu ai ce mânca și purta... Eu cred că acest stereotip este extrem de învechit. Cred că un artist bun trebuie să-și permită o viață bună. 

Inspirația presupune a fi îndrăgostit?

Nu neapărat. Din contra, îmi place mai mult să fiu liniștit și împăcat atunci pictez, decât să am gândurile în altă parte.

10/10

De ce iubim femeile? Pentru că avem nevoie de oxigen.

De ce ne creăm așteptări? Pentru că nu suntem încrezuți.

De ce bârfim? Pentru că invidiem.

De ce credem în Dumnezeu? Pentru că omul e incomplet fără credință.

De ce Dumnezeu a creat bărbatul înaintea femeii? A lăsat-o la desert.

De ce plâng chitarele? Pentru că serile sunt lungi...

De ce avem nevoie de visuri? Pentru a zbura.

De ce avem regrete? Pentru că sunt omenești.

De ce nu ne naștem învățati? Noi ne naștem învățați, dar timpul ne ia din înțelepciune.

De ce îți este dor? De copilărie.

Text: Valeria Duca

Foto: Olesea Buianovscaia

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+14°