VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Ion GABURA. Pretorul care iubeşte Ciocana, dar căruia nu-i place „La Ciocana”
Octombrie 2006, Nr. 30

Ion GABURA. Pretorul care iubeşte Ciocana, dar căruia nu-i place „La Ciocana”

Comentează   |   Cuprins

Imediat ce revin de la interviu, rog să mi se găsească piesa „La Ciocana”. O savurez. Drept că Ciocana pe care o oftează Nicu Ţărnă nu are nimic cu Ciocana pe care am cunoscut-o din discuţia cu dl pretor Ion Gabura. Ciocana lui Nicu e demenţială, lumea moare în destrăbălare, dar muzica, recunosc, e şi ea dementă, adică superbă, ca dintr-un film de Tarantino. Lipseşte numai Uma Thurman. Şi totuşi piesa e depăşită. Ca mesaj. Aproape că nu mai există locuri la Ciocana unde „se bea vin cu cana” şi „se fumează ţigara americana”. „Las’că se termină ele, gheretele de ţigări şi băuturi alcoolice, îmi spune calm şi fără părtinire dl pretor, care nu fumează, nu bea cafea, aproape că nu consumă alcool. Cât despre piesa lui Nicu, sunt informată că se scrie un alt cântec despre Ciocana, „foarte frumos”. Îi doresc inspiraţie lui Oleg Baraliuc, cel care va da contralovitura cu piesa şi îl compătimesc cu anticipaţie. Pentru generaţia mea şi mucoşii de după noi, „La Ciocana” e  chestie foarte inspirată şi nu cred că se poate face un produs muzical mai bun.

În capul topului anticorupţie

Încerc să mă fac comod în fotoliu, până dl primar de sector (aşa se va numi funcţia interlocutorului meu peste vreo jumătate de an) îmi pune nişte poze pe CD. Are în spate trei steaguri uriaşe – „vedeţi, lucrez şi pentru Europa, şi pentru municipiu, şi pentru Moldova.” O diplomă pusă în rame îl numeşte învingător într-un top al anticorupţiei pentru anul trecut făcut de „Ziarul de Gardă” şi un post de televiziune local. „Ştiţi de ce o ţin aici, pe birou? Ca să dau de înţeles că nu trebuie să umbli cu  mita pe la funcţionarii publici pentru a-ţi soluţiona probleme mai delicate. Cu regret, e foarte greu să combaţi acest viciu. Avem nevoie de timp şi de multă corectitudine ca să restabilim încrederea cetăţenilor.”

Mai întâi a fost… pâinea

Dl pretor este de doar trei ani funcţionar public. A ajuns aici din controversata lume a afacerilor, unde a activat de prin 1991. „Venisem din Bulgaria, unde am cunoscut un om de afaceri. L-am invitat la noi. Treceam printr-o criză teribilă de pâine. La ei, am văzut patiserii la parterul fiecărui bloc. Am adus utilaj pentru o brutărie. Era şi mai uşor cu vama pe atunci. Dar nimeni nu ştia cum să înregistreze această afacere. Era una din primele brutării private din oraş. Jumătate de an cât eu alergam prin instanţe, cuptoarele coceau pâine. Livram câte şase tone de pâine pe zi. Noaptea, magazinele stăteau în rând după pâine caldă. Băteam „Franzeluţa” şi calitativ, şi cantitativ. Timp de doi ani, am  recuperat investiţia. Chiar dacă creşteau preţurile la electricitate şi cheltuielile erau enorme. Astăzi, brutarii privaţi se ciocnesc cu greutăţi enorme. Întreprinderea care mi-a impus modul de viaţă timp de 14 ani nu mai funcţionează din luna iunie. S-a  mers neoficial la exclusivitate cu cel mai mare producător. Magazinelor li s-a oferit să aleagă între pâine ieftină şi pâine bună. Iar mulţi particulari s-au blocat şi din cauză că nu le-au ajuns puteri să-şi reutileze brutăriile.” „Aţi bocit după brutăria dvs.?” „Să ştii că da. Devenise o afacere de familie. Dar eu ştiu să mă implic repede în alte proiecte.” „Acum coaceţi pâine în familie sau consumaţi de la „Franzeluţa?” ”Nici una, nici alta. Chiar dacă şi acum cred că nu există ceva mai bun decât un călcâi de pâine proaspătă şi aromată, consumăm foarte puţină pâine. A devenit o obişnuinţă  pentru mine şi pentru soţia mea ca, fiind la cumpărături, să ne oprim în faţa rafturilor cu pâine. Ne place să gustăm produsele noi, dar, de obicei, preferăm ceva tradiţional şi calitativ.”

