VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
7 ani de acasă. Marcel Toma
Mai 2011, Nr. 85

7 ani de acasă. Marcel Toma

Comentează   |   Cuprins

Revista „VIP magazin” a împlinit 7 ani, termen în care a reuşit să se pună pe picioare, să acumuleze destulă experienţă, să dea dovadă de responsabilitate şi să fie gata pentru a păşi într-o nouă fază de activitate. Pentru că în stabilirea personalităţii omului cei „7 ani de acasă” sunt deosebit de importanţi în a determina calea pe care o ia, înainte de a păşi pragul şcolii. Despre cum arată cei „7 ani de acasă” ai echipei noastre, aflaţi chiar de la cei care fac din ea parte. Fiecare cu ideile, viziunile şi trăirile sale, unii serioşi, alţii „foarte serioşi”, absolut diferiţi, fapt care aduce echipei un echilibru care ne menţine acolo sus, în topul preferinţelor cititorilor. Suntem ceva mai mulţi decât şapte la număr, fiecare constituind o piesă importantă în funcţionarea angrenajului, dar dacă tot am ajuns să vorbim de cei „7 ani de acasă”, atâţia ne-am expus.
Foto: Igor Schimbător

Marcel Toma
38 de ani, redactor


>> Simplu ca „trii capici”, vorba maselor  – acesta sunt şi cred că e forma cea mai fericită în care mă realizez şi în care mă simt cel mai bine. La modestie am lucrat o vreme, dar m-am lăsat pentru că am înţeles că nu prinde bine. Vorba unui om „modest”, acest defect este pentru cei care nu au cu ce se lăuda, deşi nu am încercat niciodată să fiu mai catolic ca Tolic (citat din „Grăieşti moldoveneşti”, nu mai ţin minte care volum). Tot de la Tolic a provenit şi cuvântul toleranţă, probabil…

>> Dacă cineva mă consideră un dur, recomand filmul rusesc „Бумер” cu celebra lui frază „Это не мы такие – жизнь такая!”. Viaţa m-a luat pe sus fără nici o jenă şi a crezut că o să stau cu braţele pe genunchi, dar am absentat lecţia respectivă… Nu vreau! Ştiu şi am văzut de toate la ai mei „38”, iar dacă ea se comportă ca o femeie cu comportament uşuratic, ca să nu-i zic curvă, reacţia mea e pe măsură.

>> Am ratat ocazia
să pozez cu Paul Gascoigne sau Jürgen Klinsmann şi nu am luat autografe de la nimeni, dar nu cred că sunt disperat din aceste motive. Aş lua doar de la Tera Patrick (Linda Ann Hopkins după buletin). De autograf vorbesc. Doar că n-o invită nimeni în ţara noastră, pentru că moldovenii sunt pudici şi urăsc industria porno. Adică ei fac pornografie, dar a lor nu se referă la filmele pentru adulţi. Fiind moldovean, nici eu n-o invit. Sau de la Jet Li (autograf, la fel), dar pentru cu totul alte abilităţi decât ale actriţei pentru adulţi. Cei doi s-ar şi potrivi într-o pereche (măcar în mintea mea). Măcar pentru faptul că ambii au origini asiatice – şi ce dacă el e chinez iar ea, thailandeză după mamă? Şi ce dacă el dă cu pumnul, iar ea – cu altceva? Şi ce dacă diferenţa de statură nu îl avantajează pe Li Lian Jie, cum l-au numit mama cu tata. De fapt, ei l-au numit aşa: 李連杰 (variantă tradiţională). Sau aşa: 李连杰 (variantă simplificată). Dacă sunt p-aici cunoscători de chineză, nu mă luaţi în şuturi, vă rog – aşa am găsit pe Wikipedia.

>> În viaţa trecută am fost luptător, probabil. Mereu am şi fost luat drept trântaci/bodyguard/bandit, asta datorită siluetei mele „plăpânde”, probabil. În viaţa viitoare, precis, o să am rezultate – doar că nu ştiu încă în care luptă: liberă, Karate Shotokan, Fudokan, Ashihara, Goju-ryu, Kyokushinkai, Aikido, Kung Fu sau Taekwon-Do –  contează mai puţin. Acum, în viaţa asta, condiţia fizică şi vârsta îmi şoptesc că cel mai bine mă reprezintă Muay Thai cu lovitura de picior Low Kick… Întâmplător sau nu, am şi un naş de cununie karateka, Centură Neagră, 4 Dan – sunt un fin exemplar şi ascultător, vă daţi seama.

>> Dacă Dumnezeu l-a făcut fotbalist pe Peter Crouch, de ce să nu mă facă pe mine jurnalist? La „VIP magazin”, Sergiu Gavriliţă a vrut să experimenteze şi el şi m-a pus să scriu primul text pentru „Dezgolite frumos” şi cu asta am rămas şi până acum. Am aflat, mai nou, că mulţi bărbaţi din Chişinău mă invidiază – nu prea văd pentru ce, dar mă simt onorat oricum.

>> Costumul şi cravata nu sunt pentru mine, deşi cineva mi-a zis că-mi stă bine într-un sacou pe care îl mai accept, dar fără cravată – asta e condiţia. Nu ştiu dacă există vreo legătură între cele două idei, dar într-un moment dat am înţeles că n-o să ajung niciodată preşedinte. Nu sunt în stare să învăţ „limbajul de lemn” al politicienilor care, între timp, s-a făcut „din plastic”, elevat şi având cuvinte foarte sofisticate pe care eu, efectiv, nu sunt în stare să le memorez. Iar dacă îl ascult preţ de jumătate de oră pe dl Marian Lupu, speacker şi preşedinte interimar, îmi dau seama că degeaba m-am născut, pentru că n-o să pot vorbi aşa niciodată în viaţă!

>> Vreau să trăiesc într-o ţară de oameni deştepţi. În cel mai rău caz, să fie ca şi mine. Să fie indiferenţi şi să-şi vadă fiecare de treaba lui. Să nu mă întrebe „la apă?” când mă văd la fântână (că nu despic lemne) şi să nu-mi ureze „Doamne, ajută!” când sap în grădină, că Domnul n-are nicio treabă cu săpatul – mai bine îmi dau ei o mână de ajutor. Să nu-L implice complice la zgârcenia lor atunci când  pun banii la nuntă cu celebra frază „de la noi mai puţin, de la Dumnezeu mai mult” – mai firesc ar suna „atât am, atât pun, sau atât meriţi”…

>> „Dacă tot eşti violat, scoate din asta maximum de satisfacţii” – poporul nostru a mai scos o perlă (poate că nu el a făcut-o, dar am auzit-o aici). Cred că ar merge şi ca strategie de ţară, iar alte popoare mici şi „violate” au putut ieşi mult mai demn din ecuaţie decât chiar „violatorii”. Nu ştiu când o să ajungem la această fază fericită – deocamdată suntem la prima, una deloc plăcută…

>> Sfârşitul lumii n-o să vină în 2012, staţi liniştiţi – are Dumnezeu grijă să ne trecem noi, după care facă ce-o vrea. El ne mai sperie din când în când şi ne arată unde ne este locul, dacă faceţi trimiteri la Japonia. Pe cei care s-au pregătit deja de apocalipsă şi sunt siguri că o să moară, îi sfătuiesc să transfere toate averile pe numele meu – eu nu plec nicăieri, n-aveţi grijă. În cel mai rău caz, merg în beciurile de la Cricova la prietenii mei, mai ales că băutură este destulă pentru câteva vieţi înainte.

>> Peste 10 ani
vreau să rămân la fel. Nu vreau să fiu preşedinte şi nici măcar ministru – funcţiile înalte în stat le doresc prietenilor şi cumetrilor mei, care nu au dreptul să uite de mine. În schimb, vor avea parte de toată susţinerea mea, trup şi suflet. Deşi, cu trupul, o las mai moale…

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

original scris si cu spirit crengian, parerea mea...:)
un ins   -  
23 Iulie 2011, 10:39
Sus ↑
Putini pot sa creeze atita magie (Robert Bloch)
Bujorita   -  
20 August 2012, 15:39
Sus ↑
Bravo MARCEL,frumos, original, imi place cum scrii.Ai ceva aparte.Succese!
ELENA   -  
12 Ianuarie 2014, 12:53
Sus ↑
Imi place sa citesc ceea ce scrii.. Esti foarte bun in ceea ce faci, Bafta si un an cit mai bun sa ai
Alex   -  
21 Martie 2014, 17:40
Sus ↑
Foarte bine spus, te urmăresc de ceva timp, esti jurnalist adevărat, nu ca alții care doar plagiază, stilul tau îmi place, succese mari si multe realizări frumoase Marcel Toma!!!
Andreea   -  
16 Octombrie 2015, 02:18
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+23°