VIP Magazin
13 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Svetlana şi Valeriu Frumusachi. Doamna de fier şi generalul din umbră
Mai 2008, Nr. 49

Svetlana şi Valeriu Frumusachi. Doamna de fier şi generalul din umbră

Comentează   |   Cuprins

Cuplul Svetlana şi Valeriu Frumusachi mi se asociază cu celebrul cocteil B-12, căruia chelnerul îi dă foc înainte de a fi servit dintr-o singură înghiţitură. Ştii dinainte că vei savura o băutură extraordinară, care devine şi mai bună după ce focul nu are decât să intensifice magia tuturor ingredientelor.

Aşa mi s-au părut ei doi, explozivi, memorabili,  plini de personalitate, o personalitate ce nu a eclipsat jumătatea cealaltă a cuplului şi nu a pretins să deţină poziţia de lider în familie. El – chipeş, cu vocea lui memorabilă, ea – deosebită, o doamnă de fier în bunul sens al cuvântului, care nu a acceptat în meserie decât un singur cuvânt – calitate. Au mers pe acelaşi drum al televiziunii încă din 1974, făcându-şi separat un nume în jurnalistică şi show-business. Şi, deşi nu-i place ca viaţa lui personală să fie făcută publică, Valeriu Frumusachi a acceptat, într-un final, să ne acorde un interviu. Iar Svetlana l-a susţinut.

Amintiri de la Zăbriceni şi Dumbrăviţa

Ne întâlnim separat pentru interviu. Fiecare este prins într-un program aproape nebun, mai ales Svetlana, care de un an este director artistic la  „EuTV”. Aşa că mergem mai întâi la sediul Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA), unde Valeriu Frumusachi, vicepreşedintele, îşi împarte biroul cu încă doi colegi. Vocea, devenită un „brand” al televiziunii moldoveneşti, ne spune să ne facem comozi, deşi la telefon această voce caldă îmi părea de neînduplecat, atunci când posesorul ei mi-a tăiat-o scurt pe doi că nu preferă să dea interviuri, dar mai ales să se fotografieze! Aflăm din capul locului că unul dintre cei mai cunoscuţi prezentatori de la noi a început să vorbească abia la 4 ani! Valeriu Frumusachi s-a născut la Zăbriceni, raionul Edineţ, Svetlana este de baştină din Dumbrăviţa, Sângerei. El a împlinit 55 de ani, iar ea va face în curând 55. S-au cunoscut la Chişinău, la facultate, acum 35 de ani.

Svetlana: Nu m-am gândit niciodată să devin jurnalistă. Ştii cum spunea bunica mea? „Te rog mult, orice ai fi în viaţă, numai adormită să nu fii”. Părinţii mei sunt pedagogi. Tata nu mai este în viaţă, a fost profesor de matematică şi tare şi-a dorit să devin şi eu matematiciană. Şi chiar am avut succese, fiind premiată la o olimpiadă unională. Asta se întâmpla prin clasa a noua, iar fotografia mea, cu un harbuz în braţe, a apărut atunci pe prima pagină a ziarului „Pionerskaia pravda” de la Moscova. Sub fotografie scria: „Cea mai bună matematiciană din URSS, deţinătoarea locului II la Olimpiada de matematică, Svetlana Zaiaţ”. Tare nu-mi plăcea numele meu de fată. Dar ştii de ce?  În clasa noastră era un băiat cu numele Iepure. El era liniştit, iar eu - nu prea. Profesorul de fizică, ca să ne aibă tot timpul în faţă, ne spunea: „Aşa, Iepurii, aşezaţi-vă în prima bancă, ca să fiţi aproape şi alături”. Şi eram nevoită să stau cu băiatul ăsta Iepure, care nu învăţa prea bine, era tot timpul neîngrijit şi cu muci la nas...  

Valeriu: Bunica mea avea casă în pădure, cu iaz în preajmă. Abia acum realizez că te duceai la ea ca la restaurant. Când veneam s-o văd, îmi spunea: „Stai, Valeriu, să prind un peşte să-l prăjim”. I-am rugat pe mulţi din sat să stea în casa părinţilor, dar n-am putut găsi înţelegere. Mă duc tot mai rar şi mai rar pe acolo. Taică-meu a lucrat toată viaţa în organele financiare din raion. Nu mi-a plăcut niciodată matematica. Maică-mea, ca toată lumea, mergea în colhoz, la prăşit, avea un rând de răsărită care începea în sat, aproape de Prut, şi se termina la Cupcini. Cunosc munca, cum e să cureţi sfecla toamna, când te plouă, dar tu trebuie să o încarci cu furca în maşină. Am avut un frate, actor, care a decedat la 36 de ani, de inimă. Acum sunt singur.

Svetlana: Părinţii vroiau să mă vadă medic, mai ales mama. Fratele n-a reuşit, el a învăţat matematica şi predă acum muzica. La căminul unde mă pregăteam de examen la medicină, am văzut că erau foarte mulţi studenţi la jurnalistică. Jurnalistica pe atunci era ceva romantic, interesant, nepământesc. Dacă învăţai la jurnalistică, asta însemna că erai mai deştept, mai frumos. Am luat documentele fără ca părinţii să ştie şi am dat la jurnalistică.

Debut, dragoste şi cenzură

Ambii şi-au făcut debutul în televiziune în 1974, Svetlana – în redacţia muzică, iar Valeriu – în redacţia informaţii, fiind responsabil de domeniul construcţiilor capitale şi a drumurilor. Deşi ambii au trecut concursul pentru crainici radio, nu vroiau să se facă prezentatori. Şi-au dorit foarte mult să devină jurnalişti de televiziune. În toţi aceşti ani, Valeriu a fost şi redactor, şi crainic, şi prezentator al celebrei emisiuni de divertisment „TVC”, iar Svetlana a cunoscut generaţii de artişti ai muzicii autohtone.

Svetlana: Pe Valeriu l-am cunoscut la facultate. Într-un interviu el a spus că s-a căsătorit cu mine pentru că eram eminentă. El nu era pasionat de „note”, lui îi plăcea fotbalul şi venea ultimul la examene, pe care întotdeauna le dădea foarte bine. Iar eu – mare activistă, îmi plăcea fotografia, călătoriile. Şi din aceste motive m-am înscris în clubul „Rodina”, unde făceam ziarul de perete. Odată, trebuia să plecăm la Odesa şi nu aveam peliculă de fotografiat. M-am pornit prin cămin să caut şi Valeriu a fost cel care m-a ajutat. Până la urmă, a mers cu mine în călătorie. La Odesa ne-am separat de grup şi ne-am pornit împreună prin oraş. Era o primăvară foarte frumoasă. Am intrat într-o biserică, unde erau vreo şase mirese, la o cununie comună. Şi Valeriu mi-a zis atunci: „Tu ai să fii mireasa mea. Şi noi o să ne căsătorim exact aşa”. Nu l-am crezut, dar după asta totul s-a întâmplat foarte repede.

Valeriu: Îmi amintesc foarte bine de faptul cum am devenit crainic. Veneam dintr-o deplasare, eram prăfuit, probabil ameţit un pic, nu mai ştiu. Ajuns la TV, m-am apucat să scriu materialele. Dl Prigorschi, responsabil de crainici, mi-a zis că trebuie să mergem la Lozan, directorul TV. Pe atunci, din bărbaţi, crainic era numai Culea. Ţin minte foarte bine fraza pe care a spus-o Lozan: „A on, cito, teleghenicinîi?”... Chipurile, ia lăsaţi treaba asta, de unde l-aţi găsit? Dar n-au găsit pe nimeni în altă parte şi mi-au promis că-mi dau apartament dacă vin la crainici. Apartament nu am primit, dar am început să lucrez crainic, meserie despre care mi-am dat seama că moare din momentul în care au început să apară anumite schimbări în societate.

Înainte de fiecare program de ştiri, care înainte se numea „Panorama”, făceam „tract”, adică repetiţie. Fără repetiţie nu existau ştiri. La „tract” ieşeam ca la emisie, la costum şi cravată, prăjindu-ne o dată în plus la luminile de studio, total neprotejate. Lozan urmărea „repetiţia” din alt birou. Nu mai ştiu cu cine eram, cu Ecaterina Balan sau Tamara Zastavniţcaia şi mai întâi femeia trebuia să se salute şi apoi eu. După ce am rostit  „Bună seara!”, aud o voce dogită de undeva de sus: „Stop!”. Mă gândeam:  „Am încurcat ediţia...” şi încep să mă uit prin texte. Eu, care am privit Televiziunea Română din 1968, când peste Prut s-a pus un turn la Săveni, Botoşani, mi-am spus că e frumos să vorbesc normal. Ne-a oprit pentru că „bună seara” era pronunţat româneşte.

„TVC” a existat vreo 10 ani. Era o muncă grea, dar care mă atrăgea prin faptul că acolo puteai să improvizezi. E adevărat, se mai monta, se mai tăia câte ceva din filmări, dar nu puteai să tai cu toporul în toate. Cred că cel mai important lucru despre „TVC” este faptul că îl făceam în limba română.

Svetlana: Am învăţat meseria de la foarte mulţi profesionişti, cu şcoală sovietică, am cunoscut maeştri adevăraţi în arta videoclipului de la Moscova, Bucureşti, Washington, New York, am văzut platourile unde a filmat Michael Jackson. Am crescut odată cu artiştii noştri, cariera mea a mers paralel cu a lor, îmi sunt aproape Ion Suruceanu, Anastasia Lazariuc, Iurie Sadovnic, Lidia Botezatu, Olga Ciolacu, Ştefan Petrache cu care prezentam împreună spectacole. După asta a venit altă generaţie de interpreţi - Aura, Georgeta Voinovan, Nelly Ciobanu, Natalia Barbu. Iubesc foarte mult această generaţie tânără, pentru că sunt interpreţi cu adevărat talentaţi.

„Moldova 1” - decenii de fidelitate

Svetlana: Paradoxul a fost că am plecat amândoi din televiziune exact la 30 de ani de activitate, fiind în proteste. Exact la 1 august 2004 a fost bătaia ceea de la Casa Radio şi a doua zi – protestele celea mari, când Valeriu a declarat de la tribună că plecăm. Aceştia sunt anii noştri de viaţă... Nu-mi pare rău, pentru că în televiziune am învăţat o profesie dragă şi scumpă mie. Televiziunea este ceva care te fură pentru totdeauna.

Valeriu: Televiziunea reprezintă două treimi din cartea vieţii mele. Sunt recunoscător pentru acest lucru - dacă nu era TV, nu ajungeam aici şi nici în altă parte. Nu ştiu dacă am avut modele. Elena Strâmbeanu nu poate fi comparată cu nimeni dintre noi, ca om de televiziune, ca faţă distinctă pentru o televiziune. Eu ştiu exact că Strâmbeanu putea să-ţi facă dintr-un scenariu de nimic o emisiune de poveste, lucru pe care nu-l putea face marea majoritate de la TV, dacă e să ne referim la calităţi de crainic, organizator şi redactor.

Meseria de crainic însemna să fii „papagal”: veneai dimineaţa la serviciu, te duceai la centrală, unde îţi aruncau în faţă o hârtie pe care erau notate apariţiile şi textele pe care trebuia să le spui în cadru. Cred că această profesie a murit. Dar sper să revenim la ea, doar n-o să ajungem la destinul „matrix”? La ecran trebuie să apară un om viu, frumos, cu zâmbet pe buze, care să spună „Bună seara, oameni buni. Mă cheamă aşa şi aşa şi vom petrece seara împreună”...  Altfel la ce ne trebuie TV umană, când avem totul pe calculatoare?

Încă prin 2000-2002 am spus că din momentul în care mai apar una-două televiziuni cu o acoperire pe ţară, TVM o să dispară. Sau o să se facă mai bun. Nu mai vreau să discutăm la tema asta, deşi mi-am petrecut acolo toată tinereţea. Îi spuneam cuiva că vorbesc de „Teleradio Moldova” ori de bine ori deloc. Când am făcut în 1995 „Catalanul”, aceeaşi oameni, luaţi de la TVM şi duşi la un alt post TV, s-au simţit altfel şi au făcut altceva. Am plecat de la „Moldova 1” tocmai din motivul că ne duceam în jos, deşi se declara că se face televiziune publică, iar pe de altă parte – nimic nu indica că mergem în direcţia cuvenită. Nu cred că voi putea reveni vreodată: acolo trebuie să meargă băieţi tineri, care au destulă sănătate ca să ridice toată treaba asta pe umerii lor, aşa cum noi la timpul nostru am încercat s-o facem.

Perioada de echilibru – CCA şi „EuTV”

După ce au plecat de la televiziunea naţională, Svetlana şi-a continuat meseria în calitate de regizoare, filmând pentru interpreţii moldoveni, lansând totodată câteva proiecte muzicale la TVR („Seara moldovenilor” de la „Cerbul de Aur”). Valeriu Frumusachi, după doi ani de şomaj, a candidat, în 2006, la postul de membru al CCA.

Svetlana: Era necesar să mă adaptez noilor realităţi. Mi-a fost foarte greu: a trebuit s-o iau de la capăt, să fiu în rând cu cei tineri, care ştiu limbi străine, calculatorul. Un an de zile am dormit câte două ore din 24, ca să studiez şi să lucrez. Într-un moment dat, cineva mi-a făcut o ofertă, să vin la „EuTV”. Nu vroiam, practic şi aşa îmi făceam meseria mea de regizor TV. M-a tentat ideea să fac o televiziune nouă. Mă simt bine la „EuTV”, am libertatea de a crea, pe care n-am avut-o în 30 de ani de lucru la „Moldova 1”.

Valeriu: Eram şomer şi aveam nevoie de salariu, or aici este exact specialitatea mea. Nu pot să spun că mă simt extrem de confortabil la CCA. Sunt obişnuit să muncesc o zi de lucru plină, însă aici, în 2-3 ore, fac toată munca, deşi avem un serviciu plin de nervi. La început am reacţionat foarte dureros la toate criticile în adresa mea, dar repede mi-am dat seama că sunt o persoană publică, instituţia pe care o reprezint este şi ea una publică şi, vrei nu vrei, eşti la vedere. Altceva e faptul că ziariştii, cei care vin pe jumătate de oră aici la o şedinţă publică şi după asta scriu materiale, ne dau sfaturi cum ar fi trebuit să votăm. Nouă, care stăm la un dosar câte 2-3 săptămâni şi-l cunoaştem mai bine.

Preferinţe, compatibilitate şi nepoţica Alexandra

Renata, singurul copil al soţilor Frumusachi, „afectată” de microbul TV, a fost şi ea, o perioadă scurtă, prezentatoare la „Catalan TV”. Însă, s-a căsătorit cu un diplomat şi a plecat la Viena. Acum este în ţară şi lucrează într-o companie mare de la Chişinău. Televiziunea o mai tentează încă... Între serviciu şi casă, Valeriu Frumusachi îşi împarte generos timpul cu nepoţica Alexandra. Aşa că tot ce pierde dimineaţa la serviciu, recuperează imediat după masă cu Sanda.

Valeriu: Urmăresc cu mare interes posturile de sport, mai ales că acum am posibilitatea să aleg limba, e o poveste. Aşa că nu-mi ajunge timp să mă uit la posturile moldoveneşti. Ca ştiri, apreciez NTV, ca spectacol – „Pervîi canal”. Nu avem multe posturi TV în Moldova, dar, după părerea mea, ar trebui să existe televiziuni mai puţine, dar mai bune. De exemplu, sunt de acord cu strategia pe care a elaborat-o CCA - să nu se mai acorde frecvenţe pentru Chişinău, de exemplu, ci să se facă o reţea cu acoperire naţională, din zece frecvenţe, care să fie scoasă la concurs. Mi se pare un proiect destul de serios şi de perspectivă.  

Svetlana: Îmi place „MUZ TV” şi toţi cei care lucrează acolo. Pentru că dau un suflu nou în tot ceea ce înseamnă televiziune, fac emisiuni interesante despre tineri.

Valeriu: Doi jurnalişti se împacă foarte bine într-o familie dacă nu se bagă unul în treburile celuilalt... Atâţia ani am făcut o muncă comună şi obiectul discuţiilor noastre a fost şi este televiziunea. E adevărat că mai sar şi scântei, şi mai ales când e vorba de lucrurile care apar pe ecran şi pe care le vedem numai noi doi. Trebuie să ai 30 de ani în televiziune ca să-ţi dai seama că cea mai mică greşeală contează. Cred că şi o apariţie neînsemnată la ecran trebuie memorizată, dacă vrei să ajungi ceva. Nu neapărat să te cunoască lumea pe stradă şi să nu poţi merge în transportul public. Dar să faci ceva pentru care tu, înainte de toate, să fii mulţumit. Pentru că eu, din 30 de ani de televiziune, dacă am două emisiuni la care ţin foarte mult şi pe care le consider că au fost bune.

Svetlana: Dragostea, dacă este adevărată, devine mai apoi o prietenie adevărată. O prietenie care se bazează pe un profund respect. Or, dacă nu este adevărată, înseamnă că nu a fost dragoste.

Nepoata noastră este în clasa a I-a şi în prezent nu realizează că şcoala este pentru totdeauna. Este copilul iubit al lui bunicul, pentru ea el cred că răstoarnă tot globul pământesc. Odată, dorind să-i facă o surpriză Renatei, Valeriu a rugat-o pe Sanda să facă curat în odaie. La care ea a refuzat categoric. Atunci bunicul i-a zis că nu merge la plimbare. „Bine, mimi” (când era mică, ea îi spunea lui Valeriu „mama”. Am convins-o mult timp că acesta-i bunicul, iar Renata este mama. Până la urmă, a făcut o concesie şi în loc de „mama” îi spune „mimi”). Când am intrat în cameră, Sanda stătea în prag, cu mâinile în şolduri, iar “mimi” - în genunchi, executând ordinele: „Mimi, cărţile celea le pui pe poliţa ceea, jucăriile, fii atent, le pui în cutie”...

Valeriu: Aş face de la zero o televiziune, cu acoperire naţională. O televiziune de ştiri. Fără vedete dezbrăcate şi filme arhicunoscute şi piratate. Aş miza pe un gen de televiziune „Realitatea TV”. Asta cred că ne lipseşte cel mai mult – informarea populaţiei şi emisiunile de dezbatere asupra evenimentelor.

Svetlana: Mi-aş dori foarte mult să fac documentalistică, ăsta-i visul meu din totdeauna. Şi un film muzical, adevărat.

Valeriu: Îmi place să fac televiziune, să mă duc la pescuit. Îmi place, deşi nu pot, să fac un vin bun şi am pe cineva care se pricepe, iar eu sunt ca o slugă, fug încolo-încoace. Din luna mai până în septembrie prefer berea, iar din septembrie până în mai – ţuica de prune.

Svetlana: Îmi place să mă ocup de grădinărit, să văd cum cresc florile. A fost un vis al nostru să avem o casă pe pământ, dar n-a fost să fie. Mi-i dor să patinez. Când eram studentă, luam pe o săptămână în chirie patinele, era o adevărată nebunie şi stăteam de dimineaţă până-n seară la Lacul Comsomolist. Îmi place să simt pământul cu picioarele, să umblu desculţă, să stau cu nepoţica, îmi plac lucrurile pe care le am foarte rar. Într-o zi am venit mai târziu la serviciu şi am mers prin parc. Am crezut că am înnebunit. Am văzut flori. N-am observat când totul a înverzit, că a venit primăvara...


Text de Rodica TROFIMOV
Fotografii de www.fotoroom.md.
Locaţie – Restaurantul „Passione”.


Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

Aratati foarte bine.Noi va vizionam in fiecare seara la fel si Radu cu Bunica.
Doina si Stela Gogu   -  
12 Iunie 2010, 21:21
Sus ↑
Vravo, febletelor, sunteti un cuplu excelent.Va respect pentru ce-ati facut si pentru ceea ce sunteti. Sa traiti multi ani!
maicica   -  
30 August 2011, 17:41
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+19°