A doua afacere. Grand-lift

„În ’97, am investit în ascensoare. Montăm şi întreţinem lifturile de la Ciocana. După un an, am devenit credibili, iar 80 de ascensoare care stăteau pe linie moartă de ani de zile au fost repuse în mişcare. Pe alt segment, instalăm lifturi în blocuri şi în case particulare noi. Chişinăuienii au şi pretenţii, şi gusturi. Le oferim toată gama. Plăcerea costă. De la 9 la 40 mii de euro.”

Soţia, Ileana  

„Ne-am cunoscut… Era acum douăzeci de ani, într-o zi însorită de mai. Ea  - studentă în anul cinci la USM, matematică. Fata de pe panoul de onoare al Universităţii.  Eu  abia încercam marea cu degetul: eram  în anul întâi la telecomunicaţii şi aveam necazuri cu matematica. Nu a fost dragoste la prima vedere. Dar în scurt timp, am înţeles că suntem suflete gemene. Peste un an, ne-am căsătorit. Avem o familie unită, unde în prim-plan se află înţelegerea. E cea mai importantă investiţie în viaţa mea – soţia şi fiul.
Pretura sectorului Ciocana

Ileana Gabura a aflat cu trei zile mai târziu decât restul lumii că soţul său este pretor. Aceasta se întâmpla acum trei ani. Vestea a dat-o gata. „Cum, tu, care niciodată nu ai pretins să fii funcţionar public, ai acceptat aşa ceva?”. Ce putea el să-i spună? Că a fost propus de consilierii PPCD? Sau că, de douăzeci şi şase de ani, de când este locuitor al Ciocanei, se tot pomenea visând: ce ar construi într-un cartier sau altul dacă ar avea o funcţie importantă? Că i s-a realizat un vis la care nu a visat niciodată cu adevărat?
„Când am venit, echipa de aici muncea în stilul  birocraţiei  clasice  -  în birouri,  de la opt dimineaţa până la cinci seara, comunicând numai cu hârtiile.  Am început prin a le cere angajaţilor rapoarte zilnice despre ce au facut în ziua respectivă. A fost mai greu să-i conving să meargă „pe teren”. Pentru ei, ieşirea în popor era ceva neobişnuit. Apoi, le-a plăcut. Se mai plimbă, mai văd lumea. În prima jumătate de an, unii au scris singuri cerere de demisie, pe alţii i-am rugat eu să plece. Azi, am o echipă pe care mă pot bizui, vârsta medie a colaboratorilor preturii este de 35 ani. Aici este mult de lucru. Numai în acest an se vor da în exploatare 34  de blocuri, în care vor locui 12-15 mii de oameni. Un cartier modern trebuie să aibă şi o infrastructură bine pusă la punct, condiţii de trai. Dar ce avem noi? Cinematograf – nu, spital –  nu, stadion modern – nu, oficiu al stării civile – nu (trei camere într-un cămin pe strada Maria Drăgan). Iar vârsta medie a locuitorilor Ciocanei este de 32-33 de ani. Nu avem nici măcar un palat al tineretului.  Încet, dar sigur se schimbă aspectul Ciocanei. Sper că într-un viitor nu prea îndepărtat acest sector va deveni cel mai frumos din oraş. Se rezolvă multe probleme, dar cam tot atâtea rămân în suspensie. Proiecte importante se prăfuiesc ani de zile în birourile Primăriei. Sperăm că lucrurile se vor schimba la anul, când pretorii se vor numi, ca la Bucureşti, primari de sector. Cu puteri proprii, cu buget propriu. Acum, totul e supracentralizat la primărie. Şi cei de aici, de la centru, sigur nu vor să cedeze puterea. ”

Construcţiile neautorizate

„Îşi construiesc balcoane şi anexe cei care cunosc bine legea. Stiu că dacă vineri după-amiază îşi ridică acaretul, luni nu avem dreptul să intervenim ca să lichidăm construcţia. Ca să putem demola, trebuie să avem aprobări,  hotărârea judecăţii. Aţi auzit de cazul Videanu-Dragomir? Dragomir şi-a construit un restaurant pe lacul Herestrău şi primarul Videanu a făcut praf totul, a doua zi. Alerga Dragomir în jurul primăriei şi nu putea intra. Ei şi ce dacă are bani? Legea trebuie respectată.  Noi dacă am face ca Videanu, ar începe să zbârnâie toate telefoanele de la Primărie, Parlament şi Guvern. Totul se stopează. Ştiţi cine îşi permit construcţii neautorizate? Inspectorii de diferite ranguri, poliţiştii, angajaţii de la Interne, „scutul”, „fulgerul”  şi nu-i mai ştii pe toţi, până la urmă. Încearcă numai să te opui, că toată poliţia e în alertă. Cetăţeanul de rând, care-şi modifică şi el un balcon, plăteşte toate amenzile...” „Vă complaceţi în rolul de luptător…” „Nu cred, mi-ar plăcea să găsesc un sprijin la primărie. Timp de trei ani, am avut acest sprijin doar de la deputaţii şi consilierii PPCD. E un spate puternic pentru mine. Şi apropo, în primărie, găsesc sprijin la viceprimarul Veaceslav Iordan. Nu contează că vine de la comunişti. Este muncitor, principial şi cam arţăgos. Dacă se apucă de ceva, nu se opreşte până nu duce treaba la bun sfârşit.”

Partidul căruia îi este fidel

Nu l-a dus în ispită marea politică, deşi este membru al PPCD de mai mult de 16 ani. „Am participat la toate revoluţiile noastre, dar nu am ieşit la microfoane. Rămân fidel cauzei generale, am fost pentru Unire, apoi am sprijinit lupta asta anticomunistă, care a fost întotdeauna... „Acum nu se prea vede”, îndrăznesc să remarc. „Da, acum nu prea. Dar se schimbă timpurile. Şi, până la urmă, partidul acesta are o istorie, experienţă. Eu nu fac politică, de formaţie sunt tehnician. Dacă eram politician, nu reuşeam să fac atâtea. Aş fi îndepărtat mulţi oameni.”
Oricum, nu i-a putut ţine pe toţi aproape. De când este pretor, are şi duşmani. Nu a permis să intre topoarele în pădurea de la Ciocana. Nu a permis să se înalţe blocuri de locuit acolo unde trebuia să fie stadion. Chiar găsise un investitor german care urma să construiască la „Ginta Latină” un complex de carting şi un stadion. Dar, în ultimă instanţă, a aflat că lotul era demult vândut. Şi investitorul s-a dus la Bacău. Nu-i rămâne decât să umble prin judecăţi. Agenţii economici plăteasc banii, iar dl pretor de Ciocana pierde procesele.

„Am găsit şi firma constructoare pentru cinematograf, dar proiectul e îngropat de primărie şi de Consiliul municipal. Dacă aş propune blocuri locative, ar merge altfel. Dar unora ce le pasă? Construiesc, iau banii şi pleacă. Iar oamenii rămân să locuiască fără curte, fără teren pentru joacă. Să fugă la Tohatin?  Şi fiindcă nu avem bani să investim în infrastructură, în locurile rezervate pentru odihnă, în interiorul cartierelor au apărut blocuri cu multe etaje.”

…De câte ori i-a venit să lege pretura de gard...  Doar ambiţia îi spulbera acest gând. „Când voi pleca de aici, sigur voi reveni în afaceri. Voi relua totul de la zero. Îmi va reuşi.” Omul ăsta arde, nu alta. Suferă pentru tot ce face. Nu doarme nopţile. Nu poate sta în vacanţă mai mult de patru zile. Şi zâmbeşte. Mai ales când îi vede pe locuitorii Ciocanei mândri de cartierul lor – un sector care prinde viaţă, contur, culoare şi în care a pus o bucăţică din sufletul lui.

Rodica CIORĂNICĂ

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+30°