VIP Magazin
15 Decembrie 2018
Print
Print
Print
Print
Victor Osipov. Vicepremierul negociator
Decembrie 2009, Nr. 68

Victor Osipov. Vicepremierul negociator

Comentează   |   Cuprins

L-am cunoscut pe Victor Osipov acum mulţi ani, în căminul nr. 6 al Universităţii de Stat. Eram colegă de cameră cu viitoarea lui soţie, Dorina Vieru. Victor îşi începuse deja cariera la Radio Moldova Internaţional şi noi îl priveam ca pe un om cu mari realizări, deoarece încă nici nu aveam habar de această meserie.

Pe lîngă faptul că era extrem de calm şi de echilibrat, m-a impresionat enorm cu inteligenţa sa. De fiecare dată cînd începea să povestească despre evenimentele politice din exterior, despre lideri politici şi mai ales atunci cînd avea chef de incursiuni în istorie mă uitam mută şi nu-mi venea să cred că un om poate şti atîtea. Atunci, la ai mei 17 ani, am înţeles că oameni ca el sînt foarte puţini.

Fiind un bun strateg, Victor Osipov, a ajuns în timp scurt pe poziţii înalte. A devenit un fel de eminenţă cenuşie în AMN, un strateg în care Serafim Urechean are cea mai mare încredere. Susţine, însă, că nu-l pasionează politica. Verticalitatea, capacitatea de analiză şi mai ales abilităţile de negociator au jucat un rol important pentru cariera sa.

Ai visat în copilărie să ajungi „mare şef”?
Nu am visat şi nici nu prea îmi plăcea, dar de obicei eram lider între băieţii din mahala. La şcoală am fost liderul clasei şi al organizaţiilor care funcţionau pe atunci. Chiar dacă îmi displăcea să-mi asum prea multe responsabilităţi şi să scriu rapoarte şi dări de seamă, să pregătesc adunări. Totuşi, pentru că am fost un elev destul de bun, profesorii îmi dădeau sarcini legate nu doar de studii. Aşa că am fost şi căpitanul echipei la „Zarniţa” şi conducătorul echipei de la cursurile pentru înrolarea în armată. La Universitate am fost şef de grupă cinci ani de zile. M-a urmărit încă din copilărie poziţia unei persoane care trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru grupul din care face parte, pentru clasă, pentru echipă.    

La ce ai visat? Cum a fost copilăria ta?
Toată copilăria mea am vrut să fiu militar şi asta o ştiau toţi din Popeasca, satul meu de baştină. Un exemplu pentru mine era fratele tatălui, militar de carieră. Este un om cumsecade şi îl respect extrem de mult. Mă vedeam şi eu în copilărie un militar de meserie şi chiar am avut cu tatăl meu foarte multe polemici. El îmi spunea că nu ştiu viaţa, că voi tîrî cizmele ostăşeşti şi fiecare individ care va avea cu o stea pe epolet mai mult decît mine o să mă comande. Eu, în schimb, îi spuneam că modul lui de gîndire este depăşit şi am reuşit la 14 ani să înving rezistenţa tatălui meu. După şcoala medie incompletă de opt clase, am susţinut examenele şi am fost înmatriculat  într-o şcoală militar-sportivă din Chişinău, în care am şi studiat două luni. Era o şcoală de tip suvorovist. Fiind un băiat dintr-un sat moldovenesc, am nimerit într-un mediu în care se vorbea doar ruseşte şi aceasta era o problemă extrem de gravă, mai ales la chimie, fizică, algebră. Era foarte greu şi cînd am mai văzut ce înseamnă atmosfera soldăţească la această vîrstă fragedă, mi-am schimbat decizia. Am revenit şi am absolvit şcoala medie din sat. Am mai făcut o încercare să-mi împlinesc visul din copilărie, dar, într-un final, am renunţat şi am depus dosarul la jurnalistică.  

De ce ai ales facultatea de jurnalism? Cine sau ce te-a influenţat cu alegerea meseriei?
Profesia de jurnalist a fost întotdeauna a doua opţiune a mea. Profesorul meu la limba şi literatura română, Vsevolod Nimerenco, un profesor renumit în raionul Ştefan Vodă, îmi spunea tot timpul că sînt bun pentru scris, practic m-a impus să fac nişte articole pentru ziarul raional, care m-au ajutat să fiu admis la facultate, deoarece prima condiţie era concursul de creaţie. Acum ar trebui să recunosc că de multe ori reportajele, comentariile şi, mai tîrziu, analizele politice, rapoartele pentru congresele partidului, nu le-am făcut din mare dragoste de a scrie, dar pentru că făceau parte din obligaţiile mele. Facultatea de Jurnalism era pe atunci o oază pentru studenţi. Era cea mai liberă facultate din întreaga universitate şi probabil dintre toate universităţile. Am avut noroc cu profesorii, care erau foarte deschişi şi prietenoşi cu studenţii. Toate schimbările majore din perioada ’89-91 au făcut ca anii studenţiei să fie foarte frumoşi.            

Cine era atunci pentru tine etalonul în jurnalism şi cine este acum?
Îmi plăceau cele mai progresiste emisiuni care apăreau la televiziunea centrală a fostei URSS şi care au continuat la televiziunea rusească. Am apreciat foarte mult întreaga echipă de la „Vzglead” şi atunci cînd Vlad Listiev a fost împuşcat, am retrăit acest fapt ca pe o proprie tragedie. El însemna pentru noi ceea ce numeam deschiderea către viitor. La Chişinău erau jurnalişti ca Sandu Canţîr, Vasile Botnaru, care în tinereţea mea era deja vedetă. Unii dintre ziariştii renumiţi pe atunci au îndreptăţit respectul nostru pe care l-au cîştigat de atunci, alţii l-au pierdut cu timpul, din păcate. Îmi place naturaleţea, deschiderea, simplitatea. Admir profesionalismul, pe care îl simte chiar şi omul simplu care consumă produsul.

Unde ai lucrat după facultate? Care loc de muncă te-a marcat cel mai mult?
În meseria mea jurnalistică eu mă consider ştirist. Pentru ştiri am şi o pasiune aparte, şi un respect deosebit pînă acum. Ştirea este un gen foarte scurt, dar foarte riguros. Trebuie să ai răspunsuri la întrebări şi aceste răspunsuri trebuie să reflecte realitatea. Probabil că aceasta corespunde cu sistemul meu de valori sau cu caracterul meu, cu viziunea patriarhală asupra vieţii (concretă, exactă, clară şi fără multe comentarii).

Primul meu loc de muncă a fost Radio Moldova Internaţional. Un post de radio care difuza ştiri şi comentarii, interviuri, sinteze despre realităţile din Republica Moldova pentru toate ţările. Din 1992 şi pînă în 1995 am muncit la acest post de radio, care m-a marcat destul de mult. M-a învăţat un fel de rigurozitate. Eram o echipă tînără, doar şefii erau jurnalişti cu experienţă. Făceam toţi ştiri şi am avut norocul să ne formăm împreună ca jurnalişti fără a fi prea mult influenţaţi de alte generaţii. Cred că a fost o întîmplare fericită.

A urmat cel mai ambiţios produs al tău, Radio d’Or?
În 1995 am fost invitat să mă ocup de dezvoltarea unui post de radio privat. Casa „Lumea Deschisă”, o organizaţie sub umbrela Fundaţiei SOROS a format Radio d’Or , un produs în exclusivitate moldovenesc, foarte ambiţios şi de bună calitate. Prima emisie a fost în 1996. M-am ocupat de atunci de managementul media. Am avut succes pentru că am oferit încredere tinerilor (toţi erau studenţi la anul II, III la Facultatea de jurnalism şi de la alte facultăţi. Într-un timp, am avut chiar şi trei stomatologi, care erau pasionaţi de acest lucru). Puneam pe umerii lor responsabilitatea, fără cenzură, dar cu instruire şi control după emisie. Nu a fost deloc simplu la început. Trebuia să dezvoltăm singuri tehnologiile. Practic, toţi colegii noştri de atunci sînt şi acum în media şi sînt jurnalişti recunoscuţi. Cred în continuare că trebuie să fie susţinute ideile şi proiectele locale, iar tinerilor să li se acorde încredere, pentru că astfel ei îşi iau în serios sarcina şi reuşesc.

Ce s-a întîmplat cu proiectul Euro TV?
Din 2001 m-am ocupat de formarea postului municipal de televiziune Euro TV Chişinău, pe care l-am condus pînă în 2003. A fost un proiect mult mai dificil, o instituţie publică strîns legată de ceea ce înseamnă administraţia publică locală din municipiul Chişinău. Erau dependenţe şi organizaţionale şi reguli după care puteam lucra. Nu puteam activa ca un operator privat. Euro TV s-a născut din ambiţia unor oameni care erau atunci la primărie, inclusiv a primarului general de atunci, Serafim Urechean, a şefului Departamentului relaţii cu publicul, Alexandru Dorogan. S-a dorit să fie un post pentru public şi chiar dacă nu avea dotarea tehnică necesară, nu avea finanţarea necesară, avea această idee tot timpul în capul mesei, ceea ce îl făcea interesant pentru oameni. Devenise, la un moment dat, unul dintre puţinele centre de rezistenţă mediatică, atunci cînd comuniştii au început să-şi subordoneze practic toată media din Republica Moldova şi a jucat un rol destul de important în asigurarea pluralismului, a unui grad minim, cel puţin. Însă, tot din acest motiv, a căzut jertfă ulterior combinaţiilor politice.

Cum ai ajuns în politică şi ce te-a determinat să aderi la un partid politic?
Nu am mers în politică în mod intenţionat şi nu mi-am dorit acest lucru cu tot dinadinsul. Şi acum, foarte multe lucruri în politică nu-mi plac. Am venit în 2004 la Blocul Moldova Democrată pentru a sprijini ideea de unire a forţelor democratice şi de schimbare a puterii comuniste. În 2005, AMN a rămas singurul partid care nu a susţinut alegerea preşedintelui comunist Voronin şi iată atunci, după producerea acestor evenimente, m-am simţit la fel ca foarte mulţi alegători ai democraţilor, insultat. Asta a generat în mine un fel de ambiţie şi o dorinţă de a lucra în continuare cu cei ce şi-au păstrat poziţiile şi verticalitatea. Am intrat ca membru de partid în Alianţa Moldova Noastră. Pînă atunci, am fost un angajat tehnocrat al BMD care avea responsabilităţile sale legate de relaţiile cu publicul, de redactarea speech-urilor, a materialelor electorale etc.

Sondajele indică o scădere continuă a rating-ului AMN. Care sînt cauzele şi ce şanse are AMN la următoarele alegeri parlamentare?                  
Pot să spun două lucruri. După 2005, AMN a fost forţa de rezistenţă anticomunistă care a făcut posibilă schimbarea în Republica Moldova. Cei care astăzi sînt colegii noştri în coaliţia de guvernare, cu mai multe mandate decît noi, nu ar fi ajuns aici dacă nu rămînea cineva să apere poziţiile democraţiei şi să se opună autorităţilor în 2005. Să ia terenul de sub picioarele comuniştilor în 2007, prin ocuparea celor mai multe funcţii la nivelul II în administraţiile raionale şi să creeze o bază pentru ca schimbul de generaţii în politică să aibă loc. Însă faptul că AMN a fost singurul partid de opoziţie de după 2005 i-a produs foarte multe şicane. A fost partidul cel mai bătut dintre toate şi liderul lui de asemenea, ceea ce a produs o impresie cumulativă nu prea bună asupra populaţiei manipulate. Venirea unei noi generaţii în politică s-a produs în cadrul altor formaţiuni, iar AMN-ului i-a fost mai greu să-şi valorifice capitalul de rezistenţă pe care-l avea. E foarte clar că AMN are nevoie de revigorare. Partidul are acest potenţial, are o bază solidă în teritorii şi poate cel puţin să-şi restabilească prezenţa politică şi chiar mai mult de atît.

Majoritatea partidelor adoptă o altă tactică şi promovează oameni tineri la conducere. Ar putea fi aceasta o soluţie pentru AMN? Tu eşti gata să preiei conducerea acestui partid?
Sînt foarte puternic axat pe sarcina pe care partidul mi-a încredinţat-o în Guvern. De aceea prefer să mă rezumez la această direcţie foarte dificilă.

Cine este cel mai real succesor al lui S. Urechean?
Nu cred că Serafim Urechean are nevoie de succesor în AMN în acest moment. Urechean a fost liantul AMN şi omul care a reuşit să o consolideze şi să o conducă în toţi aceşti ani de luptă foarte grea, îndurînd o presiune enormă şi riscuri personale foarte serioase. Eu nu cred că partidul are astăzi un alt lider cu o capacitate egală de a face acelaşi lucru în continuare. Problema este cu totul alta. Este necesară reformarea şi revederea unor metode de lucru în cadrul AMN şi de conducere a partidului la modul general, nu la nivel de lider. Din păcate, Serafim Urechean în cadrul AMN nu a avut un suport suficient din partea celorlalte niveluri ale conducerii partidului şi aici fiecare dintre noi are o vină.

De ce ţi-a revenit ţie în Guvernul Filat responsabilitatea pentru problemele Transnistriei?
Spun uneori în glumă că majoritatea colegilor din Guvern au primit cîte un minister, iar eu am primit doar o problemă. Sînt o persoană pe care actualii colegi din coaliţie o cunosc destul de bine. Mulţi dintre ei mi-au acordat un vot de încredere şi au mizat pe mine, datorită felului meu de a fi şi pentru experienţa mea politică. În cadrul partidelor, a blocurilor, în cadrul vieţii politice, în procesul de luare a deciziilor tot timpul are loc un proces de negociere. Probabil că aceştia au fost factorii determinanţi, plus faptul că Alianţei Moldova Noastră i-a revenit această funcţie, şi atunci AMN s-a gîndit care dintre oamenii săi poate fi recomandat pentru o asemenea responsabilitate. Nu aş fi putut să-mi asum în cadrul Guvernului o specializare strict profesională cum ar fi ocrotirea sănătăţii, economia, finanţele... Direcţia negocierii pentru soluţionarea problemei transnistrene are ca esenţă mai mult aspectul politic. Ea are tangenţe cu toată gama de subiecte sociale, economice, financiare, etc., dar este totuşi o sarcină politică în primul rînd. Şi atunci am înţeles că dintre toate responsabilităţile, care ne revin nouă, eu aş putea să-mi asum o asemenea sarcină.

Cine te ajută? Ai un staff, din moment ce ministerul a fost desfiinţat?
Ministerul a fost omis din structura noului Guvern, însă, întregul lui personal lucrează în continuare, în condiţii tranzitorii acum. A fost aprobat regulamentul Cancelariei de Stat, ce prevede un Birou pentru reintegrarea ţării, iar angajaţii fostului minister pot trece în această structură, care va fi sub coordonarea mea.

Varianta cedării Transnistriei către Rusia poate pune punct acestui conflict de durată?
Asemenea speculaţii reprezintă un fel de iluzie conştientă a liderilor de la Tiraspol. Regiunea de Est este parte a teritoriului nostru naţional şi Guvernul tratează populaţia din această regiune ca pe cetăţeni egali ai Republicii Moldova, aflaţi temporar sub controlul abuziv al unui regim nerecunoscut.

Opt ani de zile comuniştii au spus că deschiderea reprezentanţelor străine pe teritoriul Transnistriei ar însemna recunoaşterea acesteia. Tu ai declarat contrariul...
Cineva a dorit să înţeleagă contrariul. Eu doar am constatat că deşi a existat o reticenţă a autorităţilor de pînă acum faţă de deschiderea reprezentanţelor diplomatice în Estul Republicii Moldova, unele mari puteri au ocolit această reticenţă şi anumite activităţi diplomatice şi consulare acolo au loc fără permisiunea autorităţilor de la Chişinău. Am spus că actualul Guvern va analiza situaţia, pentru a decide dacă este bine să aibă în continuare o poziţie rigidă în această problemă sau dacă ea trebuie să fie revăzută. Încă vom vedea în ce direcţie. După ce vom studia toate aspectele, ne vom pronunţa.

Cînd vor fi reluate negocierile în format 5+2 şi ce şanse există ca acestea să nu intre din nou în blocaj?
Consider că este un mare succes pentru noul Guvern faptul că şi-a convins partenerii şi în special pe greci, care deţin în 2009 preşedinţia OSCE, că putem fi parteneri de discuţie. Am făcut un efort ca să convingem că avem viziuni clare, consecvente şi sîntem dispuşi să dialogăm, ceea ce a creat premise ca la începutul lunii noiembrie să fie organizată o reuniune a formatului 5+2, după o lungă pauză. A urmat o întreagă suită de evenimente: reuniunea informală 5+2 la Viena, mediatorii şi observatorii au venit la Chişinău, unde s-au întîlnit cu conducerea Republicii Moldova, am mers şi la Tiraspol, tot în componenţa  5+2, după ce mult timp aşa ceva nu a fost posibil. Sînt semne foarte bune, care ne promit că vom reuşi să relansăm negocierile reale. Spre sfîrşitul anului, probabil, vom putea vorbi şi despre nişte programări în timp, cînd anume acestea pot avea loc.

Ce şanse are Moldova să rezolve conflictul transnistrean?
Republica Moldova are toate şansele să rezolve acest conflict şi mă bazez pe un lucru extrem de important. Actualmente situaţia este următoarea: Republica Moldova este recunoscută ca stat independent, suveran şi integru teritorial de către toate marile puteri ale lumii, toate organizaţiile internaţionale şi principalii noştri parteneri. Este o realitate şi nimeni nu va putea să o schimbe. Ceea ce urmează să facem, este să găsim o modalitate de convieţuire în interior. Dar, această zonă, care nu se subordonează autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova, prezintă un pericol de securitate şi de stabilitate pentru întreg Estul Europei şi pentru comunitatea internaţională. De aceea, problema va fi tratată atît la nivel local, cît şi la nivel internaţional.

Cum ţi-ai cunoscut soţia?
S-a întîmplat cam aşa cum îmi spunea dirigintele meu de la şcoală: să-ţi iei o nevastă care să aibă interese comune cu ale tale. Şi aşa soţul cu soţia se înţeleg uneori mai greu, dar dacă sînt din domenii diferite atunci problemele se înmulţesc, zicea el. Eu cu Dorina sîntem jurnalişti. Eram la anul cinci, ea - la anul întîi, cînd ne-am cunoscut. O fată foarte cuminte, bună şi drăguţă. Nici nu mă apropiam pe atunci de fetele cuminţi. Şi ea a beneficiat un timp de un tratament respectuos din partea mea. După ce am plecat de la facultate, am înţeles că studenţia s-a terminat, că viaţa este în faţă. Eram în situaţia în care trebuia să mă gîndesc la viaţa de adult, mi-am amintit de această fată drăguţă şi cuminte de la facultate şi m-am întors la ea pentru totdeauna. Cel mai delicat bagaj din relaţia noastră este că fetele de la anul I ştiu totul despre băieţii de la anul 5. Toate aceste istorii îmi sînt şi astăzi din cînd în cînd amintite de parcă ar fi fost adevărate, deşi ele sînt toate nişte simple legende…

Am fost împreună doi ani, după care ne-am căsătorit. Am făcut două nunţi - una la Dorina acasă şi una la mine. A doua a fost cu surprize, căci s-a terminat în condiţii de lapoviţă. O furtună a rupt stîlpii de electricitate şi pînzele de pe cort. Eu, în costum de mire, trăgeam pînza de cort pe construcţia improvizată pe de asupra meselor pline cu farfurii. Am reuşit, într-un final, să acoperim totul la loc. Şi să găsim o mîngîere: dacă plouă e spre fericire, dacă-i furtună la nuntă - viaţa tinerilor va fi norocoasă şi furtunoasă.

Te descurci cu trei femei în casă?
Să fii înconjurat de dragostea unei femei este un mare noroc, iar cînd mai ai încă doi îngeraşi care completează anturajul atunci cred că pentru un bărbat este şi mai plăcut. Fetele sînt deosebit de gingaşe, drăguţe şi şmechere, în plus lor li se potriveşte să se alinte, nu ştiu cum ne-am descurca cu băieţi. Probabil, cu un băiat aş fi mult mai dur. Între mine şi fratele mai mic e o diferenţă de 15 ani şi atunci cînd cădea jos îi interziceam să plîngă, pentru că este bărbat. Cu fetele aşa ceva nu poate exista. Sînt agere. Iar cea mică, Anda (5 ani), are mai nou o mare pasiune pentru matematică, toată ziua face calcule. Copiii de azi sînt extrem de dezgheţaţi şi informaţi. Zilele trecute, Anda mi-a atras atenţia să nu pun telefonul mobil în buzunarul de la pantaloni pentru că s-ar putea să nu mai am copii. Nu prea ştiu de unde a luat-o, dar am rămas fără replică, mai ales, că mi-aş dori şi un fiu. Fiica cea mare, Cristina, împlineşte 13 ani. Studiază la „Prometeu”. Nu avem treabă cu ea în ceea ce ţine de pregătirea temelor. Şase ani s-a ocupat intens de dansuri sportive, iar acum studiază intens engleza. Nu-mi pierd speranţa că vom avea şi moştenitori. I-am spus soţiei că avem două fete şi că acum trebuie să facem băieţi.

Cum vezi viitorul tău?
O să servesc administraţia de stat a RM atît timp cît îmi va fi dat şi voi putea să fac bine acest lucru. Sînt, în general, pasionat de cercetare şi cel mai probabil în cazul în care se va întîmpla să nu mai lucrez în administraţie sau politică mă pot uşor retrage în cercetare. Nu exclud nici activitatea de afaceri. M-am ocupat de management mulţi ani şi cred că aş putea să revin vreodată.

Chestionarul lui Marcel Proust

- În ce constă, pentru tine, fericirea perfectă?
- În eliberarea de orice bariere interne şi slăbiciuni. În sentimentul apropierii de Dumnezeu.
- Ce te face să te (mai) ridici din pat dimineaţa?
- Natura existenţei umane. Mişcarea înseamnă viaţă, dar şi invers.
- Cînd ultima dată ai avut o explozie de rîs?
- Chiar înainte de a răspunde la întrebări. Dar nu are legătură cu ele şi nici nu se întîmplă des.
- Cînd ai plîns ultima oară?
- Cînd m-am despărţit de tata, acum circa doi ani şi jumate...
- Care e principala ta trăsătură de caracter?
- Atenţia şi dorinţa de a înţelege, de a simţi lucrurile.
- Care e principalul tău defect?
- Ezitarea, inacţiunea, dacă e să folosesc nişte cuvinte mai uşurele.
- Cu ce personaj te-ai identifica mai mult?
- Nu obişnuiesc, dar, dacă se insistă – îmi place Gladiatorul, sau Ultimul samurai.
- Care sînt eroii tăi astăzi?
- Oamenii care se autodepăşesc în numele binelui, din orice domeniu ar fi.
- Care e personajul tău preferat dintr-o operă de ficţiune?
- Spiderman.
- Unde ţi-ar plăcea să călătoreşti?
- Mi-a plăcut Spania. Dar aş călători în toată lumea, căci am o mare curiozitate să o cunosc.
- Ce calitate preferi la un bărbat?
- Bărbăţia! Demnitatea modestă şi sinceritatea în relaţiile cu prietenii.
- Ce calitate preferi la o femeie?
- Feminitatea! Combinaţia de inteligenţă naturală şi frumuseţea individuală, care o fac deosebită.
- Care e compozitorul tău preferat?
- Eugen Doga.
- Ce cîntec fredonezi cînd eşti sub duş?
- „Zile, zile, trec pe rînd, trec pe rînd...” Indiferent ce fredonez, mă bucur cînd îmi vine să cînt.
- Care e cartea pe care o iubeşti cel mai mult?
- Seria cu Aventurile lui Jason Born. Nu e prea sofisticat, dar captivant şi modern.
- Care e pictorul pe care-l preferi?
- Leonardo da Vinci. Nu numai ca pictor...
- Care e băutura ta preferată?
- Apa rece de izvor. Pe locul doi e coniacul cu cafea sau invers...
- Ce culoare preferi?
- Galbenul. Şi nu e din cauza AMN-ului...
- Care crezi că e cea mai importantă reuşită a ta?
- Cea, care sper că va fi...
- Care e cel mai mare regret pe care îl ai?
- Că rătăcesc în timp, în spaţiu, în acţiuni. Aş fi vrut să fiu pe o cale mai dreaptă.
- Ce talent ţi-ar fi plăcut să ai?
- Măcar vreunul, dintre cele ale artelor. Deşi, Dumnezeu mi-a dat tot ce mi se cuvine.
- Ce iubeşti mai mult pe lume?
- Dacă e o întrebare filozofică – minunea vieţii omeneşti. Şi, în context, minunile noastre de copii.
- Dacă ai putea schimba ceva la felul cum arăţi, ce anume ar fi?
- Pot să schimb, dar nu sînt prea insistent. O sa încerc să arăt mai vesel.
- Ce deteşti mai mult?
- Lipsa de demnitate şi de respect faţă de semeni, faţă de străbuni.
- Care e ocupaţia ta preferată?
- Cea de care nu mă prea ocup – autoperfecţionarea şi contemplarea lumii.
- Care e cea mai mare teamă pe care o ai?
- Am emoţii pentru cei apropiaţi şi mă tem să înşel aşteptările celor care au încredere în mine. Consider frica un fenomen natural, de care nu trebuie să te temi.
- În ce împrejurări obişnuieşti să minţi?
- Nu obişnuiesc. Dar, dacă face bine nu numai mie...
- Care e deviza ta în viaţă?
- Fii Om!
- Cum ţi-ai dori să mori?
- Împăcat, cu sentimentul că am sufletul pregătit pentru a-l preda Celui de la care l-am primit. Restul nu contează.
- Cum ar suna epitaful care ai vrea sa ţi se scrie?
- Trebuie să mă gîndesc eu şi la asta? Atunci, am nevoie de mai mult timp...
- Daca l-ai întîlni pe Dumnezeu, ce ai dori să-ţi spună?
- Nimic! Doar mă rog să-L întîlnesc şi să rămîn lîngă El!

Text: Rodica Bileţchi.
Foto: www.fotoroom.md
Locaţie: Club Royal Park.
Vestimentaţie: Marina Yachting.
Vestimentaţie copii: Tesoro mio

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

ce ati facut ca amentire pentru satul natal pentru biserica
elena   -  
31 Ianuarie 2010, 22:49
Sus ↑
cine ti-a fost\ krisa\ de la inceput?
mv   -  
23 Februarie 2010, 17:04
Sus ↑
Victor Osipov este unul din putinile exemple de politician onest, destept si de perspectiva. Tara are numai de cistigat promovind asemenea personalitati.
cetatean   -  
25 August 2010, 11:11
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău