VIP Magazin
16 Decembrie 2019
Print
Print
Print
Print
O casă făcută dragoste
Iunie 2004, Nr. 03

O casă făcută dragoste

Comentează   |   Cuprins

Stilul rustic al casei Păduraru este ales ca să te simţi bine la o eventuală vizită de prietenie sau de serviciu, cum a fost a noastră. Făcută pentru confortul locatarilor şi amicilor casei, vila nu stăruie să impresioneze şi, totuşi, impresionează. Combinaţiile dintre alb şi lemn întunecat sunt în deplină concordanţă cu stilul şi amintesc de arhitectura tradiţională din Transilvania; beciul aduce cu castelul Bran, iar la terasă şi în hol - ţi se pare că eşti într-o vilă din Italia, Franţa sau Spania.

„Proiectul l-am întocmit în familie, ne explică din mers gazda, ex-ministrul Justiţiei Ion Păduraru, în timp ce noi ne învârtim prin casă plini de curiozitate şi întrebări. Am insistat s-o construim anume aşa cum ne-am dorit, până la cele mai neînsemnate amănunte, şi unii meşteri au fost chiar talentaţi". Livingul e între aceiaşi pereţi cu bucătăria şi sufrageria. Senzaţia de mult spaţiu este alimentată şi de termopanele care separă parterul de terasă. Mobila din living este cea din apartamentul în care au locuit înainte de a se muta aici, dar nota rustică este accentuată de pielea fină de viţel aşternută pe canapea, procurată cândva din Europa. Scaunele de Viena din hol, datate cu începutul secolului, conferă casei un aer de epocă şi de muzeu.

Proiectul mobilei din bucătărie a fost desenat pe podea, s-au pus cărămizi după desen, iar între ele - uşi din lemn, ca să fie întocmai pe gustul proprietarilor. Acesta e tot secretul bucătăriei de milioane. La etaj sunt trei dormitoare şi un hol-bibliotecă, iar la subsol - beciul, şemineul, sala pentru sport şi sauna. E mai greu pentru oaspeţi. Nu şi-au făcut o casă-hotel, dar oricum găsesc loc pentru cei care rămân peste noapte. „Ne-am dorit un stil al nostru, prin care să promovăm şi valorile tradiţionale ale ţării, ne spune Galina, stăpâna casei. De aceea, peste tot puteţi remarca prosoape, chiar avem şi un păretar ţesut de mama lui Ion, pentru care căutăm un loc la vedere". Nu le plac ceremoniile, mai ales cele din restaurante, dar nu se dau în lături de la petreceri în casa lor. Când le vin prietenii, aceştia "le invadează" gospodăria - unii preferă jocurile de computer, alţii - sauna, alţii beciul, alţii fac focul în cămin, unii îşi beau cocteilul în hol sau la terasa cu extraordinara panoramă a Telecentrului. Din două părţi avem natură, în rest - doar vecini, râd gazdele.

„Rostul unei case este ca prietenii să se simtă bine în ea. Nu putem trăi fără multă lume. Avem şi un mod foarte simplu de a pregăti bucatele, intră în „bucătăria bucătăriei" stăpânul casei. Eu promovez stilul nesofisticat al mâncării, carnea natur, nu-mi plac umpluturile cu caşcavaluri, ciuperci şi alte invenţii culinare prea savuroase. Nu ne sfiim să invităm amicii la un borş scăzut, specialitatea casei, sau dacă avem în frigider doar un peşte. Mi se pare iraţional să pierdem timpul cu 10 feluri de salate a câte 15 componente fiecare".

Abandonăm pe câteva clipe cafeaua şi tema culinară şi intrăm în birou. Cele mai preţionase lucruri de aici - figurinele din lemn ars, aduse din Timorul de Est. După 1999, când a demisionat din funcţia de ministru al Justiţiei, gazda noastră primise o ofertă tentantă în Administraţia de tranziţie ONU în Timor, sau, mai clar, în Guvernul temporar al Timorului, unde i s-a propus o funcţie echivalentă cu cea de viceministru al Justiţiei.

„În august 1999, când timorezii au votat pentru independenţă, armata indoneziana şi detaşamentele de aşa-numita miliţie pro-indoneziană, care controla această parte a insulei, a dat foc la tot ce-a fost posibil în Timor: case, instituţii de stat, documente. A ars totul. N-am mai văzut aşa ceva. în perioada februarie - noiembrie 2000, cât am activat acolo, am fondat cinci instanţe judecătoreşti, cinci procuraturi, patru oficii de apărători publici, patru penitenciare şi viitorul minister al justiţiei. Am fost harnici, pentru că în momentul în care am plecat, 198 de oameni făceau deja închisoare".

Din birou coborâm în beci. „O mostră de stil rudimentar în construcţii, ne explică zâmbind gazda. Simplu, piatră turnată cu ciment. Dacă tot luptăm cu sărăcia, nu înseamnă că trebuie să cheltuim banii aiurea". Cel mai vechi vin din colecţie - un Cabernet din 1972. Oricum, aceasta abia se înfiripă. Dar este o colecţie din care chiar se şi bea. Important e să reuşeşti s-o completezi, altfel, s-ar epuiza.

Galeria de tablouri

De fapt, în casa Păduraru am ajuns graţie colecţiei extraodinare de tablouri pe care şi-au făcut-o în timp Ion şi Galina. Orice-aţi zice, de pasionaţi pentru artă nu te împiedici la tot pasul în mediul funcţionarilor de rang înalt despre care bănuieşti că au timp doar ca să citească în fiecare joi „Monitorul Oficial". Iată de ce am fost surprinşi să descoperim nişte oameni cărora le-a plăcut dintotdeauna frumosul şi care şi-au făcut o groază de prieteni în lumea artelor - cel mai dezinteresat domeniu pentru a lega prietenii. Singurul lor regret este că nu îşi pot permite să facă atâtea achiziţii de valoare câte şi-ar dori. Primele vizite în atelierele marilor maeştri le-au făcut cu şi datorită poetului Ion Hadârcă - un prieten de suflet al familiei Păduraru. Unul dintre primele tablouri care au ajuns în casă este o răstignire în acuarelă a pictorului Ion Moraru, cumpărată în 1993. După ce a adus o notă sacră în toate birourile pe care le-a avut în ultimii zece ani dl ministru, acum şi-a găsit un loc de cinste în living. Cel mai prezent este Iurie Matei. Binecunoscutul triptic al lui Iu. Matei l-au cumpărat necunoscându-1 pe autor. Văzuseră tablourile la o expoziţie din Chişinău şi s-au pomenit că şi le doresc foarte mult. Autorul primise o ofertă ispititoare de la un olandez şi tripticul era cât pe ce să ia calea Olandei. Evident, lucrările au rămas la Chişinău, doar că în colecţia familiei Păduraru şi achiziţionate la un preţ „cum se cade". Unul dintre tablourile lui Matei este de fapt cel mai scump din casa Păduraru. Este vorba de „Chemarea la luptă" - lucrarea de licenţă a autorului.

În casa lor mai poţi găsi lucrările lui Andrei Negură, ceva din seria „flegmaticii" realizaţi de Natalia Bichir, grafică de Vasile Dohotaru, Andrei Mudrea, şi chiar un tablou al promiţătoarei Nadia Negru, fostă bursieră a Clubului "Filantrop".

Gazdele ţin mult şi la o copie după un autor englez executată de Oleg Turchin. Stăpânul casei îşi flatează involuntar soţia, spunându-ne că fata de pe tablou este ea. Ion Păduraru are o viziune aparte asupra impresionismului - curentul său preferat. „Este foarte greu să-i reproduci pe impresionişti, care transpun pe pânză o impresie, or cum poţi să copiezi o impresie? Dar, totodată, sunt conştient că este imposibil să cumperi un Renoir original. Sau, bunăoară, „Băiatul cu pipa" al lui Picasso (care de altfel nu-i impresionist), a costat la ultima licitaţie acum o lună peste 110 milioane de dolari. De aceea, dacă îmi place ceva, cred că merge şi o copie făcută de un pictor bun sau chiar o reproducere fidelă. Apropo, o reproducere calitativă ar putea transmite aproape şi impresiile autorului".

Alături de impresionişti, şi-a găsit locul o icoană de origine bizantină, moştenită de la o mătuşă a Galinei. Cuplul şi-a pus în gând să mai facă nişte achiziţii serioase - ceva din Mihai Grecu şi Igor Vieru.

Deseori, tablourile din colecţia personală a lui Ion Păduraru pleacă la expoziţiile din Amsterdam, Budapesta, Kiev, Bucureşti şi pereţii din hol rămân văduviţi de frumos pentru câteva luni. Au primit o mulţime de oferte care depăşeau cu mult preţul de achiziţie, dar nu au avut niciodată tentaţia să răspundă la ele. Li se pare că parcă nu le ajunge ceva până tablourile revin din galeriile europene şi se reaşază la locul lor, în hol.

Pădurarii

Anul acesta, cuplul Ion şi Galina Păduraru face 23 de ani. Sunt la fel îndrăgostiţi ca în 1980, când el era student în anul I la Drept, iar ea -tânăra lui profesoară. Grupa lor avea abonament la teatru şi cum la Drept nu prea erau fete, dra profesoară era cea mai solicitată companioană. Iar după spectacol, cineva trebuia s-o conducă acasă şi, fireşte, onorabila misiune i-a revenit şefului de grupă, adică lui Ion. Apoi, misiunea s-a transformat într-o deprindere.

La o lucrare de control, s-a aşezat la ultima masă pentru că nu avea de gând să scrie lucrarea. Era cea mai bună ocazie să-i scrie o scrisoare de dragoste. Un coleg se tot întorcea să se inspire din „lucrarea" şefului de grupă, de obicei, foarte generos. Dar a fost contrariat, pentru că Ion tot ascundea foia cu palma. „Şi acuma mă simt ruşinat, deoarece colegul meu nu a mai aflat că nu i-am dat să copie nu de-atâta că mi-ar fi fost jale, ci pentru că nu scrisesem lucrarea. La finele lecţiei, Galina a strâns foile şi a doua zi Ion a încasat-o zdravăn de la ea. Ce-i drept, doar verbal. Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi controlat cineva lucrările înaintea ei şi găsea scrisoarea eminentului student Păduraru? Oricum, nimeni nu a prins chestia, până nu şi-au anunţat oficial căsătoria...

Fiica lor, Olguţa, este studentă la Sorbona, studiază Dreptul afacerilor. Iar Drăgostin, elev în clasa a 7-ea la Liceul „Literarum", este pasionat de informatică. Părinţilor li se pare încântător să aibă un informatician în casă. La şcoală, fetele şi profesorii îl tachinau - ce-i cu numele ăsta, Drăgostin? Venea acasă şi plângea că vrea să-1 cheme Ion. Odată, la Mamaia, a făcut cunoştinţă cu nişte băieţi şi chiar le-a zis că-i zice Ion. Acum îi place numele său. Iar fetelor din clasă - şi mai mult.

De fapt, Drăgostina trebuia s-o cheme pe Olguţa, dar s-au gândit că în satul dlui Păduraru, Ţâpleteştii Sângereilor, numele să nu pară prea arhaic şi demodat din cauza unei mătuşele - lelea Drăgosteana (în paşaport Liubov)... Insă a apărut pe lume băiatul şi i-au zis lui Drăgostin, adică Drăgostin Ion Păduraru.

... Cred că acum, înainte de a pune punctul, am înţeles ce ne-a plăcut cel mai mult în casa Păduraru. Armonia omniprezentă. Echilibrul în toate. Şi muzica. Când le vin prietenii, stăpânul casei cântă la chitară. Muzica e a lui, cuvintele - ale lui Eminescu. Ion Păduraru crede că o poezie pătrunde mai adânc în suflet dacă este cântată. în general, pasiunea pentru artă, devoratoare şi posesivă, a rămas să-1 domine.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

soperty t6dtty
adina   -  
13 Ianuarie 2011, 23:48
Sus ↑
de unde naiba are atitea bani - casa, tablouri etc - a fost doar judecator si ministru al justitiei. Nu cred ca din salariu.
Si inca ii publica in vip magazin...
ion   -  
28 Februarie 2011, 15:46
Sus ↑
Este un hot sub aripa lui Plahatniuc
masc   -  
08 Septembrie 2015, 23:08
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+11°