VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
5 personalităţi care au schimbat lumea
Decembrie 2013, Nr. 115

5 personalităţi care au schimbat lumea

Comentează   |   Cuprins

Dedicăm cel de-al cincilea sezon al proiectului „Bal Mascat”, devenit deja tradiţional pentru ediţia din decembrie, celor care au reuşit să schimbe istoria acestei lumi pe parcursul mai multor secole. Am încercat să rescriem istoria de altădată, schiţând cele cinci destine excepţionale ale personalităților Lev Tolstoi, Salvador Dali, Mihail Gorbaciov, Charlie Chaplin şi Mahatma Gandhi prin prisma figurilor publice din zilele noastre: Victor Gurău, Corneliu Durnescu, Ana Mardare, Mircea Marco, Gonzo Deliriumovici. Le mulţumim eroilor pentru faptul că au răspuns afirmativ provocării şi au intrat pe durata sesiunii în pielea acestor personaje celebre.

Salvador Dalí
(1904-1989)
Scriitor spaniol, reprezentant de seamă al curentului suprarealist în artă. Graţie apariţiilor excentrice şi megalomaniei sale, Salvador Dalí a devenit o vedetă mondială care a reuşit să folosească forţa mass-mediei pentru a-şi spori averea şi gloria. Între 1939 şi 1948 trăieşte la New-York, unde expoziţiile sale obţin un succes triumfal. Cele mai celebre picturi ale sale sunt „Coada de rândunică”, „Nudul soţiei mele”, „Leda Atomică” şi  „Enigmă profundă”.

Mircea Marco
producător şi prezentator TV



Salvador Dali este cel mai colorat reprezentant al suprarealismului şi al artei secolului XX. Pe lângă faptul că era un pictor deosebit, acesta era şi un showman de excepţie, ştiind să epateze şi să şocheze publicul până la râs şi plâns. Mi-a făcut o mare plăcere să trăiesc transformarea… Mi-au fost intuite preferinţele, pentru că, în primul rând, am absolvit Facultatea de Arte Plastice şi de specialitate sunt pictor. În al doilea rând, Dali este pictorul meu îndrăgit.

Charlie Chaplin
(1889-1977)
Actor şi regizor englez considerat unul dintre cele mai mari staruri de cinema din secolul XX. Cele mai renumite filme ale sale sunt „City Lights” („Luminile oraşului”), „Modern Times” („Timpuri noi”) şi „The Great Dictator”(„Dictatorul”). Majoritatea filmelor lui Chaplin sunt din perioada mută. Din anul 1919 până în 1950, Chaplin a fost cofondator al companiei de distribuţie „United Artists”.

Ana Mardare
Reporter „Jurnal TV”



Charlie Chaplin, în viziunea mea, este un miracol al naturii, un dar pentru noi, muritorii de rând. A fost un talent imens ascuns într-un corp mic şi urâţel. Charlie Chaplin mi se asociază exact cu ceea ce a dorit el să fie pentru public, un vagabond cu maniere. De fiecare dată când îl văd pe ecran, în cap îmi sună piesa „Smile”, ale cărei versuri îi aparţin. Charlie era un comic cu sufletul trist. Îl ador pe Chaplin, pentru că e unic, pentru că încă mai fascinează şi va continua să o facă multă vreme. Pentru că este englezul care a schimbat cinematografia americană şi pentru că este simplu şi profund în acelaşi timp.

Mihail Gorbaciov
(n. 1931)

Este conducătorul Uniunii Sovietice din 1985 până în 1991. A fost cel care a introdus aşa-numitul program „perestroika” reformelor  economice, despre care credea că va ridica nivelul de trai al populaţiei şi productivitatea muncii.

Victor Gurău
analist politic



Îl percep pe Mihail Gorbaciov din două perspective: cea pozitivă și cea negativă. Dar, pentru că cea negativă prevalează, țin să spun că venirea acestui personaj pe arena politică se asociază pentru generația mea cu un eşec. El a fost numit în funcţia de secretar general al Partidului Comunist neavând pregătirea specială pentru a conduce un partid de amploare. Perioada sa de guvernare a însemnat instabilitatea profundă care ne duce cu gândul la un haos permanent. Este cea mai contradictorie personalitate a secolului XX. Aspectul pozitiv pe care pot să-l remarc la el este semnarea acordului de dezarmare nucleară, dar și atitudinea sa frumoasă faţă de soţie.

Lev Tolstoi
(1828-1910)

Scriitor rus, eseist, dramaturg, considerat unul dintre cei mai importanţi romancieri ai lumii, Tolstoi este unul dintre scriitorii de seamă din timpul perioadei cunoscute ca vârsta de aur a literaturii ruse. Spre sfârşitul vieţii, Tolstoi caută din ce în ce mai atent înţelepciunea supremă şi mântuitoare. În 1863 şi 1877, Tolstoi a scris cele două mari capodopere, „Război şi pace” (1869) şi „Anna Karenina” (1877). După 1880, Tolstoi scrie o mulţime de broşuri în care îşi expune noile idei despre religie, biserică, artă, şcoală, educaţie, viaţă, muncă,  patriotism, scrieri care constituie ceea ce s-a numit „tolstoism”.

Corneliu Durnescu
Producător TV



Lev Tolstoi este un munte. O personalitate cu multă putere şi înţelepciune. A fost un rebel desăvârşit. A reuşit să revoluţioneze prezentul şi să prezică viitorul în operele sale. A fost şi rămâne un geniu recunoscut. „Un filozof în haine de ţăran în mijlocul pădurii”. Am studiat la şcoală opera lui Tolstoi, am crescut cu romanele sale, am admirat eroii creaţi de el. Peste ani, am recitit şi am văzut mai multe montări de film şi teatru bazate pe opera lui. Lev Tolstoi este unul dintre cei mai importanţi romancieri din istoria mondială.

Mahatma Gandhi
(1869-1948)

Părintele independenţei Indiei, iniţiatorul mişcărilor de revoltă nonviolente, scriitor profilic. Lupta pentru recunoaşterea drepturilor compatrioţilor săi şi, începând din anul 1906, lansează metoda de revoltă bazată pe rezistenţă paşnică, denumită „Satyagraha”. Principiile sale de viaţă au fost adevărul, nonviolenţa, vegetarianismul, simplitatea şi credinţa.

Gonzo Deliriumovici
doctor în artă terapeutică



Gandhi trebuie să stea alături de Buddha, Mahomed şi Iisus. Pentru mine, este un profet care ne-a iluminat cu forţa cuvântului. Cum spunea Freud: „E primul om care a preferat să înjure decât să dea un pumn – a pornit civilizaţia”. Gandhi este ca un soare. Ne încălzeşte cu razele lui şi ne luminează calea spre o lume mai bună, însă dacă ne apropiem prea mult de el, am putea să ardem. Cred că un eventual monument al său în Chişinău ar putea să ne facă mai buni. 

Proiect de Sergiu Gavriliță. Text: Daniela Caraiman. Foto: Vitalie Sîrbu. Machiaj artistic: Tatiana Socolov, maestru în machiaj teatral, Teatrul „Ginta Latină”. Vestimentaţie: Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Loc: Centrul de Cultură şi Artă „Ginta Latină”

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

sunt frumoase
chirita iassmin   -  
08 Mai 2014, 15:17
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+1°