VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Un cămin moldovenesc în capitala Germaniei
August 2011, Nr. 87-88

Un cămin moldovenesc în capitala Germaniei

Comentează   |   Cuprins

Intermezzo berlinez cu Excelenţa Sa, Ambasadorul Republicii Moldova în Germania, dl Aureliu Ciocoi şi soţia sa, doctor în filologie, Tatiana Ciocoi: câteva întrebări şi mai multe răspunsuri despre vocaţie, misiune, experienţă şi realitate...

Pentru Excelenţa Sa, dl Aureliu Ciocoi, Ambasadorul Republicii Moldova în Republica Federală Germania şi, prin cumul, în Regatul Danemarcei, viaţa a fost împărţită mereu în două. Şi-a petrecut mult timp în copilărie la bunici, devenind chişinăuian sadea începând cu clasa întâi a şcolii. Ulterior a mers la facultatea de jurnalism, unde a gustat din plin pesmetele de ziarist. Apoi a decis să mai facă ceva cât mai este tânăr şi, după studii specializate în una din instituţiile de profil din străinătate, a ales calea diplomaţiei în cadrul Ministerului de Externe şi Integrării Europene, unde activează deja de circa cincisprezece ani. Astfel, preferă să spună că este „jurnalist şi diplomat de carieră”. La facultate a avut cursuri comune cu viitoarea sa soţie (prezentă şi ea la discuţia noastră), pe atunci studentă la Facultatea de Litere. Printr-un hazard al circumstanţelor în perioada studenţiei nu s-au cunoscut, deşi ulterior au constatat că, de altfel, aveau acelaşi cerc de prieteni. Au făcut cunoştinţă într-un mod accidental la câţiva ani după luarea licenţei pe peronul gării de trenuri de la Bucureşti, ambii aşteptând cursa spre Chişinău. A urmat cariera de diplomat, care finalmente l-a adus în Germania. Astăzi se află departe de ţara pe care o iubeşte şi pe care o promovează prin toate mijloacele.

Ne-am întâlnit la Berlin, în micul, dar comodul lor apartament de reşedinţă. La uşă m-a întâmpinat vădit iritată de deranj, cu un lătrat pretenţios Luluţa, căţeluşa privilegiată a familiei. Este „jucărica” rămasă în grija părinţilor după ce Carmen, fiica, devenind studentă, a plecat la studii în alt oraş. Ziua în familia diplomatului moldovean începe odată cu răsăritul soarelui şi promite, de fiecare dată, un program plin de evenimente, griji şi activităţi. Cu toate acestea, după trei luni distanţă de casă, am fost plăcut surprins să descopăr în inima Germaniei o atmosferă caldă şi prietenoasă a unui cămin moldovenesc.

 Dle Ambasador, care sunt astăzi relaţiile dintre Republica Moldova şi Germania?
Aureliu Ciocoi: Scurt pe doi – foarte bune. Repet, nu bune, ci foarte bune. Pentru că am deja o oarecare experienţă în promovarea relaţiilor bilaterale moldo-germane – sunt deja la cea de-a treia misiune în această ţară, îmi pot permite luxul de a face comparaţii cu perioadele anterioare. O deschidere aşa cum este acum din partea Germaniei faţă de Republica Moldova, credeţi-mă, nu a mai fost.

Germania întotdeauna a manifestat un interes aparte faţă de ţara noastră. Ţin să amintesc aici că prima Misiune diplomatică deschisă la Chişinău de către un stat membru al Uniunii Europene a fost cea a Germaniei, care mult timp a avut inclusiv rolul de portavoce în Republica Moldova a statelor UE. Însă, odată cu extinderea hotarelor Uniunii la Prut, acest interes al Germaniei a devenit mai pronunţat. Sper ca evoluţiile benefice din interiorul ţării noastre şi ritmul ascendent al reformelor să ne permită să devenim realmente o poveste de succes , iar de aici, şi speranţa în avansarea rapidă pe calea integrării europene a Republicii Moldova. Astfel, succesul poveştii noastre depinde exclusiv de noi înşine, iar UE şi în special Germania doar ne oferă această şansă unică.   

Câţi moldoveni se află în Germania şi unde sunt concentraţi cei mai mulţi?
A. C.: Conform datelor pe care le deţine Ambasada şi confirmate de statistica oficială germană, la ora actuală aici sunt înregistraţi aproape 12 mii de cetăţeni ai Republicii Moldova, 2/3 dintre care sunt cu permis de şedere permanent. Avem mulţi cetăţeni în Renania de Nord-Westfalia, în Bavaria, în Hessa, dar sunt mulţi şi la Berlin. Apropo, la Berlin avem şi o Societate a Moldovenilor, înregistrată acum câţiva ani cu concursul Ambasadei, cu care conlucrăm foarte strâns, inclusiv în scopul promovării imaginii ţării noastre în Germania. O altă organizaţie a compatrioţilor noştri este Societatea Culturală Moldova, condusă de Konstantin
Pawljuk, originar din Bălţi, care face un lucru extraordinar în propagarea culturii şi tradiţiilor populare moldoveneşti.

Cunoaşteţi moldoveni care au obţinut succese în Germania?
A. C.: Sunt foarte multe exemple de acest gen. Bunăoară, medicul Alexandru Mustea, care a activat mult timp la clinica berlineză „Charité”, o clinică cu renume mondial, iar acum este şef-adjunct al spitalului universitar din or. Greifswald (aflat la 200 de km Nord de Berlin). De asemenea, mai sunt medici foarte buni originari din Moldova, care şi-au făcut un renume la Hambrug, Frankfurt/Main, precum şi în alte oraşe din Germania. Un alt exemplu este Nicolas Werner, care s-a născut la Donduşeni şi care este proprietarul media-holdingului Werner Media Group, unul dintre monopoliştii presei de limbă rusă din Germania cu o cifră de afaceri de câteva sute de milioane de euro anual. Toţi au trecut prin perioade dificile, dar prin muncă au obţinut succese într-o ţară străină. Şanse are fiecare – depinde de voinţă şi efort.

 L-aţi cunoscut pe ex-preşedintele Germaniei, Horst Köhler. Ce amintiri v-au rămas?
A. C.: L-am cunoscut atât cât îmi permitea cadrul oficial. Nu pot spune că am avut nişte relaţii speciale sau personale cu dânsul. Se ştie că părinţii lui provin din Moldova de prin părţile Râşcaniului, din categoria aşa-numiţilor „nemţi basarabeni”. La Stuttgart activează Societatea Nemţilor Basarabeni cu care suntem în relaţii foarte bune. În fiecare an această societate desfăşoară congresul nemţilor basarabeni, la una din ediţii participând şi Horst Köhler. Surprinzător, dar în discursul său a recunoscut fără pic de reţinere că se consideră neamţ basarabean. Vă imaginaţi care a fost reacţia sălii în acel moment? De altfel, istoria nemţilor basarabeni ar trebui să constituie un element important de studiu istoric în ţara noastră, deoarece Republica Moldova ar putea să se bucure de sprijinul acestora în eforturile noastre de apropiere de Germania, nemţii basarabeni fiind o adevărată punte de legătură dintre ambele state. În plus, minoritatea germană de pe timpuri din Basarabia a fost una foarte influentă. Chiar şi în limbă ne-au rămas cuvinte de origine germană, ceea ce demonstrează încă o dată relaţia noastră veche cu nemţii. Altceva e rău, istoria a avut un rol nefast şi în cazul lor, după semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, Hitler fiind obligat să-i repatrieze forţat. Evident, legătura lor cu Basarabia a rămas una de suflet. Am observat în repetate rânduri cum în cadrul recepţiilor oficiale Horst Köhler se schimba la faţă, luminându-se în momentul când era prezentat reprezentantul Republicii Moldova. Spre deosebire de alţi colegi de la alte ambasade, noi ne bucuram de o tratare mai specială din partea lui, întotdeauna oferindu-ni-se ocazia să discutăm câteva minute în plus cu el şi permanent nu uita să transmită cu multă căldură salutări oficialilor din Moldova.

Care ar fi cea mai bună formă de promovare a Moldovei în Europa?
A. C.: Cred că trebuie să începem de la ceva elementar – finalmente să gândim europeneşte. Din momentul în care europenii ne vor percepe ca identici lor în toată complexitatea cuvântului „identic”, problema promovării va dispărea de la sine. În acest sens, întotdeauna îmi amintesc de faimoasa replică a lui Nicolae Titulescu, fost Ministru de Externe al României în perioada interbelică, făcută în cadrul şedinţei Parlamentului român în procesul de confirmare a lui în funcţia de Ministru. Astfel, la întrebarea unui legiuitor cum are de gând să promoveze o politică externă bună, N. Titulescu a răspuns genial: „Daţi-mi o politică internă coerentă şi vă fac o politică externă strălucită”. Această axiomă a diplomaţiei este valabilă şi în cazul nostru.

Tatiana Ciocoi:
Există mai multe modalităţi de a promova imaginea ţării. O poţi face apelând la atotputernicia mijloacelor media care cunosc alchimia transformării cuprului în aur. Tehnologiile actuale pot face din orice un produs marketabil şi atractiv pe piaţa valorilor de consum. Sau o poţi face cu mijloace mai modeste şi mai tradiţionale, cu un taraf, o mămăliguţă şi un vin moldovenesc. Şi într-un caz, şi în altul, rămâne incert conţinutul noţiunii de „imagine”. Există şi un al treilea tip de promovare, la care sunt în mod special sensibilă – imaginea unei spiritualităţi care, la nivel de colectivitate, împărtăşeşte un set de idealuri şi valori comune tuturor europenilor, iar la nivel de individ, realizează diferenţa, specificul, ineditul prin invenţie, descoperire, creaţie, opere şi capodopere. Dacă e să fim sinceri, adevăraţii promotori ai imaginii unei ţări nu sunt diplomaţii, ci oamenii de ştiinţă, scriitorii, artiştii, sportivii, oamenii în general, de al căror nume e legată o performanţă.

Discutam zilele trecute cu Angela Mutruc, preşedintele Societăţii Moldovenilor din Berlin, despre secvenţa televizată care prezenta, la Eurovision, relaţia moldovenilor cu Germania: era un gastarbeiter care curăţa geamurile turnului de televiziune din Berlin. E şi asta o performanţă, nu zic nu, să faci echilibristică la înălţimea unui bloc cu 20 de etaje, dar e o tristă performanţă, trebuie s-o recunoaştem. Deocamdată, aceasta este imaginea Moldovei. Cred că Moldova are nevoie, în regim de urgenţă, de o strategie naţională de redresare a sistemului de învăţământ. Când zic strategie naţională, nu am în vedere ajustarea curriculară la nişte norme europene abstracte, ci o acţiune complexă şi multiplană care i-ar restitui universităţii şi universitarilor ponderea, prestigiul şi demnitatea specifică producătorilor de cunoaştere. Nu este oare, încă din Antichitate, cunoaşterea egală cu puterea? În 1994, un filosof francez pe nume Jean-François Lyotard făcea un raport ştiinţific la solicitarea guvernului canadian referitor la „condiţia postmodernă” care, în virtutea informatizării, a globalizării şi a liberei circulaţii, ar trebui să şteargă diferenţele dintre ţările ce aparţin, din punct de vedere geo-politic, diferitelor lumi. Răspunsul lui Lyotard a fost descurajator de sincer: diferenţele nu vor dispare pentru că accesul la informaţie şi cunoaştere va rămâne, în continuare, disproporţional. Deci, acesta ar trebui să fie terenul marilor bătălii. Standing-ul social al unei profesii şi convertibilitatea ei în valoare-bani determină atractivitatea acesteia şi, în consecinţă, selecţia, prin concurenţă, a celor mai buni.

La ora actuală, învăţământul superior din Republica Moldova este un soi de epavă populată de perdanţi, sau cel puţin de nişte oameni priviţi ca atare. Ce motivaţie îi poate transmite un profesor universitar studentului său: învaţă, citeşte, cultivă-te şi vei deveni ca mine? Am întâlnit, la Berlin, profesori universitari din Moldova care munceau la construcţii în timpul vacanţei de vară. Un gastarbeiter nu poate produce decât gastarbeiteri. E timpul ca universităţile din Moldova să înceteze fabricarea diplomelor de gastarbeiteri, ar fi cea mai bună promovare. 

Cât de real este ca într-o apropiată perspectivă Republica Moldova să obţină regimul liberalizat de vize pentru UE? Nu vor invada atunci moldovenii Europa?
A.C.: Obţinerea regimului liber de vize este absolut reală. Dacă vorbim de pericole, atunci cei care au dorit să vină sau să plece în Europa, au găsit oricum căi de acces mai mult sau mai puţin legale. Datele statistice germane confirmă că cetăţenii noştri nici pe departe nu constituie o problemă pentru autorităţile germane în comparaţie cu alte state din Balcani sau din Europa de Est. În 2009, doar şapte persoane au fost expulzate din Germania pe motiv de şedere ilegală, iar în 2010 – aproximativ 40 de persoane. În plus, există şi impedimente serioase de ordin legal – dacă un angajator neamţ este prins cu cineva care munceşte „la negru”, el va fi obligat să plătească amenzi realmente usturătoare. Prin urmare, cetăţenilor noştri veniţi ilegal în Germania le este foarte dificil să se stabilească aici. Astfel, dacă mâine se va aboli regimul de vize, asta nu înseamnă că moldovenii vor da buzna în Europa, cu atât mai mult cu cât liberalizarea regimului de vize nu presupune şi dreptul automat la muncă în ţările UE, ci doar posibilitatea vizitării spaţiului european respectiv pe durata de maxim 90 de zile.

T. C.: Fructul interzis e dulce, iar gustarea din el implică un complex de culpabilitate. Interdicţiile nu au reuşit niciodată să impună o linie discernabilă între bine şi rău. Rezultatul lor a fost confuzia valorilor şi dorinţa insuportabilă de a vedea ce se afla după zid. Nu e oare paradoxal faptul că moldovenii care muncesc peste hotare sunt consideraţi nişte eroi ai supravieţuirii şi, în acelaşi timp, nişte victime ale unor condiţii existenţiale nedrepte? Astăzi, istoria planetei trece printr-o nouă fază a marii migraţii a popoarelor. Nimeni nu-i poate interzice omului să-şi caute un loc mai cald sub soare, după cum nimeni nu-i poate garanta că cel mai deficitar „produs” al zilelor noastre – locul de muncă – e de găsit în propriul cartier. Nomadismul actual nu este o condiţie existenţială specifică doar moldovenilor. E un proces firesc, pe care obişnuim să-l numim globalizare. Bunăoară, medicii germani pleacă masiv în Statele Unite ale Americii, locul lor vacant este imediat ocupat de medicii din România, la rândul lor, medicii moldoveni completează spaţiile rămase goale în urma acestei deplasări pe verticala bunăstării. În aceste condiţii, cred că noi avem mai multe motive de îngrijorare decât Uniunea Europeană, pentru că nu pot să nu mă întreb cine va completa rândurile rărite ale sistemului medical moldovenesc.

Ce ar trebui să învăţăm din experienţa Germaniei? Ce aţi dori să „aduceţi” din Germania în Moldova (mă refer la principii, reguli, legi)?
A.C.: Aici putem filosofa mult. În primul rând, aş aduce pragmatismul, discursurile profesioniste la toate nivelurile, cultura politică germană, capacitatea organizatorică, planificarea pe lungă durată, predictibilitatea şi multe altele.
 
T.C.: Eu aş aşterne Germania ca pe un covor peste Moldova… cu pietrele ei de pavaj bătute o dată şi pentru totdeauna, cu florile la balcoane şi ferestre, cu gustul ei baroc pentru decorul existenţial, cu indicatoarele ei stradale precise şi plasate exact unde trebuie, cu natura ei îngrijită şi suverană, cu vacile ei ca din publicitatea ciocolatei „Milka”… Îmi place că în oraşele germane, dincolo de forfota lor urbană şi hipertehnologizată, cântă păsările şi aleargă iepurii sălbatici ca în codru. Îmi plac bătrânii din Germania, pentru că nu-şi trăiesc vârsta ca pe o tragedie şi asta îmi dă speranţa că poţi fi frumos şi bonvivant până la urmă. Îmi plac autostrăzile în Germania pentru că pot citi sau croşeta în timp ce merg în maşină. Îmi plac satele germane, pentru că în frumuseţea lor butaforică se trezeşte, aşa, dintr-o dată, ţăranul din tine şi ai vrea să te faci agricultor sau cioban. Îmi place siguranţa străzilor şi a transportului public german, pentru că pot merge cu geanta deschisă vraişte şi îmi dispare ticul nervos al palpării mobilului din buzunar. Îmi place sentimentul de libertate spaţială pe care-l trăiesc în Germania, acea inexplicabilă senzaţie de bine pe care ţi-o procură aventura cunoaşterii fără oprelişti şi care, în cele din urmă, îţi potoleşte dorul de ducă pentru că totul este deja aici sau pentru că totul poate fi oricând văzut, gustat, atins. Îmi place că în fruntea Germaniei este o Cancelară, pentru că mă simt mai în siguranţă ştiind că securitatea internaţională e în mâinile unei femei.

Ce nu vă place în Germania?
A.C.: Germania se caracterizează printr-un spirit mai rece, dominant mai ales în oraşele mari. Se simte o tendinţă continuă de auto-izolare a individului. Există  un soi de egocentrism caracteristic spaţiului urban care, din păcate, e posibil să ajungă şi în societatea noastră.

T.C.: Nu-mi place clima germană, fiindcă e depresivă şi aplatizantă. Înţeleg acum de ce era nevoie de un „pact faustic” pentru a concepe fericirea. Nu-mi plac programele televizate germane, în marea lor majoritate axate pe spectacolul alimentar şi viaţa animalelor, în special, sexualitatea lor. Această excesivă preocupare pentru stimularea secreţiilor gastrice vorbeşte despre o saţietate care a distrus plăcerea de a mânca. Habar n-am ce se ascunde în spatele curiozităţii faţă de erosul animalic, poate e un mecanism de spionare menit să ne dezvăluie ceea ce cu toţii ştim, dar preferăm să nu o spunem că suntem.

Doriţi să locuiţi în Germania sau... e mai bine acasă?
A.C.: Cu siguranţă ne vom întoarce acasă. Germania e frumoasă, dar aş prefera să o am în memorie. E una când stai provizoriu şi alta e când trebuie să rămâi cu traiul permanent aici. Moldova e ţara mea, e ţara pentru care muncesc, acolo sunt rudele şi prietenii noştri. Mai există şi o chestiune de onoare profesională. Ţi-ai executat jobul, ţi-ai îndeplinit mandatul de încredere, ai încercat să apropii ambele ţări şi, în momentul când a expirat, ai plecat acasă, pentru că acasă mai avem încă foarte mult de muncit.

T.C.:
Nu, şi nu i-aş recomanda nimănui să o facă dacă are mai mult de 18 ani împliniţi.

De ce?
T.C.: Pentru că vârsta este o valiză în care acumulezi experienţe, tabieturi, gusturi, mirosuri, ticuri, istorii care te leagă de oameni şi locuri concrete, dar şi iluzii, viziuni, trăiri, mituri despre ceea ce eşti sau ai vrea să fii. Când vii într-o ţară străină, trebuie să arunci totul din valiză ca pe nişte lucruri vechi şi netrebuincioase. Golul din valiză te urmăreşte ca o durere-fantomă după amputarea unui braţ sau a unui picior. Aşa încep nostalgiile, văicărelile, reconsiderările, dorul de „un nu ştiu ce şi-un nu ştiu cum” pe care obişnuim să-l numim dor de casă. Aşa se creează imaginea abnormă a unui trecut idealizat, a unui spaţiu de visare care este întotdeauna mai bun decât ce avem la îndemână. Orice paradis este un paradis pierdut. Se crede, în mod greşit, că un borcan cu murături, o scrumbie şi o bucată de brânză de oi ar putea recupera conţinutul valizei. În realitate, îţi este dor de acea parte din tine la care ai fost nevoit să renunţi. Nu e de ignorat nici problema vorbirii. Noica spunea că nu trăim într-o ţară, ci într-o limbă. Poţi învăţa să comunici într-o limbă străină, ceea ce nu înseamnă că ai învăţat să te exprimi, adică să-ţi dezvălui felul tău inconfundabil de a fi. Ai putea duce o viaţă de vagabond până să ajungi să-ţi faci o altă „casă” într-o altă limbă. Desigur, există şi oameni-colibri, care zboară din floare în floare, culegând ce este mai bun sau mai util corpului lor, dar ca orice pasăre rară, şi aceştia pot fi număraţi pe degete.

Cum vedeţi viitorul Moldovei?
A.C.: Dacă vom depăşi anumite complexe interne, politice şi dacă vom găsi suficientă energie şi dorinţă de a pune în prim-plan interesul ţării, atunci în următorii 15 ani Moldova are şanse reale să devină o ţară dezvoltată sau, dacă doriţi, o poveste de succes. Nu ştiu dacă vom deveni o ţară membră UE, dar îmi doresc să atingem nivelul de viaţă european şi atunci ne vom putea integra fără probleme.

T.C.: Aş vrea să fiu optimistă şi am toate motivele să fiu dacă privesc în urmă, la generaţia bunicilor şi a părinţilor noştri, al căror vis de fericire era extrem de modest şi uşor de satisfăcut în raport cu al nostru. Dar cred că nu la acest gen de progres vă referiţi. Pentru a realiza mult visatul model moldovenesc al societăţii europene, avem stringentă nevoie de un „miracol economic” propriu. Dumnezeu să ne ajute să trăim şi noi această „minune”.  

Text:
Simion Ciochină.
Foto: arhiva personală, Simion Ciochină.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

sunteti BRAVO ca ati reusit sa realizati un astfel de interviu. Admir aceasta Familie si poate servi drept exemplu pentru multe cupluri tinere!!!
Medeea   -  
09 August 2011, 11:10
Sus ↑
Da eu chiar vreau sa ma jalui! Excelenta, am impresia ca sun nu la Consulatul MD in Frankfurt, dar la niste ciobeni. Chiar cand raspund la telefon nu prezinta institutia, ci raspund ca niste needucati "al'oooo" Inrosesc de fiecare data cand am de afacere cu ei. Cum am inteles eu nu sunt singurul care se plange pe acest consulat. La intrebari raspund fara claritate cu un akshent maldavinesc. Mi-am implut un cap de nervi si mi-am schimbat cetatenia numai din cauza ignorantei tarii mele. Ma vad si eu la batranete acasa, ca un prost sper ca se va schimba ceva, macar comportamentul in instanta, nu mai vorbesc de cel pe strada.
Sper ca nu ve-ti ramane indiferent fata de plangerea mea copilareasca.
Multumesc anticipat
Dorin   -  
20 August 2011, 11:28
Sus ↑
Aceeasi situatie este si la consulatul Republicii Moldova din Franta, Dorin...Concluzia: trebuie sa se schimbe oamenii si apoi lucrurile din tara noastra.
Maria   -  
25 August 2011, 12:15
Sus ↑
E foarte bine ca avem imagine frumoasa in tari straine,dar acasa suntem de 2 ani fara orfani fara presedinte..............................]]]]
adam   -  
12 Septembrie 2011, 10:45
Sus ↑
Vreau numai sa remark ca si in Germania se fura, mie de exemplu mi-a furat telefonul mobil in or.Frankfurt.
Oxana   -  
27 Septembrie 2011, 12:32
Sus ↑
Tot respectu pentru Doamna T. Ciocoi. E o onoare pentru mine sa-i fiu discipola...O doamna excelenta!
Veronica   -  
25 Noiembrie 2011, 17:41
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău