VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Ultimii mohicani. Ion Ungureanu
Mai 2011, Nr. 85

Ultimii mohicani. Ion Ungureanu

Comentează   |   Cuprins

Sunt oameni care au făcut istorie şi au marcat pentru totdeauna poezia, literatura, teatrul şi cinematografia moldovenească. Adevăraţii clasici în viaţă, marii intelectuali ai unei generaţii de aur lipsesc astăzi din viaţa noastră activă. Ce face astăzi scriitorul Aureliu Busuioc? La ce se gândeşte poetul Dumitru Matcovschi? Ce griji are regizorul Ion Ungureanu? Stăm astăzi de vorbă cu ultimii mohicani, aristocraţii scrisului. Despre principii şi valori, moralitate, generaţia de azi şi cea de mâine.
Idee: Sergiu Gavriliţă. Text: Rodica Trofimov. Fotografii: Florin Tăbârţă.

Ion Ungureanu.  Actor, regizor, 75 de ani

Îi respect pe cei care nu-şi vând, pentru 30 de arginţi, talentul, harul dat de Dumnezeu.

Ion Ungureanu. Maestru emerit în arte al Federaţiei Ruse (1980), Artist al poporului din R. Moldova (1989), laureat al Premiului de Stat (1990), Doctor Honoris Causa al AŞM (2009)
Absolvent al şcolii teatrale „B. Şciukin” (1955-1960). Fiind student, începe cariera de actor de cinema în prima peliculă de la „Moldova-Film” – „Când omul nu-i la locul lui”. Au urmat circa 30 de roluri la „Mosfilm” şi „Moldova-Film”, actor şi regizor la Teatrul Republican pentru Tineret „Luceafărul” (1960-1972), regizor-şef la „Luceafărul” (1964-1971). Iniţiator şi conducător al filialei Şcolii teatrale „B. Şciukin” pe lângă Teatrul „Luceafărul” (1965-1970). Montează piesa „Păsările tinereţii noastre” la Moscova (1972) şi la Tallinn (1973). Învinuit de naţionalism (spectacolele „Steaua fără nume”, „Minodora”), pleacă la Moscova, unde este regizor la Teatrul Armatei (1976-1989). Profesor la Şcoala teatrală „B. Şciukin” (1980-1988). Deputat în primul parlament. Ministru al Culturii şi Cultelor (1990-1994). Vicepreşedinte al Fundaţiei Culturale Române din Bucureşti (1995-2004). În calitate de ministru a luat mai multe decizii, precum cea de repunere a statuii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi continuarea Aleii Clasicilor.

- Am un principiu de viaţă – să nu trădez o cauză sfântă.

- Generaţia mea a creat teatrul „Luceafărul”, studioul „Moldova-Film”, a dat un buchet de poeţi – unul mai bun decât altul, în frunte cu Grigore Vieru. Cea de azi? E de-ajuns să pomenim 7 aprilie 2009 ca să ne dăm seama că e un tineret pus serios pe treabă. Tineretul din timpul meu participa, volens-nolens, la „edificarea comunismului”; cel de azi, după ce comunismul a dat faliment, nu ştie cum să scape de comunişti.

- În ultimii doi ani m-am simţit mai acasă, până atunci – cu toată independenţa – parcă mai eram în URSS. Ceva totuşi s-a mişcat, s-a luminat în societatea noastră. Să dea Domnul să nu mai dăm „înapoi ca racul”.

- Orişice progres se plăteşte. Am auzit că internetul devine o mare pacoste, dacă nu-l foloseşti cu măsură, se zice că-i rupe pe oameni, mai ales pe tineret, de la realitate. Ar fi păcat, e o invenţie foarte comodă. Am făcut cunoştinţă cu internetul abia acum câteva luni, la insistenţa fiului meu Dan, aşa că n-a reuşit să mă influenţeze cu nimic deosebit.

- La vremea mea, am citit cărţi multe şi bune, şi mai puţin bune. Eram abonat şi la unele reviste voluminoase din URSS şi din Ţară, de exemplu, la „Viaţa românească”, la Moscova mă puteam abona liber. Am ascultat muzica serioasă de la „radiotocika”. Mulţumită acestor programe m-am „domesticit” cu muzica simfonică. Astăzi toate staţiile de radio transmit doar muzică uşoară. Am vizionat filme de toate nivelurile, dar n-o să uit „Zboară cocorii”, „Balada unui soldat”, „Pădurea spânzuraţilor”. Generaţia mea a avut posibilitatea să vadă după război şi celebrele filme luate trofeu de către sovietici.

- Unde aţi văzut voi o americanizare a societăţii moldoveneşti? Americanizarea există doar în filmele lor în care se împuşcă la stânga şi la dreapta. Generaţia mea a văzut cu nemiluita filme sovietice despre război, unde se trăgea atât de des, încât, vorba unui basarabean, om de duh, ele trebuiau privite în tranşee şi cu casca pe cap. Iar goana de azi după bani... Dacă-s câştigaţi cinstit, să le fie de bine!

- Cred, ca orişice creştin, în viaţă după moarte. Altfel, de ce-ar fi venit Mântuitorul printre noi, păcătoşii?

- Îi respect pe cei care nu-şi vând, pentru 30 de arginţi, talentul, harul dat de Dumnezeu.
- Acum câţiva ani aş fi putut să vă spun cu certitudine cine ar fi putut să-mi calce pe urme, astăzi – mai aştept. Unii, din păcate, spre marea mea stupefacţie, s-au clătinat, pe alţii – „i-au clătinat”. Dar eu sper, totuşi, sper să se manifeste plenar, căci har au...

Regret că n-am reuşit, împreună cu o trupă de aur, să facem din „Luceafărul” un teatru naţional.

CHESTIONAR

1. În ce constă, pentru dvs., fericirea perfectă? Atunci când eşti înţeles.
2. Când ultima oară aţi avut o explozie de râs? Când am citit că România „se amestecă în treburile interne ale Republicii Moldova”. De ce nu ia exemplu de la Rusia care-şi ţine trupele pe teritoriul nostru, dar o învinuieşte pe România de amestec în treburile noastre interne? Râsu’-plânsul!
3. Când aţi plâns ultima oară? Atunci când am văzut ce
se-întâmplă în Japonia. Cred că multă lume a lăcrimat, văzând această Apocalipsă...
4. Care e principala dvs. trăsătură de caracter? Credulitatea.
5. Care e principalul dvs. defect? Aceeaşi credulitate.
6. Cu ce personaj v-aţi identifica mai mult? Cu Don Quijote. Am visat să-l joc în spectacol, dar m-am mulţumit doar cu un fragment la Institutul teatral.
7. Care sunt eroii dvs. de astăzi? Eroii mei de azi? Tineretul din 7 aprilie. E de ajuns să-l pomenim pe Damian Hâncu.
8. Care e personajul dvs. preferat dintr-o operă de ficţiune? Acelaşi Don Quijote.
9. Unde v-ar plăcea să călătoriţi? În toate ţările care mi-au fost interzise pe timpul regimului sovietic. (Eram „nevîezdnoi” - fără viză de ieşire din URSS.)
10. Ce calitate preferaţi la un bărbat? Să fie bărbat! E foarte greu.
11. Ce calitate preferaţi la o femeie? Să fie femeie! Ce poate fi mai frumos?
12. Care sunt scriitorii dvs. preferaţi? Într-un moment de grea cumpănă am apelat la Ernest Hemingway. M-a ajutat. În alte perioade – la Sadoveanu, Rebreanu... până la Shakespeare şi Cehov, ale căror piese le-am montat şi le-am jucat în teatru.
13. Care e compozitorul dvs. preferat? De la Vivaldi şi Corelli la Mozart, Ceaikovski, Enescu. Şi n-ar fi corect dacă nu l-aş pomeni pe Eugen Doga, cu care am colaborat fructuos, aparţinându-mi meritul de a „ghici” în el un excepţional compozitor teatral.
14. Ce cântec fredonaţi când sunteţi sub duş? N-am acest nărav. Repede m-am spălat şi... la treabă! Viaţa-i scurtă. Probabil că mai mult în filme se practică aşa ceva.   
15. Care e cartea pe care o iubiţi cel mai mult? Biblia. De când o tot citesc, tot nu-i dau de capăt.
16. Ce film v-a plăcut cel mai mult? La vremea lui – „Pocăinţa” lui T. Abuladze. Cutremurător! „Opt şi jumătate” de F. Fellini, „Viridiana” de L. Buñuel.
17. Care e pictorul pe care-l preferaţi? În tinereţe – impresioniştii. Acum – Rembrandt.
18. Care e băutura dvs. preferată? N-o să mă credeţi – apa de izvor! Era un izvor miraculos la Opaci, satul meu natal. Nu ştiu dacă mai este şi azi acel „izvor al minunilor”...
19. Ce culoare preferaţi? În zilele noastre până şi culorile au fost compromise, încât rămâi descumpănit. Cel mai compromis e roşu, când îl vezi, îţi trezeşte o repulsie. De la o vreme – şi albastru (cred că înţelegeţi ce am în vedere). Din copilărie mi-au furat ochii trei culori splendide: roşu-galben-albastru. Dar... pe la vreo nouă ani mi le-au furat, au fost interzise şi înlocuite cu una singură – sângerie.
20. Care credeţi că e cea mai importantă reuşită a dvs.? Câteva spectacole: „Sfânta sfintelor”, „Biserica albă” – la Moscova, „Steaua fără nume”, „Minodora” – la Chişinău, ultimele două interzise sau mutilate.
21. Care e cel mai mare regret pe care îl aveţi? Regret că n-am reuşit, împreună cu o trupă de aur, să facem din „Luceafărul” un teatru naţional cu un sediu adecvat. Neîmplinirea acestui vis mă doare în permanenţă.
22. Ce talent v-ar fi plăcut să aveţi? Să cânt la pian. Ah, ce plăcere!
23. Ce iubiţi mai mult pe lume? Să citesc!!!
24. Dacă aţi putea schimba ceva la felul cum arătaţi, ce anume ar fi? Nu mi-am pus problema aceasta. Trebuia să mi-o pun? Dar fiindcă m-aţi întrebat, vă răspund cu versurile dintr-o romanţă: „Îmbătrânesc şi-mi pare rău...”
25. Ce detestaţi cel mai mult? Impostura.
26. Care este ocupaţia dvs. preferată? Să citesc şi uneori să scriu.
27. Care e cea mai mare teamă pe care o aveţi? Teama că n-o să ajung... să văd Unirea (fie şi prin intermediul UE).
28. În ce împrejurări obişnuiţi să minţiţi? Atunci când ...am în faţă un mincinos.
29. Care e deviza dvs. în viaţă? Vorba lui Schiller: „Să nu ne uităm visurile din tinereţe...”
30. Daca l-aţi întâlni pe Dumnezeu, ce aţi dori să vă spună El? L-aş întreba, dacă e adevărat ce-a spus Lucian Blaga în celebrul catren: Doamne, Doamne, tot zic, Doamne! / Dar mă uit că Domnul doarme / Cu capul pe-o mănăstire / Şi de mine n-are ştire. (Am citat din memorie.)

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

Ion Ungureanu face parte din generatia de aur a culturii nationale si basarabene. Intra in acest areal printr-o incercare (ar fi extrem de profitabila) de pedagog. Insa la un moment fericit a decis sa se consacre total prin arta, fiindca, cum ar fi inteles acest om de o inaltime inconmensurabila ca gandire intelectuala, pe aici trec limtele optimale ale sintezei. Student excelent, lider al tinerilor plecati sa absorbe valoarea ca arare prin teatru, intusiasmat pana la refuz de o vocatie naturala pusa in miscare accelerata cu o munca abnegata si plina de sarcina pur nationala alimentata de scoala teatrala ruseasca cu adevarat democratica, apoi incadrat in activitatea celebrului "Luceafarul" astaz, se pare, inghitit de lipsa lui Ungureanu acolo si de curentele teatrale "contemporane", aduce in suflarea spectatorilor ceea ce forma alta data un gol de pisimism, incertitudine, decadenta. Ion Ungureanu si grupa lui de colegi teatrali, reinvie nu numai traditia autohtona teatrala de milenii, dar injecteaza optimism absolut, demonstreaza cum trebuie inteles teatrul, actorul, resia, dramaturgia, formele variate de exprimare artistica. DE fapt, a fost o intreaga revolutie in sensul cel mai larg al substantei date.
Se pare, de nu ar fi fost acest vulcan gigantic in arta teatrala basarabeana, domeniul ar fi ramas conservat chiar impreuna cu nea Costache, Stirbul, Domnica Darienco, Apostol, Rusu etc. Ungureanu a ibsuflat teatrului basarabean un agent invizibil, streveziu, esential si anume: de a gandi in scena national, liber, democratic si cu adevarat profesional. "Luceafarul" lui Ion Ungureanu, acest calificativ nu trebuie uitat nici cand, fiindca este un adevar ireprosabil, a ridicat teatrul basarabean si cinematografia bastinasa (aici partea actoriceasca) la un grad ponderabil. Prin urmare, nu este o intamplareizolata ca dupa alungarea lui Ungureanu, restul lumii sovietice (moscovitii, baltienii etc) l-au inteles si apreciat dupa gradatia meritelor superbe. Nu a rezistat in fata acestui talent de dimensiuni fascinante nici metropola, citadela rosie. Ion Ungureanu devine si acolo un etalon, o masura veridica in teatrul sovietic deja obosit si osandit sa se supuna factorului ideologic extremist de stanga radicala. Ungureanu devine un didact al acestuia, care l-a format ca artist. El ocupa acolo locul somitatilor deasemenea alungate (Liubimov etc), crizei subventionate de conflicte intre marii maestri, ca exemolu, in Teatrul de Arta prin linia ""cehovista" si "gorikovista".
Revenit in arealul sau natural, pana ce basarabean, Ion Ungureanu se include in miscarea nationala. In calitate de Ministru al Culturii isi emana talentat conceptul sau teatral si, in genere, national. REformele din teatru si cultura devin niste puncte de plecare pentru perspectiva. Ele s-au inradacinat atat de mult, incat nu au putut fi zdruncinate nici de dusmanii culturii nationale.
La moment, Ion Ungureanu ramane in topul ideilor nationale, participa esential in viata publica a republicii. Activitatea Domniei Sale e atat de valoroasa, incat nici un regim nu-i poate aduce reprose si invinuiri. Cauza rezida in curatenia interioara si exterioara al acestei personalitati marcante. La temelie se afla competenta, argumentul si devotamentul ideilor promovate.
De ar avea Basarabia multi Ungureanu, viata i-ar fi sclipitoare, lanurile infloritoare, constiinta la locul ei.
Peste toate, Ion Ungureanu al merge de minune la functia de Presedinte al acestei bucati de pamant! Dar noi, sarmanii, umblam prin inti'unerec si nu stim cine ne poate pastori...
Dr. Teo-Teodor Marsalcovschi din Balti
Teo-Teodor Marsalcovschi   -  
29 Ianuarie 2012, 05:06
Sus ↑
Domnule Ion Ungureanu,Oamenii de Cultura si Arta trebuie remunerati la Justa Valoare.
Actorul   -  
14 Februarie 2014, 13:08
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+1°