VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Serafim Urechean. Rezistent şi rezistibil
Ianuarie 2005, Nr. 09-10

Serafim Urechean. Rezistent şi rezistibil

Comentează   |   Cuprins

Despre faptul că ni s-a rezervat o singură oră ca să-l "descoperim" pe Serafim Urechean am aflat abia în ajunul întâlnirii. Pe de-asupra, am mai pierdut câteva minute din contul acestei preţioase ore alergând spre Primărie, apoi pe coridoarele lungi ale sediului municipalităţii, apoi "străbătând" anticamera cu cei vreo cinci funcţionari aflaţi în aşteptare şi, în final, alte câteva zeci de secunde în care dl primar ne-a zâmbit amabil şi ne-a anunţat că... pentru interviu avem la dispoziţie 41 de minute...

Ne-am îngrozit, privind lista uriaşă de întrebări, ca, încetul cu încetul, să ni se transmită starea degajată a interlocutorului nostru... Mai drăguţ decât ne-am imaginat noi că va fi (chiar dacă a uitat să ne propună o cafea), totuşi, îşi încreţeşte un pic fruntea aflând că ne interesează tot filmul vieţii lui.

Ne spune că, acum câteva sute de ani, străbunii săi au trecut Prutul. Dar când anume şi pe unde, urmează să afle... Ceva mai încoace, neamurile sale din Larga Bricenilor, unde şi-a trăit copilăria şi adolescenţa, au fost ridicate şi duse în Siberia. "Pe gratis,
- accentuează, cu subînţeles, dl primar.

- Şi acum sunt acolo, vreo treizeci şi opt de familii de gospodari". Serafimaş, cum îi spuneau părinţii - de altfel, foarte rar, poate de Paşti, că în rest era Serafim, - a fost cel mai mare în familia în care au crescut trei băieţi şi o fată. Nu poate afirma că a fost un copil trist sau vesel. "Eram cumpătat, îmi ştiam obligaţiile: de cum intram pe poartă, fugeam să dau de mâncare la vacă, la oi, căci aveam gospodărie mare. Pe atunci nimeni nu te întreba dacă ţi-ai făcut lecţiile". In şcoală era, evident, lider. Răspundea de toate şi în jurul său se strângeau întotdeauna colegii. Intr-un interviu, vecinul său de atunci, Valeriu Bulgari, spunea că "unde era Serafim, era întotdeauna bună înţelegere". Cu toate acestea, de chestiunile mai "delicate" - legate de motociclete, avioane, tractoare distruse şi reasamblate, explozii, tehnică radio, receptoare, - tot ei, liderii, răspundeau. Deştepţi mai ales la materii exacte (mai mari şi pe cheile de la laboratoarele de fizică şi chimie), au reuşit să recepţioneze BBC şi Vocea Americii şi erau cei mai informaţi băieţi din sat.

Nu venea dintr-o familie săracă, dar în '69, când a fost înmatriculat la Politehnică, s-a angajat electrician în două cămine. Până la facultate făcuse vreo 7 luni şcoala de aviaţie, dar, pentru a fi aproape de părinţi, a renunţat la visul de a deveni aviator în favoarea unor studii mai "pământeşti" - şcoala de meserii, specialitatea electrician. In paralel, s-a angajat la uzina de sticlă, unde mergea de două ori pe săptămână, că mai des nu reuşea. A învăţat să se descurce singur - de acasă nu-şi permitea să ieie nimic în afară de slănină, cartofi şi murături. Acum dă rar de tot pe la baştină, să-şi vadă părinţii care se odihnesc în cimitir...

La absolvirea facultăţii a scris prima şi ultima cerere din viaţa sa - de a se înrola în armată, în calitate de ofiţer. Oferta de a rămâne la catedră, ca aspirant, -130 de ruble plus un loc în cămin pentru 20 de ani înainte - nu era deloc atractivă. Aşa că a plecat în armată, în Toliati, la construcţia uzinei de automobile "Jiguli". La acel moment, era deja căsătorit, fiind şi tată...

Dle primar, este adevărat că prima dragoste nu se uită?

