VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Cele mai rîvnite mirese
Aprilie 2009, Nr. 60

Cele mai rîvnite mirese

Comentează   |   Cuprins

După ce, în vară, am defilat cu cei mai tari burlaci ai vieţii publice de la noi, acum, în ajunul „sezonului nunţilor”, a venit şi rîndul sexului frumos „liber de contract” să se prezinte publicului cititor în toată splendoarea lui feminină şi cu toată zestrea.

Aşa că, dragi bărbaţi necăsătoriţi încă, vă venim în ajutor în cazul în care nu eraţi informaţi cît priveşte situaţia familială a celor nouă mirese şi, cel mai important, vă punem la dispoziţie cea mai utilă informaţie: la ce fel de bărbat visează fiecare dintre ele. Poate, cine ştie, parametrii voştri „tehnici”, oferta, adică, se potriveşte de minune cererii? E păcat să rataţi şansa şi, în caz de reuşită, nu uitaţi de cei care v-au îndreptat pe drumul cel bun. Nu mult, o bericică… Şi, din partea casei, ne-am asumat dreptul de a ne da cu sfatul: cărei fete cu ce mire i-ar sta bine. Poate mai ţine cineva cont…

Doina Sulac

Să te căsătoreşti cu Doina Sulac înseamnă să pui mîna pe o părticică din tezaurul spiritual al neamului, s-o ţii acasă şi să te mai şi făleşti cu ea – muzica populară, faima tatălui său şi personalitatea interpretei sînt atuurile Doinei, pe care le poate folosi cît mai reuşit în vederea celei de-a doua căsnicii.

Nu se grăbeşte la măritat, deşi nu spune un „nu” categoric căsniciei. Pur şi simplu, acum nu are timp pentru asta – este preocupată de cariera ei, este mulţumită de realizările sale, dar şi dornică de altele, mai măreţe. Cum ar fi să ajungă la „Eurovision”. Şi nu singură, ci împreună cu Nicolae Botgros – un om foarte aproape de familia ei şi de tatăl său, regretatul Nicolae Sulac. Cînd va considera că e timpul şi pentru o nouă căsnicie, îşi va pregăti zestrea – pe fiica Nicoleta, talentată, dezgheţată, şmecheră. Viitorul soţ trebuie să aibă un suflet mare şi foarte multă dragoste, ca să-i ajungă pentru toată viaţa. Generos, atent, inteligent, deştept. Şi dacă unele popoare susţin că dacă e deştept, banul este garantat, facem concluziile de rigoare. Aspectul fizic solicitat: nu chiar ca la Alain Delon, dar tot frumuşel să fie. Şi negruţ… Sau blond… Important e să-i placă Nicoletei – barometrul ei în acest sens.

Lorena Bogza

Realizatoarea emisiunii „În Profunzime” de la „PRO TV Chişinău” dă dovadă de caracter nu doar în raport cu invitaţii săi, pe care îi „macină” pentru a ne clarifica nişte situaţii. Este stăpînă pe sine şi e decisă să ia de la viaţă tot ce e mai bun. Un soţ, de ce nu?

A fost cerută în căsătorie de trei ori, dar nu-i acordă faptului mare importanţă. A refuzat de fiecare dată. De două ori pentru că cererea a venit prea tîrziu, iar o dată - pentru că nu a avut curajul să lase tot şi să plece într-o altă ţară.

Pe Lorena nu o interesează tipajul potenţialului mire - vrea ca bărbatul ei să-i fie prieten, să fie vertical, să fie alături atunci cînd are nevoie, să fie puternic, dar, în acelaşi timp, sensibil. Ca să destindem niţel atmosfera, răstălmăcim solicitările Lorenei mai pe înţelese: nu îi cereţi niciodată mîna în poziţie orizontală şi dacă credeţi că puteţi s-o luaţi la palme, după care să bociţi împreună pînă în zori, intervine o altă cerinţă care exclude ultima posibilitate: Lorenei îi plac bărbaţii eleganţi şi bine crescuţi.

O dată a prins buchetul miresei... Nu ţine minte exact la ce nuntă. A doua oară a mai încercat la nunta prietenei sale, Natalia Cheptene, alături de toate fetele de la PRO TV. A fost tare amuzant, dar nu ţine minte cu ce s-a încheiat această experienţă. Îi sugerăm că s-ar fi putut să-l ia „voleibalista” Angela Gonţa...

Angela Aramă

Avînd o căsnicie în spate, cea care a încîntat ani în şir ochiul moldoveanului, a cochetat între timp şi cu politica, dar nu a abandonat jurnalistica, Angela Aramă, este pregătită pentru venirea celui care îi este predestinat. Experienţa acumulată o face atentă şi prudentă, astfel că, bănuim, alegerea făcută va fi cea mai bună şi fără surprize neplăcute.

Probabil, va accepta cu greu o relaţie, deşi şi-o doreşte ca tot omul, şi o va face doar în cazul în care bărbatul va fi tocmai cel care îi e predestinat. Este sigur că mireasă cu voal alb nu va mai fi: neprihănirea miresei nu poate fi reiterată la comandă. Dar, probabil, va sărbători iubirea într-un mod intim şi ştie că focurile de artificii din sufletul său vor fi mult mai impresionante decît cele din PMAN.

Iubitul său există pe undeva deja şi el este cum este. Cînd o să-l cunoască şi ea, va şti cît de minunat sau cît de nesuferit, uneori, poate fi. Unul Dumnezeu ştie cum trebuie să fie persoana care i se potriveşte - bărbatul care, odată intrat în viaţă, o va face să o guste altfel. Cu siguranţă, trebuie să ţină cont de fetiţa sa! Viitorul său soţ îi va fi unul dintre cei mai buni prieteni, Angela e sigură de asta. Cum îl va numi, cît de tare se va ataşa de el - rămîne la discreţia ei. Un lucru e cert: odată cu ea, Paula Raluca va fi fericită. Altfel nu se poate.

Victoria Filip

Una dintre cele mai în vogă prezentatoare de televiziune de la noi este la NIT de la începuturi. Prezentatoarea „Curier”-ului de limbă română a devenit, în timp, simbolul şi imaginea postului de televiziune respectiv. Parafrazînd niţel zicala: apa trece, Victoria Filip rămîne!

În serios, nu a fost cerută în căsătorie niciodată! Premise au fost – a şi prins o dată buchetul miresei la o nuntă. Fără să vrea... din greşeală, crede: stătea şi privea cum se înghesuie cele mai frumoase fete ca să prindă buchetul, care, de fapt, venea ţintă spre ea. A întins mîna şi l-a prins, fără niciun efort. De aici şi acceptă posibilitatea unor variante din categoria surprizelor! Are pregătit şi modelul de rochie pînă la cel mai mic detaliu - în stil avangardist, neapărat. Nu doar ţinuta sa o are „bătută în cuie”, ci şi a viitorului său mire, cu care speră să aibă aceleaşi preferinţe. Dacă nu, o să le facă, cu siguranţă… Cerinţe la alegerea mirelui nu sînt prea multe: spontan şi să nu ia viaţa „en gros”, să arate plăcut (cu dantură perfectă, cu unghiile şi încălţămintea îngrijite), cu simţul umorului şi, neapărat, cu intelect, încredere şi putere de a o privi în ochi. Mirele ei trebuie să fie atent, amabil şi să ştie cum se respectă libertatea unei femei pe care o iubeşte. Este ferm convinsă că nu trebuie să fie roşcat, scund şi tare gras.

Natalia Gordienco

A aruncat buchetul miresei, dar nu la nunta sa – de pe scena elenă a „Eurovision”-ului. Una dintre cele mai aşteptate mirese ale showbiz-ului autohton pregăteşte atent momentul care se va realiza pe bune şi acumulează conştiincios „zestrea” care nu poate fi evaluată material – coperte, spectacole şi concursuri.

Mireasă „de modă veche” - aşa a fost educată, chiar dacă cuiva modelul i se va părea puritan şi nedemocratic. A avut grijă bunica… Mirii „profitori” pot sta liniştiţi, fără să se agite, ca să nu se dezamăgească… Zestrea spirituală a Nataliei este, chiar şi acum, destul de impunătoare: titluri, festivaluri, concerte... Are ce să împartă cu viitorul soţ… În aspect spiritual, desigur. Nu s-a gîndit la un model de rochie de nuntă anume, dar va avea trei rînduri - obligatoriu, pentru compartimente aparte. La partea festivă, ceva frumos şi rafinat, la petrecere  - ceva comod… Despre mirele ei - unul de 1,5 metri s-ar privi comic alături, dacă ea măsoară 1,70. Deşi, dragostea e oarbă! Mai ştii de cine se îndrăgosteşte?… Normal că vrea unul frumos, înalt ca bradul, „clădit”, să se ascundă după el pe timp de furtună. Să aibă siguranţă în ziua de mîine. În traducere, ar însemna să aibă bază materială. În aspect moral, să fie atent şi înţelegător, ţinînd cont de specificul meseriei sale.

Victoria Musteaţă

Inteligentă, frumoasă, cuminte, cu job ca lumea, realizată în plan profesional, adică. Puţin dură, ce e o calitate pentru ce-i ce nu-şi doresc „mobilă” în casă, PR-managerul de la compania „Orange”, Victoria Musteaţă, întruneşte absolut toate „cerinţele” pentru a face parte dintre cele mai rîvnite mirese de la noi.

Priveşte căsătoria ca o legalizare a relaţiilor, o ştampilă în paşaport şi nimic mai mult. Altceva e cununia…Deşi, la moldoveni
trebuie să fii în rînd cu lumea, mai sînt şi părinţii care „au de răspuns” în faţa satului. Nu trăieşte prin străinătăţi, unde lucrurile astea sînt demult depăşite şi lumea trăieşte altfel. Totuşi, recunoaşte, fiecare femeie îşi doreşte să fie mireasă! E curioasă şi ea să vină acel moment de care e sigură că o să vină, doar că Dumnezeu îi pregăteşte ceva mai bun, o ofertă specială şi are nevoie de timp pentru a o pune la punct…

Pentru că şi ea are pretenţiile sale: pînă la 30 de ani visa la un mire de 1,80 metri, neapărat blond şi cu ochi albaştri, sportiv, inteligent. Acum, s-au mai schimbat priorităţile – să fie înţelegător, dar cel mai important e să fie bărbat în sensul adevărat al cuvîntului. Mai greu acum e să găsească bărbaţi ca Vasili Lanovoi, Russell Crow sau Stirlitz, pardon, Veaceslav Tihonov, care o copleşesc definitiv.

Natalia Barbu

Nu are nevoie de nici o recomandare, vocea şi imaginea sa nu cunosc frontiere, iar ochii şi zîmbetul ei sînt în stare să dezarmeze cel mai împietrit suflet de speţă masculină.

În secolul nostru plin de emancipare, unele valori se pierd, locul lor fiind luat de alte lucruri, care nu sînt, neapărat, bune. Cînd vine vorba de familie, însă, Natalia este fermă pe poziţii: aceasta este valoarea care trebuie respectată, la care ţine cu tot dinadinsul. Vrea o familie... reuşită, bazată pe respect, dragoste şi încredere! Vrea alături un bărbat puternic, ambiţios, cu o mare sete de viaţă şi capabil să o surprindă în fiecare zi...

I s-a întîmplat să fie cerută în căsătorie… probabil, nu era atunci momentul potrivit şi, poate, nici omul... A fost „la un pas de altar”... dar, pînă la urmă, e Cineva acolo sus care are grijă să se întîmple toate la timpul lor... Va alege rochia care să o facă cea mai plină de graţie mireasă din lume şi să fie în armonie deplină cu sentimentele din sufletul său. Oricît ar părea de banal, dar ea chiar îşi doreşte să poarte vălul de mireasă şi rochia albă în ziua cînd, la braţ cu jumătatea sa, va păşi în faţa altarului. Să fii mireasă nu e demodat, dar şi chiar de-ar fi, oricum se va îmbrăca adecvat, pentru că mireasă va fi o dată în viaţă şi vrea să fie totul nu ca la carte, ci ca în poveşti!

Angela Gonţa

Prezentatoarea principalului buletin de ştiri de la „PRO TV Chişinău”, Angela Gonţa, a acumulat destul capital de imagine şi nu doar atît – nu se plînge de sărăcie. Personalitate formată şi independentă, nu face parte din tagma fetelor disperate să „înhame” mai repede pe cineva ca să-şi aranjeze viaţa.

O cuceresc bărbaţii deştepţi, cu bun simţ şi cu umor. Cu siguranţă, îşi doreşte să aibă o familie. Dacă va face nuntă - va fi mireasă, dacă va fi doar o petrecere – rămîne de văzut. Nici nu are pregătit vreun model de ţinută festivă. Probabil că va fi ca întotdeauna - va alege ceva pe ultima sută de metri, o rochie simplă şi comodă.
Ca orice femeie de vîrsta sa, a avut cereri în căsătorie. Odată nu a acceptat ea, altă dată s-a răzgîndit el. Slavă Domnului că nu s-a ajuns pînă a cere înapoi invitaţiile... Ori de cîte ori s-a aventurat şi a participat la prinsul buchetului miresei, a cîştigat. Dacă este vreun miez de adevăr în acest ritual, propriul eveniment ar urma să se producă în scurt timp. Angela are o explicaţie mai logică şi firească: ea pune aceste „realizări” pe seama reacţiei dezvoltate în cei cîţiva ani cînd a practicat voleiul. Dacă era pasionată de rugby, nici nu încercăm să ne imaginăm ce grămadă se făcea pe-acolo…

Irina Cojocaru

Unul dintre cele mai profesioniste şi dezinvolte modele de la Chişinău cochetează cu actoria şi televiziunea. Este varianta excelentă pentru cei care-şi doresc să transfere imaginea ei sexi de pe sticlă şi paginile glamouroase în propria casă şi de care să fie alături „pînă cînd moartea îi va despărţi”.

Pentru Irina, căsătoria este ceva sfînt, o lege a vieţii şi absolut necesară pentru prelungirea vieţii pe pămînt. Este împotriva, pînă la excluderea, pe cît se poate, a variantei concubinajului din schema convieţuirii fericite între două persoane care se iubesc. Şi-a desenat de pe acum modelul rochiei de mireasă, iar scenariul şi regia evenimentului sînt capitole demult planificate. Lipseşte un fleac. Mirele… Care trebuie să fie nu mai scund de 1,85 m şi nu mai greu de 90 de kilograme, brunet şi… Mă rog, ei să-i placă, că îl „modelează” pe urmă, dacă nu corespunde tuturor „standardelor”. Înţelegător şi inteligent. Deosebit, altfel spus, dar, neapărat să posede simţul umorului şi s-o înveselească cînd i-o fi viaţa mai sumbră. Clownii şi scamatorii sînt rugaţi să se abţină în a o cere în căsătorie pe Irina – e o chestie serioasă, pînă la urmă. Şi dacă e să cîntărim bine, la meseria ei şi pictorialele în care încinge „atmosfera”, unul fără simţul umorului o păţeşte rău.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

suntet niste stelute rau ca nu aveti clopotel la git.,
macsim   -  
06 Ianuarie 2011, 20:55
Sus ↑
Eu sunt casatorit am 2 copii si nu-mi schimb deloc sotia ma intelege-ti deloc, sotia mea este foarte frumoasa. Ascultindu-i vocea, sunetul, cuvintele si accentul Doinei Sulac mai ales in chintecul ,,Hai la joc mai mosnegele,, SCRIPCA ESTE-O OALA SPARTA,GURA ME TOTI-OASTEAPTA am inceput sa stau la indoiala. Doinita daca te desparti si a 2-a oara, eu te iau la mine cu toate problemele tale si fara zestrea ta.
Oleg   -  
26 Martie 2011, 01:40
Sus ↑
Doina Sulac cea mai frumoasa!!!!!!!!!!!!!!!!
!!!   -  
14 Aprilie 2011, 15:29
Sus ↑
doinita este cea mai frumoasa si cea mai talentata
lena   -  
16 Septembrie 2011, 22:32
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
-5°