VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Metamorfoze „Inspired by Halloween”
Noiembrie 2014, Nr. 125

Metamorfoze „Inspired by Halloween”

Comentează   |   Cuprins

Prin a treia ediţie a Metamorfozelor, pentru că încă mai trăim emoţiile Haloweenului, ne-am propus să alegem tipaje creative, dar și recunoscute în întreaga lume, iată de ce am optat pentru personaje de film care îţi dau fiori de groază, cucerindu-te în același timp – Black Swan, Catwoman și legendarul Joker. Dacă cele două prezenţe feminine mustesc de senzualitate împletită cu forţă, Joker stârnește la propriu o senzaţie de groază și incertitudine (cel puţin, eu am resimţit-o de câteva ori pe parcursul sesiunii foto). S-au lăsat convinși din prima și au intrat în pielea personajelor prezentatoarele TV Cristina Moldovanu și Inesa Voscoboinic, dar și actorul Andrei Sochircă.

Lebăda neagră


Filmul: Black Swan,
Actor: Natalie Portman
Lebăda neagră, unul dintre rolurile de balerină ale Ninei Sayers, una dintre personajele principale din thrillerul psihologic american „Black Swan”, regizat de Darren Aronofsky, reprezintă o combinaţie dintre viclenie și senzualitate. Pentru a intra în rolul pe care-l râvnește în postura de balerină, Nina, o femeie firavă și inocentă, încearcă să intre în contact cu partea sa mai întunecată. Dar acest lucru se dovedește a fi o imprudenţă care ameninţă s-o distrugă. Lupta interioară a balerinei construiește un personaj enigmatic și înfricoșător.

Cristina Moldovanu, prezentatoare TV
Fiecare dintre noi are și o latură negativă, sumbră, perversă și diabolică, pe care o ascunde și pe care adesea nu vrea să o recunoască. E necesar doar un stimulent pentru ca această stihie din tine să ia forţă și să izbucnească ca un vulcan... Ei bine, se pare că protagonista, în încercarea de a interpreta rolul de „Black Swan”, a făcut apel la toate manifestările negative din interiorul său pentru a se transforma, și i-a reușit. Doar că atunci când pierzi controlul, s-ar putea să uiţi drumul înapoi. Ce sentimente am avut când am pozat ca Black Swan? Că știu ceva despre care nimeni altcineva nu știe... că am descoperit o taină a universului, că am o forţă supranaturală, dar o ţin ascunsă de ochii lumii până în momentul când va fi necesar să o manifest.

Joker

Filmul: Batman,
Actor: Heath Ledger
Joker este descris ca un geniu criminal maniac care terorizează Gotham City și al cărui scop este să arunce orașul în anarhie. Joker a fost descris ca un „ucigaș psihopat, criminal în masă, clovn schizofrenic cu lipsă de empatie”. El afirmă că nu ar fi nebun, ci mai degrabă doar „înainte de curbă”. Acest lucru poate să fi fost în mod legitim adevărat, în sens că el pare să se aboneze la o stare de spirit mai nihilistă. Cu toate acestea, pe parcursul peliculei, el manifestă mai multe simptome ale diferitelor deficienţe de sănătate mintală. Personajul de film a fost interpretat de regretatul Heath Ledger, în rolul cu care a câștigat un premiu Oscar postum pentru cel mai bun actor de sprijin.

Andrei Sochircă, actor
E un personaj un pic extravagant, ieșit din comun, diferit de personajele pe care avem ocazia să le jucăm în teatru. Joker emană o energie extraordinară, pe care, dacă o prinzi, excelezi într-o altă dimensiune a personalităţii sale. Nici în teatru și nici în film nu am avut ocazia să joc un asemenea personaj, dar iată că respectiva experienţă mi-a fost oferită prin intermediul proiectului „Metamorfoze”, printr-un status-quo. Încercam să-l simt, să-i prind emoţia din momentul respectiv, tinzând să-i redau starea care, incontestabil, se reflectă în ochii săi.

Catwoman


Filmul: Catwoman,
Actor: Halle Berry
O femeie timidă, înzestrată cu viteză, reflexe și simţuri de pisică, merge pe o linie subţire între criminal și erou. Asemenea unui detectiv, ea urmărește cu încăpăţânare cazurile în care este implicată, fascinată de ambele laturi ale personalităţii sale. Deși filmul „Catwoman” a fost lansat pe piaţă acum zece ani, personajul său central, femeia pisică, a devenit un adevărat simbol legendar, întipărindu-se în memorie prin forţa și înverșunarea sa, dar și prin senzualitatea felină.

Inesa Voscoboinic, prezentatoare TV
Îmi place că devine, la un moment dat, o femeie liberă, independentă, sigură pe ea, care luptă cu nedreptăţile şi o face cu o senzualitate de invidiat. Cam aşa m-am simţit şi eu în timpul şedinţei foto, am încercat să intru în pielea ei, ceea ce nu a fost chiar uşor. Partea rea este că uneori ea profită de puterile ei supranaturale. Cred că personajul mi s-a potrivit perfect, iar asemănările noastre cu Halle Berry şi cu personajul ei din acest film sunt nu doar fizice, ci şi de personalitate. Cred că şi în viaţa de zi cu zi sunt o mâţă… blândă şi jucăuşă în anumite împrejurări şi cu anumiţi oameni şi, în acelaşi timp, o persoană mândră şi rece, care nu ezită să-şi arate ghiarele atunci când nu-i convine ceva sau nu e făcut pe placul ei.


Text: Doina Popa, Imagine: Fotoroom.md, Make-up: Marcela Chironda

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău