VIP Magazin
14 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
La 5 ani
Mai 2009, Nr. 61

La 5 ani

Comentează   |   Cuprins

Cum sîntem acum şi ce putem – se ştie şi se vede. Revista noastră numără 5 ani. Cum am fost noi, însă, la 5 ani, cum o duceam în plin socialism dezvoltat, ce planuri aveam şi cine erau „vip-urile” noastre de atunci? Voila!

Rodica Ciorãnică /Director/

În poza asta eram la o nuntă. Îmbrăcasem o rochiţă şi sandale noi şi, fiindcă întîrziam tare la evenimentul grandesc care nu-mi imaginam cum poate începe fără mine, m-am lovit zdravăn de uşă şi mi-am spart capul. Cel mai important e că am ajuns, mi s-a pus batistă în piept şi am nimerit în obiectivul fotografului. Altfel, la 5 ani eram o fată tare serioasă, tata mă chema să spun poezii cînd invita cîte un om să-i arate beciul nostru, iar mama avea încredere să mă trimită la magazin după pîine. Ştiam cum să fac ca dintr-o rublă să-mi rămînă de limonadă şi bomboane. De obicei, mă străduiam să reuşesc să le mănînc pînă acasă ca să nu le împart cu sora mea. Dulciurile şi cartofii prăjiţi erau singurele delicii de care nu mă săturam niciodată.

Sergiu Gavriliţă /Redactor-şef/

Pe la 5 ani aveam două ocupaţii majore. Prima: eram „angajat” al poliţiei rutiere. În carnetul meu de notiţe scriam toate numerele maşinilor care mergeau pe lîngă casa mea. Iar cele care se opreau la poartă le indicam cu creion roşu (în perioada ceea taică-meu avea mulţi prieteni şi clienţi din Chişinău, pentru că lucra la combinatul piscicol din Costeşti). Seara îi raportam cine l-a vizitat, iar el îmi era foarte recunoscător pentru informaţia preţioasă. A doua ocupaţie era legată de medicină. Eram medicul personal al vecinei. Îi puneam injecţii cu o seringă improvizată şi mare mi-a fost uimirea cînd mi-a dat de înţeles că şi ei îi place cum eu îi administrez doctoria.  

Elena Volcovschi / Director comercial/

Această poză a scăpat ca prin minune, alte fotografii nu s-au păstrat, pentru că imediat erau „înfrumuseţate” cu ochelari şi mustăţi. În special, îmi plăcea foarte mult să „decorez” astfel portretele fraţilor şi surorilor mele mai mari. Detestam grădiniţa. Mare era surprinderea mamei cînd, întorcîndu-se dimineaţa de la grădiniţă, foarte sigură că m-a lăsat pe mîini bune, mă găsea iarăşi acasă... Îmi reuşea să-l surprind şi pe tata – cînd venea la prînz, mă furişam în remorca tractorului. Abia cînd eram sigură că satul a rămas departe în urmă, mă ridicam ca el să mă observe şi să mă ia în cabină. Tata nu mă certa, eram doar „preferata lui tati”...

Rodica Trofimov /Redactor-şef adjunct/

La 5 ani credeam că o să mă fac jurnalist şi am să învăţ la Moscova. Îmi plăcea să escaladez gardurile şi înălţimile. Tot atunci am descoperit gustul cvasului şi al sucului de mesteacăn (la borcan de 3 litri). Dacă mă duceam la joacă, uitam să vin acasă, chiar şi cu riscul de a mi se citi morală serioasă din partea tatălui meu jurnalist (era ca la şedinţele redacţionale). Colecţionam învelitori de la bomboane, „hîrtiuţele” de peste hotare se cotau la preţul aurului. A, şi am încercat să merg prima dată cu rotilele... m-am trezit în pat, cu mama alături şi cu capul bandajat.

Marcel Toma /Redactor/

Judecînd după lipsa de orizonturi şi sentimente în privire eram greu de impresionat. La fel ca şi acum. Uneori, vreo colegă de grădiniţă plîngăcioasă îmi mai tulbura liniştea sufletească, după care aceasta devenea şi mai plîngăcioasă, iar intervenţia în forţă a educatoarei făcea ca numărul plîngăcioşilor să se mărească cu o unitate – cu mine. Ea - educătoarea - era singurul VIP din viaţa mea, pe atunci. De fapt, era ministru de interne în lumea mea, iar şefa grădiniţei - un fel de preşedinte de ţară. Eram în ultimul an de serviciu preşcolar obligatoriu...

Rodica Bileţchi /Redactor/

Primul text citit dintr-un abecedar sovietic mi-a provocat şi primul şoc. „Vladimir Ilici Lenin s-a născut la 22 aprilie....”, cam aşa suna fraza care m-a debusolat definitiv. Încercam să înţeleg cum de toţi copiii pe care îi cunoşteam, inclusiv eu, am fost cumpăraţi de la magazin, iar acest lider al proletariatului s-a născut. Furioasă, am mers să cer explicaţii părinţilor pentru acest verb necunoscut. Nu mai ţin minte ce mi-au spus ei atunci, dar nu cred să fi fost ceva plauzibil, dat fiind faptul că prin 81-82 sex nu exista.    

Eugenia Buzu /Marketing manager/

Îmi amintesc cu drag de isprăvile din perioada copilăriei. Eram artista casei, aşteptam cu nerăbdare rudele pentru a le susţine de fiece dată cîte un recital de cîntec, poezie şi dans, urmate de aplauze şi dulciuri. Pentru ca „spectacolele” să fie mai impresionante, îmi confecţionam haine speciale (am tăiat toată garderoba mamei, inclusiv rochia de mireasă). Uneori mai eram certată pentru aceste peripeţii, dar inocenţa vremurilor de atunci era cel mai bun remediu pentru orice supărare.

Irina Tribusean /Redactor/

Pînă să merg la şcoală m-a crescut bunica - era cea mai bună prietenă a mea şi mi-a rămas în amintire ca o icoană luminoasă. Îmi plăcea s-o ajut, numai că pe atunci, dacă mă trimitea după pătrunjel, îi aduceam frunze de morcov, aşa că mă lăsa să merg la joacă. Pe la 5 ani „la joacă” însemna în nisip, împreună cu băieţii vecinilor şi cu cărămizile despre care noi spuneam că-s maşinele...

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+9°