VIP Magazin
22 Septembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Andrei Strâmbeanu. Vinovat  în proporţie de 90 la sută
Septembrie 2005, Nr. 17

Andrei Strâmbeanu. Vinovat în proporţie de 90 la sută

Comentează   |   Cuprins

Sincer până la refuz. Tranşant, controversat, detestă “Consumatorii de onoruri” şi este, probabil, singurul poet din lume care cântă  “Lupii”. Critică absolut totul şi pe toţi, cel mai des însă eroul criticilor sale este chiar el. Andrei Strâmbeanu este omul care vorbeşte. Mult. Cu sine, cu cei din jur, cu cei care îl urăsc şi cu cei care încearcă să-l iubească. Ziua în care nu şi-a făcut, doi-trei duşmani, este ca şi  pierdută.

Povestea poetului, prozatorului, dramaturgului şi publicistului Andrei Strâmbeanu, începe la 25 august 1934, în satul Fântâna Albă, din raionul Edineţ. Deocamdată, nu are un final, pentru că, a spus-o chiar el, credea că va trăi veşnic. Dar, într-o bună zi înţelese că nimic nu e veşnic sub soare. Asta însă nu l-a determinat să fie altfel, mai productiv, deşi e unicul printre puţinii scriitori de la noi care e rugat să scrie. Cert este un singur lucru: sinceritatea a fost şi este marea lui sentinţă.

Poate din cauza că este cam copt, ca să nu zicem în vârstă, sau poate din cauza că a fost educat mai mult în perioada sovietică, adică, un om de stânga, “cum se cuvine să fie orice scriitor”, crede că ţara e populată de bărbaţi bogaţi, cu poftă bună de mâncare, cu soţii şi amante, cu sânii afară, cu ochi flămânzi de aventuri, etc. E o mică lipsă de bun simţ să vezi aşa ceva într-o ţară de cerşitori.

Credeţi că un om bogat este neapărat fericit?

Nefericirea la cei bogaţi este o poveste pentru proşti.

Poate că vă deranjează elita….

Elita e creată din sărăntoci ca Eminescu, Creangă, Stănescu, Vieru, din savanţi cu renume ca Eugeniu Coşeriu, Eugeniu Grebenicov etc., care se hrănesc ca păsările cerului, din ce dă Dumnezeu. Unde-i „elita” cea bogată  care se considera fericită doar pentru faptul că se culca cu câte femei dorea? S-a dus pe apa sâmbetei. A înghiţit-o anonimatul.

Aţi întâlnit vreo persoană care să declare că are bani?

Cunosc oameni bogaţi, însă bogăţia lor adevărată nu e banul, ci  generozitatea. Aceştia, da, fac parte din elită.

Andrei Strâmbeanu îi are în vedere pe Alexandru şi Alexandrina Rusu, proprietarii Firmei editorial-tipografice „Baştina-RADOG” s.r.l., ctitorii bisericii din comuna Dănceni şi ai monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din Bălţi, sponsorii cărţii şi spectacolului său, “Oltea” de la Chişinău şi Bălţi.

Cum e să fii sincer şi să suferi din cauza aceasta?

Această trăsătură „minunată” este mai degrabă o pedeapsă, fiindcă omul, în general, e conformist. Altfel cum am încăpea toţi pe glob, dacă nu ne-am conforma unor legi de convieţuire? Cei sinceri o păţesc din cauza că încalcă regula conformismului. De exemplu, în prezent, literatura noastră e invadată de aşa zisul post modernism - arta de a nu spune nimic - şi de pornografie. „Literatură” scrisă pe garduri, prin closete, care, ce credeţi, e premiată de   Nicolae Leahu, care vede mai adânc ca ginecologii.

E vorba de scrierile lui Vaculovschi, Nicoleta Esinencu, Mihaela Perciun, Oleg Carp?..

Nu doresc să dau nici un nume, căci, în asemenea caz ar trebui să dau şi anumite titluri sau episoade, or aşa ceva nu pot face.   

Să înţeleg că lui Strâmbeanu nu-i place sexul?

Doamnă, literatura şi teatrul sunt ameninţate… de ginecologism.    

Dar cum e sexul adevărat?

Nu mă interesează sexul de dragul sexului, nemotivat, în literatură.

Dar cum îl concepeţi D-stră?

Există numai dragoste.

Aţi iubit mult?

Să trecem peste această întrebare.

Aţi iubit, dar aţi fost şi răsplătit cu dragoste. Aţi avut dezamăgiri în dragoste?

Păi, dragostea anume prin dezamăgiri e frumoasă. Dragostea e ca roua dimineţii. Apare soarele – şi se duce.

Aşa va fi şi cu Aliona?

Din partea mea – nu.

Dar Elena şi Silvia de ce v-au părăsit?

Am fost vinovat.

Dragostea, până la urmă, devine o banalitate?

Dacă e vorba doar de fierbinţeli, care, cum scrie Topârceanu, le apucă şi pe animale o dată pe an, atunci - da. Dar dacă e vorba de aducerea copiilor pe lume, de creşterea şi educaţia lor, atunci vedem că dragostea e o mare răspundere.

Povestiţi-ne despre femeile din viaţa D-stră.

/Râde./ În 1968 am participat, la Baku, la un simpozion internaţional consacrat marelui poet azer, Vaghif. Vorbind despre poemul său „Ghiormedim” /„Niciodată”/, relatam ce am păţit cu traducerea şi publicarea lui în Moldova, din cauza că autorul spune că demnitarii de stat, de regulă, sunt tâmpiţi, bărbaţii – sunt avizi de aur şi trădători, iar femeile – destrăbălate. Soţia primului secretar al cc al Azerbaigeanului, doamna Ahundov, a ţinut să-mi spună, faţă de toţi, la o recepţie: „Tinere, nu răspund de demnitari de stat - sunt tâmpiţi, de­sigur. Nu răspund de bărbaţi – sunt avari şi trădători, desigur. Răspund doar de femei. S-o ştii de la mine: femeia niciodată nu răspunde de sine.” Este curatul adevăr. De femeie trebuie să răspundă bărbatul, dacă vrea să n-o piardă.  

O să vă însuraţi şi a patra oară?

Ferească Dumnezeu! O iubesc pe Aliona, am o fată cu ea, Vanessa…

Dar tot aşa spuneaţi, într-un interviu din „Femeia Moldovei”, şi despre Elena, cu care o aveţi pe Mihaela. Şi despre Silvia, în alt interviu,  cu are îl aveţi pe Mircea.  

Elena, Silvia şi Aliona, cel puţin pentru mine, sunt cele mai frumoase femei din câte există. Elena a fost o crainică neîntrecută.  Silvia este medic prin vocaţie. Aliona este un talentat critic de teatru şi o lucrătoare apreciată la Ministerul Culturii. Tot răul, cu primele două soţii, vine numai de la mine, în proporţie de 90 la sută. Dacă o pierd şi pe Aliona, înseamnă că eu, vorba doamnei Ahundov, am ceva de femeie, adică, nu sunt capabil să răspund de mine.

Şi, totuşi, nu vreţi să deschideţi parantezele.

Arghezi scrie undeva că există anumiţi indivizi care îşi publică stenograma mizeriilor personale, gândind că asta îi poate interesa şi pe alţii. V-am răspuns.

Mai ţineţi legături cu fostele soţii?

Fireşte, că doar am copii cu ele.

Când vă supăraţi pe soţie, cum vă comportaţi?

Rău. Sunt neobiectiv, spun vorbe tari, pe care le regret. Apoi caut imediat împăcare. Şi împăcarea vine. Dar nu degeaba. Pacea costă parale.

Când sunteţi cel mai bun?

Întotdeauna. În clipa când ridic glasul, îmi dau seama deja că am greşit. Dar nu pot face nimic cu mine. Aşa e firea bărbaţilor. Până la urmă, însă, biruie femeia, totuşi.

Aceasta din cauza că nu există alternativă. Că doar n-o să ne facem toţi homosexuali… Sunt maximalist. Vreau ca toţi oamenii să fie ca mine, în toate. Ziua în care nu-mi fac doi-trei duşmani, e ca şi pierdută. De regulă îmi fac duşmani din oamenii pe care, de fapt, îi preţuiesc. Seamăn cu maică-mea, Alexandra. La 60 de ani, când eram cu părul mai alb ca al ei, îmi dicta ce să mănânc, ce să nu mănânc. Şi dacă n-o ascultam, se supăra, Dumnezeu s-o ierte. Era un mare talent. Odată, fostul meu coleg de institut, Foca Obadă, o întreabă dacă îl mai ţine minte. Şi mama îi răspunse: „Dar cum să te ţin eu minte, dacă mata te-ai făcut şi mai frumos de cum erai?”  

Fiicele vă seamănă?

Fiicele mele sunt adorabile. Frăsânica, care e şi Vanessa, este o comoară. Învaţă bine, la “Mircea Eliade”. Recent a fost la o tabără de odihnă la Vadul lui Vodă. A recitat poeziile mele. A devenit Mini Miss Curaj. Pictează. Româncuţă adevărată. E cuminte ca frate-său, Mircea. Mihaela, fiica cea mare, este o fată deosebită. Predă engleza şi franceza, e harnică şi este o mamă de aur, care mi-a dăruit o nepoată deşteaptă şi frumoasă, Rodica, elevă în clasa 11 la liceul “Mircea Eliade” şi care a participat deja la dezbateri politice în SUA. Mihaela are caracterul meu. Fiecare întâlnire a noastră se termină cu ceartă. Nu mă poate ierta, de exemplu, că, fiind deputat în  Parlament, nu l-am pus la punct pe Smirnov, n-am rezolvat alte probleme globale.
 
Dar aţi spus-o chiar Dvs. că nu aveţi dreptate cînd vă certaţi cu femeile!

Da, dar ea este fiica mea, trebuie să mă asculte.  

Numai femei în viaţa Dvs. Fiice, soţii… Amante aţi avut?

Când mă îndrăgosteam, mă căsătoream.

Dar condamnaţi bărbaţii care au amante?

Nu sunt procuror, nu condamn pe nimeni.

Dar din punctul de vedere al moralei creştine?

Cred că e un păcat. Cel înşelat suferă.   

Strâmbeanu a trecut de două ori prin moarte clinică. N-a văzut nimic. Nici îngeri, nici labirinturi. Totul este aici, pe pământ. Credea că bătrâneţea, ca şi  moartea, e un lucru care îi priveşte pe alţii. În timpul primei operaţii, când i-a fost extirpat lobul de sus al plămânului drept, din cauza durerii fizice imense - a fost operat doar cu anestezie locală timp de cinci ore - se ruga să moară. Dar, odată cu el, ar fi vrut să moară întreaga lume.

Sunteţi egoist?

Toată lumea este egoistă. Îmi părea rău că mor la 20 de ani.  Înainte de operaţie urmărisem prin fereastra salonului un vişin. L-am văzut înmugurind,  înflorind, dând roadă. Mâncam din el şi eu, şi vrăbiile… O frumuseţe de nedescris. De ce să părăsesc acest rai de pe pământ? Da, sunt egoist, vreau să trăiesc cât mai mult.

Care sunt cele două mari păcate, comise de Dvs., pe care vi le reproşaţi?

Am mai multe, nu numai două.

Aţi spus că sunteţi sincer, vreau să le aud.

Păi, un păcat ar fi chiar acela că mă destăinuiesc D-stră.

Şi altul e legat de politică?

Nu, nu, n-am fost trădător niciodată. Am spus-o: sunt român, sunt unionist. Am crezut în liderii cu care am mers la luptă. … În clipa când am văzut că drumurile noastre se despart, m-am dat la o parte. În acest sens nu-mi pot reproşa nimic.  

Dormiţi până târziu?

Nu, ca orice fiu de ţăran, mă trezesc devreme, pe la orele cinci.  Şi,  când îmi vine inspiraţia, scriu până cad.  Odată Druţă mi-a zis: „De fapt, pe tine ar trebui să te calce o maşină, să rămâi fără picioare, abia atunci ai deveni un adevărat scriitor. Dumnezeu ţi-a dat de toate, în afara puterii de a sta pe scaun.”  

Ce fac „Lupii”?

Lupul era simbolul dacilor. Strămoşii noştri ştiau că lupul este un animal inteligent şi fidel - cunoaşte doar o singură lupoaică. Noi încă din copilărie ne temem de lupi. Dar mai feroce ca lupul a fost şi rămâne KGB-ul, ocupantul sovietic. Adică, ruşii. Ce fac „Lupii” mei. A apărut la Bucureşti, în „Luceafărul”. Urmează să apară într-o antologie de poeme alături de „Luceafărul” lui Eminescu şi „Moartea căprioarei” de Labiş.     
 
Se vorbeşte de un viitor film „Oltea”. Este adevărat?

Sunt doar intenţii, deocamdată.

Ileana Rusu

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

super, foarte destept, imi place sincer am sa caut lucrarile dumnelui
strimbeanu alexandru   -  
17 Septembrie 2010, 22:47
Sus ↑
O biografie foarte interesanta.
Maria   -  
11 Mai 2011, 16:01
Sus ↑
Am citit, am zimbit, am ramas coplesita de sinceritate, un interviu care a redat o viata, fara multe cuvinte. Neaparat am sa citesc lucrarile lui Strimbeanu. Pacat ca este putin promovat. De exemplu eu , mi/i rusine, nu stiu nimic ce a scris, dar.... dle Strimbeanu, posibil astazi 07.12.2011 e o zi care nu a/ti trait/o degeaba, si eu la fel.
Tatiana   -  
07 Decembrie 2011, 14:01
Sus ↑
Va multumesc pentru ajutorul care lati acordat mie, va veni timpul si il voi rasplati in zecit, BINELE NICI ODATA NU SE UITA.
Munteanu Denis   -  
21 Decembrie 2011, 22:24
Sus ↑
Adevar conține enunțul lui M.V.Ciobanu(art. Premiul național, conjunctura și impostura),că"Andrei Strâmbeanu pe teren literar e un mic și insignifiant impostor. Un an în urmă, el acumulase la consiliu un vot sau două. Politrucii comuniști i-au promovat piesa Oltea".
D. Mihail   -  
07 August 2012, 18:39
Sus ↑
Domnule Strambeanu, dusmanii ce vor, operele d-voastra sunt deosebite si slagarele pe care au crescut generatii vor ramane nemuritoare...Multi ani sa ne traiti!
Arina   -  
08 Ianuarie 2013, 22:32
Sus ↑
deci o cunosc pe Vanessa bine,sunt momente cind ne distram intr-o companie,e o fata foarte isteata,imi place de ea,e frumoasa,desteapta,capabila sa se discurce din orice situatie,bravo ei!!
Doina   -  
14 Septembrie 2013, 22:21
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+24°