VIP Magazin
22 Septembrie 2018
Print
Print
Print
Print
Orange prezintă. Studio One
Decembrie 2009, Nr. 68

Orange prezintă. Studio One

Comentează   |   Cuprins

DJ Serge

S-a mutat la Bucureşti. Dar asta nu înseamnă că nu va mai cînta la Chişinău sau că „Studio One” se retrage din muzică. DJ Serge, un cosmopolit sadea, este optimist în ceea ce priveşte povestea tinerilor basarabeni (talentaţi în muzică) din România.

 Mi-i drag mijlocul de aur în toate. Important e să se respecte bunul gust. Mă plictisesc de atîta glamour, care mi se pare foarte artificial, infiltrat deja în prea multe domenii. Am impresia că prinţesele nu fac pipi. Fiţe ieftine. Imaginaţi-vă să rugăm într-o zi tot glamour-ul nostru să-şi răsuf lece mînecele şi să lucreze o zi la un spital sau la un azil de bătrîni. Sau să doneze o jumătate de litru de sînge „glamouros”. Concluzia mea e una tristă, întîlnesc tot mai mulţi oameni rupţi de la adevăr, care nu percep viaţa reală.  

 Lucrez în prezent la mai multe proiecte. Fac parte dintr-o echipă talentată de tineri (Vanotek, Sorin de la „Crush”, „Fly Project”) cu care mă văd în fiecare zi în studio, ne ajutăm cu idei şi facem piese unul pentru  altul. Nu vreau să zic prea multe, dar viitorul sună bine.

Mă simt foarte bine la Bucureşti, deşi mi-e foarte dor de Chişinău. Dar ştiu că în România o să meargă treaba mai bine. Acum cinci-sase ani nu m-am gîndit că aş fi putut vreodată să mă stabilesc aici - îmi doream să plec la Londra, să fac o facultate şi să rămîn acolo. De fapt, anul acesta, prietena mea s-a transferat la Universitatea din Bucureşti - de aici a venit şi decizia finală. Mă  obosea naveta Chişinău-Bucureşti sau alte oraşe de două ori pe săptămînă şi nu reuşeam nimic din ce-mi propuneam.

Bucureştenii nu-i privesc pe artiştii basarabeni ca pe nişte provinciali. Datorită lui Dan Bălan, Pavel Stratan, „Zdob şi Zdub” şi mulţi alţii, noi, basarabenii, avem privilegii la casele de discuri cînd mergem să prezentăm un produs. Important este să nu dezamăgim şi să venim cu proiecte bune şi în continuare.

Toată lumea e concurentă acolo, mai ales dacă mergi pe acelaşi gen de muzică. Dar a concura nu înseamnă altceva decît să ai ambiţii să munceşti mai mult şi să faci ceva de calitate.

 Nu ştiu cît va mai ţine muzica club la posturile de radio din România. Nu m-am gîndit la momentul în care o să ajungem să dăm la radio numai muzică de club. Cred că „valul” o să ţină minimum 2-3 ani. Aceste lucruri ţin strict de România, nu e la fel în Europa sau în altă parte. Înainte se asculta mai mult pop, r&b, dar astăzi... Nu zic că nu-mi place acest lucru, eu f iind DJ, dar ar trebui să avem la radio o diversitate mai mare.  

E adevărat, că pe piaţa muzicală românească poţi să faci bani mai uşor, depinde cît de promovat eşti. De promovare se ocupă strict casa de discuri cu care ai semnat un contract. Ei îţi stabilesc sesiunile foto, interviurile şi petrecerile la care să mergi. Dacă eşti pe radio, în topuri, ai piese bune, ai şi concerte. Foarte simplu. Să zică cineva că nu are piesă la radio, dar susţine zeci de concerte pe lună, e o minciună. Acest lucru, iarăşi, ţine doar de România. În Europa, un produs poate merge de la sine, chiar şi de pe site-uri, gen myspace sau youtube şi să  fii promovat de net la greu.