Nu se uită. Prima mea dragoste era o fată foarte simpatică, în viziunea mea, bineînţeles, învăţam într-o clasă şi am pus ochiul pe ea de prin clasa a noua. Ei, ne-am mai întâlnit şi după şcoală, vreo doi ani. Pe urmă drumurile noastre s-au despărţit. Ea a rămas în sat, iar eu am plecat. La nunta ei nu am fost, deşi m-a chemat, însă am purtat-o în suflet tot timpul.

Şi cu soţia, cum a fost?

Pe Larisa am întâlnit-o la biblioteca "Krupskaia". Eram cu un prieten, ne pregăteam de examene. Şi ea era cu o prietenă, şi tot de examene se pregăteau. Ne-am gândit să ne apropiem.

V-ati înţeles cine de cine se apropie?

Îmi pare că ne-am înţeles într-un fel, dar a ieşit invers. Acum, cu siguranţă, cred că n-am greşit.

Ce ati simţit când vi s-a născut primul copil?

Încă nu eram conştient de responsabilitatea pe care mi-o asumasem. Probabil, asta vine un pic mai târziu. Poate că cineva îşi închipuie că o duceam a naibii de bine. Dar fiul Vitalie a fost un copil născut din dragoste studenţească. Ne-am crescut copiii pe la gazde. Timp de 18 ani am stat sau cu chirie, sau la hotel, abia după asta am primit o locuinţă. Sunt mulţumit de familia mea, deşi îmi pare foarte rău că niciodată nu am avut suficient timp pentru ea. Un singur concediu l-am petrecut împreună, foarte demult, la Sergheevka...

Cine a ales numele pentru copiii Dvs.?

Când s-a născut Vitalie, am scris pe o hârtie trei nume: Viorel, Mircea şi Aurel. Dar nu suna bine nici Viorel Serafimovici (ne gândeam deja cum i se va spune când va deveni om mare), nici Aurel Serafimovici, nici Mircea Serafimovici. Aşa că soţia a decis să-i spunem Vitalie. Cu Violeta, copilul făcut "la comandă" (ne doream foarte mult un al doilea copil), a fost mai simplu. Era sfârşitul lui aprilie, apăruseră primele fiori, viorelele, şi i-am zis Violeta. De data asta decizia mi-a aparţinut.

Aţi declarat într-un interviu că sunteţi zgârcit în declaraţii de dragoste.

Păi, ce înseamnă zgârcit?! I-am spus o singură dată soţiei că o iubesc, dar am făcut-o aşa cum se cade. Credeţi că alţii, care fac mai des aşa declaraţii, sunt mai sinceri? înţeleg că e bine în toată ziua, mai ales când eşti tânăr...

În carieră, puteţi afirma că aţi fost omul potrivit la locul potrivit?

Cred că da. Deşi am obţinut totul prin muncă şi nu pentru că am fost mai norocos decât alţii. Nu mi-am irosit timpul şi viaţa fără folos. Niciodată oamenii nu s-au îndepărtat de mine, nu au fugit de mine.

Preşedintele Snegur a avut un rol important în cariera Dvs. Prin decretul lui aţi fost numit în postul de primar al Chişinăului...

Evident, dar nici eu nu eram un anonim. Pe atunci, să fii preşedintele Federaţiei Sindicatelor însemna să te poziţionezi cam pe locul III după ratingul posturilor în ţară. Cu dl Snegur ne cunoşteam demult: el fusese prim-secretar la Edineţ, eu - la Briceni, fusesem vecini cu raioanele. La Chişinău era o situaţie dezastruoasă şi mi s-a încredinţat postul de primar, deoarece exista încrederea şi speranţa că eu voi putea schimba lucrurile. Am avut nevoie de multă insistenţă pentru a redresa situaţia.

De unde a pornit războiul cu actualul preşedinte?

De multe ori îmi pun aceeaşi întrebare. Poate s-a supărat că nu am acceptat să plec la vreo ambasadă, cum mi-a propus de multe ori, şi am ales să lupt cu el în această cursă electorală. Cred că nu-mi poate ierta nici alegerile din 2003. Dlui Voronin îi plac oamenii care pot sta în genunchi. Iar eu nu pot îngenunchia în faţa cuiva.

Au existat şi perioade în care v-aţi agreat mai mult?

Am fost în relaţii foarte bune în anii '80. Vladimir Voronin era preşedintele Executivului la Ungheni, iar eu eram secretarul doi la Briceni. Pe urmă am lucrat împreună la Comitetul Central al partidului. Mai târziu, dumnealui a fost prim-secretar la Tighina, iar eu -preşedinte al Executivului din Anenii Noi. Aş spune că eram chiar prieteni. De mai multe ori l-am susţinut în cursul vieţii, dar, odată cu avansarea sa în postul de preşedinte, a lansat atacuri masive împotriva mea, atacuri cărora nu le pot explica rădăcinile.

Când v-aţi întâlnit ultima oară?

Vara trecută.

Aţi discutat şi despre pace?

De fiecare dată discutăm despre pace. Eu sunt împăciuitor, de felul meu. Răfuiala este pentru mine cel mai straşnic lucru. I-am propus să ajungem la înţelegere şi la 20 decembrie 2000, când am discutat în Parlament timp de 2 ore şi 40 de minute, înainte de alegerile din 2001. Poate despre asta nu era cazul să vă spun...

Pe lângă neajunsuri, recunoaşteţi şi meritele dlui preşedinte?

L-am admirat întotdeauna ca vânător. Acum 20 de ani, avea mai multe calităţi, dar le-a cam pierdut. Regret că are o atitudine poliţienească, mai ales faţă de oameni.

Ce simţeaţi când aţi aflat că puteţi ţi arestat?

Păi, chiar veneau să mă aresteze. Asemenea încercări se fac din anul trecut. Ce senzaţie aveam? Că se apropie alegerile şi că la guvernare sunt comuniştii.

În această campanie electorală, cine este principalul Dvs. rival: Iurie Roşea sau Vladimir Voronin?

Bună întrebare... Mie îmi sunt prieteni cei care se gândesc la destinul acestui pământ, la destinul şi viitorul acestui popor, cei care văd Moldova ca subiect al Europei integre, ca stat unitar care promovează o politică echilibrată - or, ţările mici trebuie să promoveze o politică echilibrată.

Ce idealuri au oamenii din echipa Dvs. ?

Tocmai vi le-am numit. Cred că ziua de 6 martie va fi un barometru care va arăta dacă această echipă
- a Blocului "Moldova Democrată"
- există cu adevărat, dacă are sau nu are acest stat un viitor democratic.

Ce lucruri aţi trecut cu vederea atunci când aţi creat echipa care v-a încredinţat rolul de lider?

Tot felul de lucruri. Ambiţii personale, ambiţii de grupări, concurenţă - am trecut peste toate, doar pentru a depăşi situaţia incertă din stat. Nu aş vrea să repetăm greşelile partidelor democratice din 2001 care, dispersate fiind, i-au adus pe comunişti la guvernare pe palme. Din păcate, cred că am luat tot ce este mai rău din contactul dintre slavi şi latini. In aspect politic, nu suntem nici ucraineni, nici români. Dacă vom încerca să supravieţuim stând în genunchi, nu văd viitorul acestei ţări. Dacă ne vom ridica, înseamnă că mai avem o şansă.

Admiteţi faptul că unii colegi de azi ar putea trece mâine în altă tabără? Aveţi încredere în oamenii cu care aţi pornit la drum?

Din păcate, cunosc capacitatea unora de a lovi pe la spate, dar cineva trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru aceste riscuri şi să unească forţele democratice. Rămâne pe conştiinţa fiecăruia ce va întreprinde pentru binele acestui stat.

Care vor fi primele acţiuni şi decizii politice şi economice pe care le veţi întreprinde, dacă câştigaţi alegerile?

Ameliorarea situaţiei externe şi transformarea noastră dintr-un arici căzut în centrul Europei într-o ţară care emite căldură. Vom face revoluţie în economie, suntem adepţii trecerii imediate la adevărata economie de piaţă şi transformării ţării într-un stat deschis pentru potenţialii investitori străini, creând astfel locuri de muncă. Astfel, cei plecaţi ar avea motive să revină acasă, ca să-şi construiască aici viaţa, familia şi ţara. Nu pentru a supravieţui o zi, ci pentru a pune temelia viitoarelor generaţii.

Vi se reproşează o uşoară pasivitate politică. E o tactică, o strategie electorală sau o trăsătură a caracterului Dvs.?

Poate că această senzaţie apare pentru că nu mă lansez în polemici epuizante şi nu vreau să răspund la acuzaţii luate din pod, la minciuni. Nu-mi stă în fire să mă implic în clarificări mărunte. Dar în faţa lucrurilor principiale nu am cedat niciodată.

Care ar fi varianta bună şi varianta proastă a acestui scrutin pentru blocul Dvs.?

Varianta este una singură - vom câştiga alegerile!

Care din capitalele politicii externe vă susţine - Moscova, Washingtonul, Bruxellesul sau Bucureştiul?

Sunt în relaţii bune cu toţii. Doar pe parcursul anului trecut am avut patru întâlniri cu secretarul general al Consiliului Europei. Recent am onorat invitaţia Guvernului Marii Britanii, unde am avut 16 întrevederi la nivel înalt. Am mai avut întâlniri oficiale cu preşedintele Dumei de Stat a Rusiei, Boris Grîzlov, cu primarul Moskovei, Iuri Lujkov, cu demnitari din România şi Ucraina.

L-aţi felicitat pe noul preşedinte al României, Traian Băsescu?

Da, sigur. Dea Dumnezeu să poată realiza în viaţă gândurile nobile pe care le are.

Culoarea galbenă este culoarea Dvs. preferată?

Da.

V-aţi procurat multe accesorii galbene pentru campanie?

Nu. N-am mai fost prin magazine de vreo 10 ani.

Unde aţi petrecut Revelionul?

Am mers cu cadouri "de la Moşu'" într-o familie în care s-au născut trei gemeni. Cel mai important dar a fost hotărârea Consiliului municipal Chişinău de a acorda acestei familii 359 de mii de lei pentru procurarea unui apartament, deoarece în locuinţa veche stăteau şapte persoane. Cred că i-am bucurat mult pe aceşti oameni. De fapt, mereu am încercat să fac bine. M-am străduit să-i fac dreptate celui mai obidit cetăţean. Oamenii apreciază acest lucru: în 1999, din opt candidaţi la fotoliul de primar, am obţinut 52 la sută din primul tur; în 2003, din şapte candidaturi, dintre care una sprijinită de preşedintele ţării, am acumulat 54 la sută. Pentru asta îi preţuiesc pe locuitorii Chişinăului.

Dle primar, chiar vreţi să deveniţi preşedinte într-o ţară parlamentară?

Nu m-am dat în vânt niciodată după posturi. Dovadă e şi faptul că am refuzat fotoliul de prim-ministru, în 1999. Preşedintele Lucinschi mi-a zis atunci: "Măi Serafime, eşti primul care nu vrea să fie prim-ministru!". Am refuzat pentru că nu mi s-a permis să creez o echipă în care să am încredere. Dacă ideea ca eu să devin cel de-al patrulea preşedinte al ţării va exprima voinţa poporului, o voi face şi pe asta. Dar nu e un scop în sine. Consider că preşedintele trebuie să fie un "tată" al naţiunii şi nu conducătorul unui partid.

Vă mai amintiţi pe la ce vârstă aţi început să încărunţiţi?

De pe la 35 de ani. Eram preşedintele Executivului de la Anenii Noi, perioadă în care am avut multe stresuri. Se intoxicaseră 120 de copii, iar în urma unor incendii intenţionate au ars peste 6 milioane de sticle cu vin la fabrica de vinuri din Bulboaca. La Sindicate nu prea am avut stresuri, în schimb de când sunt la Primărie, firele cărunte se înmulţesc văzând cu ochii, ba în ultimele luni cred că am pierdut şi nişte kilograme.

Care sunt momentele de care vă amintiţi cu multă lumină?

Crearea familiei, apariţia copiilor, naşterea primului nepoţel, Dumitraş, care are acum opt ani; am aşteptat cu nerăbdare apariţia nepoţicăi Anastasia. Am întâlnit cu bucurie independenţa ţării.

Rodica Ciorănică

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+17°