VIP Magazin
19 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Vlad CUBREACOV. Un politician trebuie să fie un visător
Iunie 2006, Nr. 26

Vlad CUBREACOV. Un politician trebuie să fie un visător

Comentează   |   Cuprins

E mereu ocupat, e mereu încadrat în diverse activităţi, luându-se la întrecere cu timpul care zboară  fără milă. Însă atunci  când vorbeşte de copilărie, soţie sau copii ochii îi încep a emana o lumină tainică şi timpul parcă are o enormă răbdare cu el. Vlad Cubreacov, preşedintele fracţiunii PPCD în Parlamentul Republicii Moldova a acceptat provocarea noastră la o discuţie „fără cravată”, deşi prinşi în cotidianul zilelor noastre, nu ne putem îndepărta foarte mult de politică. Cine să fi bănuit că parlamentarul european reuşeşte să-şi croiască, totuşi, timp pentru a creşte zmeură şi lalele la Ialoveni?     

Codul Audiovizualului la care aţi lucrat, a stârnit un şir de controverse. Pe de altă parte, fracţiunea pe care o reprezentaţi are în componenţa sa un număr record de jurnalişti. Din ce cauză sunt aceste reacţii din partea unor colegi de breaslă?

De fapt, proiectul Codului nu a provocat prea multe dezbateri în contradictoriu. A fost un proiect votat în prima lectură şi trimis spre expertizare Consiliului Europei, OSCE şi unui şir de organizaţii internaţionale neguvernamentale. Aşteptăm acum avizul Consiliului Europei. Este un proiect cu totul nou. Acesta are, întâi de toate, menirea să unifice legislaţia în domeniu. Nu mai venim cu legi separate, ci cu un singur Cod, care va reglementa aproape toate aspectele acestui domeniu. Adoptarea Codului este o restanţă pe care Moldova încă o mai are faţă de Consiliul Europei, o obligaţie ce derivă din Rezoluţiile APCE cu privire la funcţionarea instituţiilor democratice în R. Moldova.

Bazele acestui Cod pornesc de la protestele din Dealul Schinoasei?

Fără discuţie. Mai cu seamă că unul din participanţii activi la aceste proteste, doamna deputat Angela Aramă, a fost printre autorii proiectului de Cod. S-a lucrat mai mult de un an de zile, iar textul definitiv al proiectului a fost convenit cu alte fracţiuni din Parlament, fiind, până la urmă, rezultatul unui compromis.

Iurie Roşca, preşedintele PPCD, este vicespeakerul Parlamentului R. Moldova. Există momente în care fracţiunea pe care o reprezentaţi vine în directă opoziţie cu fracţiunea majoritară. Ce se întâmplă în astfel de cazuri, apar disensiuni între vicespeaker şi fracţiunea pe care o conduceţi în Parlament?

Este normal ca o funcţie de vicepreşedinte al Legislativului să revină opoziţiei. Acest fapt nu exclude însă divergenţele de opinii, contradicţiile, confruntările de idei. Aşa cum unanimitatea de păreri într-o chestiune sau alta, nu este obligatorie, este natural să se menţină o serie de diferenţe şi divergenţe de opinie. Pe de altă parte, avem foarte multe situaţii în care atât fracţiunea majoritară, cât şi opoziţia, ajung la consens, la situaţii de cvasiunanimitate, în probleme de interes major ale societăţii, mai ales atunci când este vorba de presiunile exercitate din afara R. Moldova, cum ar fi, de exemplu, cele exercitate de Federaţia Rusă în chestiunea Transnistriei, a exporturilor moldoveneşti pe piaţa rusă şi altele.


România va intra la anul în Uniunea Europeană. Se va instala o graniţă peste Prut?

Frontiera UE se va aşterne dureros la 1 ianuarie 2007 pe râul Prut. Dureros pentru noi, care rămânem în afara acestei frontiere comunitare. Observăm însă că Moldova prezintă un caz aparte printre cei 13 viitori vecini ai UE şi printre cei 4 viitori vecini europeni ai ei. Această particularitate vine din faptul că, pe de o parte, UE îşi asumă frontiera de vest a R. Moldova, pe care o consolidează, iar pe de altă parte, începând cu 1 decembrie 2005, UE îşi asumă, într-un fel sau altul, şi frontiera estică a Republicii Moldova, prin instituirea unei Misiuni de asistenţă la frontiera moldo-ucraineană. Nu numai în ceea ce priveşte fenomenul resimţit acut al frontierei, Republica Moldova prezintă particularităţi. De exemplu, Republica Moldova va fi singurul dintre cei 13 viitori vecini ai UE foarte prezent în Uniune, întâi de toate, prin limba sa, limba română, care peste şapte luni, va deveni una din limbile oficiale şi de lucru ale instituţiilor europene, astfel încât aquis-ul comunitar elaborat de acum încolo va fi pe deplin accesibil R. Moldova. Este minunat că Uniunea Europeană va vorbi şi limba noastră românească peste doar şapte luni. În plus, o bună jumătate din forţa activă de muncă în Republica Moldova, este deja, legal sau ilegal, în interiorul UE, de unde sunt transferate anual sume importante de bani, acestea depăşind aproape de două ori mărimea bugetului nostru de stat. Este de obs0ervat că doar pe segmentul moldo-român al frontierei comunitare, avem de a face cu o coincidenţă a acesteia, cu o mai veche linie istorică de demarcaţie între două centre de putere. Această linie poate fi numită convenţional linia Ribbentrop-Molotov şi tocmai acest fapt cauzează un sentiment de disconfort şi chiar de durere organismului etnic românesc, care se va vedea, singurul în Europa, separat din nou de frontiera comunitară. E necesar să facem tot posibilul pentru ca această frontieră să nu se transforme într-un nou Zid berlinez sau într-o nouă Cortină de fier.

Sintagma „două state româneşti”  va mai dăinui, deci...  

 ... Nu este vina noastră că istoria şi Dumnezeu au dispus astfel. Important este că Republica Moldova, ca şi România, nutresc aspiraţii europene. Pentru România, atingerea obiectivului de integrare este un lucru indiscutabil. Republica Moldova va trebui să mai aştepte câţiva ani.  Mingea este acum în terenul Chişinăului. Depinde de populaţia noastră, de întreaga clasă politică, de administraţia din Republica Moldova dacă vom pierde iarăşi  timp sau vom reuşi să accelerăm procesul de integrare în care, oricum, suntem angajaţi în virtutea noului context geopolitic de pe continent.

Aveţi prieteni printre politicienii de peste Prut?

Am foarte mulţi prieteni la Bucureşti şi în toată ţara. Până să am prieteni, am foarte multe rude care s-au refugiat în 1944. Sunt stabiliţi unii la Galaţi, alţii la Alba-Iulia, Braşov sau Bucureşti. În majoritatea lor sunt oameni simpli, cumsecade. Unii preoţi şi ierarhi, alţii sunt politicieni cu care am avut ocazia să lucrez împreună. Ceea ce pot spune cu siguranţă e că nu am duşmani dincolo de Prut.

O să vă rugăm să ne daţi câteva nume de politicieni autohtoni pe care îi apreciaţi.

Iurie Roşca, Ştefan Secăreanu şi nu mă tem să numesc numele lui Vladimir Voronin care, în actualul său mandat, a făcut dovada neaşteptată a unor calităţi şi a unui spirit patriotic necesar şefului statului şi de care predecesorii săi în funcţie nu întotdeauna au fost capabili.

Ce visaţi să deveniţi în copilărie?

Depinde. De-a lungul anilor şi odată cu înaintarea în vârstă, opţiunile mele s-au schimbat. Mulţi ani la rând mi-am dorit să devin medic. Era un ideal pe care mi l-am formulat şi pentru asta mă vedeam obligat să învăţ cât mai bine la şcoală.

Şi la ce discipline insistaţi?

Absolut la toate. Nu-mi place să vorbesc prea mult despre propria persoană. Norocul meu este că am avut parte de profesori foarte buni, străluciţi, la şcoala-internat din Cahul, fostul şi actualul liceu „Ioan Vodă”. Profesori de elită, într-o şcoală de elită pe care am absolvit-o, precum era moda timpului, cu medalie de aur.

Mergeţi la pescuit în timpul liber?

Foarte rar, din cauza lipsei de timp, dar este o ocupaţie care îmi produce, realmente, plăcere.

Aţi prins vreodată un peşte mare?

De mai multe ori. Pescuiesc din copilărie. Îţi spuneam că vin dintr-un sat cu tradiţii pescăreşti. Peştele este nelipsit pe masa crihănenilor la orice eveniment important. Îmi amintesc, că fiind mic de tot, preşcolar, mergeam cu alţi copii la marginea satului unde erau zeci şi zeci de luntre pescăreşti răsturnate cu faţa în jos, care trebuiau reparate, cătrănite cum se spunea la noi, adică date cu smoală, pentru a fi rezistente la umezeală. Îmi amintesc şi de faptul că mergeam să culegem nuferi, sau de peisajul acela de neşters din copilărie, cu stolurile de lebede sau de pelicani roz de Nil, care vărează în satul meu şi în toată lunca Prutului, cu bobocii de lebădă în foltanele de papură sau de pănoagă. Bălţile noastre au fost, din păcate, uscate în cea mai mare parte a lor, la indicaţia Academiei de Ştiinţe de la Chişinău. A existat un program al guvernului sovietic din acea vreme şi asta, în opinia mea, a constituit o adevărată catastrofă pentru localitatea din care vin şi localităţile învecinate. Balta, de-a dreptul, hrănea satul şi locuitorii lui. Acum, din păcate, această bogată tradiţie pescărească s-a pierdut în mare măsură.

E adevărat că eraţi timid cu fetele?

Nu, nu eram timid cu fetele. Mă împăcam bine cu ele.

Pe Natalia Cubreacov cum aţi cunoscut-o?

În toamna anului 1982 la căminul cultural al Universităţii de Stat. Eram ambii studenţi în anul întâi, Natalia la filologie, eu la jurnalistică, şi am mers pentru o selecţie la ceea ce se chema pe timpuri Facultatea de Profesii Obşteşti. Am fost ambii selectaţi la secţia regie şi măiestria actorului.

Dacă nu eraţi timid, de ce atunci când aţi mers să-i cunoaşteţi părinţii, care serveau ceaiul fără zahăr, v-a fost ruşine să cereţi zahăr?

Nu cred că era un soi de timiditate, ci mai degrabă o doză exagerată de bun-simţ.

E adevărat că la Natalia Cubreacov v-a atras mai mult faptul că purta broboadă?

Nu acest detaliu era relevant. Broboada mare cu flori pe care o purta îi punea în evidenţă ochii minunaţi. M-am îndrăgostit de ochii ei. Şi nu-i aşa că ochii sunt lumina sufletului oricui?

Aveţi o fiică şi un fecior. Nu staţi niciodată să ghiciţi cu soţia cine dintre ei şi ce a moştenit mai mult de la mama sau de la tata?

Eu cred că ne moştenesc în egală măsură, chiar dacă nevastă-mea exagerează uneori şi spune că mi-ar semăna mai mult mie, în special, la caracter.

În ce momente se întâmplă asta?                               

Recunosc că anume atunci când trebuie să facă faţă încăpăţânării copiilor.

Şi dacă vor decide să devină politicieni? Au abilităţi?

Sincer să fiu, nu le-aş dori acest lucru. Mărturisesc că nici mie nu-mi este pe plac întru totul această ocupaţie. Cu siguranţă, aş fi făcut altceva în viaţă, dar suntem cu toţii ostatici ai unui context social şi politic concret şi suportăm anumite presiuni ale acestuia. Poate aş fi fost medic, poate aş fi fost preot, poate aş fi făcut istorie, poate etnografie, filologie, cine ştie... Revenind însă la întrebare, fiică-mea, Casandra, îşi doreşte să urmeze cursurile facultăţii de arhitectură, pe când feciorul, Dan-Cristian, ezită încă în a-şi alege definitiv un domeniu.

În familia dvs. apar divergenţe din faptul că fiica vrea să poarte o fustă mai scurtă sau băiatul ascultă rock sau alt gen de muzică gălăgios la volum maxim?

Nu, întrucât nu este cazul. Singurul lucru care mă deranjează este faptul că stau prea mult la computer. În glumă le spun adesea că sunt bolnavi de computerită.

Ce faceţi când nu sunteţi parlamentar?       

Am o mică grădină şi îmi place să lucrez pământul, pentru că oricum, vin de la ţară şi lucrurile de acest fel nu-mi sunt străine.

Deci nu mai locuiţi la bloc?

Ba da, locuiesc la bloc, într-un apartament mic de două camere, dar am şi o grădină cu livadă la Ialoveni.

Creşteţi în această grădină ceva anume ce vă aminteşte de casă?

Toamna am sădit tufe de zmeură, pentru că zmeura le place copiilor mei, şi am plantat foarte multe flori. Mie îmi plac florile, în general, şi vreau să am o grădină plină cu flori. Am plantat câteva sute de lalele şi gladiole.

Şi ce alte pasiuni mai aveţi?

Pasiunea pasiunilor este zăbava de folos a „cetitului cărţilor”.

Dar unde păstraţi bogata bibliotecă?

Chiar dacă nu am timpul necesar sau nici atât cât mi-aş dori pentru lectură, de mulţi ani nu mai merg la biblioteci şi am încercat să-mi încropesc o bibliotecă personală cu lucrări care ţin de interesul meu, de curiozităţile filologice, etimologice, teologice, istorice şi de alt gen. Dar în apartamentul meu nu mai încăpea biblioteca adunată de-a lungul anilor şi am fost nevoit să fac donaţii. Cea mai importantă, constând în peste o mie de volume, am făcut-o Liceului Român „Mihai Eminescu” din Comrat, de profesorii şi elevii căruia m-am ataşat mult.
 
Frecventaţi instituţiile culturale? Ce anume vă place mai mult?

Nu atât cât mi-aş dori. Îmi place mult teatrul.

Dar petrecerile mondene?

Nu prea. Ca temperament şi gusturi sunt dispus mai mult spre întâlniri într-un cadru în care să am confortul şi liniştea sufletească. Petrecerile zgomotoase nu sunt pe placul meu, chiar dacă uneori, cu ocazii speciale, îmi place să dansez. Aproape toată lumea din sudul Basarabiei are această frumoasă pasiune şi îndemânare, mulţi fiind adevăraţi virtuozi. Zona sudului reprezintă o vatră folclorică românească încă destul de caldă.

V-aţi fi dorit să vă naşteţi politician în altă ţară?

Nu. Întâi că aşa ceva nu este posibil şi, apoi, chiar dacă aici, în Basarabia am fi avut un alt context istoric, cu siguranţă nu aş fi făcut ceea ce fac astăzi. Politica nu este întotdeauna o plăcere, ci o necesitate şi o datorie de onoare.        

Liliana Popuşoi

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+13°