VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
7 ani de acasă. Rodica Trofimov
 Descarcă
Mai 2011, Nr. 85

7 ani de acasă. Rodica Trofimov

Comentează   |   Cuprins

Revista „VIP magazin” a împlinit 7 ani, termen în care a reuşit să se pună pe picioare, să acumuleze destulă experienţă, să dea dovadă de responsabilitate şi să fie gata pentru a păşi într-o nouă fază de activitate. Pentru că în stabilirea personalităţii omului cei „7 ani de acasă” sunt deosebit de importanţi în a determina calea pe care o ia, înainte de a păşi pragul şcolii. Despre cum arată cei „7 ani de acasă” ai echipei noastre, aflaţi chiar de la cei care fac din ea parte. Fiecare cu ideile, viziunile şi trăirile sale, unii serioşi, alţii „foarte serioşi”, absolut diferiţi, fapt care aduce echipei un echilibru care ne menţine acolo sus, în topul preferinţelor cititorilor. Suntem ceva mai mulţi decât şapte la număr, fiecare constituind o piesă importantă în funcţionarea angrenajului, dar dacă tot am ajuns să vorbim de cei „7 ani de acasă”, atâţia ne-am expus.
Foto: Igor Schimbător

Rodica Trofimov
33 de ani, redactor-şef adjunct


>> Îmi vin în cap sute de idei despre care aş putea să scriu în proiectul nostru aniversar. Despre primul număr „VIP magazin”, despre prima şedinţă foto, în care Tatiana Ţîbuleac a îmbrăcat haine de la „Cavalli”, când în Chişinău erau prea puţine magazine de brand, iar Ion Sturza a preferat un tricou polo în loc de costum şi cravată, despre bucuria de a lucra la o revistă – un vis de-al meu, despre credinţa şi puterea de a merge mai departe, dincolo de ranchiuna profesională şi greutăţile financiare, despre oamenii cu adevărat deosebiţi, pe care am avut fericirea să-i cunosc, dar şi despre unele dezamăgiri atunci când i-am cunoscut pe unii mai de aproape, despre prieteniile încercate în timp, unele s-au sudat mai bine, iar altele s-au destrămat, despre emoţiile trăite la interviuri şi şedinţe foto, bune şi rele, despre privilegiul de a face ceea ce-ţi place să faci cu adevărat. Mă bucur că şi acum lucrez cu acelaşi interes ca la început.  

>> Mulţi găsesc pretenţioase cele trei litere din denumirea revistei. De ce să nu ne împăcăm odată şi odată cu ele? Până la urmă, e şi un convenţionalism pe lângă statutul de persoană foarte importantă. E ca şi cu libertatea omului – suntem importanţi până când dăm de importanţa altei persoane. Într-un fel, fiecare societate îşi merită personajele. Ştiu că împreună ne-am străduit să ne facem bine munca, prin scris, idei, fotografii.

>> Nu-mi plac banalităţile.
Îmi vine tot mai greu să înghit realităţile din ziare şi de pe ecrane, exagerările, lucrurile de prost gust, neprofesionalismul. În ultimul timp, în familia noastră cel mai vizionat post e „TV Paprika”. Mai bine înveţi cum să găteşti o musaca grecească, decât să serveşti fast-food electoral. Dar sunt optimistă, pentru că nu ne putem uita veşnic într-o oglindă strâmbă şi să ne ascundem după deget.   

>> Trăim timpuri în care în Chişinău există o singură parcare subterană; funcţionarii de stat nu ştiu să scrie în limba română şi cu diacritice; cele mai populare reţele de socializare sunt Facebook şi Odnoklassniki, iar motor de căutare – Google; iPad-ul e o jucărie relativ nouă; avem nevoie de vize pentru a călători peste hotare; lumea tot mai des este zguduită de nenorociri. Încă nu mă gândesc la sfârşitul lumii.

>> Dar înclin să cred că, într-un viitor,
toate aceste calculatoare, fire şi monitoare vor prinde viaţă.

>> Ultima dată am jucat şah la facultate. Mi-ar plăcea să-i învăţ pe copiii mei şi acest joc. Aşa cum m-a învăţat tata. Printr-a cincea, mi-a dăruit primul manual de şah în limba moldovenească, tipărit în 1958 de „Şcoala sovietică”. Arată jalnic la ai lui 53 de ani, dar cu atât e mai preţios, pentru că deja face parte din istorie, iar tata nu mai este printre noi. Am devenit jurnalistă ca şi el, de la tata am aflat de „Beatles”, de muzica rock, de alfabetul latin, de Minulescu. Sunt serioasă ca el.

>> În 1992 am avut onoarea să dezvelesc, împreună cu un coleg de şcoală, bustul lui Mihai Eminescu din oraşul meu natal, Anenii Noi. Un moment de mândrie, ancorat în anii de renaştere naţională.

>> E mai uşor să devii filosof când ai mulţi bani. Devii filosof şi când eşti sărac. Şi bogaţii, şi săracii se gândesc la sensul vieţii.  

>> Uneori, e bine să ne uităm prin părţi şi dintr-o parte la noi înşine. Ajută la autocritică.

>> Există oameni care nu se văd şi nu se aud. Şi tu ştii că ei te văd şi te aud. Urâtă senzaţie. Ca şi acea când îţi umblă boschetarii în punga de gunoi de care te-ai descotorosit trei secunde în urmă.

>> Depinde de noi dacă preferăm să facem o călătorie lungă de 7.000 de km până în India pentru a găsi răspunsurile la întrebările ce ne frământă sau să ne regăsim aici şi acum, călătorind la distanţă de câteva secunde spre mintea şi inima noastră. Toate răspunsurile sunt lângă noi şi în noi.

>> Dacă ar exista
câte un doctor House în fiecare domeniu, Moldova s-ar putea urni din loc.

>> Aş scurta măcar cu doi centimetri din boturile pantofilor bărbăteşti. Ştiţi voi de care.

>> E atât de bine când nimeni nu-ţi taie aripile şi nu-ţi anulează visurile!

>> Încă mai păstrez autograful lui Gabriel Cotabiţă, mi l-a dat când aveam 20 de ani, programul BITEI-lui din 1997, anul când am început să lucrez la cotidianul „Flux”, biletul de la concertul lui Toto Cutugno, pe care am dat tot salariul meu, orarul autobuzelor din Algarve, unde sunt cei mai ferchezuiţi şoferi din Europa, biletul de intrare în Muzeul Vaticanului, cărți poștale cu orașul grecesc Nafplion, unde vă recomand să mergeţi în vacanţă. Câteodată, îmi place să răstorn viaţa din cutii şi să privesc cu interes înapoi.

>> Aş vrea să am o casă plină cu cărţi. Citite de toată familia. Îmi place să dăruiesc cărţi celor apropiaţi. Sunt câteva care îmi sunt dragi. „Alchimistul” lui Coelho, „A iubi înseamnă a ierta” de părintele Savatie Baştovoi şi „Jurnalul” Oanei Pellea. Acum sunt în lumea lui Saramago.  

>> Copiii mei m-au învăţat să zâmbesc mai mult. Şi nu este un lucru mai scump decât zâmbetul lor.

>> Într-o zi aş vrea să înţeleg ce ne vorbesc delfinii. 

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

intr-o zi as vrea sa revina acea obisnuita de-a sta de vorba cu Trofimas. mi-e dor de tine, stiu ca stii asta.
doina   -  
10 Iunie 2011, 10:26
Sus ↑
Trofimaska, bun text. citit dintr-o rasuflare. de parca am stat la cafea cu tine. de cand n-am mai facut-o.... La Multi, 77 de ani
Ina   -  
17 Iunie 2011, 15:00
Sus ↑
esti o fata de treaba. succes
sirghi   -  
08 August 2011, 01:14
Sus ↑
amestec de sensibilitate..foarte frumos
Bujorita   -  
20 August 2012, 15:49
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+23°