VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Tatiana Ţîbuleac.  “Scrisul este refugiul meu, bucuria mea, mâncarea şi băutura mea.\"
Octombrie 2007, Nr. 42

Tatiana Ţîbuleac. “Scrisul este refugiul meu, bucuria mea, mâncarea şi băutura mea.\"

Comentează   |   Cuprins

28 de ani, jurnalist şi prezentator, PRO TV Chişinău

Când a plecat de la PRO TV, acum doi ani, desigur că am întrebat-o „de ce?”. Ea, care a fost alături de prima echipă de jurnalişti, a pregătit primele jurnale de ştiri „murale”, iar apoi a fost printre primele prezentatoare a unei noi televiziuni la Chişinău. Devenise prea dependentă de televiziune, chiar dacă munca de la PRO TV îi conferise popularitate şi satisfacţie sufletească... Întotdeauna mi-au fost dragi reportajele Tatianei Ţîbuleac. Găsea mereu câte o „cireşică” la fiecare subiect şi punea câte o strâmbă acolo unde îi era locul. Ştie ea ce ştie despre sufletul omului şi asta îmi place la ea – că poate să găsească cheiţa la inima fiecăruia. Acum, după ani de „altfel” de muncă în cadrul Reprezentanţei UNICEF în Moldova, Tatiana a revenit în casa PRO TV-ului. Desigur, la ştirile de week-end, care îi sunt cele mai dragi. De aceea am şi văzut-o în fotografii preocupată de pescuit, de „vânătoare” de fluturi (nu de bărbaţi!) şi de lecturi de duminică. Adică de lucruri plăcute sufletului. A intrat în rol imediat, de parcă mai ieri ar fi filmat ultimul său reportaj. (Rodica Trofimov)

>> Foarte la modă este întrebarea despre carieră şi femei. În ultimul timp, se vorbeşte atât de mult despre carieră, încât acest cuvânt aproape că şi-a pierdut farmecul. Chiar am încercat într-o zi să-l definesc – un serviciu super bine plătit, unul care te face cunoscută, care te îmbogăţeşte, care îţi aduce plăcere sau legături? Eu, de exemplu, nu pot face altceva decât să scriu. Scrisul este refugiul meu, bucuria mea, mâncarea şi băutura mea. Este ceea ce îmi produce cea mai mare plăcere în viaţă, este odihnă, muncă, tot ce am până şi tot ce-mi rămâne după. Dacă, la un moment dat, aş uita literele, nu aş şti ce să fac.  Totuşi, scrisul nu este o carieră, de fapt, nu este nici măcar o meserie. Revenind la ce este cariera pentru o femeie... Probabil depinde şi de femeie, şi de carieră. Cineva fuge la serviciu ca să scape de casă, altcineva ca să-şi arate rochiile, cineva ca să câştige bani de pâine, altcineva pentru încă o pereche de pantofi.    

>> Deciziile în viaţă le iau rapid. Dacă mă gândesc prea mult, nu iese nimic. Cele mai bune decizii pe care le-am luat vreodată au fost cele rapide, imediate. Sunt o fire atât de pragmatică, încât, dacă încep să calculez, pierd din vedere esenţialul. Deci, în cazul meu, sunt vitale primele 10 secunde. Aş putea desigur să spun că îmi place să iau toate deciziile singură, că este foarte important pentru mine să fiu în capul mesei într-o relaţie, că nu-mi place atunci când cineva presupune că ştie ce vreau. Adevărul este însă că ta-a-a-re îmi place când am alături pe cineva care îmi dă mură-n gură şi nu mă bate la cap cu fiecare detaliu. Nu este un stil prea modern, probabil, dar asta este.        
 
>> UNICEF a constituit o perioadă interesantă în viaţa mea. Am avut ocazia să stau şi de cealaltă parte a baricadei. În calitate de jurnalist, poţi doar să constaţi unele lucruri, la UNICEF am avut ocazia să şi le schimb. Banii, totuşi, sunt o putere. Este extraordinar când întâlneşti un caz care îţi sfâşie inima şi poţi face ceva pe loc. În plus, UNICEF m-a făcut mai organizată şi mai practică (nu credeam că se putea aşa ceva). Sunt curioasă cum se vor regăsi aceste calităţi în munca mea de jurnalist. Totodată, la UNICEF am cunoscut Moldova aşa cum puţini au ocazia să o cunoască, iar prin intermediul străinilor, m-am îndrăgostit de ţara mea şi mai mult. Mi s-a întâmplat ca şi ţăranului din poveste, care vroia să-şi vândă vaca cea stearpă: atât de mult am lăudat-o, încât am uitat de ce e rea.

>> În ultimii ani
, am învăţat că dramele şi nevoile oamenilor sunt aceleaşi, deşi la prima vedere par atât de diferite. Sărăcia este umilitoare peste tot  - chiar dacă în Africa a fi sărac înseamnă să nu ai ce mânca, iar în Moldova - să îngheţi iarna de frig. M-a mirat faptul cât de multă durere există acolo unde te aştepţi mai puţin – de exemplu, în familiile care au pe cineva la muncă în străinătate: acestea sunt cel mai bine asigurate din punct de vedere material, dar sufleteşte sunt nişte epave. Şi, în acelaşi timp, am revăzut formula fericirii întâlnind oameni pe care societatea i-a scos din agendă, dar care continuă să se bucure de viaţă cu o pasiune de copil.   

>> Copiii din Moldova sunt copii, deşi este greu să îi percepi ca atare. Dacă am încerca să înghesuim viaţa copiilor moldoveni în standardele internaţionale, foarte puţini ar putea fi consideraţi fericiţi. Sunt atâtea lucruri la care au dreptul, dar care nici nu le trec prin minte, încât uneori te gândeşti că e mai bine poate nici să nu afle de ele. Totuşi, persistă încă această mentalitate utopică, postsovietică, de a ne creşte copiii în frică, strivindu-le emoţiile, amânându-le libertăţile, ţistuindu-le bucuriile, maturizându-i peste noapte cu lucruri serioase, care nu sunt decât nişte eşecuri ale părinţilor.
      
>> Subiectele sociale sunt mici crâmpeie de viaţă. La fel se poate spune probabil şi despre cele politice, şi cele „glamouroase”, eu am însă o slăbiciune pentru oameni şi poveştile lor.

>> Primii ani de la PRO TV i-aş compara cu primii ani dintr-o căsnicie. Pasionali, zbuciumaţi, dureroşi şi plăcuţi în acelaşi timp, în care fiecare succes era o sărbătoare şi fiecare nereuşită  - zi de doliu. Am fost în gura lumii – şi bârfiţi, şi lăudaţi, şi arătaţi cu degetul. Apoi s-au mai liniştit spiritele, au plecat unii, au venit alţii. Dar este normal să fie aşa. Televiziunea nu este cimitir – unde vii şi nu mai pleci. Nu ştiu dacă sunt eu cea mai în măsură să fac analize, sunt colegi de-ai mei care trăiesc la PRO TV, care au fost acolo de la început şi care vor mai fi cu siguranţă. Sunt însă şi colegi care au venit după noi, cei de la început, însă acum nimeni nu-şi imaginează PRO TV-ul fără ei. Important este, probabil, nu timpul petrecut la PRO TV, ci cât suflet pui în ceea ce faci atunci când te afli acolo.
 
>> Relaţia mea cu şefii... îmi place s-o descriu drept foarte deşteaptă. Cu şefii trebuie să te întâlneşti la şedinţe, atunci când îţi negociezi salariul şi atunci când scrii cerere de plecare. Am avut mare noroc de şefi la viaţa mea – nefiind prieteni la cataramă cu nici unul, toţi m-au încurajat şi m-au susţinut în momentele importante. Cel mai mult m-au marcat doi şefi – ei ştiu care sunt – unul mi-a spus că trebuie să scriu, iar altul mi-a spus că îi place cum scriu.          

>> Ştirile de week-end îmi sună acum amuzant, dar m-am obişnuit şi eu cu ideea. Chiar şi atunci când nu mai eram la PRO TV, mă surprindeam asupra gândului că deschid televizorul ca să văd cine-mi prezintă jurnalul. Este prostesc desigur şi nu există nici un dram de corectitudine în asta, dar am o slăbiciune pentru jurnalul de week-end. Deşi îmi mănâncă toate sărbătorile, nunţile, cumetriile şi apar la toate petrecerile ultima, cu machiaj de studio...dar îmi este drag.

>> Sâmbăta şi duminica îmi place să... prezint ştiri... glumesc, desigur. Păi, îmi place să fac tot ceea ce fac oamenii normali  - să dorm mai mult, să mănânc ceva mai gustos, să fac ceea ce nu reuşesc peste săptămână.    

>> Oamenii au nevoie de ştiri şi ştirile au nevoie de oameni. Este o relaţie care merge de ani şi ani. Cei care nu se uită la ştiri înseamnă că le-au aflat deja din altă parte. Nimeni doar nu pretinde că ştirile sunt numai la televizor.   

>> Mă amuză oamenii care se plâng mereu că ştirile sunt proaste şi sunt numai despre cadavre, politică, bătăi şi furturi. Ar fi cam greu dacă jurnaliştii ar trebui să le şi scrie pe placul oamenilor. Poate dacă s-ar inventa o profesie nouă – traducător de ştiri proaste – ar fi şi realitatea mai frumoasă.  

>> Reportajele mele vor fi despre...oameni. Nimic mai mult.

>> Sufletul omului e un mare labirint. Este, probabil, cea mai frumoasă ghicitoare inventată vreodată. Chiar dacă uneori lucrurile ar fi mult mai simple, dacă sufletul ar fi o construcţie logică, totuşi, aşa ceva ar fi mult mai puţin distractiv.

>> Călcatul în/pe picioare este justificat doar în transportul public. În rest, nu are nici o scuză.

>> Călătoriile sunt pentru mine ca un drog. Cu cât vezi mai multe, cu atât îţi pare că nu ai văzut nimic. Dar şi călătoriile sunt diferite, la fel ca şi călătorii. Sunt oameni care merg în străinătăţuri cu harta în mână, având un număr de muzee şi monumente pe care vor să le viziteze. Apoi revin acasă, caută pe internet ce au văzut, scriu referate, ţin prelegeri...exagerez, desigur. A fost de fapt o introducere pentru a justifica modul meu ruşinos de a călători. Mie îmi place să merg oriunde, fără nici un plan. Înghit tot ce îmi iese în cale şi rumeg totul delaolaltă  - gări, mâncăruri, magazine, oameni, muzică, filme. Când merg într-o ţară, vreau să mă simt ca oamenii de acolo, nu vreau să mă simt turist.

>> Le găsesc celor apropiaţi porecle pentru că... îmi vine în acel moment. Aştept şi eu o poreclă, dar nici una nu a fost deocamdată suficient de răutăcioasă.

>> Portretul unui bărbat ideal, din câte ştiu eu, nu prea există. Ar trebui, deci, să fie un personaj fantastic. Chestia cu portretul e foarte frustrantă. Tot timpul am spus că îmi plac bruneţii, cu ochi negri şi tot tacâmul, ca să mă trezesc îndrăgostită de un blond cu ochi albaştri...      

>> Dragostea durează de fiecare dată.

>> Marea iubire sper să fie şi ultima.

>> Ca să păstreze un bărbat, femeile ar trebui să nu-l irosească. Mă enervează cumplit chestia asta cu păstratul bărbaţilor. E ca şi cum ar fi sita cea nouă, care trebuie ţinută în cui. De ce mă rog trebuie păstraţi, ce, sunt pantofi de gală? Dacă am un bărbat, aş vrea să îl pot utiliza la maximum, nu să-l păstrez. Nu sunt feministă, Doamne fereşte, dar consider că atenţia pentru bărbaţi este nejustificat de bolnăvicioasă la moldoveni. Toate proverbele, poveţele mamelor şi ale bunicilor despre bărbaţi sunt ca pentru nişte femei disperate, care nu au altă treabă în viaţă decât a păstra un bărbat. Dacă un tip de 50 de ani îşi lasă soţia urâtă şi grasă pentru secretara sa tânără, verdictul babetelor este: „Iaca, dacă nu-i gospodină...”. Dacă o femeie e bătută, este, bineînţeles, din cauză că „l-o înnervat”. Dacă se apucă de băut, e pentru că „nu l-o ţânut în mâini”...Într-un cuvânt, toate viciile speciei masculine sunt rezultatul faptului că femeile nu îşi păstrează bărbaţii. Hai să schimbăm caterinca asta...    

>> Prietenia dintre un bărbat şi o femeie există. Şi cred şi în prietenia dintre doi foşti iubiţi. Mi se pare anormal să spui că doi oameni care au fost împreună mai mulţi ani nu se mai înţeleg odată ce nu se mai întâlnesc în pat. Asta ar însemna că în afară de sex nu au avut nimic în comun. Şi le consider ridicole pe femeile care nu le permit soţilor să se vadă cu „fostele” lor. Pentru că acest lucru oricum se întâmplă, doar că pe ascuns.

>> De la un bărbat vreau esenţialul.

>> Căsătoria presupune un parteneriat. Trebuie să fii în stare să dai la o parte pasiunea şi să vezi dacă mai rămâne ceva. Dacă ceea ce rămâne e suficient, înseamnă că e omul potrivit. S-ar putea să fii norocoasă ca pasiunea să nu treacă, dar aşa noroc se întâmplă mai rar...

>> În viaţă trebuie să reuşeşti să trăieşti cum îţi place. Când am înţeles asta, pierdusem deja câţiva ani buni. Dar îi recuperez acum.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

Dragostea este calitatea principala a lui Dumnezeu pe care a implantato in noi oamenii la creatie,si chiar el ii da o explicatie:(1Corinteni 13:4-8) < Iubirea este îndelung răbdătoare şi bună. Iubirea nu este geloasă, nu se laudă, nu se îngâmfă, 5 nu se comportă necuviincios, nu îşi caută propriile interese, nu se irită. Nu ţine cont de răul suferit. 6 Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură cu adevărul. 7 Îndură totul, crede totul, speră totul, suportă totul.
8 Iubirea nu se termină niciodată.> Daca doresti sa cunosti mai multe despre aciasta calitate ,sau despre CEL care nea dato voi fi bucuros sa te ajut sa cunosti mai multe .<ma poti contacta pe goian_d@mail.ru>salutarile mele!!
ce inseamna iubirea?   -  
18 Februarie 2011, 14:27
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+28°