VIP Magazin
13 Decembrie 2018
Print
Print
Print
Print
Constantin Cheianu. Liderul de opinie al anului 2012
 Descarcă
Decembrie 2012, Nr. 103

Constantin Cheianu. Liderul de opinie al anului 2012

Comentează   |   Cuprins

Publicist, jurnalist, realizator „Ora de ras”, „Mai pe scurt”, Jurnal TV

Don Quijote
Îi rade pe toţi cu cele două emisiuni ale sale, îi dă de pământ pe cei „remarcaţi”. Mai ales pe cei de la guvernare, dar nici opoziţia comunistă nu scapă. Stilul său simplu este deosebit de eficient în a duce mesajul cel mai uşor până la „receptor”.  Este privit, apreciat, citat, temut. Realităţile îl obligă deseori să-şi pună sieşi, dar şi nouă veşnica şi dureroasa întrebare „A fi sau a nu fi?”. Ne mai întreabă „Quo vadis?”, dar de cele mai multe ori are ingrata misiune de a lupta cu morile de vânt – un Don Quijote al zilelor noastre, are şi un Sancho Panza la îndemână, doar că Durbală a rămas să facă câteva „duble” şi n-a mai ajuns la şedinţa foto...

Destul de captivant 2012 se pare…
Pentru mine, a fost un an-experiment – am încercat să fac ceea ce nu am mai făcut niciodată: o emisiune de cinci minute care să apară în fiecare seară. Se cheamă „Mai pe scurt”. În afară de ritmul acesta, care nu este unul simplu, am mai „experimentat” fiind foarte rău cu politicienii. Uneori am avut impresia că merg pe un câmp minat. Din acest punct de vedere, 2012 a fost un an neliniştit pentru mine.  

Eu nu îmi propun să influenţez opinia publică  Eu MĂ REVOLT în faţa unor lucruri urâte, nedrepte. Şi vreau ca şi cei care mă privesc să facă acelaşi lucru. Revolta e primul pas spre schimbare.

Ai cu ce?
Dacă îmi spunea cineva cu vreun an în urmă că voi reuşi să fac şi „Ora de Ras”, şi „Mai pe scurt”, nu l-aş fi crezut. Fiindcă am reuşit. Am senzaţia că anul 2012 a fost un fel de vârf... Mă rog, la fel spuneam şi despre anul 2009, când mi-au fost montate trei piese, inclusiv două în România şi am scos romanul „Sex şi Perestroika”. În general, trebuie să constat că, dacă până pe la 50 de ani reuşitele mele se distribuiau cam una la patru-cinci ani, după această vârstă am ajuns să am câte două-trei reuşite în fiecare an.


Sfârşitul lumii a fost hitul anului…
Discuţiile pe tema aceasta m-au scos mereu din sărite, nu ştiu vreo prostie mai mare decât asta. Şi mai e şi întreţinută de mass-media din toată lumea. E clar şi de ce. Pentru profit în primul rând, întrucât multă lume asaltează magazinele pe fondul acestei chestii. În al doilea rând, ne aflăm în plină criză financiară. Dacă îi spui omului de apocalipsă, el mai uită un pic că are buzunarele goale.

Ce-a mai rămas de făcut pe lumea asta? Obiective pe termen scurt şi nu prea…
Cu trei ani în urmă, am început să fac pentru prima dată în viaţă televiziune. Mi-am dorit să fiu foarte bun în acest domeniu şi sper că am reuşit. Aşa cum de-a lungul anilor mi-am propus să fiu foarte bun în critica de teatru, în dramaturgie, în proză. Nu am fost cel mai bun, dar cred că am fost întotdeauna un bun profesionist. Probabil acesta este nivelul meu, mai mult nu pot. Mi-aş dori să mai scriu vreo piesă-două care să spargă gura târgului şi nu numai a târgului nostru. Poate mi-ar plăcea să mai scriu o carte de proză foarte bună, poate cartea mea de proză cea mai bună. În următorii doi ani însă, nu cred că o să reuşesc să fac şi altceva decât televiziune.

Cum se simte omul din spatele ecranului sau al cortinei când ajunge de partea cealaltă? E mai cool să te recunoască lumea în stradă decât să scrii scenarii, cărţi, să fii vedetă TV decât scenarist?
A fost un mare noroc că am ajuns să lucrez la „Jurnal TV”. Nu cred că la o altă televiziune aş fi putut să mă simt tot atât de bine şi să fiu tot atât de liber. În 30 de ani de carieră literară şi teatrală, nu am avut atâţia fani câţi am adunat în doar trei ani de televiziune. Nu credeam că fenomenul acesta, al vedetelor şi fanilor lor, funcţionează şi la noi ca şi în alte ţări, dar m-am convins că da, e fix ca acolo. Eşti recunoscut în stradă, ţi se cer autografe, lumea vrea să-ţi spună lucruri plăcute, vrea să se fotografieze cu tine. E un mare dar al destinului să auzi atâtea lucruri frumoase şi plăcute despre tine.

„Don Quijote"
Miguel de Cervantes
Având versiuni în principalele limbi europene, este în prezent una dintre operele cele mai traduse din lume. Deşi fusese concepută ca o satiră la adresa popularelor povesitiri cavalereşti, povestea micului nobil Alonso Quixano (Don Quijote) din La Mancha devine o frescă a societăţii spaniole ţi o reflexie asupra comportamentului uman.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

de ce nu ridicaţi vocea pe vremea comuniţtilor?
turcan parascovia   -  
28 Martie 2013, 19:36
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău