VIP Magazin
25 Septembrie 2018
Print
Print
Print
Print
Vladimir Spivakov. Virtuozul de la Moscova
Mai 2012, Nr. 97

Vladimir Spivakov. Virtuozul de la Moscova

Comentează   |   Cuprins

Renumitul viorist şi dirijor Vladimir Spivakov a fost la Chişinău pentru prima oară acum trei ani şi de atunci revine cu concerte anual, cu mare plăcere. Aici îl aşteaptă cel mai călduros şi recunoscător public, dar şi prietenii apropiaţi, Victoria şi Valentin Cheptene. Anume datorită lor, am avut şi noi ocazia să stăm puţin de vorbă cu marele maestru şi să aflăm care este reţeta succesului său, cum se împacă boxul cu muzica şi de ce a decis să ajute copiii.
(Text: Irina Tribusean, Simion Ciochină. Foto: www.fotoroom.md, Karl Lagerfeld, arhiva familiei Cheptene)


Născut într-o familie de evrei, Vladimir a început să facă box puţin după ce s-a apucat de muzică, pentru a se putea apăra de atacurile huliganilor de cartier. Deşi nu se prea combina cu vioara, boxul i-a salvat viaţa de mai multe ori, mărturiseşte artistul. Astăzi, ne e cam greu să ni-l imaginăm boxând. Ne-am obişnuit deja să-l vedem dirijând Orchestra de Cameră de Stat „Virtuozy Moskvy”, pe care a fondat-o acum 33 de ani, sau Orchestra Filarmonică Naţională a Rusiei, pe care o conduce din momentul fondării, din 2003. (Cu această orchestră, formată din 120 de oameni, îl aşteptăm la Chişinău peste doi ani, când va participa la Festivalul „Eugen Ionesco” de la Bucureşti.) Deşi stă în Spania, călătoreşte foarte mult, pentru a participa la concerte în toată lumea. Şi, oriunde merge, are grijă să-i ajute măcar puţin pe copiii care suferă. Printre multitudinea de premii de stat şi internaţionale pe care le deţine, se numără şi medalia de ofiţer al Legiunii de Onoare (cea mai înaltă distincţie militară şi civilă franceză) şi titlul de Artist pentru Pace al UNESCO.

>> Dle Spivakov, am citit că mama dvs. s-a născut la Chişinău. Mai aveţi rude sau prieteni apropiaţi în Moldova? Ce vă leagă de Chişinău, cum vă simţiţi aici?
Nu am rude aici, dar am o sală plină de prieteni, aproape 3000 de oameni. (zâmbeşte) În plus, Victoria şi Valentin Cheptene îmi sunt prieteni foarte apropiaţi. Astăzi după concert (30 martie – n.r.), mi-am scos corzile de la vioara mea Stradivarius şi i le-am dăruit fiicei lor, Vanessa. Nu am mai făcut niciodată aşa ceva până acum, dar ei sunt prietenii mei şi îşi iubesc fiica. Vanessa cântă la vioară şi îmi dau seama că este ceva deosebit pentru ea, un eveniment pe care îl va ţine minte toată viaţa. Copiii sunt o „materie” foarte fină, ei nu pot fi amăgiţi sau ignoraţi. Ea a simţit şi dragoste, şi respect. Cred că asta o să-i dea un impuls pozitiv.

>> Cum aţi făcut cunoştinţă cu familia Cheptene?
Ne-am cunoscut printr-un prieten comun, o rudă de-a Victoriei – Serghei Glinka. Serghei este unul dintre puţinii oameni care au susţinut de la bun început Orchestra Filarmonică Naţională. Putin era preşedinte pe atunci. M-a chemat la el şi mi-a spus că angajaţii Orchestrei Filarmonice Naţionale trebuie să primească mai mult decât ceilalţi, iar eu am refuzat. Am spus că nu pot permite aşa ceva, pentru că orchestra încă nu a cântat nicio notă şi nu voi putea să-mi privesc colegii în ochi. Iar el mi-a răspuns că eu nu sunt businessman, ca alţii, nu vreau să dau nume. Din acest motiv, nu avem salarii mari acum. E o perioadă grea şi nu îi pot învinovăţi pe cei care aleg să lucreze acolo unde se plăteşte mai mult pentru a-şi întreţine familiile. Fără Serghei Glinka şi prietenii lui, nu aş fi putut forma o astfel de orchestră.

>> Orchestra „Virtuozy Moskvy” are 33 de ani, cred că nicio altă orchestră nu a activat aşa de mult. Cum reuşiţi, care e reţeta succesului?
Secretul este foarte simplu – dragostea. Faţă de muzică, faţă de oameni şi a unuia faţă de altul. Sunt principii evanghelice, pe care le aplic în viaţă şi la muncă.

>> Cum reuşiţi să vă ocupaţi de două orchestre concomitent, ambele fiind atât de mari şi de succes?
Pur şi simplu lucrez toată ziua, de dimineaţă până seara. Cu cât eşti mai ocupat, cu atât mai simplu găseşti timp pentru ceea ce ai de făcut. Iar oamenilor lenoşi niciodată nu le ajunge timp.

>> Cum izbutiţi să vă menţineţi în formă, de unde aveţi energie să „alergaţi” aşa prin lume?
Nu pot să spun că arăt chiar foarte bine, dar de sănătate nu mă plâng, deşi mi se întâmplă şi mie să mă îmbolnăvesc uneori, ca toată lumea. M-am îmbolnăvit odată în Germania, am făcut pneumonie şi, din prostie, am ieşit să dirijez cu temperatura 40. Întotdeauna am crezut că spiritul va învinge corpul. Cu temperatura 40, corpul a învins spiritul. Eu nu am mai putut să dirijez în a doua parte a concertului, aveam impresia că dirijez cu o halteră de 200 de kg. Imaginaţi-vă că toată orchestra se ruga pentru sănătatea mea. Şi asta era cel mai important pentru mine.

>> Vă place mai mult să dirijaţi sau să cântaţi la vioară?
Pentru mine, ambele sunt la fel de plăcute. Când nu cânt mult timp la vioară, mi se face dor de ea. Acum am cântat zece concerte solo în SUA şi m-am întors cu plăcere la orchestre. Când am fondat Orchestra Filarmonică Naţională, în discursul meu am spus că ne-am adunat pentru a ne iubi unul pe altul şi pentru a iubi muzica. Peste câţiva ani, la o zi de naştere a orchestrei, pe care o marcăm în fiecare an pe 15 iulie, un muzician din Germania, care a lăsat acolo totul şi a venit să lucreze cu mine, a spus că atunci când mi-a ascultat discursul, nu îşi putea imagina că aşa va fi, dar s-a convins că aşa ceva există într-adevăr.  

>> Cu care dintre succesele obţinute până acum vă mândriţi cel mai mult?
Eu trăiesc de la un concert la altul şi nu mă prea gândesc la succesele obţinute. Merg pe calea spre perfecţiune, deşi ştiu că perfecţiunea nu poate fi atinsă. Dar vreau să ajung cât mai aproape de ea. Cred că omul care este foarte atent la propriile imperfecţiuni şi le priveşte cu o anumită teamă este mai aproape de perfecţiune decât cei care cred că au obţinut deja totul.

>> La ce visaţi acum?
Îmi doresc ca Dumnzeu să-mi mai dea un pic de timp, pentru că foarte mulţi oameni depind de mine şi nu-i pot dezamăgi. Sunt copii bolnavi pe care vreau să-i ajut şi vreau să văd cu ochii mei că s-au însănătoşit.

>> De ce aţi decis să ajutaţi copiii?
Întotdeauna i-am ajutat pe toţi pe care am putut.  Am posibilitatea şi cred că asta e un lucru Dumnezeiesc. Pentru că atunci când un copil e bolnav, Dumnezeu suferă în el. După turneele din SUA, am lăsat bani incognito pentru două fetiţe care s-au născut cu „bot de lup” şi „buză de iepure” şi aveau nevoie de operaţii. Odată, pe un cec mi-am scris numele – Vladimir Spivakov. M-au găsit la Moscova şi mi-au trimis fotografii cu fetiţa înainte de operaţie, e ceva la care nu te poţi uita, ţi se deschide o rană pe inimă, şi după operaţie, cum zâmbeşte din plin, fericită. Asta mă bucură.

>> Unde vă place să concertaţi cel mai mult, unde e cel mai bun public?
Nu mă plâng de public niciodată, peste tot publicul e bun. Locul meu preferat e scena însăşi. Iar timpul îmi place să mi-l petrec în repetiţii, mai mult decât la concerte. Pentru că anume la repetiţii se creează. Se adună oameni care creează ceva şi nici nu se ştie care va fi rezultatul final. Şi, la un moment dat, se naşte ceva minunat!

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+11°