VIP Magazin
14 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
13 excentrici
Februarie 2013, Nr. 104-105

13 excentrici

Comentează   |   Cuprins

Dacă peste tot ne înconjoară lumea sumbră, programată, corporativă şi calculată, ei sunt excepţiile, petele de culoare care ne fac să privim lucrurile mult mai detaşat şi liniştit, să ne regăsim în acest conglomerat tumultuos. Ei ies din limitele obişnuitului, sunt foarte originali, unora li se par ciudaţi sau extravaganţi. O fac în modul cum arată, cum vorbesc sau cum gândesc, deşi ei spun că nu au observat nimic neobişnuit şi sunt aşa cum sunt – personalităţi afirmate deja sau aflate pe calea de a se regăsi, din absolut diferite domenii profesionale şi stări sociale, fiecare cu viaţa şi cu gândurile sale.



1. Lorina Bălteanu
Scriitoare, creatoarea brandului L’Orina
Nu are cum să se alinieze la anumite norme stabilite de societate, pentru că nu cunoaşte ce reprezintă cuvântul „normă”. Nu sunt pentru ea definiţiile, toate chestiile astea protocolare sau rimele perfecte şi pare. Nu se consideră o cioară albă, dar nici privighetoare. Mai curând un vultur căruia nu-i scapă prada din gheare şi care nu se hrăneşte cu hoituri. Lorina Bălteanu şi-a găsit felul de a fi în libertatea ei, inteligenţa ei cizelată, în înţelepciunea unei doamne care a discutat sau polemizat cu diferiţi granguri politici şi milionari de talie globală, în modul direct de a spune lucrurilor pe nume, fără mari menajamente. Cea mai deosebită faptă a Lorinei probabil (în opinia ei) este doar… faptul că s-a născut…

A deschis şi a condus Fundaţia Soros mulţi ani. A publicat poezii şi a creat unul dintre puţinele branduri autohtone cunoscute în afară – „L’Orina”. Nu stă mult pe gânduri când vrea să-ţi spună pe şleau că nu-i place cum arăţi astăzi sau că tot în ţara noastră e cam de cacao. Chiar dacă poate să te doară, îi ierţi totul imediat după ce îi citeşti poeziile frumoase şi calde, filozofice, după ce îi admiri şi începi a purta bijuteriile create cu mintea şi mâna ei. Este excentrică, modelul clasic de a fi pe dos sau contra curentului. Este femeia care stă la Paris şi care se întoarce la fiecare trei-patru luni în Moldova şi nu uită să achite la timp taxa pentru parcela de pământ rezervată la cimitirul din str. Armenească.    

2. Emilian Galaicu-Păun
Scriitor
Poate fi întâlnit şi uşor recunoscut în drumul pe care îl face des pe traseul Uniunea Scriitorilor – Casa Presei – editura „Cartier”, privirea-i dusă într-o parte, iar gândurile, în alta, pletele lungi şi barba sugerează că ar fi în probe pentru un rol al noii versiuni „Jesus Christ Superstar”, iar blugii roşi şi puloverul – că nu este prieten cu cravata şi costumul. Atunci când vorbeşte, peste fiecare trei-patru cuvinte spuse face trimiteri la opere şi autori foarte aproape de el, dar foarte departe de cei care-l ascultă.

Şi nici măcar nu se consideră cine ştie ce de excentric – poate doar puţin mai „dus” în lumea sa. Să vorbeşti franceza mai repede decât româna el consideră nimic deosebit. Excentricul în varianta lui Galaicu-Păun este cel care ţine cu tot dinadinsul să se „deosebească” de ceilalţi, în primul rând prin comportamentul exterior, nu şi omul care se deosebeşte efectiv prin ceea ce realizează mai autentic, fără să-şi propună neapărat acest lucru. Aşadar, „goana după aparenţe” îl defineşte pe insul excentric, iar căutarea sinelui profund – pe omul adevărat. La el, „nimic deosebit”: bea mult ceai negru, citeşte trei-patru cărţi pe săptămână, poate să scrie câte 10-15 ani la un singur text (ba chiar uneori la un poem de câteva versuri). Poate şi să nu scrie, dacă simte că bate pasul pe loc. În fotografii de grup e recunoscut după mâna stângă ciupindu-şi barba sau mustaţa, deprindere de care nu poate scăpa…

După ce renunţase de o sută de ori să-l încheie, apoi de alte zeci de ori să-l dea la tipar, a publicat în octombrie 2011 romanul „Ţesut viu. 10 x 10” – cel mai „scandalos” text care s-a scris vreodată în Basarabia postbelică. Toate „faptele” sale, mai mult sau mai puţin însemnate, sunt de căutat în acea scriere – restul e… literatură!

3. Vasile Botnaru
Şeful biroului de la Chişinău „Radio Europa Liberă”
Autoritar şi autentic totodată în meseria căreia şi-a dedicat viaţa şi din care a făcut o carieră, de temut şi de neclintit în poziţiile sale, Vasile Botnaru este o personalite aparte, care se dedă şi ocupaţiilor pentru care alţii nu au timp. Preferă vestimentaţia sport cu puternice influenţe military, comodă şi cu multe buzunare, preponderent de culoarea kaki, poartă săpcuţe de diferite provenienţe (georgiană, pachistaneză, tătărească) dovadă a cosmopolitismului şi a diversităţii. Un fan înrăit al mersului cu bicicleta atât timp cât i-a permis sănătatea, este de nedespărţit de aparatul foto, reprezintă exemplul reporterului-etalon şi este un maestru grafician – pictează în cafea şi, mai nou, în vin roşu, ultima sa colecţie având tematica tangoului argentinian. Cu toate aceste ocupaţii deloc comune, el zice că-i în rând cu lumea şi suntem cu toţii egocentrici – cine se pricepe mai bine decât fiecare dintre noi la dat sfaturi, la făcut pronosticuri, la căutat nod în papură ?...

Rece la prima şi a doua impresie, nu l-ar deranja dacă i s-ar spune că este excentric nici dacă cel care l-ar judeca ar crede că acesta e un cuvânt de ocară. Dar se mai întâmplă să se simtă „cioara albă” a societăţii, mai ales atunci când nu se lasă prins în vârtejul comunicării agresive, ranchiunoase, tot mai fireşti, tot mai la modă...

4. Sergiu Voloc
Actor, prezentator „Cool Publika”
Este ciudatul din celebrul film despre moldoveni în regia lui Igor Cobileanski – „Saşa, Grişa şi Ion”, ciudatul de la emisiunea pe care o prezintă la PUBLIKA TV – „Cool Publika”, cea care i-a şi adus popularitatea. Excentric prin simpla lui prezenţă fizică, dar şi atunci când deschide gura. A dat culoare filmelor de scurt metraj semnate de Viorel Posmotrel-Mardare, în câteva spoturi video şi, mai recent, în clipul celor de la „Zdob şi Zdub” – „Moldovenii s-au născut”.

Încă de mic avea impresia că nu-i înţeles – de colegi, prieteni, părinţi şi învăţători. Pentru el, niciodată vreo treabă nu se termina cu bine – caracterul său „stupid” îi asigura ori bătaie, ori altă pedeapsă. Unele „elemente” ale sale fac să bucure sau să irite omul, de multe ori are de pierdut pentru că nu tace din gură şi este tupeist exact când nu trebuie. Excentricul în viziunea lui Voloc este un individualist aflat în centrul atenţiei, care nu are nimic în comun cu centrul uman, un ciudat ale cărui idei de viaţă sunt total diferite de ale celorlalţi.

5. Andrei Gargalîc
Proprietar al Club Royal Park Hotel
El respectă întru totul „regula” cuvântului latinesc „excentric” şi iese din centrul cercului pentru a-l domina. Este aşa în virtutea funcţiei de top manager al întreprinderii sale, orice om realizat fiind, de fapt, excentric. Oamenii de această speţă sunt sortiţi succesului, iar succesul mereu se află în centrul atenţiei oricărei companii.

Inovator al multor proiecte la Chişinău, Andrei Gargalîc a inaugurat la timpul respectiv primul teren de minigolf din capitală, care a găzduit primul campionat la golf printe jurnalişti. Adept al modului sănătos de viaţă, el joacă hochei împreună cu fiul său şi este preşedintele onorific al federaţiei de profil, se simte ca acasă în Asia de Sud-Est şi a susţinut teza de doctor pe tema Chinei.

Îi place să simtă momentele frumoase ale vieţii, stilul, vestimentaţia, gustul. Îi plac pielea şi blănurile. Blana de râs, în special. Când a îmbrăcat-o prima dată, singurul lucru de care s-a temut a fost reacţia celor de la Green Peace – ei măcar au idealuri şi filosofie… Cineva a făcut pe loc paralele cu vestimentaţia lui Kirkorov, dar pentru Andrei blana întruchipează bărbăţia indienilor apache, a vikingilor şi a boierilor ruşi.

Primul lucru neobişnuit procurat – o pereche de pantofi de lac roşii lucraţi manual. I-a achiziţionat la Londra şi costau aproape 2000 de lire sterline. O bucată de vreme avea dubii să îi încalţe, dar a făcut-o prima dată la o serată „Glamour-ama”. După asta, la Chişinău, bărbaţii au început să nu ezite să poarte încălţăminte de culori vii şi expresive.

6. Nicoleta Esinencu
Dramaturg
Teatrul-Spălătorie de pe str. Mihai Eminescu, 79 reprezintă actualul manifest de creaţie al dramaturgului Nicoleta Esinencu, care rămâne a fi una dintre cele mai cunoscute şi apreciate tinere talente în dramaturgia autohtonă. Teatrul ei de avangardă, nicidecum de buzunar, adună săptămână de săptămână un public dezinvolt, nonconformist, creativ, stilat. Toate operele sale de până acum, inclusiv bucăţile de teatru („Cum să scrii o piesă”, „Fuck you, Eu.ro.Pa!”, „Mame de ….”), sunt strict contraindicate celor pudici, celor nedestupaţi la minte şi înfăşaţi la creier, cu naftalina purtată prin buzunare sau celor care preferă să-şi petreacă timpul cu all-inclusive. Nu, la spectacolele ei te dezbraci de prejudecăţi, de tabuuri, de fiţe desigur, de fapt, e un loc de întâlnire cu propriul tău subconştient. Ultima ei piesă, „ClearHistory”, e despre holocaust, bazat pe mărturii adevărate despre crimele odioase asupra evreilor din România, Basarabia şi Transnistria.

În viaţa de zi cu zi este la fel de excentrică ca şi în scenă. Singura regulă din viaţa ei este că nu există nicio regulă. Excentrismul se trăieşte, în cazul ei, de dimineaţă până seară, cu cafeaua matinală pe pervazul geamului de acasă şi cu cea de seară, în pragul Spălătoriei.

7. Igor Moşneaga
Funcţionar public, deţinător de centură neagră în taekwondo, 1 dan
A făcut de toate, de la regie până la religie, pasionat de o droaie de lucruri şi cam tot ce face el e „altfel”, de la vestimentaţie, coafuri, până la alimentare. Dacă toţi mâncau la şcoală felul I, apoi felul II şi compotul la urmă, la el era pe dos. Nu era înţeles de mulţi, a întâlnit obstacole, dar el ştia că e doar invidia la mijloc. Inclusiv pentru că felul deosebit i-a asigurat atenţia fetelor. Şi soţia s-a îndrăgostit de el anume pentru că era deosebit de ceilalţi. Nu are nicio emoţie să facă o săritură luată din artele marţiale în orice piaţă publică din Europa, dar şi să vorbească la nesfârşit despre Biblie şi credinţă, marea conspiraţie a clanurilor şi jocurile invizibile care domină lumea.

În publicitate, ca în publicitate, felul său nonconformist l-a ajutat pentru că era privit din start ca o persoană creativă. Problemele au început de mai bine de doi ani de când este angajat al Guvernului, la Biroul pentru comunicare şi relaţii cu presa. Aici a înţeles că uneori trebuie să renunţăm la ceea ce ne place, dacă aceasta creează disconfort pentru alţii, a renunţat la maioul oranj cu text argintiu, blugi rupţi, un sacou alb, care în spate se transformă în bluză sport şi ghete. A renunţat la multe astfel de „piese” şi acum colegii respiră mai uşor.

A avut încă din liceu o maşină de marca BMW din anul 1937. Acum are o altă minune, un automobil WV Beetle din 1971, de culoare roşie. În pereche cu maşinuţa lui este furat de priviri, salutat, claxonat şi rugat să facă poze. Nu stă mult în faţa oglinzii, ba poate şi s-o ignore cu zilele. El ştie cum arată.

8. Gonzo
Doctor habilitat în gonzo jurnalistică
Marin Basarab cu numele de buletin, care nu spune mare lucru. Om de litere şi televiziune, e mai cunoscut ca Gonzo cel care se consideră un excentric, pentru că fiind normal în Republica Moldova nu înseamnă decât a fi excentric. La noi e de domeniul excentricului să arunci gunoiul în coş, şi nu alăturea, să nu ai o tabletă ultramodernă, să nu parchezi ca porcul, să nu o arzi măcar o dată pe săptămână într-un club fiţos, să citeşti cărţi. Să fii normal în Moldova înseamnă să fii excentric.

Priveşte minim două filme pe săptămână şi citeşte cel puţin câteva pagini pe zi. Ultimele care l-au impresioant au fost „După Dealuri” de Cristian Mungiu şi „Bronson” de Nicolas Winding Refn. Gusturile sale nu coincid cu ale publicului larg, pentru că preferă lucrări neordinare, care încalcă şabloanele cinematografiei de consum, iar majoritatea consuma „fast food” - la premiera filmului „Tree Of Life” de Terrence Malick în cinematograful „Patria” erau doar vreo 20 de oameni, 10 din ei plecând după primul sfert de oră. Citeşte aproape totul în afară de literatura de bulevard şi filosofia avansată. Dacă deschide o carte şi nu găseşte măcar un cuvânt necunoscut într-o pagină, îi dispare imediar interesul. La moment, lecturează „Naşul” de Mario Puzo, o carte pe care o recomandă şi unor politicieni de la noi.

Este dependent de carte, muzică, film, cafea, dragoste, prieteni şi încă ceva. Dacă apare o zi în care nu poate să-şi delecteze niciuna dintre aceste pasiuni, devine foarte nervos. S-a născut şi a reuşit să supravieţuiască timp de 30 de ani în Republica Moldova, cel mai deosebit lucru pe care l-a făcut vreodată. După Gonzo, excentricul este duşul rece al societăţii cu următoarele trăsături: inteligenţa, bunătatea, toleranţa, opinia individuală, curajul de a spune lucrurilor pe nume şi lipsa de făţărnicie. „O cioară albă a societăţii moldoveneşti înseamnă un om normal, care nu e robit de politica corporativă de consum. Orice societate, inclusiv cea moldovenească, îşi impune următorul plan de acţiune: Consumă – Votează – Mori. Prefer să am planul meu propriu: Dezvoltă-te –
Iubeşte – Fii nemuritor.”

9. Corina Caireac
Producător, INDIGO
După ce s-a despărţit de Zdubi cu mulţi ani în urmă, fiindu-le PR manager, Corina Caireac, cu capul plin de idei trăsnite, ieşite de pe fix şi din chenare, s-a regăsit cu mare succes în domeniul producţiei muzicale şi publicitare, făcând parte din conducerea Companiei de Producţii Video „Indigo” alături de regizorul Igor Levinschi. Până aici parcă totul pare normal. Om muncitor, creativ, a realizat diverse producţii video şi clipuri cu cele mai cunoscute vedete de la noi, începând cu „Zdob şi Zdub”, „Cuibul”, Mishelle, „Studio One”, Olia Tira, Adrian Ursu, „Akord”, „SunStroke Project”. În toate putem regăsi idei trăsnite şi deosebit realizate ce „trădează” felul Corinei de a fi. De a gândi raţional, dar şi cu o notă de băşcălie. De a se îmbrăca stilat, parcă şi în ciuda ţoapelor împopoţate kitschos. De a avea o poziţie civică, inclusiv facebookistă clară, şi spirit de ironie şi umor chiar ieşite din comun.

În ceea ce priveşte excentrismul, e de părere că, până la urmă, toţi suntem făcuţi din aceiaşi atomi, iar ceea ce e excentric într-o societate poate fi banalitate şi normă în alta. E bine să conştientizezi normele, dar nu trebuie să devii robul lor inconștient, jertfindu-ţi propria libertate şi călcând pe ceea ce-ţi şopteşte inima. Diogene din butoi era considerat un excentric în societatea elenă, dar când îi citeşti atent înţelepciunile, îţi dai seama că el este normalul. Bizara Corina Caireac învaţă să trăiască fără prejudecăţi, să fie liberă, dar şi să respecte libertatea celui din vecinătate. Şi chiar dacă „bea” regulat sângele apropiaţilor săi, le mulţumeşte pentru că o iartă de fiecare dată.

10. Savatie Baştovoi
Ieromonah, scriitor, editor
Nu se încadrează nici pe departe în şabloanele şi standardele „bisericeşti”, având o personalitate multilateral dezvoltată. Cântă la chitară, este un maestru redutabil la ping-pong şi stăpâneşte de minune mănuşile de box, pasiune pe care a moştenit-o de la taică-său care l-a educat… în  cel mai aprig spirit ateist, după care a urmat cea mai deosebită faptă a lui Ştefan Baştovoi – s-a călugărit. Acum părintele Savatie este şi un scriitor şi editor cunoscut în tot spaţiul românesc, a reuşit să aducă „literatura creştină” şi nu numai la un nivel încât să ajungă o afacere profitabilă.

Un actor activ al scenei sociale şi publice, este gata să dea curs provocării jurnalistului Mihai Conţiu, care a scris în „Moldova Suverană” că îşi bagă mâna în barba lui Savatie acolo unde îl prinde. Este pregătit să-l bată în direct, iar banii adunaţi în urma televizării acţiunii îi va dona unei case de copii. O va face ca un boxer, nu ca un slujitor al Bisericii.

Uneori a fost şi excentric, dar se poate lipsi foarte uşor de asta. Uneori excentricitatea este necesară, alteori ea este un păcat. Cea mai vizibilă trăsătură a excentricului este slăbiciunea – „omul care suferă când este trecut cu vederea are o slăbiciune, poate chiar o mare slăbiciune, aceea de a nu fi el însuşi”.

11. Fiodor Ghelici
Om de afaceri, preşedintele asociaţiei obşteşti „Moldova mea”
Personaj colorat al spaţiului nostru politic şi social, la conferinţele de presă ale lui Ghelici ziariştii vin ca la ursul de la circ, pentru că ştiu sigur că vor avea parte de declaraţii deocheate şi acuzaţii serioase. Iese în evidenţă până în măsura în care multă lume îl cataloghează ca fiind „sărit de pe fix”, tot mai puţini fiind cei care încearcă să caute explicaţii logice ale acţiunilor sale. Poate şi pentru că multe declaraţii făcute publice de acest om carismatic deranjează mulţi jucători serioşi ai vieţii politice de la noi.

Când i-a fost solicitată părerea despre trei ani de guvernare a Alianţei pentru Integrare Europeană, el a comparat perioada respectivă cu relaţia dintre un bărbat şi o femeie. AIE este bărbatul, iar electoratul – o femeie dezamăgită. Nu l-a costat mare lucru să spună că în Ministerul de Interne funcţiile se vând ca la piaţă, obligând conducerea instituţiei să iasă cu dezminţiri la acest subiect.

Un mare susţinător al moldovenismului şi unificării Moldovei de pe ambele maluri ale Nistrului, Fiodor Ghelici a serbat 131 de ani de la naşterea lui Grigori Kotovski, aducându-i un omagiu conducătorului de oşti bolşevic călare pe cal şi îmbrăcat exact ca cel omagiat. Cei prezenţi la eveniment au avut în faţă, de fapt, doi de Grigori Ivanovici Kotovski – unul în forma statuii de bronz de cinci metri înălţime şi unul în formă naturală, în persoana lui Fiodor Ghelici călare pe cal.

12. Yolka Flyman
Art-director, TBWA/SMART
Se prea poate ca sentimentul de „cioară albă” ea să-l fi avut din primele zile de viaţă, atunci când s-a născut altfel decât toţi copiii. Yolka Flyman a luat-o ca pe un dar şi a decis să trăiască experienţe pozitive decât să se lamenteze. Este una dintre puţinele apariţii spectaculoase ale capitalei, o împletitură de excentrism, artistism, nonconformism. Şi asta nu vine numai din tricoul îmbrăcat peste altele trei sau pantofii ei coloraţi şi deocheaţi. Îi place să cânte, rămâne a fi îndrăgostită de jazz, şi o putem vedea în sessionuri cu totul speciale. Deşi a fost una dintre cele mai cunoscute animatoare de radio de la noi, Yolka a preferat să se „refugieze” în domeniul publicitar, unde celebrii ei cârlionţi, aidoma antenuţelor, recepţionează şi transmit idei geniale de creaţie. Este excentrică prin felul său de a fi. De a gândi. De a cânta. Excentrică fiind, pentru ea este important să rămână om în toate. Desigur că-i place să se comporte neadecvat în locurile publice şi să şocheze lumea. Căci, de cele mai multe ori, „normele” ne otrăvesc nu numai sufletul, dar şi ne transformă în invalizi emoţionali. Aşa spune ea. De aceea principiul „libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea altuia” corelează minunat cu concepţia ei despre norme. În spaţiul ei, ea e stăpâna „tancului”.

A făcut multe boroboaţe, alogice şi negândite. Impulsul a luat-o pe dinainte. Dar se referă mai mult la viaţa ei personală. Odată s-a plimbat goală puşcă în plină zi vreo două cartiere. Avea 17 ani. A pierdut un rămăşag. Acum crede că n-ar face-o. Ar merge doar un cartier.

13. Stela Verebceanu
scenografă
Peste câteva săptămâni, probabil că o vom găsi pe Stela Verebceanu undeva prin Kurgan, muncind alături de Vitalie Drucec la vreun spectacol, fără niciun ban în buzunar, dar cu o nestăvilită poftă de muncă. Vrea cu tot dinadinsul să ajungă în Rusia. Asta şi-a pus în gând. Şi Doamne-Fereşte s-o opreşti! Tot aşa a ajuns în Japonia, Franţa, Elveţia… A uimit mereu prin felul său deosebit, nonconformist de a gândi, de a crea, de a fi, de a se îmbrăca. După ce a creat costume memorabile şi a înălţat decoruri excepţionale în teatru, a început să colaboreze cu renumitul circ Salto Natali, unde străinii au rămas profund impresionaţi de moldoveanca nebună care lucrează 12 ore la rând.

Cel mai mare excentrism al Stelei poate fi considerată căsătoria ei cu un neamţ, pe care l-a adus în Moldova şi l-a învăţat româna şi rusa. La rândul său, neamţul s-a dat după nevastă-sa excentrică, făcându-şi vilă cu tot cu buncăr la Puhăceni şi intenţionând în cel mai serios mod să-i dăruiască o Volgă sovietică de culoarea roşie… Chiar dacă consideră că acţiunile ei corespund totalmente cu NORMELE LEGALE „stabilite şi acceptate de societate”, Stela Verebceanu depăşeşte întotdeauna limitele. Cât priveşte normele cu ghilimele, acestea chiar nu o interesează. Niciodată nu i-a plăcut să epateze şi chiar dacă a făcut-o cumva, a fost o întâmplare fără intenţie, accidentală... Ne roagă să o scuzăm. Urăşte să fie în CENTRU (oricare ar fi el), e mult mai sigur şi înţelept să stea în umbra evenimentelor...  


(Proiect de Sergiu Gavriliţă, Texte: Marcel Toma, Rodica Trofimov)

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

taty pasionat^_^
ianuria   -  
20 Februarie 2016, 11:10
Sus ↑
taty pasionat^_^
ianuria   -  
20 Februarie 2016, 11:10
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+9°