VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
DINU MIHAIL. DIN FUGA CONDEIULUI ZUGRAV
Noiembrie 2005, Nr. 19

DINU MIHAIL. DIN FUGA CONDEIULUI ZUGRAV

Comentează   |   Cuprins

JURNAL la ZI

Pun cartea de-o parte… Că avem mult metal slav în sânge pentru mine e clar încă de pe când mâca noastră primordială umbla prin rai cu tabachera goală. Dar acum întreb: Oare românii nu sunt latini cu suflet slav? Basarabenii cu atât mai mult…

VINERI, 26 AUGUST

Astăzi scriu, cu toate că lenea e cucoană mare. Din punctul meu de vedere, jurnalul e, mai întâi de toate, o terapie pentru suflet. Un galop de sănătate. Dar mai este şi o şcoală de rezistenţă. În anul 1994 fiul meu, fiind în clasa a 4-a, a nimerit la spital. Erau vreo 12 copii în acel salon mâncat la propriu de igrasie. Am dus şi un covor de acasă, ca să acoperim măcar igrasia din dreptul patului ocupat de feciorul nostru. 12 copii – 120 de feluri de capricii, de pretenţii şi multă, multă mizerie. Într-o zi, Doru îmi spune că nu mai poate suporta atmosfera de acolo. Îi zic: “Încearcă şi ţine un jurnal. Scrie despre tot ce vezi, despre tot ce te deranjează aici, fără autocenzură, dar scrie. O să te iei cu scrisul şi o să uiţi, cât de cât, de mizeria din salon”. Aşa a procedat, aşa a rezistat. Pe caietul gros pe care i l-am dus a scris el singur: Jurnal de spital. Pagini din acel jurnal a publicat în Flux, în 1994, Val Butnaru.

Jurnalul este proba de maturitate a unei literaturi. Noi, din păcate, nu avem, deocamdată, jurnale. Cred că e de prisos să mai precizez cum este, în această situaţie, literatura noastră. Statisticile de azi arată că moldovenii citesc mult mai puţin comparativ cu ruşii, evreii sau ucrainenii de la noi. Am rămas “tablou măreţ, fantastic” când am văzut la o femeie de 84 de ani din Damaşcanii Râşcanilor, simplă ţărancă cu normă zilnică la colhozul de pe timpuri, colecţii întregi ale ziarelor “Ţara”, “Săptămîna” şi “Moldova Suverană”. Din pensia ei mizeră făcea cum făcea şi se abona. Deci, se poate, oricât de greu ar fi. Important este să vrei. Mai rar asemenea oameni prin satele noastre. Şi unde îmi zice conspirativ bătrâna trăgându-mă într-o parte, ca să nu audă şi însoţitorii mei: “Dar ştii mata ce poznă am mai făcut eu? De vreo 30 de ani ţin un jurnal, (chiar aşa a zis: jurnal), însă tare te rog să nu spui nimănui despre asta”. “Da’ de ce, tanti Liuba, să nu spun, că e un lucru frumos şi necesar. Necesar atât pentru sufletul celuia ce-l scrie, cât şi pentru cei care-l citesc?”. “Să nu spui nici în ruptul capului, că are să râdă lumea de mine. Sătenii îmi vor scoate vorba că sunt nebună…”.

SÂMBĂTĂ, 27 AUGUST

E Ziua Independenţei Republicii Moldova. N-am ieşit din casă. Dar nu în semn de protest. Pur şi simplu, nu-mi place spectacolul, mai ales manifestările teatralizate cu lozinci şi râgâit de bere. Numai omul luat în individualitatea sa, în unicitatea sa are suflet. Mulţimea nu are suflet. Are doar instincte şi impulsiuni glandulare. Mi-am clătit retina cu nişte filme, am răsfoit nişte cărţi de istorie. Am tăiat, recunosc, şi ceva frunze la câini, iar la desert am plecat la Irina, ca să-i fugăresc măslina. Istoricul şi diplomatul român Neagu Djuvara este de părere că, din cauza sărăciei documentelor, este foarte greu de urmărit şi lămurit modul în care s-a născut gruparea vorbitoare de limbă română. Domnia sa crede că într-o atare întreprindere “Trebuie evocaţi, pe scurt, geto-dacii, apoi italicii mediteraneeni romanizaţi aduşi de colonizarea romană; poate şi ceva rămăşiţe ale barbarilor germanici (goţi, gepizi etc.), dar mai cu seamă marea migraţie slavă, care a lăsat urme adânci în limbă, în moravuri, în instituţii, şi care trebuie considerată ca o a treia componentă majoră în etnogeneza noastră”.

Pun cartea de-o parte… Că avem mult metal slav în sânge pentru mine e clar încă de pe când mâca noastră primordială umbla prin rai cu tabachera goală. Dar acum întreb: Oare românii nu sunt latini cu suflet slav? Basarabenii cu atât mai mult… Există în România un eseist bun, pe care îl citesc destul de sporadic, dar în schimb cu plăcere. Caius Traian Dragomir îi spune. Ei bine, “paşaportul” lui onomastic arată destul de sugestiv cine suntem noi: pe două treimi latini (Caius Traian) şi pe o treime slavi (Dragomir). În Republica Moldova proporţia ar putea fi chiar inversă. Dar parcă ne este ruşine să recunoaştem, ca şi cum am fugi de noi înşine. Oameni dedublaţi, cu două feţe. Ascundem adevărul sub preş, una spunem, alta gândim şi cu totul altceva facem. Am impresia că, încercând să driblăm istoria, ne amăgim pe noi înşine. E o competiţie din care întotdeauna vom ieşi păgubaşi şi cu o reputaţie proastă în Europa...

DUMINICĂ, 28 AUGUST

Mă sună acasă la Irina (ce tupeu, dom’le, se vede că naţiunea e în pericol) Silviu Pocaznoi. Omul ăsta parcă e făcut din arcuri, din pisici. Ca întotdeauna, e în vervă, e plin de idei şi de sfântă mânie naţională:

- Ai fost ieri seara în Piaţa Marii Adunări Naţionale?

- Nu, dar oare ce s-a mai întâmplat acolo? Nu cumva s-a împuşcat vreun ministru? Sau poate că veşnicul deputat Vlad Cubreacov l-a furat din nou pe Vlad Cubreacov?

- Hai, las-o baltă cu prostiile tale. A cântat, trei ore în şir, formaţia rusească DDT.

- Foarte bine, DDT e o formaţie redutabilă, o cunosc, îmi place.

- Da, dar e o formaţie cu mesaj fascist! Dust rusesc.

- De unde ai mai luat-o şi pe asta?! E un simplu grup rock.

- Da, dar ei propagă un rock agresiv.

- Tot rockul rock este dur, agresiv, cu excepţia celui kârgâz. Îţi place, asculţi; nu-ţi place, închizi casetofonul sau părăseşti Piaţa Marii Adunări Naţionale şi te duci acasă să dormi liniştit cu mâna stângă pe buca Frăsânei. Vorba aia: Placu-mi nucile, dar mai tare bucile.

- Dar ian ascultă ce lozinci a lansat de pe scenă Şevciuc, liderul formaţiei: 1) Rusia vă iubeşte!; 2) Bravo constructorilor moldoveni!; 3) Nu uitaţi de genele provenienţei voastre!

Cam aşa suntem noi: mereu producem istorie, în loc să producem mărfuri şi articole competitive, cu care să ne impunem demn în cadrul concertului baroc al umanităţii. E ceva rău în faptul că un stat mare, Rusia, iubeşte un stat mic, Moldova? De veacuri (co)rupt în fund fiind, cam de ce Şoricelul nu vrea să aibă relaţii bune cu Elefantul? Ambiţiile mari la poporul mic năpaste mari aduc. Cât despre genele provenienţei noastre, ni le-a arătat mai sus istoricul român Neagu Djuvara. И не надо нас дурить!               

LUNI, 29 AUGUST

Toamna a început deja să strice nuci cu călcâiul prin livezi, iar eu stau cu ochii bunghiţi în ecranul computerului. O sun pe Rodica: “Voi ortografiaţi cu “î” din “a”? “Da. Vă rog să adoptaţi şi dvs. opţiunea noastră grafică. Ca să nu avem probleme de corectură în plus”.

Câte bordeie, atâtea obiceie. Mă rog, fiecare cu parohia lui.

Am mai obţinut o victorie de răsunet: am reuşit să ne separăm şi după criterii ortografice. Academia Română pledează pentru “î” din “a”. Cea mai sănătoasă academie din România, Academia Caţavencu, scrie cu “î” din “i”.

Cunoscând situaţia, consider că în Moldova trebuia să se meargă pe formula mai simplă şi mai comodă a lui “î” din “i”. Ortografierea cu două feluri de “â” seamănă derută, face adevărate ravagii. S-a ajuns până la aceea că, de exemplu, substantivul preîntâmpinare (aici ortografiat corect, potrivit noilor corifei ai limbii române) este scris greşit preântâmpinare. Dar asta-i floare la ureche: s-a ajuns până la aceea că, mai ales prin şcoli de toate rangurile, cuvintele care încep cu “î” sunt scrise precum urmează: âmbălsămare, âmblânzit, âncet etc. Se pare că suntem un zăvod de oameni care ne complicăm singuri viaţa. Care ne creăm singuri probleme, pentru ca mai apoi să le depăşim cu mult succes şi tam-tamuri. Un prieten rus m-a întrebat odată: “Cum să-i explic logic copilului meu, care vrea să înveţe româna, de ce cuvântul “înmormântare” se scrie cu două feluri de “â”?. Bine, eu admit că românii l-au bătut pe Hitler, dar de ce băgaţi politica până şi în ortografie?”.

Deci, “Fie pâinea cât de rea,/Noi o scriem cu “î” din “a”. De fapt, adevărul e altul: “Fie pâinea cât de rea,/Tot mai bine-i la Paris”.
Mamei mele “Δ din “A” i-am închinat chiar şi o poezie:

Du-te la bătaie,
Pentru “î” din “a” să mori
Şi-i găsi nevasta
Groasă până-n zori.

MARŢI, 30 AUGUST

Pe lângă faptul că tot omul este român,  omul mai este şi un animal social. Veşnic caută comunicare, singurătatea fiind totuşi, în esenţa ei, o boală. “Una din formele cele mai discrete prin care viaţa poate deveni de nesuportat este neputinţa de a comunica cu semenii”. Am stat cam multişor cu ochii pe computer. Pe la ora 16.00 o iau cătinel spre Uniunea Scriitorilor. Ca să mă refrişez, nu găsesc un loc mai bun decât terasa de aici. Rusticitate, verdeaţă, umbră în cantităţi industriale, zgomot stradal bine filtrat, abia perceptibil, feţe mai mult sau mai puţin cunoscute. Aici se calcă pe idei cum se calcă pe râme după ploaie. De când am pus dop oricărui fel de alcool (asta a fost demuuult, poimâine se împlinesc trei zile), mă asasinez numai cu ceaiuri şi apă plată.

Comand la bar un ceai verde şi fac câţiva paşi spre terasă. De ce anume ceai verde? Pentru ca, atunci când ne vor ocupa chinezii, să am dreptul moral de a-mi începe autobiografia în felul următor: “De mic copil mi-a plăcut ceaiul verde şi orezul…”. La momentul oportun, eu voi sări în aer la chemarea Patriei ca să-i distrug din interior pe chinezi. Muicăăă, suntem neam de piatră, când e vorba despre vatră!

Astăzi la terasa US e lume multă, “câte-n flori albine”. Deconectat de la realitate – am venit să mă odihnesc, ce bida mă-sii! – aud totuşi că sunt strigat de la o masă. Îmi dau într-o parte părul din ochi şi întorc capul: e poetul Anatol Codru. Cel mai de est poet român, domnia sa fiind născut în Transnistria. Nu l-am mai văzut de pe când eram bătrân. Parchez la masa lui. Îi are drept convivi pe tăcutul prin vocaţie Gheorghe Vodă, pe abstinentul de nevoie Eugen Cioclea şi pe Nicolae Răileanu, istoricul în imagini al US.

Bancuri, amintiri, glume… Aflu de la dânşii că ieri, 29 august, lui Eugen Doga i s-a înmânat ordinul Steaua României. Festivitatea a avut loc la Ambasada României din Chişinău. Cică ordinul conferit lui Doga e în grad de comandor. Asta înseamnă: compozitorului i se va repartiza gratuit spaţiu locativ în Bucureşti şi i se va stabili o pensie/rentă viageră în mărime de 500 euroi pe lună. Nu s-a făcut nici o obiecţie. Aşadar, se aprobă unanim: Doga merită cu vârf şi îndesat acest ordin, ceea ce nu putem spune despre alţi comandori de la Chişinău.
   
Ce se bea? Ştiu că sunteţi curioşi; ştiu că vă traversează o foame faustică de cunoaştere şi vă spun mintenaş. Codru şi Cioclea au cotit-o spre cafea. Eu mă droghez cu chinezerii. Vodă şi Răileanu au comandat, prin Alina (Doamne, ce curpăn mirobolant, de milioane, are VanDamma asta!), câte un clătici. Ce-i clăticiul mă întrebi? Clăticiul nostru este cinzeaca lor. Etimologic vorbind, descinde direct din verbul “a clăti”. Deci, omul nu bea ca atare. El ia un clătici ca să-şi clătească gura de vorbe rele. Nu e beţie, ci terapie, bă întunericiţilor.


Cineva spune concret-istoric că pe 27 septembrie, la ULIM, lui Eugen Simion, preşedintele Academiei Române, i se va conferi titlul de doctor honoris causa. Dacă românul de pretutindeni, Victor Crăciun, este doctor honoris causa al Universităţii din Tiraspol cu sediul la Chişinău, cam de ce Eugen Simion n-ar fi doctorul ULIM-ului? Păi, nu este ULIM-ul cel mai inteligent elogiu adus maladiei Parkinson? Este! Atunci de ce cârtiţi? Chipurile, cei mai buni evanghelişti din Moldova ai lui Simion sunt trei: Cimpoi, Dabija şi Matei. “Dintre aceştia, deocamdată numai Matei (despre omul Valeriu vorbim, că altfel nu-i putem spune) nu este membru al Academiei Române. Dar va fi. Degrabă. Vă asigur”.

Apoi de la creaţie am trecut, după cum şi era firesc, la pro-creaţie. Parcă aşa ne îndeamnă televiziunile de peste Prut: Fii Pro! Cu eforturi unite de comun acord (mai ales că acum toată lumea se integrează), am pus de un eseu simpăticuţ. Am eseizat, adicătelea: Om fi având noi multe defecte şi păcate, însă niciodată nu am îndrăznit să pătulim cânepa din ogrăzile femeilor căsătorite, iuţi de verighetă şi cu acte în regulă. Cu toate că, în gând, orice mascul normal este tentat s-o facă. Întrebaţi-i pe Ion Creangă şi pe Andrei Strâmbeanu, dacă nu ne credeţi pe noi. Religia zice nigzea, дрожащая тварь, să nu îndrăznim nici măcar cu gândul. Ferice de cei care pot. Doamne, ajută neputinţei noastre! Totul este un ritm şi o veşnică nuntire.

Sexualitatea este unul dintre aspectele esenţiale ale existenţei umane, ale vieţii în general. Iar viaţa ce este? Este singura formă de victorie asupra morţii. Viaţa şi moartea sunt din aceeaşi substanţă. Unde nuntire nu e, moarte e. Solaritatea masculină trebuie să străbată întotdeauna bezna feminină. Căci zice versul popular, şi zice bine paţanu’: De n-ar fi flăcăi pi lumi,/Ai vide feti nebuni. Nu e întreg Freud aici?  Până şi în pietre libidoul geme adânc…Însuşi Pământul întreţine raporturi sexuale cu Luna, cel puţin prin fenomenele de flux-reflux. De fapt, Luna asta dă pildă la toţi, de parcă ar fi femeia de stradă a Universului. De ce, la o adică, nu ne-ar da şi nouă, nişte amărâţi de scriitori din Moldova cu “zarzării” ca macul şi “ghiţă armani” ca acul? Apropo, s-a demonstrat ştiinţific că nici o femeie nu refuză. Din păcate, există mulţi bărbaţi care nu ştiu cum să ceară! Spunem asta ca să ne şi ca să vă. Ca să ne defolclorizăm. Ca să ne emancipăm, ca să ieşim, odată şi odată, din captivitatea, din sclavagismul falselor complexe şi al pudibonderiilor mai mult sau mai puţin ipocrite. Un stat suveran de facto nu se poate construi cu oameni nesuverani de jure.

MIERCURI, 31 AUGUST

Fiindcă ieri am prins o zi fastă, şi azi îmi curge mucul la terasa USM-ului. E ora 18.20. Stau la o masă cu scriitorul şi profesorul Mihai Poiată. Discutăm despre oltenizarea Basarabiei, care se face prin intermediul piesei “Oltea”  de Andrei Strâmbeanu. Desigur, piesa e bunişoară, partea proastă fiind aceea că Ministerul culturii o bagă pe gât tuturor teatrelor din Moldova. Excesul de culoare poate compromite chiar şi un tablou fertilizat de o idee generoasă. Aşa suntem/sântem/sîntem/sumus noi: flotanţi. Sărim dintr-o extremă în alta. Ori poetic tânguioşi ca buciumul o sună pe Sara cu jale, ori isterici ca o găină necălcată cu lunile de cucoş.    

Mai tragem adânc-prelung pe gât câte un cui de sicriu şi prin norii de fum nici nu observăm cum de noi se apropie cu paşi de pâslă poetul Virgil Bulat din Cluj-na-Poca. Sau din Clujna-Poca, se vede că momentan-provizoriu încurc eu ceva. Asta e: în timp mă orientez bine, în spaţiu mai prost. E născut în Rădulenii Vechi, Floreşti. Deci, e consătean cu preşedintele Petru Lucinschi (1997-2001). De la el aflăm că ieri a murit, după o lungă şi grea suferinţă, Antonie Plămădeală, mitropolitul Ardealului. E născut în Basarabia, la Stolniceni. Tot din Basarabia se trag regretatul mitropolit al Olteniei Nestor Vornicescu şi aphiepiscopul de Galaţi Antim Nica, trecut la cele veşnice în 1995.

Virgil Bulat afirmă sus şi tare că şi actualul mitropolit al Banatului (Timişoara), Nicolae Corneanu, este basarabean. “Distinsă faţă bisericească şi mare cărturar”. Din câte ştiu, Nicolae Corneanu, Alexandru Paleologu şi Ştefan Augustin Doinaş sunt singurii intelectuali români care au recunoscut public că au colaborat cu Securitatea lui Ceaushima. Dacă numai aceştia trei au recunoscut, să însemne asta că ceilalţi intelectuali români nu au caracter? Destinul omului (şi al unei naţiuni) este caracterul său. Noi suntem gândurile noastre. Unde caracter nu e, destin de dârvală e!

Aici Cortina cade graţios ca un furou de pe umerii Irinei.    

VINERI, 2 SEPTEMBRIE

Cine-i Irina? Cum să-ţi spun… Cuvintele cad în derută, se fâsticesc până la ridicol în faţa alteţei sale regale. Când o savurezi printre pleoape, simţi cum ţi se civilizează ochiul. E făcută cu bucurie de către Dumnezeu pe când se odihnea după crearea lumii. Munca ţine de criteriul plăcerii. Orice lucru făcut cu bucurie este o reuşită. Munca prestată fără bucurie sfârşeşte în uscăciune, chin şi buduhoală. A rezultat o capodoperă anatomică, fiindcă s-a lucrat pe îndelete în “lemn moale, lemn sfânt”. Demâncarea ochilor mei e frumoasă şi tristă (în orice bucurie zace subversiv câte un sâmbure de tristeţe) ca o duminică de Paşti fără de sfârşit. Suflet bun de uns pe prescură. E bine acolo unde e ea; unde este ea, nu există moarte. Material uman detonabil, care te poartă cu divanul prin casă. O tornadă. Ce tornadă, dom’le?! Blondă vijelie, de o mie de ori mai devastatoare decât năzbâtiosul uragan Katruna. Când trece pe stradă cu sânii ei feerici, yes toţi popii şi mitropoliţii din biserici. Hai la rai, omule, hai! Abia acum înţeleg că paradisul bărbatului e acolo pe unde cad, ca nişte seminţe, tălpile femeii. Noi, cuci ingraţi şi nestatornici prin definiţie, suntem fii ai bunătăţii tale iertătoare. Vas de-argint ambulant, incendiat de petale. Carte niciodată răsfoită până la capăt. E un tonic şi, totodată, o toxină. Miere peste fiere, fiere peste miere. Puritate şi impuritate. Sonet pe care vrei să-l citeşti mereu, la orice  oră de zi şi de noapte: “Îţi las ca moştenire trandafirul,/Lumina lui de pace şi durere”.

Acesta e portretul Irinei. Sau, mai bine zis, portretul inspirat de Irina. Amândoi suntem victime ale divorţului. Amândoi credem că divorţul este un eşec.

Că singurătatea este o boală. De singurătatea peste măsură vorbim. Tot ce este peste măsură e boală (Dostoievski). Moldovenii în toate nu au măsură (Cantemir).

Asta nu tot o boală o fi fiind?

Din bube, mucegaiuri şi noroi

Iscăm frumuseţi şi preţuri noi (Arghezi).
    
Puritatea nu rodeşte… Fecioarele nu nasc copii (Badea Mior sau Lelea Cârlana, poeţi anonimi şi oameni de bună-credinţă).

Ne cunoaştem bine, fund-a-mental, din 2000. Acum britnyspirsa mea mă bute la cap să ne căsătorim.

Am o singură părere de rău care-mi “tulbură pieziş avântul”: s-or uni doi săraci, două nevoi ş-o râde lumea de noi. O glumiţă, care face bine la digestie. Cine a inventat căsătoria? Cică bărbaţii evrei. Ca să facă sex pe degeaba.   

3 SEPTEMBRIE

Am fost, cu Irina, la o nuntă. Evenimentul de dare oficială în exploatare a miresei a avut loc în sala de banchete a Hotelului Naţional. Mi-a plăcut. Celelalte nunţi la care am mai fost erau o adevărată competiţie bahico-gastronomică. Pierdere de bani, de timp şi sănătate. Am făcut cunoştinţă cu mulţi ialoveneni, care lucrează în Irlanda. Majoritatea zic că se vor întoarce în Moldova. Tot ei îmi demonstrau, la o ţigară sau după pauzele de tufiş, că Republica Moldova are viitor, poate fi scoasă din chingile neputinţei economice. Să-i audă Dumnezeu. Ialovenenii au format o întreagă colonie în Irlanda. I-am întrebat cum de au ajuns tucma acolo. Spre surprinderea mea, răspunsul lor a fost în versuri:

Dracu-a zis: “Eu am mâncare,
Am de toate, masa-i mare,
Hai veniţi, la voi e groaznic”
Şi ne-am dus la dracu-n praznic.

În timpul unei hore cu strigături am auzit o noutate în materie, pe care mi-am notat-o conştiincios: Mămăliga cu dulceaţă face scula mai isteaţă! Bre, mai nasc la Moldova poeţi… Înseamnă că la noi nu circulă numai mita, şpaga şi ciubucul. Dar şi  ideile. Dar şi spermatozoizii. Cu cât mai multă mişcare, cu atât mai multă viaţă. Apropo, ştiaţi că un strop de spermă echivalează cu o sută de stropi de sânge? Aşa susţin tratatele de specialitate. Vă daţi seama ce putere, câtă forţă, ce bunătate e concentrată într-un strop de spermă, acest bolid al vieţii ce iese victorioasă din întunericul acidului amniotic? “Consider valoare orice formă de viaţă” (Erri de Luca).

Sunt idei care nasc şi asociaţii de idei. Strigătura “irlandezilor” din Ialoveni mi-a amintit de bunul meu prieten Boris Vieru, pre numele literar de adopţie Dan Grigorescu. În anul 1996 eram în plină campanie prezidenţială. Boris se afla cu bagaje şi căţel în tabăra lui Snegur, eu în cea a lui Lucinschi. Inirvat pe un articol de-al meu inserat în Săptămîna, Boris nu şi-a putut reprima violenţa de limbaj şi a scris în Flux: “Dinu Mihail, această sculă infernală a lui Lucinschi…”. Cu toate că trebuşoara asta mirosea a praf de puşcă(rie), nu l-am acţionat în instanţă. Ridicând mănuşa aruncată, cred că am procedat mai bărbăteşte: l-am bătut cu parul altor articole, până când Lucinschi a câştigat, cu eforturi comune, contrar tuturor aşteptărilor. Of, of, of, ce chin, ce foc, ce jale pe la poarta taberei din vale…

      
 


Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

Exist
Boris   -  
22 Aprilie 2010, 22:00
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+8°