Cariera de DJ am început-o pe cînd eram elev în clasa a 8-a, „băgam” muzică (nu pot spune că mixam) la diferite serate de la şcoală, apoi – de la liceu, universitate. Mai tîrziu, a venit şi meseria de DJ  în club - mixez profesionist de mai bine de 10 ani. Am învăţat de unul singur.

Cele mai valoroase lucruri pe care le am sînt familia şi iubita mea.

La o femeie, apreciez sinceritatea, isteţimea şi faptul că este femeie în tot cuvîntul.

Îmi place să călătoresc, pînă a o întîlni pe Lia, călătoream mai mult cu prietenii, acum sînt şi mai fericit, căci putem face acest lucru împreună. Barcelona rămîne a f i , deocamdată, destinaţia perfectă pentru sufletul meu de microbist şi de admirator al mîncării „a la Catalunia”.  

Tania Cergă

O artistă desăvîrşită, specială, firavă, deschisă prin muzica pe care o face.
Şi foarte stilată. Tania Cergă intră doar în tiparele pe care ea singură şi le alege. Anul acesta, pe lîngă cariera cu „Studio One”, Tania a început să se gîndească la propriul proiect muzical.

 Nu pot vorbi despre realizări foarte mari personale şi muzicale în 2009, pentru mine ele încă urmează şi asta e frumos. Atîta timp cît ştii că urmează ceva frumos în viaţă, eşti fericit. Dar a fost un an bun. Un an în care am avut concerte mari cu trupa, am crescut profesional şi am trăit intens f iecare clipă.

În acest an nu am reuşit să lansez proiectul meu solo, deşi muncesc la el de ceva vreme. Dar, cum am spus mai sus, urmează. Nu vreau să tipăresc un album, vreau să-l creez împreună cu oamenii în care am încredere, să iasă ceva foarte frumos. Un artist e responsabil pentru ceea ce aduce la radio. Nu vreau să poluez urechile ascultătorilor, dar nici să fiu pe placul tuturor. Nu-mi pun scopuri imposibile, dar ţintesc mereu foarte sus. E teoria mea despre cum să fii mai aproape de fericire.

Am ajuns să fiu impresionată mai mult de oamenii înţelepţi. Natura artistică îmi este deja una foarte apropiată şi oarecum descoperită. Pe cînd oamenii înţelepţi au ajuns să f ie atît de puţini şi acei care mai sînt, stau ascunşi ca racii. Şi foarte bine fac. Am cunoscut o familie foarte senină şi curată. Sînt oameni care, cred eu, au descoperit secretul fericirii şi ştiu să trăiască frumos. Ludmila şi Mihai. Sînt bucuroasă că i-am cunoscut.

La Bucureşti îmi place diversitatea. Şi-mi place că oraşul este viu şi noaptea, ceea ce nu pot spune despre Chişinău. Sînt foarte multe locuri unde îţi poţi delecta suf letul. Multe concerte, spectacole sau pur şi simplu locuri în care se adună oameni interesanţi. Am cîţiva oameni dragi acolo. În Chişinău, îmi place în grădina mea. Iar în Bucureşti îmi place un parc, mai ales în ajunul Crăciunului, cînd fanfara cîntă colinde în fiecare seară, unde vin oameni de toate vîrstele să stea pe bancă, să bea vin f iert cu scorţişoară şi să intre în vorbă unii cu alţii.

Prieteni din show-biz nu am foarte mulţi. Îmi ajung degetele de la o mînă ca să-i număr. Prieteniile mi le fac pe fundamente destul de trainice, nu pe interese, cred că din această cauză nu sînt foarte mulţi. Mă înţeleg foarte bine cu echipa de la „Fly Project” şi cu băieţii de la „Akcent”. Cu ei am şi colaborat. În rest, am amici mulţi, cu care îmi petrec timpul într-un mod plăcut.  

Mi-ar plăcea să cînt în duet cu Johny Caragia, Cătălin Josan, Cristi Aldea-Teodorovici, Anastasia Lazariuc, Ştefan Petrache şi cam atît pentru moment. Dar sînt sigură că dacă stau să mă gîndesc mai mult, mai găsesc oameni de la noi cu care mi-ar plăcea să cînt.

 Nu-mi cumpăr haine din Moldova. Nu din snobism, dar dintr-un simţ al practicului, care e foarte dezvoltat la mine. Am avut multe ţinute năstruşnice de-a lungul timpului. Sînt inventivă cînd vine vorba de ţinutele scenice. Pe lîngă hainele pe care mi le cumpăr, am şi o colecţie de haine de la mama, dar şi de la bunica, care a stat în tinereţea ei în Rusia, la o aruncătură de băţ de China. La ea am găsit cîteva sacouri brodate în China, de prin anii ’50... sînt de o frumuseţe rară. Cred că am primit foarte multe complimente atunci cînd mi-am pus o bluză pe post de fustă.

Aş vrea să locuiesc acolo unde oamenii sînt adevăraţi. Şi acolo unde e cald. Poate fi Spania, Italia sau Anglia. Iar la bătrîneţe aş prefera să stau cu lemurii în Madagascar.

Mi-ar fi greu fără muzică. Dar, atîta timp cît cunoştinţele mele muzicale există şi sînt foarte variate... În cazul în care aş rămîne, Doamne fereşte! fără muzică, mi-aş cînta.

Mult timp am trăit cu superstiţia de a nu-mi face planuri. Din fericire, am înţeles că e frumos să-ţi faci planuri. E ca un joc. E interesant şi uneori destul de motivant. Pentru mine, planurile sînt imaginea pe care o am despre viitorul meu. Vreau să cînt pînă la sfîrşit. Să compun cîntece frumoase, să scriu versuri adevărate. Să umplu săli mari de concerte. Să împart toată iubirea pe care o am în suf let. Să nu mă maturizez prea repede. Să scriu o carte cîndva. Să fiu fericită.

Concertul Madonnei de la Bucureşti a fost un show impresionant. Cred că am întîrziat cu 20 de ani la concertul ei. Mi-ar fi plăcut să o văd atunci. E admirabilă ambiţia ei. Dar am avut impresia că asist la concertul unui cyborg. Lumea se îndreaptă într-o direcţie ciudată. Oamenii vor să schimbe natura lucrurilor şi cel mai rău e că probabil au şi început să o facă.

Filmul „Solaris” îmi place pentru că dincolo de latura fantastică, atinge o problemă actuală. Oamenii nu mai au grijă de suf letul lor. Au alte preocupări, fără esenţă majoritatea. Eliade a spus cîndva că viaţa trebuie educată cu atenţie. La fel şi sufletul trebuie educat şi păzit. Tot ce intră în suf let, de acolo nu mai iese. Şi din această cauză se întîmplă multe tragedii. Omenirea a ajuns să aibă nevoie de acel Solaris, de acea oglindă a sufletului. Oamenii au ajuns să nu se mai cunoască pe ei înşişi.

Nu vreau să pozez goală, pentru că  vreau să arăt şi să spun altceva. Aş accepta la un moment dat să fac nişte poze mai atrăgatoare, dar nicidecum total dezbrăcată. Nu văd nici un sens în asta. Aşa ceva arată frumos în pozele lui Helmut Newton sau în peliculele lui Bertolucci. Acolo e artă. Dar în ziua de azi puţini mai ştiu să prezinte un nud altfel decît pornograf ic.

Există îndrăgosteală la prima vedere. Dragostea are nevoie de timp.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

mi-a plakut enorm acest interviu cu artistii cei indragesk din momentul cind au aparut!...Serge este unic in felul lui iar Tanya este un om deschis si cu emotii pozitive ceea ce apreciez foarte mult!...le doresk din tot sufletul mult norok si tot binele din lume...Fiind indragostita de muzica ii inteleg perfect despre ce vorbesk,am si eu o dorinta cu care traiesc zi de zi- de a cinta si a reda publicului acele sentimente ce de fiecare data ma face sa fiu altfel.! eh-sper si visez cine stie cemi rezerveaza viitorul..la un moment dat voi fi fericita chiar daca nu prin acest mod..Va multumesk si cit mai multe articole interesante in continuare!! Desigur si sarbatori minunate si un An Nou roditor!
Dyanna   -  
23 Decembrie 2009, 19:32
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+27°