VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Ridha Tekaia - descoperind Moldova
Decembrie 2012, Nr. 103

Ridha Tekaia - descoperind Moldova

Comentează   |   Cuprins

După misiuni în Camerun, Cehia şi Algeria, a venit în Moldova. De la 1 mai 2012, Ridha Tekaia este preşedinte al „Mobiasbancă – Group Société Générale”. Născut pe malul Mediteranei, între Sain Tropez şi Coasta de Azur, s-a obişnuit deja să muncească în ţări străine şi nu-şi imaginează viaţa într-un singur loc. În Moldova a găsit o echipă creativă, locuri frumoase şi vinuri bune, pe care încă le descoperă.

>> Dle Tekaia, ştiu că aţi vizitat Moldova înainte de a prelua funcţia de preşedinte al băncii. Ce impresie v-a făcut atunci ţara şi capitala noastră?
Prima mea vizită la Chişinău a avut loc la mijlocul lunii ianuarie a acestui an, când am venit să fac cunoştinţă cu „Mobiasbancă” şi echipa de manageri de aici. Veneam din Algeria, unde îmi încheiam mandatul şi am trecut pe la Paris, unde am stat doar două zile. Diferenţa de temperatură era destul de mare, iar eu nu aveam nici haine, nici încălţăminte pentru frigul de aici. (zâmbeşte) Când am ajuns la Chişinău, totul era alb şi liniştit. Nu văzusem zăpadă de câţiva ani, de când am plecat din Cehia! Am participat la petrecerea anuală organizată de bancă pentru toţi angajaţii, aşa că am avut un prim contact cu echipa foarte călduros, care mi-a confirmat dorinţa de a veni în Moldova. M-am mutat aici la sfârşitul lunii februarie şi am avut o perioadă de adaptare, în care am reuşit să pătrund în esenţa evenimentelor.

>> Cum vi se pare echipa după ce aţi lucrat împreună aproape un an?
Relaţia noastră este foarte caldă şi sper că nu se va schimba de acum încolo. Am constatat că oamenii care lucrează la „Mobiasbancă” sunt reprezentativi pentru populaţia din Moldova. Este o echipă tânără. Poate că tinereţea este un punct slab, dar cred că e şi punctul lor forte. Colegii mei sunt tineri, avem o vârstă medie în bancă de 32 de ani. Comparând cu bănci din alte părţi ale lumii, experienţa de patru-cinci ani este una scurtă, dar este compensată prin dorinţa de a reuşi, de a învăţa mult, de a avea ambiţie şi a depune eforturi.

>> Aţi lucrat în alte câteva ţări şi aţi cunoscut sisteme bancare diferite. Cum vi se pare sistemul bancar din Moldova?
E cam aglomerat, după părerea mea. 14 jucători pentru mai puţin de 3 mln. de locuitori e mult. Această concurenţă este în interesul consumatorului doar în prima perioadă. În Moldova sunt atât de mulţi jucători, încât concurenţa nu mai este loială. Se întâmplă să vedem uneori strategii, comportamente şi politici ciudate. Avem exemplele unor ţări ca Marea Britanie, Spania, Grecia care demonstrează că atunci când o bancă este în dificultate, plăteşte statul, iar în spatele lui stă consumatorul.

>> Câţi jucători ar fi suficienţi pentru ţara noastră?
Depinde de mărimea lor. Există ţări în care o singură bancă mare deţine 50% din piaţă, şi altele patru-cinci împart restul. Cred că şapte-opt bănci ar fi suficient. În plus, mai sunt şi alţi jucători care nu se află în vizorul Băncii Naţionale – companii de leasing, instituţii financiare etc. Aceste instituţii sunt prea mici pentru a afecta o bancă, dar, conform cifrelor, ele deţin o cotă de piaţă de 2-3%. Deci, astăzi băncile împart între ele nu 100%, ci 96-97% din piaţă.

>> Ce cotă de piaţă îi revine „Mobiasbancă”?
Pe unele segmente deţinem 10%, pe altele – 5%, aşa că în medie, „Mobiasbancă” deţine o cotă de piaţă de 6-7%. Dar pentru noi această cifră nu este cea mai importantă. În primul rând, contează să fim o bancă solidă. Avem un model de business puternic, o politică de creditare potrivită, avem o politică riguroasă a riscurilor, suntem percepuţi ca un competitor serios şi cred că suntem o referinţă pentru piaţă. Pentru noi contează să avem imaginea unei bănci serioase, de încredere şi să fim aproape de clienţii noştri.

>> Ce schimbări au avut loc în cadrul băncii de când sunteţi preşedinte?
Avem planuri ambiţioase de dezvoltare a reţelei băncii. Ne propunem să mărim reţeaua de filiale din teritoriu, pentru a fi mai aproape de clienţii din toată ţara şi avem un plan de acţiuni bine definit. Am deschis filiale noi în Ialoveni, Bălţi, Căuşeni şi continuăm cu alte oraşe. Este important să fim cât mai aproape de clienţii noştri pentru a le simţi necesităţile şi a le acorda toată susţinerea noastră.  

Lucrăm mult să îmbunătăţim calitatea produselor şi serviciilor oferite, să simplificăm la maxim toate procedurile pentru clienţii noştri. Pentru a fi mai flexibili şi rapizi, am reorganizat structura noastră internă. Am îmbunătăţit procesarea împrumuturilor pentru persoane fizice, am redus povara aspectelor administrative la serviciile pentru persoane juridice. Avem proiecte importante de dezvoltare a ofertei comerciale, inclusiv pentru produse inovative.

>> Care au fost cele mai dificile momente cu care v-aţi confruntat până acum?
Atunci când porneşti pe o cale a schimbărilor, este necesar să treci şi printr-o perioadă de adaptare la aceste schimbări. Am lansat un plan, am convins colegii, i-am făcut să mi se alăture. Colegilor le-a revenit entuziasmul, au acceptat schimbarea, promovează activ modificările introduse şi mă susţin cu idei de dezvoltare.

Cel mai important hobby al meu este munca şi îmi place şi mai mult când am provocări. Le accept uşor şi am satisfacţia de învingător atunci când le depăşesc. Dar nu-mi imaginez aventura asta fără echipă. Şi în Moldova am găsit o echipă adevărată. Deja după câteva luni am simţit că ei sunt alături de mine şi asta e cel mai important.

>> Aveţi suficienţi angajaţi pentru filialele pe care le deschideţi sau angajaţi oameni noi?
De fapt, răspunsul e undeva la mijloc. Am orientat priorităţile spre dezvoltarea reţelei băncii. Mulţi colegi au acceptat o mobilitate funcţională, dar şi geografică. Avem bine definite planurile de dezvoltare  a carierei. Fiind o ţară mică, cel mai complicat lucru în Moldova este să accepţi o mobilitate geografică, deoarece oamenii sunt ataşaţi de localitatea în care locuiesc.

>> Şi atunci, cum îi convingeţi să-şi părăsească locul de trai şi să se mute în altă localitate?
Este o oportunitate pentru dezvoltarea carierei şi pentru acumularea experienţei manageriale. Scopul nostru este să avem succes, iar pentru asta trebuie ca şi colegii noştri să aibă succes. Noi îi susţinem în ambiţiile lor profesionale.

>> Din gama de servicii şi produse oferite de „Mobiasbancă” acum, care sunt cele mai solicitate şi care vă plac cel mai mult?
În strategia sa comercială „Mobiasbancă” aplică standardele şi stilistica grupului Société Générale. Dar modelul de afaceri nu este copiat în totalitate, toate produsele şi ofertele sunt adaptate la piaţa din Moldova. Avem o echipă foarte creativă, care gestionează multe produse bune, apreciate de clienţi. La moment, cardul Chérie Chérie e preferatul meu. Pe lângă avantajele pe care le oferă, cardul are un şic francez în denumire şi un pic de glamour. Doamnele cu care am discutat spun că atunci când tastează pin-codul, deja se simt la Paris sau pe Coasta de Azur. Mai nou, cardurile Chérie Chérie pot fi procurate şi la pachet.

>> Bănuiesc că aveţi şi alte hobby-uri decât munca. Ce vă place să faceţi în timpul liber?
Întotdeauna încerc să adaptez hobby-urile la posibilităţile ţării în care lucrez. Îmi place să fac diving, dar în Moldova e cam dificil. (zâmbeşte) Când am nevoie de concentrare şi încerc să mă relaxez, joc golf. Când sunt tensionat, merg la squash ca să scot adrenalina. În plus, încă nu am finalizat turul vinăriilor şi mai am multe vinuri de descoperit. Aveţi cele mai frumoase beciuri pe care le-am văzut vreodată. Am descoperit aici un soi de viţă-de-vie foarte valoros, care a dispărut în Franţa acum două sau trei secole – carménère. Mai există doar în Moldova şi în Chile.

>> Povestiţi-ne despre familia dvs. Cu cine sunteţi în Moldova?
Am venit la Chişinău împreună cu soţia mea. Ea a devenit membru al unor cluburi şi asociaţii. Avem doi copii, ambii au peste 20 de ani şi sunt independenţi deja. Fiica noastră este în Africa Subsahariană, iar fiul în Europa de Vest.

>> Aţi reuşit să cunoaşteţi toate cele patru anotimpuri în Moldova. Aveţi unul preferat?
Vara mi-a oferit posibilitatea să merg în regiuni, am descoperit multe locuri frumoase aici. N-aş putea spune care anotimp îmi place mai mult. Îmi place prezentul. La fel ca şi atunci când mă mut dintr-o ţară în alta –
savurez momentul şi locul din prezent.

(Text: Irina Tribusean. Foto: Vadim Jantîc)

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+30°