VIP Magazin
22 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Veaceslav Roman and Elvira Neamţu. Echipa de top manageri Orange
 Descarcă
Februarie 2011, Nr. 81-82

Veaceslav Roman and Elvira Neamţu. Echipa de top manageri Orange

Comentează   |   Cuprins

Veaceslav Roman
Director tehnic şi IT, ORANGE MOLDOVA


Data şi locul naşterii: 7 ianuarie 1963, s. Cuzăuca, r-nul Rezina
Zodia: Capricorn
Studii: Institutul Politehnic din Chişinău, Facultatea Electrofizică

>> S-a născut de Crăciun, iar serbările erau produsele 2 în 1: Crăciunul şi ziua sa de naştere într-un singur eveniment. Nu era o problemă pentru el deoarece, oricum, cadoul era pus de-o parte. Porţia de dulciuri pe care o primea era dublă, cel puţin. Cele mai frumoase momente din copilărie le trăia în prima zi de an nou, când găsea sub pernă cadoul pe care l-a adus Moşul. Moş Gerilă, pe atunci. De fapt, era „mama Moş Crăciun”, pe care a deconspirat-o repede, iar apoi a intrat el în rol pentru a face operaţiunea în raport cu fraţii mai mici. Timpul poveştilor a trecut repede, în locul lor au venit responsabilităţile pe care le avea în familie, el fiind cel mai mare dintre copii. Şi „fratele mai mare”, normal.

>> La fel ca şi alţii, pune preţ pe familie, este important să educe „ca lumea” nişte copii, fără armonie acasă nefiind posibilă nicio realizare profesională. Fără susţinerea celor de acasă, care acceptă modul său de lucru în echipa Orange, nu ar fi cel care este şi nu s-ar ajunge să se vorbească de rezultatele pe care le are.

>> Persoană cu un dezvoltat simţ autocritic şi plin de modestie fără gram de ironie, nu-i place să vorbească despre calităţi. Mai degrabă îşi recunoaşte defectele. Unul, foarte nevinovat, spunem noi, dar despre care dl Roman spune că e „cea mai rea trăsătură a sa” – dorinţa de a dormi „încă puţin” dimineaţa. Deşteptarea, e pe la 7… Pleacă de la serviciu… când poate. Face un duş şi se întoarce noaptea la serviciu. Acum ne dăm seama de înţelegerea de care dă dovadă familia…

>> A visat să se facă aviator, dar a fost „rebutat” la prima comisie medicală, când a dat actele la şcoala de aviaţie, a fost stresat pe atunci de nereuşită, dar orice poartă închisă în faţă înseamnă că o altă uşiţă acuşi se va deschide, astfel că nu regretă absolut nimic în meseria pe care a ales-o. Tot din tinereţe i se trage pasiunea pentru literatura de specialitate: electronica aplicată şi programarea. A fost întotdeauna entuziasmat de calculatoare şi posibilităţile lor. Munca sa ţine mai mult de administrare decât de tehnologiile aplicate, dar nu poate să uite că este inginer de factură. Şi literatura artistică preferată tot din aceeaşi operă este: science-fiction. Stanislaw Lem, în particular. Nu este indiferent nici faţă de umor: Ilf şi Petrov… Fără nici o tangenţă, la prima vedere, cu tehnologiile avansate şi spaţiul intergalactic, dar, în topul preferinţelor literare ale lui Veaceslav Roman, aceste două domenii paralele parcă, convieţuiesc paşnic.

>> Tot tehnologiile, dar deloc fantastice, reprezintă domeniul în care munceşte: acum zece ani a venit la „Voxtel”, când telefonia mobilă era încă un „science-fiction” pentru moldoveni. L-a adus dorinţa de a cunoaşte necunoscutul, perspectiva de a lucra în familia „France Telecom”-ului. Din curiozitatea de a afla şi a mai practica mai multe. Aici a găsit un management vest-european, deosebit de cel pe care îl cunoştea până atunci. Realizările de la Orange nu şi le poate atribui în exclusivitate – este rezultatul muncii unei echipe, unui mecanism în care fiecare detaliu contează – dar se poate mândri cu faptul că a contribuit la toate reuşitele Orange Moldova.

Elvira Neamţu
Director resurse umane, ORANGE MOLDOVA


Data şi locul naşterii: 1 aprilie 1966, or. Chişinău.
Zodie: Berbec
Studii: Şcoala nr. 1 din Chişinău, Universitatea de Stat din Moldova, economist, Institutul European de Înalte Studii Internaţionale din Nice, Franţa, studii postuniversitare.

>> Pe 15 noiembrie 2010,
Elvira a devenit director resurse umane - o schimbare importantă, ea fiind economist de profesie. Când a primit oferta, nu îşi imagina ce ar putea să facă în această funcţie. Dar a fost o provocare pe care a acceptat-o, după ce a înţeles că e un domeniu interesant, care înseamnă mult mai mult decât să angajezi şi să concediezi oameni şi care îi va oferi posibilitatea să-şi pună în valoare potenţialul mai mult decât a făcut-o până acum. Nu îşi imaginează acum ce alt job şi-ar putea dori, pentru că vrea să se realizeze aici. Face parte din echipa companiei aproape de la început, din 1999 şi spune că ar pleca doar de dragul familiei, dacă ar trebui să-şi însoţească soţul într-o altă ţară. Oricum, ar fi o decizie foarte chibzuită şi cântărită. Pe de altă parte, Orange este o companie internaţională, cu filiale în foarte multe ţări, aşa că, poate nici în acest caz nu ar fi nevoită să schimbe compania, ci doar ţara.

>> Tot de dragul familiei a renunţat la ideea de a se ocupa singură de toate treburile gospodăreşti. A înţeles că nu îi ajunge timp pentru tot şi că trebuie să stabilească nişte priorităţi. Activităţile sportive şi culturale, în care sunt implicaţi toţi membrii familiei, sunt mai importante decât grijile cotidiene mărunte. Dacă ar avea mai mult timp, l-ar dedica în totalitate copiilor. Are o fetiţă de nouă ani şi un fiu de şapte ani şi i-ar place să confecţioneze ceva împreună cu ei – aplicaţii, compoziţii, echibane. Deşi a încercat să nu renunţe la prea multe de dragul profesiei, Elvira nu şi-a permis să stea mai mult de patru luni în concediu de maternitate. A ajutat-o mama ei, la fel ca de fiecare dată când a avut nevoie de susţinere, chiar dacă nu a prea ascultat-o în copilărie şi adolescenţă. „Am fost un copil îndărătnic şi îmi imaginez că mamei nu îi era foarte simplu cu mine. Îmi alegeam singură hainele dimineaţa şi făceam totul aşa cum ştiam eu”, mărturiseşte Elvira. Consideră că pentru o educaţie bună, copiii nu au nevoie doar de sfaturi, dar şi de modele pe care să le vadă în familie şi să le urmeze. „În educaţia copiilor mă străduiesc să ies din tipare şi să nu le interzic prea multe, cu excepţia cazurilor când există un pericol pentru viaţa şi sănătatea lor. Încerc să-i fac parteneri în procesul de educaţie”, spune managerul de la Orange.

>> Calmă şi prietenoasă, dar totuşi sigură pe sine şi perseverentă, Elvira apreciază şi la un şef, şi la un subaltern ambiţia, corectitudinea faţă de colegi, discreţia şi organizarea. Iar şefii nu trebuie să uite că şi subalternii au dreptate uneori. O admiră pe Margaret Thatcher şi ar vrea s-o întrebe cum a reuşit să ia decizii nepopulare, dar să aibă, totuşi, susţinerea celor pe care îi vizează deciziile respective. Lecturile sunt o pasiune de-a ei, dar cărţile citite trebuie să fie utile. Îi place în mod special „Micul Prinţ” de Antoine de Saint-Exupery, pentru că e o carte cu multă înţelepciune. De la Moş Crăciun nu aşteaptă cadouri – i-ar place să fie ea Moş Crăciun, ca să poată face daruri frumoase tuturor celor care îl aşteaptă! 

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

Dna Elvira Neamţu deja este Moş Crăciun. Suntem bucuroşi de succesele şi performanţele ei. Baftă.
larapala   -  
18 Februarie 2011, 16:26
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău