VIP Magazin
21 Octombrie 2018
Print
Print
Print
Print
O aventură italiană
Decembrie 2004, Nr. 07-08

O aventură italiană

Comentează   |   Cuprins

Acum cinci ani, un grup de actori de la Teatrul „Eugene !onesco"s-a detaşat de echipa lui Petru Vutcărău şi a plecat spre alte lumini ale rampei: în Italia. Ion Mocanu, Angela Ciobanu, Sandu Cozub, Andrei Sochircă, Petru Oistric, Mihaela Damian, Margareta Pântea, Valentin Zorilă şi Nata Lungu au acceptat să joace pe cele mai mari scene din Italia, la invitaţia lui Andrea Battistini, regizor la Teatrul de Castalia. „Unchiul Vanea"de Cehov, „Procesul"de Kafka „Maestrul şi Margareta"de Bulgakov sunt câteva dintre piesele cele mai reprezentative pe cartea lor de vizită.

Echipa de la „Teatru Plus"s-a întors recent în ţară. Am fost bucuroşi şi emoţionaţi să-i cunoaştem. De la ei, am aflat cum e să-ţi laşi copiii la rude şi ce înseamnă această ruptură, cum este să-ţi fie dor de Moldova de la mii de kilometri, cum este să joci pe scenă fiind privit de ochi străini, de oameni plictisiţi de rutina cotidiană care vin cu plăcere la un spectacol în care joacă nişte moldoveni talentaţi. Cei zece membri ai „Teatrului Plus"sunt tineri, plini de viaţă şi talent. Nu au un sediu la Chişinău, dar sunt găzduiţi cu plăcere la „Ginta Latină". Mâine-poimâine, s-ar putea să apuce iarăşi drumul Italiei. Câştigurile de acolo i-au ajutat să-şi procure câte o casă, aici. Câte o casă mică, dar mare şi încăpătoare pentru o familie de actori moldoveni.

Ion Mocanu and Angela CiobanuIon Mocanu şi Angela Ciobanu

Ion Mocanu Data şi locul naşterii:
19 aprilie 1967,Tartaul, Cantemir Stare civilă: căsătorit cu actriţa Angela Ciobanu

Angela Ciobanu Data şi locul naşterii:
17 octombrie 1969 or. Soroca
Stare civilă: Căsătorită cu actorul Ion Mocanu; un copil


Ce înseamnă teatrul pentru voi?

ION: Eu niciodată nu am trădat teatrul, chiar dacă trebuie să ai răbdare, chiar dacă teatrul este ca o loterie. Cuiva îi merge, cuiva - nu. ANGELA: E viaţa noastră.

De ce aţi ales actoria?

ANGELA: A fost un vis din copilărie. ION: Pentru că mi s-a părut imposibilă. Era un vis al meu egal cu cel de a ajunge în cosmos. Din clasa a VH-a am început să joc în scenete. A mai fost şi profesoarea mea de limbă maternă care m-a îndrumat. îmi dădea să citesc foarte mult.

Cum s-a născut „Teatru Plus"?

ION: Ideea aceasta a încolţit demult. Trebuia să facem ceva ca să nu ne uite publicul din Moldova. „Teatru Plus" a apărut la rugămintea regizorului Andrea Battistini şi la dorinţa noastră. Vom încerca să aducem spectacolele prezentate în Italia la noi acasă.

Rolurile preferate?

ION: Toate mi-au plăcut. Pentru mine un rol este ca un copil mic. Ii dai viaţă, apoi ai grijă să crească.

Cum este publicul italian în comparaţie cu cel din Moldova?

ANGELA: în Italia spectatorul este foarte atent la text. La noi publicul este un pic distrat. Spectatorul nostru vrea poate mai multă comedie, pentru că şi viaţa este ceva mai grea.

Cum arată o zi de muncă în teatru?

ANGELA: în Italia? E un ritm de viaţă diferit de cel din Moldova. Trebuie să vorbeşti şi să joci într-o limbă străină. Dacă vreo replică îţi zboară, nimeni nu te poate ajuta. Asta înseamnă că trebuie să muncim foarte mult.

Ce v-aplăcut în Italia?

ANGELA: Limba, ţara, oamenii.

Cum vă alinaţi dorul de casă?

ANGELA: Este foarte mare dorul. Ne este dor de fiul Marin. Când eram singură plângeam în pernă, iar acum mai este şi soţul meu şi ne e un pic altfel. Prima lună când plecăm este foarte greu, a doua - ceva mai uşor, iar ultima ai senzaţia că nu se mai termină. Apoi venim acasă, ne luăm doza de dor şi plecăm din nou.

Mai ţineţi minte cum a fost primul sărut?

ANGELA: A fost demult. ION: Eram pe malul Nistrului. I-am legat mâinile cu mânecile scurtei ca să stea cuminte la sărutat.

Ce face copilul vostru?

ANGELA: Copil de actori. E tot ce avem mai valoros.
ION: E născut să fie artist.

Cum vă descurcaţi fără bani ?

ANGELA: Of-f... ION: îi avem conservaţi în bănci.

Aţi putea face altceva în afară teatru?

ION: Pentru familia mea aş face orice. Aş lucra oriunde. Niciodată nu aş sta cu mâna întinsă. Aş mai putea spune că am abandonat puţin actoria. Am făcut o perioadă administraţie, am fost director la „Luceafărul". Acum m-am întors, pentru că actoria este o profesie de suflet.

Dacă aţi lua-o de la început, tot actori v-aţi face?

ION: Fără să mă gândesc câtuşi de puţin!
ANGELA: Altceva nu pot să fac.

Sandu Cozub and Margareta PanteaSandu Cozub şi Margareta Pântea

Sandu Cozub
Data şi locul naşterii:
11 februarie 1968, Călugăr, Făleşti Stare civilă: căsătorit cu actriţa Margareta Pântea


Când erai mic ce voiai să te faci?

îmi plăceau mai multe lucruri - desen, muzică. Nu ţin minte când am început să vreau să fiu actor. Acum îmi dau seama că nu pot să fac altceva în afară de teatru. Sunt bolnav de această meserie.

Cum este să faci două lucruri în acelaşi timp: regie şi actorie?

Este dificil. Nu mai înţelegi care este adevărata ta funcţie în acel spectacol.

Care este atitudinea faţă de artă în Italia?

Acolo se investeşte în cultură. S-a făcut o tradiţie din teatru, iar lumea îşi perfectează abonamente lunare: omul vrea să fie sigur că va avea un loc în sală.

Cum vă împăcaţi cu regizorul Battistini?

Foarte bine. El este şi cel care ne-a salvat din situaţia în care ne aflam.

De ce actorii de la noi sunt săraci?

Actorii nu au fost niciodată bogaţi, poate doar cu sufletul.

Ai fost şi tu plecat la muncă peste hotare?

Da, am încercat mai multe soluţii, dar până la urmă m-am întors unde îmi este sufletul.

Pe care actori de la Chişinău îi admiri cel mai mult?

Pe colegii mei. Suntem toţi pentru unul şi unul pentru toţi, iar teatrul se face în echipă.

Ce ai remarcat cel mai des la spectacole?

Că sălile sunt arhipline.

Margareta Pântea Data şi locul naşterii:
21 mai 1971, Pepeni, Sângerei
Stare civilă: căsătorită cu regizorul şi actorul Sandu Cozub; doi copii


Părinţii au fost de acord să te facă actriţă?

Ba nu. Cel mai mult s-a împotrivit tata. Când a auzit că vreau să merg la studii la Moscova, a cumpărat o votkă, a adunat toţi poliţiştii şi le-a spus să nu-mi dea voie să ies din sat! Părinţii mei şi-ar fi dorit să fiu altceva: bunăoară, medic.

S-o împăcat cu gândul mai târziu?

Da, când am revenit la Chişinău, am început să apar la televiziune, să dau interviuri şi şi-au schimbat părerea.

Cum este meseria de actriţă ?

Ca un drog. Actorii sunt ca un episod din viaţa publicului.

O amintire frumoasă din teatru?

Debutul meu din „Pescăruşul", alături de mari actori ca Petru Vutcărău, Nelly Cozaru, Andrei Sochircă ş.a.

Te-ai dus mai târziu în Italia. De ce?

Pentru că jumătatea mea era acolo. Mi-au mai rămas două jumătăţi aici, în Moldova, un băiat şi o fată.

Copiii s-au obişnuit cu plecările voastre?

Cu Sanda e mai greu, nu are nici doi ani. Mihai s-a obişnuit, pentru că a dormit în teatru de pe când avea o săptămână.

Când ai jucat primul specatacol nu ştiai limba. Cum te-ai descurcat?

Mi s-au scris replicile în culise. Le citeam, dar habar nu aveam ce spuneam!

Ce ţi-ai luat din banii câştigaţi în Italia?

O casă. Ca să alerge în voie copiii prin ea.
Petru Oistric and Mihaela Damian

Petru Oistric şi Mihaela Damian

Petru Oistric
Data şi locul naşterii:
3 decembrie 1971, Beştemac, Leova Stare civilă: căsătorit cu Mihaela Damian


Spune drept, cât de des te-ai gândit să renunţi la teatru?

De cinci ani de zile nu am mai primit nici un leu din teatru în Moldova. M-am gândit deseori să plec să lucrez undeva, aşa cum face toată lumea, dar să renunţ la teatru, nu.

Doar actorii de la noi din ţară sunt săraci sau se întâmplă şi în alte ţări ?

Se poate întâmpla şi la Hollywood. Doar câţiva actori primesc un onorariu de câteva milioane de dolari, iar ceilalţi aşteaptă prin cafenele să fie descoperiţi.

Ce gafe ai făcut de-a lungul carierei tale în teatru?

Am făcut pozne frumoase. In „Chiriţa" eram răguşit şi nu puteam să strig. Toată lumea râdea. Râdea sala, râdeam şi noi, actorii.

Cum epublicul italian?

În Italia am jucat în săli mari de o mie şi ceva de spectatori, unde nici musca nu se auzea, chiar dacă vorbeam italiana cu accent. La noi doar vreo 30 la sută dintre spectatori înţeleg ceva, restul vin la „concert".

Cine se ocupă de copil?

Are grijă cineva de el. Când ne întoarcem, Mihaela încearcă să rezolve toate problemele din univers.

Cum e departe de casă?

Când venim spre casă, aproape de Ungaria, România, începe să te roadă dorul. De la vamă până la Chişinău stai ca mutul. Iar când ajungi acasă, parcă nu ai fost nicăieri.

Mihaela Damian
Data şi locul naşterii:
3 iulie 1975, Costuleni, Ungheni
Stare civilă: căsătorită cu Petru Oistric; un copil


Ce ţi-a plăcut în Italia?

Relaţiile dintre oameni, modul de a gândi, stilul de viaţă, produsele cosmetice, arhitectura etc.

V-aţi întâlnit cu moldoveni de rând pe stradă?

Nu. Fiecare merge pe stradă cu gândurile lui. Ne-am întâlnit însă cu actori de-ai noştri. Ne adunam şi puneam ţara la cale.

Te simţi acasă în Italia?

Dacă ar fi copilul lângă mine, da. Dar noi avem un program încărcat. Jucăm spectacole după nouă seara, până la ora miezul nopţii. Până ajungem acasă e ora două, mai facem mâncare şi ne culcăm spre dimineaţă. A doua zi o luăm de la capăt.

Alături de care actori ai vrea să te produci?

Păi, joc. Aşa, în vis, mi-aş dori să joc alături de Nicole Kidman sau Meryl Streep.

Cum îmbini actoria cu medicina? Nu sunt doi poli diferiţi?

Deloc. Şi acolo trebuiesc oameni cu suflet. Când nu jucam la spectacole, mă duceam la spital în tura de noapte. înainte de a fi actriţă am fost soră medicală, dar mi-am urmat chemarea sufletului.

În „Unchiul Vanea" eşti soacra ideală. în viaţă cum vei fi?

Rolul din spectacol mă impune să fiu dură, severă şi indiferentă. După cum sunt eu, nu-mi place rolul, dar l-am acceptat. Eu nu ştiu ce înseamnă să fii ideal, dar îmi voi ajuta copilul să meargă pe calea cea dreaptă.

Valentin ZorilaValentin Zorilă
Data şi locul naşterii: 9 februarie 1966, or. Chişinău Stare civilă: celibatar


Ai avut un model înainte de a te face actor?

Nu, eu simţeam că între a putea şi a vrea este mult. Le-am încercat pe ambele, nu neapărat pentru că aş fi avut un idol.

Ce roluri preferi ?

Îmi plac în mod deosebit autorii clasici. Cronicile lui Shakespeare. In opera lui nu este doar istorie şi science-fiction, ci şi multă autenticitate. Mi-a plăcut mult rolul meu din „Procesul" de Kafka.

În „Unchiul Vanea" erai iubit de două femei. Ce ai face dacă ţi s-ar întâmpla în realitate?

Nu cred că trebuie să le las să-şi facă iluzii. Totul se face cu raţiunea. Trebuie să ai o relaţie omenească şi o atitudine corectă.

De ce nu te-ai însurat până acum?

Nu eram copt.

Alături de care actori ai dori să joci?

Îmi place actorul român Gheorghe Dinică. E un om puternic şi un profesionist.

Crezul vieţii?

Memento mori!

Dacă nu ai fi actor, ce ai fi?

Poţi să nu joci pe scenă, dar să rămâi actor în viaţă. M-aş fi făcut marinar, dar actoria este o vocaţie.

Jocul scenic este o meserie sau o pasiune?

Aş vrea să renunţ la pasiune şi să fie o meserie.

O aventură italiană

Acum cinci ani, un grup de actori de la Teatrul „Eugene !onesco"s-a detaşat de echipa lui Petru Vutcărău şi a plecat spre alte lumini ale rampei: în Italia. Ion Mocanu, Angela Ciobanu, Sandu Cozub, Andrei Sochircă, Petru Oistric, Mihaela Damian, Margareta Pântea, Valentin Zorilă şi Nata Lungu au acceptat să joace pe cele mai mari scene din Italia, la invitaţia lui Andrea Battistini, regizor la Teatrul de Castalia. „Unchiul Vanea"de Cehov, „Procesul"de Kafka,„Maestrul şi Margareta"de Bulgakov sunt câteva dintre piesele cele mai reprezentative pe cartea lor de vizită.

Echipa de la „Teatru Plus"s-a întors recent în ţară. Am fost bucuroşi şi emoţionaţi să-i cunoaştem. De la ei, am aflat cum e să-ţi laşi copiii la rude şi ce înseamnă această ruptură, cum este să-ţi fie dor de Moldova de la mii de kilometri, cum este să joci pe scenă fiind privit de ochi străini, de oameni plictisiţi de rutina cotidiană care vin cu plăcere la un spectacol în care joacă nişte moldoveni talentaţi. Cei zece membri ai „Teatrului Plus"sunt tineri, plini de viaţă şi talent. Nu au un sediu la Chişinău, dar sunt găzduiţi cu plăcere la „Ginta Latină". Mâine-poimâine, s-ar putea să apuce iarăşi drumul Italiei. Câştigurile de acolo i-au ajutat să-şi procure câte o casă, aici. Câte o casă mică, dar mare şi încăpătoare pentru o familie de actori moldoveni.

Ion Mocanu şi Angela Ciobanu

Ion Mocanu Data şi locul naşterii:
19 aprilie 1967,Tartaul, Cantemir Stare civilă: căsătorit cu actriţa Angela Ciobanu

Angela Ciobanu Data şi locul naşterii:
17 octombrie 1969 or. Soroca
Stare civilă: Căsătorită cu actorul Ion Mocanu; un copil

Ce înseamnă teatrul pentru voi?

ION: Eu niciodată nu am trădat teatrul, chiar dacă trebuie să ai răbdare, chiar dacă teatrul este ca o loterie. Cuiva îi merge, cuiva - nu. ANGELA: E viaţa noastră.

De ce aţi ales actoria?

ANGELA: A fost un vis din copilărie. ION: Pentru că mi s-a părut imposibilă. Era un vis al meu egal cu cel de a ajunge în cosmos. Din clasa a VH-a am început să joc în scenete. A mai fost şi profesoarea mea de limbă maternă care m-a îndrumat. îmi dădea să citesc foarte mult.

Cum s-a născut „Teatru Plus"?

ION: Ideea aceasta a încolţit demult. Trebuia să facem ceva ca să nu ne uite publicul din Moldova. „Teatru Plus" a apărut la rugămintea regizorului Andrea Battistini şi la dorinţa noastră. Vom încerca să aducem spectacolele prezentate în Italia la noi acasă.

Rolurile preferate?

ION: Toate mi-au plăcut. Pentru mine un rol este ca un copil mic. Ii dai viaţă, apoi ai grijă să crească.

Cum este publicul italian în comparaţie cu cel din Moldova?

ANGELA: în Italia spectatorul este foarte atent la text. La noi publicul este un pic distrat. Spectatorul nostru vrea poate mai multă comedie, pentru că şi viaţa este ceva mai grea.

Cum arată o zi de muncă în teatru?

ANGELA: în Italia? E un ritm de viaţă diferit de cel din Moldova. Trebuie să vorbeşti şi să joci într-o limbă străină. Dacă vreo replică îţi zboară, nimeni nu te poate ajuta. Asta înseamnă că trebuie să muncim foarte mult.

Ce v-aplăcut în Italia?

ANGELA: Limba, ţara, oamenii.

Cum vă alinaţi dorul de casă?

ANGELA: Este foarte mare dorul. Ne este dor de fiul Marin. Când eram singură plângeam în pernă, iar acum mai este şi soţul meu şi ne e un pic altfel. Prima lună când plecăm este foarte greu, a doua - ceva mai uşor, iar ultima ai senzaţia că nu se mai termină. Apoi venim acasă, ne luăm doza de dor şi plecăm din nou.

Mai ţineţi minte cum a fost primul sărut?

ANGELA: A fost demult. ION: Eram pe malul Nistrului. I-am legat mâinile cu mânecile scurtei ca să stea cuminte la sărutat.

Ce face copilul vostru?

ANGELA: Copil de actori. E tot ce
avem mai valoros.
ION: E născut să fie artist.

Cum vă descurcaţi fără bani ?

ANGELA: Of-f... ION: îi avem conservaţi în bănci.

Aţi putea face altceva în afară teatru?

ION: Pentru familia mea aş face orice. Aş lucra oriunde. Niciodată nu aş sta cu mâna întinsă. Aş mai putea spune că am abandonat puţin actoria. Am făcut o perioadă administraţie, am fost director la „Luceafărul". Acum m-am întors, pentru că actoria este o profesie de suflet.

Dacă aţi lua-o de la început, tot actori v-aţi face?

ION: Fără să mă gândesc câtuşi de puţin!
ANGELA: Altceva nu pot să fac.

Sandu Cozub şi Margareta Pântea

Sandu Cozub
Data şi locul naşterii:
11 februarie 1968, Călugăr, Făleşti Stare civilă: căsătorit cu actriţa Margareta Pântea

Când erai mic ce voiai să te faci?

îmi plăceau mai multe lucruri - desen, muzică. Nu ţin minte când am început să vreau să fiu actor. Acum îmi dau seama că nu pot să fac altceva în afară de teatru. Sunt bolnav de această meserie.

Cum este să faci două lucruri în acelaşi timp: regie şi actorie?

Este dificil. Nu mai înţelegi care este adevărata ta funcţie în acel spectacol.

Care este atitudinea faţă de artă în Italia?

Acolo se investeşte în cultură. S-a făcut o tradiţie din teatru, iar lumea îşi perfectează abonamente lunare: omul vrea să fie sigur că va avea un loc în sală.

Cum vă împăcaţi cu regizorul Battistini?

Foarte bine. El este şi cel care ne-a salvat din situaţia în
care ne aflam.

De ce actorii de la noi sunt săraci?

Actorii nu au fost niciodată bogaţi, poate doar cu sufletul.

Ai fost şi tu plecat la muncă peste hotare?

Da, am încercat mai multe soluţii, dar până la urmă m-am întors unde îmi este sufletul.

Pe care actori de la Chişinău îi admiri cel mai mult?

Pe colegii mei. Suntem toţi pentru unul şi unul pentru toţi, iar teatrul se face în echipă.

Ce ai remarcat cel mai des la spectacole?

Că sălile sunt arhipline.

Margareta Pântea Data şi locul naşterii:
21 mai 1971, Pepeni, Sângerei
Stare civilă: căsătorită cu regizorul şi actorul Sandu Cozub; doi copii

Părinţii au fost de acord să te facă actriţă?

Ba nu. Cel mai mult s-a împotrivit tata. Când a auzit că vreau să merg la studii la Moscova, a cumpărat o votkă, a adunat toţi poliţiştii şi le-a spus să nu-mi dea voie să ies din sat! Părinţii mei şi-ar fi dorit să fiu altceva: bunăoară, medic.

S-o împăcat cu gândul mai târziu?

Da, când am revenit la Chişinău, am început să apar la televiziune, să dau interviuri şi şi-au schimbat părerea.

Cum este meseria de actriţă ?

Ca un drog. Actorii sunt ca un episod din viaţa publicului.

O amintire frumoasă din teatru?

Debutul meu din „Pescăruşul", alături de mari actori ca Petru Vutcărău, Nelly Cozaru, Andrei Sochircă ş.a.

Te-ai dus mai târziu în Italia. De ce?

Pentru că jumătatea mea era acolo. Mi-au mai rămas două jumătăţi aici, în Moldova, un băiat şi o fată.

Copiii s-au obişnuit cu plecările voastre?

Cu Sanda e mai greu, nu are nici doi ani. Mihai s-a obişnuit, pentru că a dormit în teatru de pe când avea o săptămână.

Când ai jucat primul specatacol nu ştiai limba. Cum te-ai descurcat?

Mi s-au scris replicile în culise. Le citeam, dar habar nu aveam ce spuneam!

Ce ţi-ai luat din banii câştigaţi în Italia?

O casă. Ca să alerge în voie copiii prin ea.

Petru Oistric şi Mihaela Damian

Petru Oistric
Data şi locul naşterii:
3 decembrie 1971, Beştemac, Leova Stare civilă: căsătorit cu Mihaela Damian

Spune drept, cât de des te-ai gândit să renunţi la teatru?

De cinci ani de zile nu am mai primit nici un leu din teatru în Moldova. M-am gândit deseori să plec să lucrez undeva, aşa cum face toată lumea, dar să renunţ la teatru, nu.

Doar actorii de la noi din ţară sunt săraci sau se întâmplă şi în alte ţări ?

Se poate întâmpla şi la Hollywood. Doar câţiva actori primesc un onorariu de câteva milioane de dolari, iar ceilalţi aşteaptă prin cafenele să fie descoperiţi.

Ce gafe ai făcut de-a lungul carierei tale în teatru?

Am făcut pozne frumoase. In „Chiriţa" eram răguşit şi nu puteam să strig. Toată lumea râdea. Râdea sala, râdeam şi noi, actorii.

Cum epublicul italian?

În Italia am jucat în săli mari de o mie şi ceva de spectatori, unde nici musca nu se auzea, chiar dacă vorbeam italiana cu accent. La noi doar vreo 30 la sută dintre spectatori înţeleg ceva, restul vin la „concert".

Cine se ocupă de copil?

Are grijă cineva de el. Când ne întoarcem, Mihaela încearcă să rezolve toate problemele din univers.

Cum e departe de casă?

Când venim spre casă, aproape de Ungaria, România, începe să te roadă dorul. De la vamă până la Chişinău stai ca mutul. Iar când ajungi acasă, parcă nu ai fost nicăieri.

Mihaela Damian
Data şi locul naşterii:
3 iulie 1975, Costuleni, Ungheni
Stare civilă: căsătorită cu Petru Oistric; un copil

Ce ţi-a plăcut în Italia?

Relaţiile dintre oameni, modul de a gândi, stilul de viaţă, produsele cosmetice, arhitectura etc.

V-aţi întâlnit cu moldoveni de rând pe stradă?

Nu. Fiecare merge pe stradă cu gândurile lui. Ne-am întâlnit însă cu actori de-ai noştri. Ne adunam şi puneam ţara la cale.

Te simţi acasă în Italia?

Dacă ar fi copilul lângă mine, da. Dar noi avem un program încărcat. Jucăm spectacole după nouă seara, până la ora miezul nopţii. Până ajungem acasă e ora două, mai facem mâncare şi ne culcăm spre dimineaţă. A doua zi o luăm de la capăt.

Alături de care actori ai vrea să te produci?

Păi, joc. Aşa, în vis, mi-aş dori să joc alături de Nicole Kidman sau Meryl Streep.

Cum îmbini actoria cu medicina? Nu sunt doi poli diferiţi?

Deloc. Şi acolo trebuiesc oameni cu suflet. Când nu jucam la spectacole, mă duceam la spital în tura de noapte. înainte de a fi actriţă am fost soră medicală, dar mi-am urmat chemarea sufletului.

În „Unchiul Vanea" eşti soacra ideală. în viaţă cum vei fi?

Rolul din spectacol mă impune să fiu dură, severă şi indiferentă. După cum sunt eu, nu-mi place rolul, dar l-am acceptat. Eu nu ştiu ce înseamnă să fii ideal, dar îmi voi ajuta copilul să meargă pe calea cea dreaptă.

Valentin Zorilă
Data şi locul naşterii: 9 februarie 1966, or. Chişinău Stare civilă: celibatar

Ai avut un model înainte de a te face actor?

Nu, eu simţeam că între a putea şi a vrea este mult. Le-am încercat pe ambele, nu neapărat pentru că aş fi avut un idol.

Ce roluri preferi ?

Îmi plac în mod deosebit autorii clasici. Cronicile lui Shakespeare. In opera lui nu este doar istorie şi science-fiction, ci şi multă autenticitate. Mi-a plăcut mult rolul meu din „Procesul" de Kafka.

În „Unchiul Vanea" erai iubit de două femei. Ce ai face dacă ţi s-ar întâmpla în realitate?

Nu cred că trebuie să le las să-şi facă iluzii. Totul se face cu raţiunea. Trebuie să ai o relaţie omenească şi o atitudine corectă.

De ce nu te-ai însurat până acum?

Nu eram copt.

Alături de care actori ai dori să joci?

Îmi place actorul român Gheorghe Dinică. E un om puternic şi un profesionist.

Crezul vieţii?

Memento mori!

Dacă nu ai fi actor, ce ai fi?

Poţi să nu joci pe scenă, dar să rămâi actor în viaţă. M-aş fi făcut marinar, dar actoria este o vocaţie.

Jocul scenic este o meserie sau o pasiune?

Aş vrea să renunţ la pasiune şi să fie o meserie.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

vocea lui Valentin Zorilă e UNICĂ, m-am îndragostit de ea din copilărie!
Irina   -  
11 Iunie 2011, 12:25
Sus ↑
ador doi oameni in teatru:margareta pantea si alexandru cozub....
sofia santana   -  
03 Martie 2012, 22:22
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+18°