VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Natalia Cheptene: Am încrederea că pot schimba ceva
August 2009, Nr. 64-65

Natalia Cheptene: Am încrederea că pot schimba ceva

Comentează   |   Cuprins

Nataliei i se pare că este de o viaţă la PRO. Nici noi nu ne închipuim micul ecran fără prezenţa zîmbitoare a blondei cu ochi verzi. De fapt, a şi venit printre primii. La 1 iunie, a împlinit 10 ani de cînd este angajată aici.  (r.c.)

>> „Deunăzi am terminat de montat un reportaj despre emisiunea “О своём, о женском”, care va fi difuzat în cadrul campaniei “10 ani de PRO TV”. Cîteva zile am muncit la el. Am ridicat toată arhiva de 2 ani, cît am făcut emisiunea. Imaginile şi textele descoperite mi-au trezit un val de emoţii. Mi-am revăzut eroinele, mi-am amintit de poveştile lor... M-am văzut schimbîndu-mă cu fiecare emisiune, iar în ultimele - cu o burtică frumuşică (eram la mijlocul sarcinii). Acum îmi dau seama că anume la acest proiect m-am simtit cel mai bine din tot ce am făcut eu la PRO. A fost o experienţă cu totul specială. După emisiunea pe care am realizat-o, mi-a fost cam greu să revin la ştiri. Simt că aici îmi este deja strîmt. Sînt în aşteptarea unei noi provocări.   

>> Altfel, pentru mine 10 ani de PRO înseamnă să spui adevărul. Mă gîndesc că atunci cînd este cineva care îţi spune doar adevărul, poate să nu-ţi placă, să te deranjeze. Dar lipsa adevărului te afectează. Pe mine mă fascinează libertatea de a spune lucrurilor pe nume, spiritul de echipă, dar şi sentimentul de siguranţă pe care mi-l inspiră compania în care lucrez.   

>> Ce pot spune acum, de la distanţă, este că PRO TV m-a făcut puternică şi mi-a dat încrederea că pot schimba ceva...”

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

cred ca multi te invidiaza...
nataliaapostol   -  
29 Iulie 2010, 21:20
Sus ↑
E asa de feminina. Pur si simplu superba!
Alina   -  
13 Aprilie 2011, 12:28
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+26°