VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
7 ani de acasă. Rodica Ciorănică
 Descarcă
Mai 2011, Nr. 85

7 ani de acasă. Rodica Ciorănică

Comentează   |   Cuprins

Revista „VIP magazin” a împlinit 7 ani, termen în care a reuşit să se pună pe picioare, să acumuleze destulă experienţă, să dea dovadă de responsabilitate şi să fie gata pentru a păşi într-o nouă fază de activitate. Pentru că în stabilirea personalităţii omului cei „7 ani de acasă” sunt deosebit de importanţi în a determina calea pe care o ia, înainte de a păşi pragul şcolii. Despre cum arată cei „7 ani de acasă” ai echipei noastre, aflaţi chiar de la cei care fac din ea parte. Fiecare cu ideile, viziunile şi trăirile sale, unii serioşi, alţii „foarte serioşi”, absolut diferiţi, fapt care aduce echipei un echilibru care ne menţine acolo sus, în topul preferinţelor cititorilor. Suntem ceva mai mulţi decât şapte la număr, fiecare constituind o piesă importantă în funcţionarea angrenajului, dar dacă tot am ajuns să vorbim de cei „7 ani de acasă”, atâţia ne-am expus.
Foto: Igor Schimbător


Rodica Ciorănică
35 de ani, director „VIP magazin”


>> …Am 35 de ani. La vârsta mea de acum părinţii mei aveau trei fete, pierduseră sclipirea din ochi, viaţa li se părea la fel de sură ca pâinea de 16 copeici, încă nu aveau telefon fix, iar salamul „doktorskii” devenise un lux… Eu am doar un copil, o afacere, o maşină, am o stare a sufletului de zbor permanent, ştiu că mâine voi fi mai fericită decât azi… Fac paralela doar pentru ca să constat ce repede se schimbă totul, viaţa, percepţia asupra ei, perspectivele…

>> Sunt foarte diferită. Uneori, prea bună cu cei străini şi prea impulsivă şi agresivă mai ales cu oamenii apropiaţi. În fiecare zi cânt la volan. De două ori pe săptămână fac borş. Între „Asti Martini” şi „Cricova”, o aleg pe a noastră. Caut timp pentru lecturi. Fug de mine. Uneori alerg spre mine. Nu pot zice „nu”. Tot zic să învăţ asta. Pentru că de multe ori fac ce vor alţii, nu-mi ajunge timp pentru mine. O supăr pe mama că o sun rar. Îmi plac oamenii care nu plac majorităţii. Îmi adorm copilul în sărutări în fiecare seară, de mă dor dinţii de dragoste. Nu-mi place să mă critice soţul meu. Ador libertatea….Şi mi-o fur singură de pe unde pot.
 
>> Am învăţat să nu-mi bag nasul unde nu am treabă, să nu acuz, să nu condamn. Ştiu sigur că orice faptă făcută de cineva a avut o motivaţie sau nişte circumstanţe care nu au putut fi evitate.

>> Respect libertatea de alegere şi acţiune a oamenilor din jurul meu şi îmi place să fiu tratată la fel.

>> Mă tem că viaţa curge prea repede. Şi încă mai cred, la fel ca în copilărie, că se va inventa pastila vieţii fără de moarte… Nu înţeleg cu ce s-a ocupat Academia de Ştiinţe până acum!

>> Mamei mele, în adolescenţă, îi spuneau „jurnalista”. Pentru că ea ştia tot – cine a fost furată de mireasă azi noapte, dacă aduc peşte proaspăt la magazin şi dacă e adevărat că „a lu’ nu ştiu cui o intrat la institut”… Jurnalistă m-am făcut eu.

>> Când am terminat de privit „Liceenii” cu Bănică Jr. şi Oana Sârbu, am alergat  fuguţa la lanul de porumb din faţa casei, unde prăşeau părinţii, mi-am luat sapa în mâini şi l-am anunţat pe tata că vreau să mă fac actriţă. Mi-a distrus visul imediat, la fel de uşor cum rărea păpuşoii – nu ţin minte care au fost cuvintele, dar pentru el era inadmisibil ca eu să mă pup cu tot felul de personaje în kinouri…

>> Cu jurnalismul a fost cam tot aşa. „O să trebuiască să scrii minciuni!”, mi-a spus tata, care citea „Trud”-ul, „Moldova socialistă” şi „Izvestia”. De data asta nu l-am lăsat să mă convingă. Din fericire, timpurile sunt altele, nu te obligă nimeni să scrii în ce nu crezi…

>> Mă tem că fiica mea va fi mai puţin luptătoare decât sunt eu. Performanţa se naşte în condiţii de trai mai jos de mediu sau aproape de mediu… Dar voi fi fericită dacă va înţelege ce-i place cu adevărat să facă…

>> Fac totul zburând… Nu am timp să mă văd cu toţi prietenii. Dar celor cu care reuşesc, pot să le spun ce simt. Uneori nu spun tot ce simt. Dar încerc să spun doar ceea ce simt…

>> Vorbesc prea mult despre suflet şi am senzaţia că sunt o demodată. Dar ştiu că sufletul şi partea emotivă a unui angajat chiar revin la modă. Nimeni nu are nevoie de roboţi, nici măcar în marile companii.

>> Uneori vreau să învăţ să fiu mai „jemenfishistă”. Adică să mă doară în cot când de fapt mă doare sufletul. Pe urmă renunţ. Dacă nu te doare sufletul pentru ceva, acel ceva un există…   

>> Mai cred în omenie din cauza că încă mai întâlnesc persoane absolut speciale pentru care împlinirea sufletească e mai valoroasă decât profitul bănesc.

>> Sunt omul intuiţiei.
Nu fac ceva dacă nu simt.

>> „VIP magazin” este visul la care nu am putut renunţa. M-a chinuit doi ani. Acum, după şapte ani, sondajele arată că revista „VIP magazin” are cel mai înalt grad de notorietate. Nu am visat degeaba…

>> Cred doar în lucrurile care te chinuiesc, pe care le dobândeşti cu multe sacrificii.

>> Valorile mele… nu le-am pus niciodată pe hârtie. Dar sunt cele cu care am plecat demult de acasă spre căminul nr. 6 al Universităţii. Acolo am luat primele lecţii de viaţă, am învăţat să ne descurcăm fără bursă, am purtat cu demnitate rochiile ajustate ale mamei, am împărţit cu colegii ultimii cartofi şi picătură de ulei, am întâlnit nopţile cu o chitară, am cântat în piaţă „Mai bine haimana, decât dictator”, am strigat „Jos Sangheli” şi cred că am fost cei mai fericiţi studenţi.  

>> Peste ani, într-un interviu pentru revistă, l-am cunoscut pe „odiosul” domn Sangheli. M-a servit cu o cafea în biroul său de la Ministerul Agriculturii şi mi-a spus o mulţime de bancuri bune. Nu îmi amintesc niciunul, dar ţin minte că povestitorul era un tip foarte hazliu… chiar mişto.

>> Mie îmi plac politicienii mai scandaloşi, mai mustoşi în vocabular şi idei, totodată eleganţi, rafinaţi şi lipsiţi de laşitate. În rest, munca mea m-a dus în diferite cabinete ale puterii şi ale puterilor din umbră. Aud fără să vreau lucruri pe care nu e moral să le scot în afara acelor birouri...

>> Adevăruri întotdeauna sunt mai multe decât vedem, auzim sau credem. Dar uneori, un gram dintr-un adevăr poate distruge oameni, vieţi, cariere, mari iubiri.

>> Există oameni foarte importanţi în statul acesta cu care am stat la un McChicken adus la pachet, sau cu care am luat prânzul, sau care m-au invitat la ziua lor de naştere, cu care am făcut emisiuni sau i-am pus pe copertă… Dar când am nevoie de ajutor, de cele mai dese ori alţii sunt oamenii la care apelez. Ei sunt prietenii adevăraţi şi, de regulă, nu vor să apară în revistă.

>> Sunt o norocoasă pentru oamenii pe care i-am întâlnit în viaţă şi care mi-au întins, dezinteresat, mâna. De multe ori, am uitat. Acum, îmi amintesc şi îi sun să le spun mulţumesc. Niciodată nu e prea târziu să-ţi manifeşti recunoştinţa.  

>> „Prime” este postul cu cea mai mare audienţă, peste 70 la sută. Şi sunt onorată că o oră pe săptămână, la acest post, este ora mea. Este o oră caldă, o oră de suflet. Gabriel Garcia Marquez spune că toată lumea vrea să trăiască pe vârful muntelui, fără să ştie că adevărata fericire constă în felul în care urci... Şi „VIP magazin”, şi „VIP confidenţe” spun despre felul în care moldovenii celebri au reuşit să-şi împlinească visele, despre felul cum gândesc, muncesc, iubesc, trăiesc.  

>> Cel mai trist lucru pe care îl intuiesc după întâlnirile cu invitaţii mei este că toate iubirile se termină. Indiferent de cum se încep. Indiferent că te cheamă Patricia Kaas, Jennifer Anniston sau Mărioara. Nu, nimeni nu recunoaşte asta. O să spuneţi şi voi că nu este adevărat. Că ele, iubirile, se transformă în altceva… în respect, prietenie, deprindere. Eu nu vreau ca un trandafir să se transforme într-o crizantemă... Dar fiecare regulă are excepţii. Sunt o romantică incurabilă şi vreau ca toată lumea care iubeşte să creadă că dragostea lor e o excepţie şi că va dura toată viaţa.

>> Mă îndrăgostesc tot mai mult de starea de singurătate. Pentru că nu o pot avea. Mereu avem tentaţia să iubim ce nu ne aparţine.   

>> Sunt fericită mai ales de când am început să găsesc în mine puterea de a mă bucura de lucruri foarte mici, pentru alţii banale. Şi din acel moment simt o libertate interioară imensă, pe care nu o au mulţi dintre acei care deţin maşini foarte scumpe, dăruiesc diamante la kilogram, dar nu ştiu cum să-şi fugărească plictiseala. Sunt oameni în jurul nostru care au totul şi totuşi nu se au pe ei, au trecut de 30 de ani şi încă nu ştiu ce-i poate face fericiţi, liberi… Iar dacă eşti fericit şi liber, chiar cred că poţi avea lumea la picioarele tale.

>> Vacanţele cu prietenele, pe un litoral grecesc nu foarte aglomerat, sunt cele mai relaxante. Ne place shopping-ul, râdem până la urechi că trecătorii ne zâmbesc, ne respectăm tăcerile dacă vrem să facem curăţenie în noi şi nu ne enervăm niciodată pentru că încă nu ştim unde şi ce vom mânca la cină, aşa cum se enervează bărbaţii. N-o să cred niciodată că dragostea trece prin stomac, chiar dacă de multe ori am fost pe cale să mă conving. Mai degrabă cred că bărbaţii sunt nişte alintături!

>> Îmi place fraza asta utopică: „Viaţa-i grea, da-i dură”... Te face să râzi în situaţii a naibii de dificile şi înţelegi că trebuie să mergi înainte. Nu ai de ales.

>> Visez la un lac în pădure, cu o căsuţă cu ferestre uriaşe spre mal, cu o punte care să ducă câţiva metri spre mijlocul apei, cu o terasă din lemn pe care să arunc nişte perne, un laptop şi să scriu o carte...
 
>> Sunt obsedată de terase şi spaţiu. Mi-am imaginat că scot o bucată din acoperişul de pe casa părinţilor şi ridic în loc un dormitor cu pereţi de sticlă şi draperii albe… Să admir de acolo cerul de un albastru perfect, pădurea, imensitatea în general… Să văd cum răsare soarele şi să savurez asfinţitul. M-aş lăsa îmbătată de imaginea ploii de vară… Aş dormi în fiecare weekend la ţară…

>> În ultimul timp, după un ceai cu un om care a reuşit foarte multe muncind şi care m-a întrebat de ce mă ocup de revistă, din moment ce nu îmi aduce destui bani, m-am întrebat dacă fac exact ceea ce îmi place cu adevărat. Cred că răspunsul e da! Dar la fel de adevărat este că începe să mi se pară puţin ceea ce fac...

>> Dacă o să mă plictisesc vreodată de jurnalism şi PR, o să mă apuc de scris cărţi şi de construit case, terase, ceva neconvenţional! Nu glumesc. I like it!

>> Dar când mă uit la câte n-a reuşit să facă Dorin, îmi vine să mă fac primar de Chişinău. Dar asta va fi data viitoare. Până atunci, daţi-mi voie să mă enervez...

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

Esty Bravo Rodica!!!!!!!!!
Rica   -  
08 Iunie 2011, 12:15
Sus ↑
Bravo..nici nu m-am asteptat ca esti asa sufletista..!!!!:)
admirabil   -  
08 Iunie 2011, 22:44
Sus ↑
esti super!!! si revista!
maia   -  
10 Iunie 2011, 16:47
Sus ↑
intradevar iesti foarte bravo.avem ce invata tineretu de azi
diana   -  
11 Iunie 2011, 15:19
Sus ↑
Am ramas placut surprinsa ..... Cuvinte din suflet si care spun mult mai mult decit este scris...... Sinteti Extraordinara !!
Ileana   -  
16 Iunie 2011, 12:38
Sus ↑
am citit si proiectul sotului dvs, ma mindresc ca mai sunt si asa oameni in acest oras. nota 10!!!!!
tatiana   -  
17 Iunie 2011, 12:05
Sus ↑
n/am inţeles nimic din faza cu valorile şi cu odiosul sangheli care spune bancuri fetelor si e un om misto. nu ma indoiesc ca va iubiti familia, ca sunteti o femeie frumoasa, ca va pricepeti la afaceri. cat despre celelalte valori, regret, dar sunteti superficiala...rau.
ana   -  
17 Iunie 2011, 16:37
Sus ↑
lipsa de valori si gandire coerenta...numai fraze ce se contrazic una pe alta...si in plus, o mercantelism la tot pasul, tema banilor nu lipseste...cam frustat apare personajul in articolul dat...
EL   -  
19 Iunie 2011, 14:51
Sus ↑
mi-a placut, am ramas placut surprinsa de acest articol si cu un imbold de pozitivism in suflet. bravo, Rodica!!!
olga   -  
27 Iunie 2011, 15:40
Sus ↑
astept cu nerabdare emisiunea de la prime,multumim mult RODICA!!!!!!!!!!!
Alex   -  
03 Iulie 2011, 23:44
Sus ↑
Sunt f. mindra de D-voastra !!! Si sudul Moldovei nasc Oameni de nota 10. Eu sunt de la Cantemir(Costangalia)-paminteanca mata . B R A V O !!!
Nina Deniţă   -  
09 Iulie 2012, 15:23
Sus ↑
Si la sudul Moldovei se nasc Oameni !!! Sunt paminteanca D-voastra Cantemir ( Costangalia). Succese mari, ca sunt convinsa , ca Va descurcati.
Nina Deniţă   -  
09 Iulie 2012, 15:31
Sus ↑
mia placut ultimul raspuns la intrebare, in el se cuprinde tot ce ai spus pina mai sus, iubesc emisiunea Dvs...!!!
Cristina Hatanu   -  
08 Februarie 2013, 11:10
Sus ↑
ma regasesc in ceea ce scrii, artocolele tale, imi aduc a stare de suflet foarte placuta. mult succes Rodica.
ALIONA   -  
21 Aprilie 2013, 09:05
Sus ↑
Niste cuvinte de aur, mau surprins si mau facut sa privesc lucrurile altfel. Bravo Rodika, esti o femeie de nedescris...
Mariana   -  
16 Iunie 2013, 12:45
Sus ↑
Talent inascut ca sa redea lumea in roz.......bravo RODICA
Artur Bodiu   -  
17 August 2013, 19:57
Sus ↑
Esti superba
Ana   -  
31 Iulie 2015, 20:55
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+1°