VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Şef pentru o zi la „VIP magazin”. Lorena Bogza
 Descarcă
Mai 2012, Nr. 97

Şef pentru o zi la „VIP magazin”. Lorena Bogza

Comentează   |   Cuprins

Lorena Bogza
realizatoarea emisiunii „În profunzime”, PRO TV Chişinău

Recunoscută pentru profesionalismul său şi pentru că priveşte lucrurile cel mai profund şi caută adevărul (care ştim că este la fundul mării), dovadă fiind şi denumirea emisiunii a cărei autoare şi prezentatoare este, Lorena Bogza nu trebuie să facă eforturi supraomeneşti pentru a deţine şefia revistei. Este jurnalist şi, chiar dacă investigaţiile stau în faţa glamului pe lista sa de priorităţi, ştie cum funcţionează mecanismul, mai ales că a intrat în casa noastră de multe ori ca oaspete. A poposit de două ori şi pe coperta revistei şi nu a făcut-o oricum: cu primii doi preşedinţi de ţară, în primul caz, iar fularul alb cu care îl ţine legat într-o manieră superbă pe primarul general al capitalei a făcut multă zarvă în târg.

Despre „VIP magazin”
>> Am înţeles că dacă ai apărut în „VIP magazin” înseamnă că eşti cineva în oraşul acesta. Colaborarea mea cu „VIP magazin” a fost întotdeauna foarte bună, numără şi ea opt ani, exact cât face revista, aşa că suntem împreună de la începuturi. Am încredere atunci când ajung să colaborez cu „VIP magazin”, chiar dacă nu-mi doresc întotdeauna, recunosc… Şi mă obosesc şedinţele astea foto…

Prima zi
>> În prima zi de şefie, vorbesc cu fiecare, vreau să văd ce am, cu ce trebuie să defilez, ce pot să îmbunătăţesc, dar plecând de la ce am moştenit. Fac o inventariere, văd ce am şi ce pot să fac mai bun. Despre noutăţi… Păi, eu sunt noutatea (zâmbeşte). Şi bărbatul meu. Văd că reţeta unei perechi la cârma revistei este de succes. De ce să reinventez eu roata şi să schimb un sistem ce funcţionează deja?

Trăiască masele
>> Voi lucra mai mult pentru publicul larg decât pentru unul select. Aş merge pe ceea ce vrea poporul să vadă. Publicul ţintă trebuie să fie cât mai larg posibil, interesul trebuie să capteze cât mai multă lume. Nu contează vârsta, ocupaţia: unii iau revista să se uite la poze, alţii – ca să o citească şi să se uite la poze, iar alţii, doar ca să o citească.

>> Am să menţin ştacheta destul de sus, pentru că nu oricine poate să ajungă în paginile revistei, dar trebuie să fie oameni care prezintă interes din diferite motive şi din diferite sfere, dar oameni pe care lumea vrea să îi vadă, vrea să ştie cu ce se ocupă. Asta însă nu exclude profitul atunci când dai oameni de interes, cunoscuţi. Un lucru foarte important este că nu aş vinde niciodată coperta revistei.

Internetul şi promovarea produsului
>> Ce înseamnă internet şi ce înseamnă revistă?… Exact ca şi un ziar, fiecare revistă are o pagină pe internet. Îţi pui pe pagina ta din internet informaţiile în aşa fel încât să-ţi promovezi revista. Faci în aşa fel încât cititorul să aştepte acel număr şi să vrea să-l vadă. Asta este ideea. Nu dai totul pe internet, pentru că atunci nu mai are niciun rost să apară revista. Ai nevoie de un site foarte bun care să-ţi promoveze revista până în momentul în care ea apare. Internetul este foarte bun ca să-ţi promoveze produsul.

Cine şi unde coboară
>> Nu poţi să cazi în ridicol sau în derizoriu, dar limbajul trebuie să fie pe înţelesul oricui, să nu stea omul cu dicţionarul să-ţi citească textele şi să priceapă despre ce-i comunici. Dacă ai să scrii pe înţelesul tuturor, niciodată nu ai să greşeşti. Nu văd mare diferenţă între revista „VIP magazin” şi revistele din România în ceea ce priveşte textele – sunt foarte bine scrise, limbajul este accesibil. Asta este foarte important.

Să amintim şi de prostioare
>> Mi se pare că în revista „VIP magazin” toată lumea arată foarte bine, mă refer la prezentarea personajelor. Toţi eroii sunt atât de pozitivi, încât ai senzaţia că acum au coborât pe aripile unui îngeraş. Nu poţi să fii chiar atât de bun. Dacă vreun personaj a făcut prostioare, ar fi bine să nu uităm să amintim despre ele. Pentru că dacă despre mine ar scrie cineva că nu sunt în formă la o emisiune, că am pus întrebări mai puţin inspirate, eu nu m-aş supăra. Este imposibil ca cineva să fie perfect. Oamenii acceptă să apară mai uşor atunci când ştiu că vor fi văzuţi doar în lumină pozitivă, dar totuşi...

Idei noi     
>> Chiar dacă unora n-o să le placă, pe mine mă interesează să văd personajele care sunt astăzi la putere şi care nu mai pot de bine (unii dintre ei), vreau să văd ce au făcut ei în viaţa lor, cum au dobândit ceea ce au, asta m-ar interesa să văd într-o revistă. O rubrică de investigaţii.. Să le văd casa şi să nu spună că este a soacrei sale sau a cumnatei sau a nu ştiu cui. Puţini au acceptat să-şi arate casa (dintre cei care au făcut-o – Filat (pentru că el o poate justifica), Sturza, că o avea deja când a fost numit prim-ministru, şi, la fel, o poate justifica. Mai departe, nu prea ştiu… Dar sunt mulţi cu „castele”, care pe hârtie n-au nimic – nici casă, nici maşină…

>> Mai vreau să citesc în revistă despre viaţa personală a oamenilor care prezintă interes, vreau să văd lucruri mai ascunse de ochii lumii, dar foarte bine documentate. Nu ca la noi, în Moldova, unde se născocesc istorii stând la birou, în redacţie.

Cine pe copertă?
>> Aş pune pe copertă nişte oameni controversaţi. Pe cine anume? Normal că mă voi duce spre mediul politic, pentru că alte medii nu le cunosc. Aş vrea să-i văd răspunzând la toate întrebările care ne frământă pe Vlad Plahotniuc, pe Oleg Voronin… L-am invitat la emisiunea „În PROfunzime”, dar nu a acceptat.

Pe cine dezgolim?
>> Aş păstra în revistă rubrica „Dezgolite frumos”, deşi eroinele nu sunt chiar dezgolite. Aş pune însă acolo personaje care sunt interesante, deşi ştiu că nu oricine acceptă. Asta înseamnă artă. Ce iese trebuie să fie frumos, nu vulgar. Despre bărbaţi? Nu, nu prea văd bărbaţi în posturi senzuale în această revistă.

Biroul 426

Semnifică perioada nouă în istoria revistei, un fel de „renaissance” sau „reloaded”, care şi-a deschis uşile în primăvara lui 2009. Toţi cei care-i păşesc pragul uită că acesta se află în Casa Presei. Şi asta datorită interiorului realizat într-un stil şi design nemaivăzut în toată clădirea. Este Marele Stat Major de la „VIP magazin”, faţa revistei, locul unde sunt primite delegaţiile oficiale, ambasadori şi prim-miniştri. Vlad Filat, cel puţin. Oficiul directorilor: al directorului, Rodica Ciorănică, şi al directorului administrativ, Elena Volcovschi, cea care acum are grijă de micuţa Leanca-Teodora, Dumnezeu să-i dea sănătate. Şi pentru ca Rodica să nu sufere în singurătate, este colegă de birou cu redactorul Doina Popa.

Stăpânii biroului

Rodica Ciorănică
Este brandul şi faţa noastră, este plină de energie şi nu stă locului. Are un program infernal, o maşină frumoasă şi puternică (exact ca ea) şi o familie care o iubeşte. Este director, redactor, jurist, ambasador, negociator deopotrivă, toate spre beneficiul revistei. Cele mai plăcute şi eficiente negocieri le face la o ceaşcă de cafea la vreo terasă stilată şi trendy. La fel cum este şi ea.



Elena Volcovschi

Cea care asigură ca toate lucrurile să meargă „beton” la „VIP magazin”. Pentru o perioadă oarecare, acordă mai mult timp minunăţiei de bebe, dar colectivul este nerăbdător să o vadă din nou la locul de muncă. Atunci „betonul” va fi şi mai „beton”, iar lucrul va merge şi mai strună.






Doina Popa

„Mezina” revistei. Este cea mai recent sosită în batalionul nostru, dar deloc ultima după importanţă şi eficienţă. Însă, principiul „cel mai mic – la apă” nu l-a anulat nimeni la moldoveni. Îi dorim din tot sufletul Doinei să mai poposească vreun creştin să muncească la revistă, ca să scape de titlul onorific „cel mai mic”.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
-5°