VIP Magazin
19 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Victor Catan. Negociatorul
Martie 2010, Nr. 71

Victor Catan. Negociatorul

Comentează   |   Cuprins

Arma sa preferată este puterea de convingere. Calmul este şarmul său. Diplomaţia îi e în sînge, chiar dacă nu este ambasador. Deocamdată. Are un tipaj de  arhitect. Sau compozitor. De poliţist, mai puţin. Principiul său de bază este prevenirea faptei şi aplanarea situaţiilor critice pe căi paşnice. Dar aplică legea fără ezitare de fiecare dată cînd apare necesitatea. La fel de calm şi fără „nimic personal”. Cum a schimbat viceminiştrii şi unii şefi de direcţii la Interne.

Pe unii, pentru că au făcut zel de partizanat politic în detrimentul serviciului pe timpul fostei guvernări, pe alţii – pentru că nu făceau faţă postului. Cum l-a acuzat deschis pe predecesorul său de fraude şi alte păcate. Pe care l-a şi „felicitat” cu dosare intentate. Pentru că şi în filmele hollywood-iene negociatorul scoate pistolul şi trage atunci cînd arta convingerii nu mai are treabă cu situaţia ieşită de sub control. N-am vrut să-l facem fioros, să tremure duşmanii de frică, cînd i-am propus tematica şedinţei foto în pereche cu un superb „american” GLOK 19, mai elegant şi arătos decît „prietenul de-o viaţă” MAKAROV. De pistoale vorbim… Dacă tot e „sezonul femeilor”, cărora le plac bărbaţii puternici cu arma în mîini… Am îmbinat utilul cu plăcutul, mai ales că nu a tras la ţintă de ceva vreme. Dar, „vorba poetului”, nici duşmanii să nu-şi piardă vigilenţa! Şi ca nu cumva chiar s-o creadă că e arhitect. Sau compozitor. Este Ministrul de Interne al Guvernului „Filat”. Catan. Victor Catan.

Pentru dreptate. În copilărie, în jur avea doar lume chinuită, de la ţară, care se tot plîngea ba că „predsedateliu” nu a socotit corect „trudozilele”, ba de alte nevoi, aşa că vroia să se facă un fel de „Robin Hood”, haiduc, adică, să facă dreptate. Alţii vroiau să fie aviatori, cosmonauţi… După armată, invitat la o nuntă, comisarul adjunct din Rîşcani l-a întrebat dacă nu vrea să se facă miliţian – tocmai pregăteau cadre pentru Şcoala de miliţie de la Chişinău. „Mai mulţi factori m-au determinat să fac alegerea, chiar dacă nu aveam o idee clară despre ce mă aşteaptă - condiţiile bune propuse, perspectiva de a fi ofiţer, părinţii scăpau de o gură de hrănit, pentru că erau timpuri grele. Aveam o revanşă de luat în faţa lor, fiindcă mă simţeam vinovat, într-un fel”, spune acum general-maiorul de poliţie Victor Catan - nu a intrat la „institut” după şcoală. În plus, trebuia să facă dreptate, cum stabilise în copilărie.

Comisarul Catani. Botezul de arme l-a trecut încă fiind cursant – era într-o patrulă, împreună cu doi colegi, cînd de la barajul de la Ghidighici a venit un semnal cum că un miliţian a fost atacat şi deposedat de arma din dotare. Nici nu se ştia dacă mai este în viaţă. Au mers acolo şi au reţinut atacatorul. Ca la carte, cum învăţase „la şcoală”. Nu s-a făcut criminalist, însă – prima slujbă a primit-o în Anenii Noi, inspector în serviciul poliţiei economice. БХСС pe atunci, unde a lucrat vreo doi ani asupra unuia dintre cele mai răsunătoare dosare pe acele vremuri, participînd la anchetarea cazului de sustragere în proporţii deosebit de mari la fabrica vinicolă din Bulboaca. Apoi, a început: a fost transferat în Bender, unde din 1976 pînă în 1985 a parcurs „traseul” - inspector - inspector superior – şef al serviciului economic al miliţiei orăşeneşti. Fiind unul dintre cei mai buni, a fost selectat să meargă la Moscova în aparatul central al Ministerului de Interne, Direcţia Generală de Combatere a Crimelor Economice. Pînă în 1990 a ajuns de la inspector pînă la şef de secţie, recunoscut ca unul dintre cei mai buni lucrători operativi. Despre isprăvile sale au scris „Pravda”, „Izvestia”… Mituiri, trafic cu mobilă, delapidări în proporţii deosebit de mari în domeniul culturii (unul dintre cei „vizaţi” fiind şeful direcţiei culturii al Sovietului orăşenesc Moscova, candidat în Biroul Politic al PCUS. Candidat a şi rămas)… A fost supranumit „comisarul Catani”, dacă tot la modă era „Caracatiţa”. Şi numele l-a ajutat. Şi faptele…

Veniţi acasă, măi copii! În 1990, Ministrul de Interne de la noi, Costaş, i-a propus postul de viceministru. Aici, acasă. La Chişinău. Şi Gheorghe Ţopa cînta frumos „Veniţi acasă, măi copii!”… Dar acasă, ca la moldoveni - postul era ocupat, aşa că pînă în februarie 1992 a fost Şeful Direcţiei Poliţiei Economice din cadrul MAI. Iar la o lună după ce s-a văzut prim-viceministru de Interne, responsabil de Securitatea Publică, s-a început războiul. De cînd s-a întors acasă, de fapt, aerul era îmbibat cu praf de puşcă. Noi nu am vrut cu „ei” – URSS – după care „ei” nu au mai vrut cu noi. Separatism. Conflicte. Primele victime. Dubăsari, Cocieri, 2 martie 1992… Un război episodic, poziţional, dar care, practic, zilnic, ne costa victime, în care, la început, raportul de pistol-automat la unitate de efectiv era de 1/10. Un „kalaş” la zece poliţişti, adică. Operaţiuni militare conduse. A adunat efectivul debarcat de pe platoul de la Coşniţa şi poziţiile au fost recuperate, iar acum acest teritoriu se află sub jurisdicţia Moldovei de partea cealaltă a Nistrului. Apoi s-a remarcat în Bender, unde „sîngerosul comandant” Kostenko omora oamenii doar dacă vorbeau româna. Erau luaţi din stradă şi găsiţi ulterior la gunoiştea din Parcani cu două găuri în cap – la tîmplă şi la ceafă. Asediul Comisariatului de poliţie din Bender a fost ţinut sub comanda sa - nici o persoană nu a căzut, evitîndu-se nimicirea unui efectiv de 150 de oameni. Benderul a şi fost eliberat, de fapt, dacă nu interveneau…

Negociatorul. Asta a făcut mai în tot războiul. Acolo unde mocnea focul războiului, era prezent el, în toate comisiile de negocieri. Din 1992 pînă în 1997 copreşedinte al Comisiei unificate de control, a contribuit la dezangajarea forţelor implicate în conflict şi păstrarea poziţiilor teritoriale deţinute atunci. „Convenţia moldo-rusă, semnată la Moscova în 1992, criticată de unii că ar fi permis cedări semnificative, a fost una cu caracter tactico-militar. După noi, diplomaţii urmau să-şi facă treaba. Atît cît am deţinut funcţia în Comisie nu s-au creat în zona de securitate posturi staţionare vamale sau de grăniceri. După mine se ştie ce a urmat”.

Cel mai onest poliţist. Faima pe care o are. „Vă mulţumesc pentru apreciere, dar nu pretind, nici pe departe. Deşi toată viaţa am ţinut să fiu onest. În domeniul meu – poliţia economică – rezistau foarte puţini pe durată lungă, pentru că tentaţiile sînt mari şi ispititoare. Dacă nu iei mită, nimeni nu-ţi dă. E simplu. Acum, conducător fiind, nu e suficient să fiu doar eu aşa – am în subordine un efectiv de care răspund”. Din acest motiv a mers cu efectivul de comandă şi studenţii Academiei de Poliţie la „Satiricus” pentru a urmări spectacolul „Made in Moldova” cu subiectul principal – corupţia…
Gîndul unui poliţist cinstit. Ştim că nu toţi sînt aşa sau altfel şi de pădurea cu uscături am auzit. Dacă uscăturile sugrumă pădurea definitiv, e grav.

După. Şi pînă în 2000, cînd a „plecat” cu Guvernul „Sturza”, au fost încălcări comise de poliţişti, recunoaşte, dar un număr neînsemnat, iar cei ce călcau strîmb erau pedepsiţi. Apoi s-a întîmplat ceva deosebit şi grav – abuzul. Ei peste noi. Adică organele de drept peste societate şi aşa am cunoscut noi termenul de „stat poliţienesc”.

Atunci cînd poliţistul s-a simţit „buricul pămîntului”, îi era permis orice şi-l durea drept în… cotul stîng de opinia publică. Avea Legea de partea sa şi o făcea aşa cum vrea el. Legea. Mai ales cînd avea susţinerea totală a şefilor… „Pentru prima dată s-a aplicat forţa asupra manifestanţilor în timpul unor acţiuni de protest, fiind luaţi pe sus ong-işti, jurnalişti. Am constatat implicarea poliţiştilor în procesul politic, în răfuiala guvernării contra oponenţilor politici, lezarea drepturilor şi libertăţilor omului, privind libera circulaţie şi opinie, fabricarea dosarelor la comandă… Toate astea au provocat reacţia inversă, absolut normală, din partea societăţii. Trist, pentru că mai devreme toate manifestaţiile publice începeau şi se încheiau cu scandarea „Poliţia e cu noi!”. Şi strigau mulţi. Foarte mulţi…”

Revenirea. „Nu am fost străin ministerului nici în cei nouă ani de cînd plecasem - toţi veteranii poliţiei erau afectaţi de ce se întîmpla. Toţi eram dornici să revenim pentru a restabili autoritatea poliţistului în societate. Cînd am fost propus în postul de ministru din partea PLDM mi s-a spus clar – „te duci să faci ordine, să fie un minister care să asigure drepturile şi libertăţile omului.

Cei care „s-au remarcat” prin abuzuri şi depăşiri de limite, implicări în afaceri dubioase, normal, nu m-au privit cu ochi buni la învestirea în funcţie. Şi au plecat”. Sau au fost plecaţi, concretizăm. „Ministerul de Interne dispune de un efectiv profesionist, capabil să asigure ordinea publică şi să combată criminalitatea, mobilizat la asigurarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului. Nu este departe timpul cînd societatea va resimţi că poliţia este din popor şi pentru popor. Pentru noi toţi este foarte important să căpătăm încrederea populaţiei.”

Politica şi poliţia. „Depolitizarea este principiul de care mă conduc, şi nu de azi - la Moscova, în ГУБХСС, public, am cerut depolitizarea efectivului de interne. Era în 1989”. Nu toţi au făcut la fel, iar „ostaticii” politizării nu au conştientizat şi s-au implicat chiar mai mult decît au cerut-o „cei de sus”. Papuc şi-a permis nu doar fabricarea dosarelor la comandă, dar şi sustragerea de fonduri din bugetul Ministerului de Interne, inclusiv pentru susţinerea Partidului Comuniştilor. Curtea de Conturi a stabilit – 68 de milioane lei în minus pe diferite chestiuni, vînzarea terenurilor şi obiectelor ce aparţineau Ministerului de Interne, la preţuri de nimic, achitarea chiriei, folosirea automobilelor de către deputaţii PCRM etc. La ce duce politizarea poliţiei? La demisii şi dosare, pentru că nimic nu-i veşnic. Puterea, mai ales! „Papuc s-a ales cu dosar penal cel puţin pentru neglijenţă în asigurarea ordinii publice la 7 aprilie 2009. Practic, toţi au fost implicaţi în „proces”, dar unii, cu minte mai clară şi responsabilitatea civică, au ştiut cum s-o facă fără urmări grave ori n-au îndeplinit „sarcinile”. Acum ni se reproşează de ce îi păstrăm în posturi, nu îi eliberăm… Păi, dacă e să luăm aşa, trebuie să-i eliberăm pe toţi. Cei ce nu au comis fapte grave, nu au încălcat Legea, au trecut atestarea, dar sînt avertizaţi să uite de legăturile respective”. Să se lepede de  interesele de partid, de grup, de persoane… 

Reforma. Standarde europene – de ele ţine cont noul concept de activitate a MAI, bazat pe respectarea drepturilor şi principiilor fundamentale ale omului, evitarea abuzurilor şi torturii, decentralizarea şi depolitizarea poliţiei, crearea poliţiei comunitare. S-a trecut peste situaţii cu conflict de competenţă între subdiviziuni. Acum, MAI înseamnă patru piloni – Departamentul Poliţie, Departamentul Trupelor de Carabinieri şi Situaţii Excepţionale, Departamentul de Urmărire Penală şi Serviciile de Asigurare şi Administrare Poliţienească. Accentul se pune pe profilaxie, documentare şi anihilare pînă la comiterea infracţiunii. Practic cum arată? Stă maşina poliţiei rutiere la intersecţia Creangă-Coca tocmai în locul unde majoritatea conducătorilor o iau direct în stîngă fără să mai aştepte culoarea verde – profilaxie se cheamă… Dar şi pe lucrul de după, dacă, deja, aceasta s-a comis. Fără scuze gen „n-avem timp ori nu ni se plătesc salariile”. S-a terminat cu războiul între administraţia publică locală şi poliţie, nu-l mai vedem pe Gumeniţa cum se ceartă cu Chirtoacă. Primarul. De care era plătit. Culmea! Şi la Orhei cu Grădinari în „rolul” principal… Şi în alte raioane… Gata! „Astăzi comisarii şi subordonaţii lor sînt respectuoşi cu autorităţile publice. Am coborît pînă la inspectorul de sector, care, acum, trebuie să dea dare de seamă în faţa consiliilor locale. Dar, şi de partea cealaltă, poliţistului trebuie să-i fie asigurate condiţiile. Conlucrînd, lucrurile vor merge spre bine.”

7 aprilie. Vorbeşte doar despre cadrul legal şi respectarea lui. Nerespectarea, adică. Fără caracteristici şi comentarii. Despre intenţii, e altceva - organele de urmărire penală trebuie să-şi spună cuvîntul. O comisie a MAI s-a pronunţat în privinţa acţiunii poliţiei - în caz concret – şi a constatat neglijenţă, imprudenţă, incapacitate. În baza materialelor, Procuratura a intentat dosare şi legea îşi va spune cuvîntul. „Am avut anterior asemenea manifestări cu sute de mii de participanţi şi niciodată nu s-a întîmplat aşa ceva. Nu trebuia de indignat lumea, de adus la revolte în masă – mă refer la comportamentul partidului de guvernămînt şi al poliţiei în perioada respectivă. Dacă tot lumea a ieşit în piaţă, de ce nu au fost depistate şi reţinute persoane extremiste, provocatorii?” Instigatorii din şase aprilie, care spuneau că opoziţia le-a dat bani, erau şi pe 7 în mase. Apoi sus, cu drapelul României…

Cînd vor fi pedepsiţi poliţiştii vinovaţi? Ştie că au fost mii de oameni bătuţi, maltrataţi, cunoaşte realitatea. Una crudă. Unul a mers la preot să ceară iertare pentru omorul pe care urma să-l comită – i-a fost violată sora. „Problema e că s-au adresat cu plîngeri doar cei mai curajoşi. Vreo 30 de persoane. De fapt, organele procuraturii n-au acţionat din start pentru a cerceta aceste cazuri. Atunci lumea cu miile se adresa la poliţie, la Procuratură – şase luni nu s-a făcut nimic. După ce au trecut prin „coridoarele torturii”, plus inactivitatea organelor de drept de a interveni, puţini au mai îndrăznit să ceară dreptate. Apoi, se tem că vor fi traşi la răspundere pentru că au aruncat o piatră în Preşedinţie…”

Relaţia cu Gheorghe Papuc. Predecesorul. „Cu cetăţeanul Gheorghe Papuc nu am absolut nimic. L-am cunoscut cînd, la informaţiile privind abuzurile la Brigada cu Destinaţie Specială, am iniţiat un grup de anchetă. Urma să fie eliberat din funcţie, dar s-a implicat ex-preşedintele Petru Lucinschi – nu ne-ar fi înţeles societatea etc.… Materialele, oricum, au fost trimise în Procuratura Generală pentru a fi anchetat. Ştiu că a dat indicaţii concrete, privind urmărirea şi filajul meu. Mi-am riscat de multe ori viaţa şi mă consider Patriot al neamului şi n-am meritat măsuri de urmărire care, de fapt, vizează potenţialii infractori. Sînt supărat nu pentru astea, ci doar pentru că a încălcat Legea. Pe faptele sale şi nu, neapărat, împotriva mea. Asupra bugetului statului, patrimoniului Ministerului de Interne, cetăţenilor statului.”

Deranj. Este calm, dar nu indiferent faţă de ce îl deranjează: prostia, îngîmfarea şi bîrfele. Iar dacă astea circulă prin cabinetele şi coridoarele Ministerului de Interne şi subdiviziunilor lui – sună periculos. Şi umblă, din păcate. Dacă unul aşteaptă să fie numit şef de direcţie, ascultă „radioul”…

Şi poliţiştii sînt oameni. Au familie, soţie… „Soţia mea, Margareta, a avut soarta unei soţii adevărate a unui ofiţer permanent la datorie. Iar ea – la distanţă, cum se întîmpla deseori. Fiind deja căsătoriţi, eu lucram în Anenii Noi – ea învăţa la Bălţi. Apoi, eu eram în Bender, iar ea – în Anenii Noi. Cînd eram la Moscova, la fel - a stat un an şi jumătate în Bender. După ce m-am întors la Chişinău, a rămas un an la Moscova…”

El e mereu cu gîndul la serviciu şi ea trebuie să ţină cont de asta. În parcursul unui poliţist de la locotenent la general, rolul ei este absolut. Dacă susţinerea şi încrederea lipsesc, nu are nici el succes. Scandalul făcut de ea este egal cu eşecul lui. În viaţă şi la serviciu. Iar greşeala de la serviciu nu îl costă doar pe el. Specificul meseriei…

Blitz „ancheta”
Operaţiunea cea mai importantă…
Pe care am condus-o ca şef de grup la Moscova şi care a vizat anihilarea unor grupări criminale organizate, care acţionau în cinci republici unionale.

Cel mai „tare poliţai” din Moldova este Victor Catan sau Vladimir Ţurcan?
După vechimea în muncă, eu. Despre influenţa asupra efectivului, întrebaţi efectivul în timpul activităţii noastre. Dar dînsul este, la fel, un bun poliţist.

Veţi insista ca nepoţelul să se facă poliţist?
La vîrsta lui, vrea să fie constructor…

Ţara cu cei mai ok poliţişti din lume…
Mi-au plăcut cei din SUA foarte mult: asiguraţi, mîndri, responsabili.

Pistolul-automat sau luneta?
Luneta.

Lupta practicată…
Sambo.

Un şef de ţară trebuie să fie: poliţist, economist, jurist, diplomat, jurnalist, şofer?
Din toate cîte puţin.

Text: Marcel TOMA
Foto: Florin Tăbîrţă

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

Mai mai mai ce baieti buni are Moldova! D-le Marcel Toma, ca un neprofesional ai scris. Stii cum au fost schimbati sefii in MAI sau cu ce sa terminat dosarul cu delapidarile de la Bulboaca? Si multe multe altele. Cum au ramas in functii sau au fost schimbati cu locul sefii in MAI. Onestitate cinste si nu mai stiu ce! Intrebati-va singuri pe voi, sper ca nu va veti spune minciuni.
ADEVAR   -  
28 Martie 2010, 18:35
Sus ↑
Domnul ministru Victor Catan este cel ma-i competent, onest, cinstit, capabil si incusit in meseria sa. Ne mindrim mult, mare succes si in continuare :)))
Alexandrina   -  
07 Aprilie 2010, 00:36
Sus ↑
De la fostii sai studenti am aflat ca este punctual. Inainte!
Anisoara   -  
11 Aprilie 2010, 00:17
Sus ↑
Mie Victor Catan în 1992 mi-a salvat viaţa...
Valer Ciobanu   -  
08 Septembrie 2010, 19:48
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+13°