VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Savatie Baştovoi. Fiul ateistului
Iunie 2007, Nr. 38

Savatie Baştovoi. Fiul ateistului

Comentează   |   Cuprins

Părintele Savatie Baştovoi este o personalitate cunoscută în mediile bisericeşti şi în cele intelectuale, cărţile sale fiind apreciate cu mai multe distincţii prestigioase cum ar fi Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (1996), Premiul salonului naţional de carte de la Iaşi (1996), premiul Fundaţiei Soros pentru debut, premiul revistelor „Timpul” şi „Convorbiri literare” din România. Din 1996, este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. S-a născut pe 4 august 1976, în Chişinău, tatăl Valentin fiind profesor de logică la Universitatea „Ion Creangă”, iar mama Claudia, absolventă a Institutului de Arte, secţia regie. Are studii de pictură, filozofie şi teologie şi a predat iconografia la Seminarul teologic din Chişinău. O vreme a fost consilier cultural al Arhiepiscopiei Tomisului, unde a fost ridicat în rangul de protosinghel (egumen) de arhiepiscopul Teodosie al Tomisului. În 2005 a făcut parte din Comisia pentru validarea textelor liturgice de pe lângă Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, unde a contribuit la scrierea slujbelor pentru doi sfinţi români: Grigorie Dascălul şi Gheorghe de la Cernica.

Mai neoficial, despre părintele Savatie

Vorbind mai puţin oficial, s-ar cuveni să spunem că părintele Savatie, chiar dacă este sfios din fire, aşa cum îi şede bine unui călugăr, este genul de om căruia, dacă îi intră o idee în cap, nu se lasă până când n-o vede înfăptuită. I-a venit să scoată un ziar şi a ieşit „Ekklezia”, una din primele publicaţii creştine serioase din Republica Moldova. Şi-a pus în gând că ar merita să facă o editură de carte ortodoxă şi, iată, la Bucureşti, a apărut „Cathisma” care, în doar jumătate de an de la înfiinţare, a lansat nouă titluri. Curtat cu insistenţă de organizaţii ortodoxe din România care îl tot invită să vorbească la conferinţe pe teme creştine, părintele mai scapă câte o glumă faţă de fraţii lui de mănăstire de la Noul Neamţ „Ei, poftim, băieţii iştia vor să facă din mine un Michael Jackson...”. Dacă o să auziţi cumva de o expoziţie de icoane sculptate în lemn de părintele Savatie, să nu vă miraţi.

Vorbind pe înţelesul ex-sovieticilor, părintele Savatie este o „personalitate multilateral dezvoltată”. Să nu credeţi însă că am pomenit întâmplător despre sovietici.   
   
Tatăl şi fiul sau şapte ani… de ateism de-acasă

Ştefan Baştovoi avea vreo doi ani pe când taică-său îl învăţa să călărească. Îl deprindea să privească lumea de la înălţimea unui cavaler al ateismului ştiinţific şi nu scăpa nici o ocazie de a-i da câte o lecţie anticlericală. Când întâlneau în calea lor preoţi sau călugări, tatăl oprea calul în dreptul acestora şi, arătând dispreţuitor la ei cu degetul, îi spunea: „Îl vezi? Ăştia sunt dintre acei bandiţi cu fustă care l-au ars pe rug pe Giordano Bruno!”.

Evident, propaganda continua şi atunci când gospodăreau în doi pe lângă casă. Astfel, în timp ce stivuia lemnele despicate de taică-său, viitorul călugăr afla cât de absurde şi rupte de realitate sunt cele scrise în Biblie: „Cum putea Noe să facă o corabie atât de mare încât să încapă toate fiarele pământului într-însa? Poveşti, asta-i imposibil!” Sau: „Iaca deştepţi, să-mi spună ei mie că Iona a fost înghiţit de o balenă, că a stat în stomacul acesteia trei zile şi încă s-a şi rugat acolo şi că, la urmă, jivina l-a aruncat afară din ea?! Poveşti pentru proşti. Păi, fiziologic aşa ceva nu este posibil! Pentru că balena are o „gâtiţă” subţire şi nu poate înghiţi ceva de dimensiunile unui om, fie el şi prooroc...”

Taică-său, om citit, absolvent al Şcolii de Filozofie de la Leningrad, cunoştea Biblia mai bine decât mulţi dintre preoţii din acea vreme, pentru că aşa cerea statutul lui de propagandist al ateismului. Mergea pe la brigăzi,  prin colhozuri ca să combată cu argumente darwiniste, ideologice sau lumeşti credinţa în Dumnezeu şi adevărurile creştine. Îl lua uneori şi pe Ştefan, căruia îi inocula convingerile sale ateiste, astfel încât copilul creştea meditând la cât de „mincinoşi”, „perfizi”, „fanatici” şi „criminali” pot fi slujitorii Bisericii şi cât de ignoranţi sunt oamenii din popor care nu l-au citit niciodată pe Marx, Hegel, Kant sau pe Lenin.  

Înverşunarea antireligioasă a lui Baştovoi senior ceda doar în faţa morţii cu care, se pare, avea o relaţie aparte. Zic aparte, pentru că, nu se ştie de ce,  ori de câte ori murea cineva din sat, ateul-ideolog se oferea să-i sape mortului groapa. „De ce să nu-i ajut pe oameni? Sunt voinic, am destulă putere”, spunea el şi punea mâna pe hârleţ. Vedea, probabil, un rost ascuns în a le săpa groapa consătenilor plecaţi „dincolo”.

Cu toate acestea, aşa materialist cum era, tatăl îi acorda lui Ştefan toată libertatea pentru a se ocupa cu tot ce-i plăcea şi nu o dată s-a întâmplat să sape el grădina în locul fiului sau să trebăluiască doar el în gospodărie dacă îl vedea desenând sau citind ceva cu un aer concentrat. Avea respect pentru arte. „Lasă-l să creeze”, îşi zicea.

„Căsuţa noastră, cuibuşor de nebunii...”

Uşile casei Baştovoi erau întotdeauna deschise îndeosebi pentru o categorie mai selectă din care făceau parte prietenii de la Leningrad, ideologi şi conducători de rang raional ai Partidului Comunist, învăţători şi muzicanţi. Baştovoi-tatăl era un mare cântăreţ, unul din cântecele sale preferate fiind „Căsuţa noastră”. Casa lor din Oricova, Călăraşi, era una dintre cele mai „gălăgioase” din sat, din cauza sindrofiilor şi chefurilor care se terminau noaptea târziu, când obosea acordeonistul.

„Calul, puşca şi nevasta”

Visul ateistului era să-şi vadă feciorul puternic, frumos şi deştept şi el a făcut tot ce se putea omeneşte face pentru a realiza acest vis: l-a învăţat să boxeze, s-a îngrijit să-i lase timp pentru lecturi şi alte preocupări intelectuale sau artistice, l-a obişnuit să trăiască împreună cu prietenii şi binele, şi răul. Mai mult, din dragoste părintească, trecea cu vederea unele năzbâtii, pentru care ar fi trebuit să-l chelfănească, dar care, totuşi, dădeau bine la un CV de „bărbat puternic”. Aşa se întâmpla când Ştefan împreună cu ceata sa fura cai, meşterea arme de foc sau „demonta” cartuşe.

Valentin Baştovoi s-a înţeles perfect cu fiul Ştefan. Dar asta doar până în momentul când între ei a intervenit Dumnezeu. Într-o bună zi, când familia Baştovoi era preocupată până peste cap de nunta întâiului născut, Ştefan a plecat să-şi facă paşaport la Bălţi şi nu s-a mai întors. Mireasa l-a mai aşteptat un an-doi, după care şi-a călcat pe inimă şi s-a măritat cu altul. „Mirele” s-a întors acasă în rasă de călugăr şi cu un alt nume – Savatie.

Baştovoi-tatăl n-a suportat să-şi vadă fiul „înrolat” în rândul celor împotriva cărora a luptat conştient toată viaţa. „Erai băiet ca toţi băieţii, beai votcă, fumai, umblai cu femei, dar acum ai tâmpit! Dacă vrei să mai vii la mine, scoate-ţi fusta şi fii cel care ai fost, altfel nu-mi eşti fecior”, i-a spus pe un ton tăios şi i-a întors spatele. Nu putea suferi faptul că băiatul său a ales să asculte de autoritatea Aceluia pe ai căror slujitori el i-a dispreţuit, i-a combătut şi i-a blamat o viaţă. Nu l-a iertat pentru că a ales să asculte de chemarea Mântuitorului care i-a săpat în inimă cuvintele: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze...”    

„Nebănuite-s căile Tale, Doamne...”

Şi acum să nu vă închipuiţi că o să vă dumiresc de ce un bărbat tânăr şi destul de atrăgător, cu succese remarcabile în literatură, care nu era deloc ocolit de fete, ca să nu zic mai mult; de ce un astfel de om care a fost „educat” să urască popimea îşi lasă iubita în pragul nunţii şi merge să se călugărească şi să-şi consacre viaţa lui Dumnezeu, căruia taică-său i s-a opus toată viaţa. Nu cred că multă lume poate înţelege acest lucru, pentru că nu orişicui îi este dat să simtă dragostea lui Hristos arzându-i în inimă. Dar, poate vom putea limpezi anumite lucruri din discuţia cu părintele Savatie.

Însă, înainte de a începe dialogul, trebuie să vă spun că părintele Savatie este  unul dintre cei mai îndrăgiţi scriitori ortodocşi din România şi Republica Moldova. Cărţile sale „În căutarea aproapelui pierdut”, „Între Freud şi Hristos”, „A iubi înseamnă a ierta” şi, mai nou, romanul „Nebunul”, „Pentru cine bat clopotele la Tanacu?” se vând în zeci de mii de exemplare în România, unde sunt foarte apreciate pentru maniera nonconformistă, simplă şi captivantă de a le vorbi oamenilor despre Hristos şi despre sfinţii plăcuţi Lui.

„Lui Dumnezeu nu-i plac pariurile, dar îi plac învingătorii”

- Părinte Savatie, regretaţi ceva?

- Da, desigur.

- Ce anume regretaţi?

- Îmi pare rău că nu am făcut ceea ce ar fi trebuit să fac. Mă refer, bineînţeles, la binele pe care aş fi putut să-l fac. Dar mai mult decât toate regret că nu m-am ridicat la demnitatea cuvenită în faţa celor care mă iubesc şi m-au iubit.

- Nu vă pare rău că v-aţi călugărit?

- Nu, asta nu. Niciodată.

- Credeţi că suntem datori celor care ne iubesc? Oare dragostea nu trebuie să fie dezinteresată?

- Da, dragostea adevărată este întotdeauna dezinteresată. Şi tocmai pentru asta trebuie să o preţuim. Acest preţ este demnitatea noastră. Trebuie să ne ridicăm la măsura aşteptărilor celui care ne iubeşte. Să căutăm şi să întreţinem dragostea. Dragostea se împlineşte atunci când este reciprocă, iar această reciprocitate are nevoie de jertfire de sine. Capacitatea de a ne jertfi este demnitatea la care mă refer.

- Călugăria v-a adus vreo satisfacţie deosebită?

- Călugăria îţi descoperă viaţa dintr-un unghi la care un om obişnuit nu are acces. Am văzut şi am trăit lucruri pe care sunt convins că nu le-aş fi cunoscut niciodată dacă rămâneam „în lume”. Cu toate acestea, călugăria nu este un culcuş şi nici măcar un turn în care te stabileşti. Este o continuă strădanie de a escalada un munte. Şi dacă Sisif, în chinul său de a urca muntele, cădea de fiecare dată sub greutatea pietrei pe care era condamnat să o care, eu cad neîncetat sub propria greutate. Aceasta însă mă face conştient de greutatea pe care o port. Credinţa că într-o zi voi învinge şi voi ajunge acolo, sus, mă însufleţeşte. Mă bucur că nu am rămas un simplu bolovan la poalele muntelui. Chiar dacă sunt un bolovan, vreau să fiu un bolovan care se rostogoleşte.

- E greu să fii călugăr?

- Foarte greu, dar merită.

- Nu aţi crezut dintotdeauna în Dumnezeu: aţi crescut în casa unui propagandist al ateismului ştiinţific. Pe când eraţi copil, la ce argumente apela tatăl dvs. pentru a vă convinge că Dumnezeu nu există?

- Făcea uz de nişte argumente tipice. Mai întâi: Dumnezeu nu poate sta pe nori, deoarece norii nu sunt decât nişte vapori. Pe urmă: pe proorocul Iona n-ar fi putut să-l înghită o balenă, deoarece gâtiţa acesteia nu este mai largă decât un pahar de două sute de grame. Pe urmă, faptul că în corabia lui Noe n-ar fi putut să încapă toate vietăţile din lume. Cam atât, în mare. Dar cred că, înainte de toate, m-a convins autoritatea tatălui, ca pe orice copil. El credea că Dumnezeu nu există şi această credinţă a lui se baza pe astfel de argumente.

- Acum, că aţi ajuns călugăr şi preot, aţi găsit răspunsul la aceste întrebări?

- Nu. Eu nu am ajuns la Dumnezeu prin raţionamente. Am cunoscut un Dumnezeu viu şi plin de iubire care poate să intre în viaţa ta şi să te învăluie aşa cum te învăluie mireasma unui parfum.

- Aţi putea să mă convingeţi că Dumnezeu există?

- Nu.

- Dar aţi vrea?

- Vreau şi nu vreau. Vreau pentru că asta îl face pe om fericit şi nu vreau pentru că nu-mi place să-L discut pe Dumnezeu în sensul că există sau nu există. El e prea mare şi, mai ales, prea plin de iubire ca să fie nevoie să-L discut în faţa unui pământean. Lui Dumnezeu nu-i place când i se pun condiţii, nu-i plac pariurile, dar îi plac învingătorii. Dacă cineva este un învingător, un învingător al propriei micimi, al propriului egoism şi orgoliu, Dumnezeu i se descoperă negreşit.

- Şi totuşi, cum aţi ajuns la credinţă?

- Nu vreau să vorbesc despre asta. Este ca şi cum m-aţi întreba cum mi-am sărutat prima dragoste.

- Apropo de dragoste. Cum aţi putut să renunţaţi la toate cele lumeşti?

- Fiecare din noi, mai devreme sau mai târziu, este pus în situaţia de a renunţa la ceva. Bătrâneţea, boala şi, în cele din urmă, moartea ne desparte de această lume cu tot ce are ea frumos sau urât în ea. De vreme ce L-am descoperit pe Dumnezeu şi am crezut în tot ce zice El, am simţit că îndemnul „ia-ţi crucea şi urmează-Mă” se referă şi la mine. Am vrut să-L urmez pe Hristos nu atunci când mă vor întoarce în pat cu cearşaful, nu atunci când nu voi mai trebui nimănui, ci acum. Fericitul Augustin zicea: „Nu vreau să-i dau lui Dumnezeu ceea de ce eu însumi nu mai am nevoie”, adică bătrâneţea şi boala. Nici în jocul de cărţi nu intri fără să plăteşti şi cu cât miza e mai mare, cu atât taxa de intrare e mai mare. Când eram copil, jucam şi eu cărţi la club şi prin beciuri ca Pavel Stratan şi chiar dacă pierdeam mai de fiecare dată, jocul în sine mă captiva şi astfel uitam de pierderi. În relaţia cu Dumnezeu există o înflăcărare care te face să treci peste multe din cele pe care mai înainte le considerai o mare pierdere.

- Vă vedeţi des cu părinţii, fraţii, prietenii?

- Depinde. Cu tata s-a întîmplat să nu mă văd şapte ani. Ne-am întâlnit nu demult, fără mare entuziasm din partea lui. Cu mama şi fraţii m-am văzut mai des. Am o soră, avocat în Iaşi, şi un frate, student în acelaşi oraş. În afară de tata, care nu suportă să mă vadă în negru, am cu toţii o relaţie normală.

- În ce relaţie sunteţi cu mama?

- Într-o relaţie de cea mai mare dragoste. Pentru mine, mama a fost şi este dragostea întruchipată. Când eram mic, tata mă trimitea să aduc buruian la porc sau să fac alte treburi, nu grele, dar obligatorii. De multe ori, fugeam la joacă cu băieţii, la furat cai sau la scăldat şi veneam tocmai noaptea. Mama făcea treaba în locul meu şi zicea că eu am făcut-o. Pentru aceasta şi pentru alte atâtea lucruri o voi iubi toată viaţa.

- Aţi făcut şcoala de pictură pentru copii pe timpul sovieticilor şi Liceul de Artă la Iaşi. După ce v-aţi călugărit, aţi predat iconografia la Seminarul Teologic din Chişinău. Ce părere aveţi despre scandalul iscat împotriva icoanelor în România?

- Lupta împotriva icoanelor nu este nouă, deşi a început o dată cu instituţionalizarea creştinismului. În Imperiul Bizantin
s-au purtat cele mai crunte lupte împotriva icoanelor. Scopul era mai mult unul politic decât dogmatic, desigur, deşi împăraţi ca Leon Isaurul au încercat să dea acestei campanii iconoclaste un temei doctrinar. Argumentele iconoclaştilor bizantini au fost preluate mai târziu de către protestanţi. În Imperiul Bizantin, ca şi în zilele noastre, convieţuiau creştini, musulmani şi iudei. Spun musulmani şi iudei, deoarece doar aceste două religii neagă reprezentarea lui Dumnezeu. Iconoclasmul bizantin a venit şi dintr-o nevoie politică de a-i împăca pe toţi. Iudeii şi musulmanii au dreptate în acest sens, deoarece icoana este posibilă doar după întruparea lui Dumnezeu, întrupare în care ei nu cred. În Vechiul Testament nu putea fi vorba de o neprezentare a lui Dumnezeu. Dar din moment ce Dumnezeu S-a întrupat în Iisus Hristos, El poate fi pictat în firea Sa omenească, dumnezeirea rămânând nevăzută şi cu neputinţă de reprezentat. Oamenii care resping icoana resping, de fapt,  prezenţa lui Dumnezeu în lume. Lepădarea de icoane aduce cu sine  o mare sărăcie spirituală. Priviţi experienţa protestantismului care în cinci secole nu a mai contribuit cu nimic la îmbogăţirea istoriei artelor.

- Aţi practicat sportul?

- Da, am făcut tenis de masă. Era singura distracţie în sătucul în care am copilărit. Tata mi-a luat palete bune, vietnameze, şi m-a învăţat să joc. Am fost chiar campion raional vreme de câţiva ani la competiţiile între elevi.

- Când eraţi în clasa întâi, tata v-a dat bani ca să vă cumpăraţi două perechi de mănuşi de box. V-a plăcut boxul?

- Da, mi-a plăcut, dar n-am mers prea departe cu pugilismul. Am rămas la pumnelile pe care  le făceam în scârta cu fân.

- Care sunt filmele dvs. preferate?

- „Zbor deasupra unui cuib de cuci” cu Jack Nicolson şi „Andrei Rubliov” al lui Tarkovski.

- Sunteţi autorul unui roman despre copilăria sovietică, roman ce va apărea în vara aceasta la Editura „Polirom” din România – „Iepurii nu mor”. Ce sugerează acest titlu?

- Este un roman scris în anii studenţiei mele la Timişoara care a şi fost publicat la Braşov, dar care a avut o circulaţie restrânsă. Este imperiul văzut cu ochii unui copil. De-a lungul cărţii, ca o ţesătură de păianjen, revine o discuţie absurdă dintre Lenin şi Felix Edmundovici în care răsună frânturi de lozinci, care în mintea copilului se transformă în fantasme de eroism sau de teamă. La un moment dat, faptul că iepurii nu mor devine la fel de evident ca şi dăinuirea Uniunii Sovietice. Există oameni care încă mai cred că iepurii nu mor.

- Vă  gândiţi des la moarte?

- Da.

- De ce? Vă este frică?

- Şi da, şi nu, dar asta mă face să fiu om. Omul este singurul „animal” care se gândeşte la moarte, care îşi aşteaptă sfârşitul. Conştiinţa morţii ne face viaţa mai vie, ne aduce aminte că nu am fost lăsaţi zadarnic pe acest pământ. Trebuie să ne grăbim să umplem viaţa noastră de rost, un rost pentru care ar merita să trăieşti şi să mori.
Igor Pânzaru


Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

Va admir pe Dvs. si emisiunile Dvs. Unde putem procurA CRTILE dVS.?
Galina   -  
30 Martie 2011, 12:27
Sus ↑
Multumim Domnului, ca avem printre noi asa oameni! Sa ne traiti , parinte,si sa ne bucurati in continuare cu creatiile cu care V-a inzestrat Dumnezeu. Doamne-ajuta!
Lucia   -  
10 Octombrie 2011, 19:12
Sus ↑
Sa va ajute Dumnezeu sa fiti alaturi de tineret care din pacate se indeparteaza de Dumnezeu.
Doamne-ajuta!
Carmen- 18 octombrie 2011   -  
18 Octombrie 2011, 16:39
Sus ↑
Domnule preot ortodox,Savatie Bastovoi
V-am gasit pe intrenet, si cu respect va spun, ca apreciez ceea ce faceti si ma bucur ca nu aveti frica de colegii dumneavoastra preotii!!!
Dumneavoastra nu aveti mult, sa treceti de la
Crestinul.   -  
22 Decembrie 2012, 21:00
Sus ↑
Noi crestinii, detinem Adevarul!
Partea cea mai rea, consta asa cum a concluzionat si Gandi: "Voi crestinii detineti cea mai buna invatatura in Evanghelie, partea voastra cea mai rea, este ca nu o pretuiti." Dumnezeu s-a intrupat in persoana Mantuitorului si ne-a lasat cea mai inalta invatatura. Noi crestinii, suntem datori sa cunoastem.
Daniela   -  
23 Decembrie 2012, 18:34
Sus ↑
Iona:
De fapt, exista cel putin 2 cazuri consemnate oficial, din secolul al XIX-lea, de marinari (vantori de balene) care au fost inghititi de balene si gasiti in viata (unul din ei, dupa 48 de ore), dupa ce balena (ranita) care il inghitise a fost urmarita, vanata si transata de tovarasii sai de pe corabie ... (v. buletinul ortodox "The Faithful Steward")
Mina   -  
24 Ianuarie 2013, 02:53
Sus ↑
Ma bucur ca am reusit sa va cunosc prin intermediul minunatei reviste ,,Formula AS"am ramas profund impresionata de acel articol,apoi am gasit mai multe informatii pe internet,parinte va doresc multi ani sanatosi,ma doare sa va spun dar imi doresc foarete mult acest lucru si cu toate scuzele de rigoare am sa fac o pioasa rugaminte catre dumneavoastra.Sunt de profesie educatore, de aproape 25 de ani modelez, si oblojesc cum stiu mai bine sufletele de copii, iubesc enorm copii, dar e trist ca din salariul meu de dascal sa nu-mi pot permite sa -mi cumpar carti,de la tata am mostenit o mare dragoste pentru citit,dar azi sun coplesita de datorii si facturi,iar bani pentru hrana sufletului nu mai raman niciodata,daca ati putea sa ma ajutati sa intru si eu in posesia macar a uneia dintre cartile scrise de sfintia voastra,,Audienta la un demon mut"sau ,,Nebunul'ori ,,de ce bat clopotele la Tanacu"in aceasta comuna s-a nascut si crescut dragul meu tata,bunicii au trait la Tanacu, nu stiu daca veti citi acest comentariu care este mai mult o. rugaminte
MARIA MODORANU:MODORANU.MARIA@YAHOO.COM   -  
25 Ianuarie 2013, 19:53
Sus ↑
Ii multumesc lui Dumnezeu ca existati parinte!! Am citit ,Singuri in fata libertatii", ,, Intre Freud si Hristos", ,,Diavolul este politic corect", etc. In contextul vietii de azi, cand nonvalorile sunt promovate, cand ne risipim pe nimicuri si cand globalizarea vine ca un tavalug, sa stii ca rasar tineri monahi e un sentiment de bucurie, nadejde, de dragoste a lui Dumnezeu pentru noi!! Sa traiti parinte!
Rozalia-Iasi   -  
11 Martie 2013, 21:08
Sus ↑
interesant...in sfirsit un calugar dialectic...calugar, ginditor, sceptic...in sfirsit un filos...atunci nu e rau
margareta turos   -  
07 Iulie 2013, 17:41
Sus ↑
Doamne ajuta, Parinte Savatie
Maria   -  
22 August 2013, 20:28
Sus ↑
Doamne ajuta, parine
Sint bucuroasa , ca v- am descoperit predicile,conferintele si emisiunea-Pietrele vorbesc-care din pacate v-au inchis-o.Din pacate , n-am ajuns inca ,sa va citesc cartile,locuiesc in Germania si aici n-am gasit la pangar asa ceva,dar promit, ca atunci cind voi ajunge in Romania, voi cumpara tot ce gasesc disponibil in pangarele manastirilor despre scrierile sfintiei voastre.Sa ne traiti si sa ne bucurati sufletele mereu cu creatiile sfintiei voastre .
Marinela   -  
27 August 2013, 18:27
Sus ↑
MULTUMIM LUI DUMNEZEU CA EXISTATI SI NE INCANTATI INIMILE SI SUFLETELE CU CUVINTELE PLINE DE DUH SFANT
SAVATIE BASTOVOI   -  
15 Ianuarie 2014, 20:30
Sus ↑
As fi fericit sa-l aud vorbind pe Dl. Savatie. Este un mare artist al mesajului, al argumentului si a-l curajului.In Romania nu cred ca este un asemenea maestru a l mesajului inteligent si analitic.
ing DUDA G.   -  
26 Ianuarie 2014, 21:42
Sus ↑
ortodoxia dreapta credinta chatroll....................chat cu teme ortodoxe
clara   -  
04 Noiembrie 2015, 16:29
Sus ↑
admir hotararea lui,,fericit este si va fii pe drumul pe care merge acest monah !
ad@   -  
16 Decembrie 2015, 08:38
Sus ↑
O vorba inteleapta spune:-aschia nu sare departe de trunchi! In cazul "acestui" ortodox,a sarit prea,prea departe!
Ma intristeaza un lucru:-e mare 'gradina" si plina de .....! Allooo! E secolul XXI!!!. mai treceti si la alte lecturi!!! Cred-ca acest slujitor al "dogmei"(minciunei),nici nu constientzeaza ca "pacatueste",cind indruga "povesti"cu balenele!
Ateistul   -  
04 Februarie 2016, 16:51
Sus ↑
Să vă fie Domnul întru ajutor să făuriți în continuare ceea ce ați pornit.Sunt admiratoarea romanelor dvs.,din păcat pe internet sunt plasdate puține dintre lucrările dvs.Aș dori să citesc mai mult.
Sveta   -  
07 Februarie 2016, 18:26
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău