VIP Magazin
15 Decembrie 2018
Print
Print
Print
Print
Yolka Flyman. Fata care nu se teme să trăiască
Mai 2010, Nr. 73

Yolka Flyman. Fata care nu se teme să trăiască

Comentează   |   Cuprins

Prima dată i-am remarcat stilul vestimentar. A doua oară, părul negru de abanos şi cârlionţii zburători. Apoi râsul, care răsuna zgomotos de la un post de radio. Aşa i-am descoperit numele. Yolka. Vesiolkina. Primul este trecut în paşaport, cel de-al doilea – o invenţie, care doar a completat vesela ei realitate. O prezenţă extraordinară, care te face să te simţi bine în preajma ei, care adoră muzica şi care se pricepe foarte bine la... creaţii. Inclusiv publicitare. Este fata care a vrut să cânte, dar a făcut litere şi a lucrat mulţi ani la radio. Care a fost căsătorită cu Roman Iagupov de la „Zdob şi Zdub” şi împreună o au pe minunata Alisa. Yolka Flyman (nu cred că i s-ar fi potrivit alt nume) este astăzi director de creaţie la Agenţia de publicitate TBWA/SMART.

Dragă Yolka, am citit recent un interviu făcut de tine. Te-ai apucat cumva de jurnalism? În ce alt domeniu vom avea surpriza să te descoperim?
Nu neapărat, e prea tare spus că m-aş fi apucat de jurnalism. A fost ceva spontan. N-am însuşit în mod special această meserie. De fapt, din principiu, nu urmez niciun fel de programe în viaţă. Nu-mi plac. Acestea nasc inerţie. Oricum, mai totdeauna îţi iese invers decât ţi-ai fi planificat. Ştii, îmi pare că inerţia este capabilă să distrugă multe. Aşa că fac tot posibilul să nu mă ciocnesc de ea. Nu ştiu care dintre domeniile creaţiei umane le-am putea numi neaşteptate. Îmi doresc să scriu o carte. Poate sună surprinzător pentru tine. Vreau să învăţ limba română şi să fac televiziune.

Pentru cititorii revistei noastre, cum ar arăta CV-ul tău? De unde te-ai luat pe capul nostru?
Ar fi prea complicat să povestesc despre mine. De unde m-am luat... Din capul locului am fost Yolka. Adică, numele meu nu este un pseudonim chinuit şi căutat cu înfrigurare. Yolka este realitatea mea veselă. Mama s-a străduit. Nimic interesant, în esenţă. Atunci când eşti mică de statură, când din copilărie eşti plăpândo-bolnăvicioasă, întreaga fire tinde să se opună „intemperiilor”. Astfel, se formează un caracter, al tău, specific, ca să poţi supravieţui, pentru început. Pe urmă, această formare a ta se transformă într-un mod de viaţă. Şi începi să crezi că toate îţi stau în puteri. Aşa am apărut eu pe capul vostru.

Ce presupune munca ta de la TBWA/SMART? Cine sau ce îţi aprovizionează fluxurile de creaţie din capul tău cârlionţat?
Din fericire, este mai mult o plăcere decât muncă. Iar plăcerea presupune să creezi zi şi noapte, spre bucuria oamenilor. Funcţia de director de creaţie este superbă! Parcă nici nu eşti director în varianta clasică. Fluxurile de creaţie... sunt ceva firesc pentru orice om de creaţie. Iar cârlionţii doar intensifică efectul de creativitate.

De ce oamenii creativi, extravaganţi de la noi se regăsesc numai în publicitate?
Ştii, este o expresie - dacă omul nu se pricepe la nimic, el se duce în politică. Iar cei extravaganţi, care nimic nu pot, aleg domeniul publicităţii. Glumesc. Cum spune cunoscutul prezentator Eldar Jindariov – „не хотелось бы никого обижать” (n-aş fi vrut să supăr pe nimeni). E adevărat, dar în ce alte domenii să-ţi realizezi creativitatea pentru bani? Anume în publicitate e locul lor. Şi încă ceva, lumea publicităţii se dezvoltă în fiecare zi, în fiecare minut, rămâne doar să-i ţii ritmul. Asta te stimulează foarte mult.

Mi se pare că publicitatea moldovenească este prea corectă şi uneori plictisitoare. Parcă nu-i ajunge umor, băşcălie...
De ce crezi aşa? Nu toată publicitatea locală este plictisitoare. Există şi momente lucide. Percepţia umorului, şi nu doar în publicitate, este o noţiune relativă. Totul depinde de nivelul consumatorului. Cei care se ocupă de reclamă, încearcă şi creează campanii publicitare interesante şi vesele. Mai mult, ne ciocnim în permanenţă şi cu un alt factor - clienţii pur şi simplu încă nu sunt pregătiţi pentru soluţii creative îndrăzneţe. E un cerc vicios. Sunt convinsă că totul e înainte. Piaţa noastră de publicitate se dezvoltă impetuos. Ne orientăm spre Vest, unde publicitatea are peste 100 de ani. Noi nu avem background-ul şi experienţa lor, dar avem unde creşte şi asta e minunat.

Ai lucrat în multe domenii. La care dintre joburi ţii cel mai mult?
Preţuiesc mai mult viaţa, relaţiile cu oamenii, decât serviciul. Ori îmi aduce satisfacţie, ori ba. Cel mai firesc m-am simţit la radio.

De ce ai plecat de acolo?
La întrebarea „de ce”, întotdeauna urma un răspuns desfăşurat. Ceva de felul că trebuia să cresc şi nu-mi permitea formatul, vroiam să fac ceva al meu şi tot aşa. Un răspuns plictisitor, de aceea versiunea oficială sună în felul următor: m-au concediat, pentru că am spus în emisie directă un cuvânt necenzurat din trei litere. Oamenii au o atitudine mai înţelegătoare vizavi de această formulare, dau din cap compătimitor şi mă bat prieteneşte pe umăr, nu-i nimic, se mai întâmplă. Desigur că îmi doresc să mă întorc. Poate, cândva...

Muzica este o mare pasiune a ta. Nu ai de gând să treci peste prejudecăţi, aşa cum faci de obicei, şi să te apuci de cântat? Mi-ai spus odată că îţi place jazzul. Povesteşte-ne cum te-ai hotărât să dai la Conservator şi ai ajuns să-ţi faci studiile la filologie... la MGU?
De cântat m-am apucat mult mai devreme decât să vorbesc. Şi acum, mai îngân câte ceva periodic. Ador jazzul. Pur şi simplu, am clarificat pentru mine o chestie - nu sunt cântăreaţă. Cum nu dai, este o mare responsabilitate. Dar aşa, cânt numai când îmi doresc. Intenţionam să aplic la Conservator, dar mi s-a spus că nu am o imagine de scenă, că sunt cam scundă şi tot aşa. Am ieşit plângând şi, de scârbă, am dat la Litere. În schimb, acum pot scrie scenarii, articole şi chiar cărţi.

Cea mai mare trăsnaie din timpul studenţiei...
Viaţa mea de studentă a fost destul de sărăcăcioasă în evenimente. Îţi dai seama, facultatea de litere. Plictiseală totală. Nici la cămin n-am locuit. Am fost o fată de oraş, educată şi ordonată. Nu chiuleam de la ore.

Ce au zis părinţii despre faptul că ai vrut să te faci cântăreaţă?
Că sunt cântăreaţă mama a aflat încă la maternitate, când mi-am inclus „sirena”, de-au răsunat pereţii. Părinţii n-au avut ce face. S-au conformat.

Eşti născută la Chişinău. Ai un loc preferat în oraşul natal?
Ador Chişinăul. Locul meu preferat este o alee de la Valea Morilor. Îmi place banca din dreapta monumentului lui Puşkin, din Grădina Publică.

La câţi ani te-ai măritat? Cum l-ai cunoscut pe Roman? Până la urmă, doi oameni de creaţie nu şi-au găsit loc într-o familie?
Nu mai ştiu câţi ani aveam. Vreo 22, cred. Ţin minte că ultimele cusături de la rochia de mireasă s-au făcut pe scările de la oficiul stării civile. Cu Roman am făcut cunoştinţă când mergeam prin centrul capitalei desculţă, îmbrăcată într-o fustă ţigănească. El m-a luat drept o poetesă cam sărită de pe fix. Ne împăcam chiar foarte bine. Doar că pe atunci, cred, ne lipsea viziunea despre viaţa de familie... Hmmm... Nu exista o conştientizare a vieţii în doi. În timp, ne-am maturizat şi am înţeles că ne dorim mai mult decât suntem în stare să oferim unul celuilalt.

Cum ai trecut peste divorţ? Cum a reacţionat Roman că se va despărţi de fiică?
E vesel atunci când divorţezi. Aşa că nimeni nu şi-a făcut emoţii vizavi de procesul propriu-zis. Restul să lăsăm după cadru. Nu-mi place să răscolesc trecutul. Roma nu s-a despărţit de fiica lui. O poate vedea pe Alisa când doreşte. Nimeni nu a pus nici o restricţie.

În mariajul tău cu Roman, nu te simţeai ca o umbră a marii vedete de muzică?
Îmi era greu să mă aflu sub această povară, de aceea, am şi iniţiat procedura de divorţ... Glumesc, desigur. Cred că trebuie să-mi cultiv modestia, dar n-am fost în umbra nimănui. Mai ales că popularitatea din Moldova a venit la ambii în acelaşi timp.

Fetei voastre îi place opera... O vezi pe scena mare?
Îmi doresc s-o văd aşa cum ea singură ar vrea să se vadă. Nu aş dori să-i pun pe umeri visurile mele nerealizate.

De fapt, o mamă frumoasă, interesantă şi bună ca tine ce fel de educaţie i-a dat fetei sale?
Câte vorbe frumoase! O încurajez să descopere acea libertate care presupune şi responsabilitate. O învăţ să primească plăcere de la viaţă, în sensul cel mai profund. De la fiecare zi, de la reuşite şi eşecuri. Să fie sensibilă, flexibilă şi să perceapă totul prin prisma umorului.

Cine sunt prietenii tăi? Cum se distrează gaşca ta?
Oooo! Sunt nişte persoane minunate. Ne plac jocurile de rol. „Mafia”, de exemplu. Ne place să ne adunăm la cineva acasă şi ne distrăm de minune. Nu ne plictisim niciodată.

Ce înseamnă pentru tine stil şi bun gust?
O sumă din mai multe componente. Iscusinţa de a te exprima frumos la exterior, posedarea bunului gust şi a propriului stil – pentru toate acestea trebuie să dispui de un anumit bagaj. De cunoştinţe, educaţie, cultură în atitudinea faţă de tine însuţi, moralitate. Toate acestea formează personalitatea, care ulterior, se manifestă într-un mod sau altul.

Shopping-ul este o boală?
Da!!!!! Ajuto-o-or!!

Cine ar putea fi eroul următorului tău interviu? Cu cine ai vrea să stai de vorbă?
Oho-ho! Încă nu m-am gândit la continuarea carierei în jurnalism. Avem multe personalităţi interesante care într-adevăr fac ceva şi cu care mi-ar place să discut. Jenea Arutin, de exemplu. Voi învăţa româna şi poate stau de vorbă şi cu Dan Negru.

Dar cu ce personaj istoric ai vrea să te vezi?
Te referi la personalităţi marcante din istorie, de genul lui Napoleon sau Ştefan cel Mare? Mi-ar fi frică să dau ochii cu ei. Însă cu oamenii care datorită creaţiei lor au rămas în istorie, cred că m-aş întâlni cu mare plăcere. Pe primul loc în wish list-ul meu ar fi Iosif Brodski. Dar, din alt punct de vedere, despre ce am putea discuta? S-ar putea să-l plictisească oarba mea admiraţie. Ei bine, oricum este un personaj aparte. Cred că aş călători în trecut. M-aş vedea cu Hitler şi i-aş dărui un bilet pe „Titanic”.

Cea mai mare frică a ta...
Sunt „ţesută” din frici. Lucrez asupra mea permanent. Cu toţii avem o mare frică, cea de a trăi. Câteodată, nici nu ne dăm seama de asta. De aceea şi trăim aşa, pe jumătate, crezând că le vom reuşi pe toate mai târziu, şi când vine timpul să plecăm, ne apucăm cu disperare de viaţă.

Firea ta creativă nu se plictiseşte în Chişinăul nostru mic? Ce evenimente muzicale, culturale şi nu numai ţi-au atras atenţia în ultima perioadă?
Plictiseala vine mai mult din inerţie. Acum ai unde ieşi - destul de des vin pe la noi diferite staruri, chiar şi de nivel internaţional. Dar, din obişnuinţă, oricum stai mai mult pe-acasă sau mergi la cineva în vizită şi te lamentezi... că n-ai unde ieşi. Bombănim. Probabil,  îmbătrânim... Pe de altă parte, în fond, într-adevăr nu prea ai unde ieşi. Avem discoteci ori cluburi de fiţe cu muzică de fiţe, inclusiv electronică, pe care eu una nu prea o înţeleg. Nu avem un club mainstream... cu muzică live, rock, jazz, blues…  Desigur, Internetul ne-a apropiat mult de evenimentele mondiale. Dar e cu totul altceva să simţi pe viu, totuşi… Din ultimele evenimente care m-au impresionat aş putea menţiona concertul lui Moby de la Bucureşti, în cadrul „BestFest”. Mă aflam în mijlocul unui public de 30 de mii de persoane, toţi eram pe aceeaşi undă, savurând ritmurile preferate. La un moment dat, cineva m-a urcat sus, pe umeri. Atunci am trăit un adevărat catharsis, am prins un flux incredibil de energie!  

Dacă ai fi ministru al Culturii, ce ai vrea să schimbi în ţara noastră?
Vai! Cred că starea economică influenţează toate aspectele. Şi mai ales, cultura. Până când omul este flămând, el se gândeşte la ceea ce va pune pe masă şi nu la scrierile lui Kant sau Spinosa. Cred sincer că, de fapt, cultura începe din familie şi că acest fundament are un impact în formarea personalităţii, iar mai târziu, a societăţii în general. Iar ca acest „sindrom de culturalizare” să devină unul de masă, evident, sunt necesare nişte acţiuni consecutive, precum elaborarea unei anumite programe în şcoli sau pentru familiile tinere...Este greu să creezi aşa ceva în condiţiile noastre, cu atât mai dificil în condiţiile epocii de consumism general. Dar, dacă fiecare dintre noi ar medita asupra acestei probleme, ar face paşi concreţi în această direcţie, ar avea grijă de propriul nivel de cultură şi al copiilor săi, am toată certitudinea că societatea şi ţara noastră s-ar schimba esenţial.

Îţi plac second-hand-urile, pieţele de vechituri? Ce ai găsit interesant ultima dată?
Ooooo! Pieţele de acest gen sunt dragostea mea pentru tot restul vieţii! Ador tot felul de second-hand-uri. Deseori poţi găsi haine pe care nu le găseşti nici în cele mai fashion buticuri. Cel mai plăcut e că mulţi dintre vânzători mă cunosc şi îmi propun haine potrivite ca mărime şi stil. Iată unde se ascund roadele popularităţii! Nu demult, prin intermediul Facebook-ului, a fost organizat primul Yard Sale, adică piaţă de vechituri.  Toţi cei care au venit, au avut posibilitatea să cumpere, vândă, să se târguiască, răscolească, comunice, hlizească şi pur şi simplu să se bucure de timpul frumos de afară şi de compania oamenilor cunoscuţi, talentaţi şi stilaţi. Am găsit acolo: ochelari de soare, o pereche de cercei, un aparat pentru masaj, cărţi de colorat pentru Alisa şi nepoţica mea. Şi am căpătat gratis emoţii pozitive şi bună dispoziţie.

Text: Rodica Trofimov.
Fotografii: Victoria Prada

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău