VIP Magazin
12 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Oleg Tabakov. Legenda cu rădăcini moldoveneşti
 Descarcă
Februarie 2011, Nr. 81-82

Oleg Tabakov. Legenda cu rădăcini moldoveneşti

Comentează   |   Cuprins

Are 75 de ani, conduce două teatre din Moscova şi a deschis, recent, o şcoală de actorie. A primit, în vara lui 2010, cel mai înalt ordin al Federaţiei Ruse – „Pentru merite faţă de patrie”. A jucat în peste 120 de filme şi în peste 65 de spectacole. A dăscălit cinci generaţii de discipoli, mulţi dintre ei devenind actori celebri.

Totuşi, noi îl asociem, în primul rând, cu motanul Matroskin din filmul cu desene animate „Troe iz Prostokvashino”, pe care l-a sonorizat. Este o legendă vie, şi anume din acest motiv am crezut că e o glumă când ne-a sunat cineva la redacţie şi ne-a propus să facem un interviu cu Oleg Tabakov. Totuşi, invitaţia, venită din partea deputatului şi omului de afaceri Valentin Cheptene s-a dovedit a fi cât se poate de serioasă – am avut la dispoziţie 45 de minute pentru acest interviu.

>> Dle Tabakov, cu ce ocazie aţi venit la Chişinău de această dată şi cât de des se întâmplă să vizitaţi Moldova?
În decembrie 1919, în oraşul Balta a decedat un mare producător de cereale, Andrei Pientkovschii, bunicul meu. Desigur, timp de 90 de ani de dificultăţi politico-economice nimeni nu a avut grijă de mormânt. Acum 20 de ani, când am venit la Chişinău într-un turneu, am încercat să-mi găsesc rădăcinile. Am vrut să ajung în satul unde s-a născut mama – Honorata, dar am reuşit să ajung numai la Balta, unde, în cărţile bisericeşti, am găsit înregistrarea înmormântării, care a avut loc chiar pe 19 decembrie 1919, la 2 ani şi 2 luni după revoluţia din octombrie. Cu ajutorul lui Valentin Cheptene şi al altui prieten de-al meu, Serghei Glinca, am făcut o cruce şi am instalat-o în locul unde a fost un mormânt analogic, în cimitirul din oraşul Balta, pentru că a fost greu să găsim locul exact.

>> Cum l-aţi cunoscut pe domnul Valentin Cheptene şi în ce relaţii sunteţi?
E un prieten de-al prietenului meu foarte bun, Serghei Glinca. Valentin este persoana care aplică în practică ideile noastre. Ne-am cunoscut acum 15 ani, chiar la nunta lui. Am fost mirat să aflu că şi-a cunoscut soţia încă la grădiniţă, pe la 5 ani. Iar când i-am dorit să rămână împreună toată viaţa, el a zis: „Sunt sigur că aşa va fi. Îmi iubesc soţia!”. Şi uite că sunt împreună şi au doi copii – o familie foarte frumoasă!

>> Se poate spune că aveţi rădăcini în Moldova? Dvs. cum consideraţi?
Ce e de considerat aici? Chiar aşa şi este. Aici a fost moşia bunicului, aici a obţinut succese remarcabile în producerea cerealelor. În timpul războiului ruso-japonez, bunicul meu a asigurat cu pâine o bună parte a armatei imperiale. A fost o familie mare, dar istoria a ciopârţit-o. Bunicul a fost membru al partidului „Voinţa Poporului”, iar după ce s-a întors de la un congres, a trebuit să omoare un om. A înţeles că nu va putea face acest lucru şi s-a împuşcat. Şi tanti Olea şi-a încheiat viaţa în mod tragic. Tanti Vera şi-a făcut drum prin Siberia şi a ajuns în America de Sud, luând cu sine o bună parte de bijuterii şi monede de aur imperiale. După moartea bunicului, aici au rămas bunica mea, Elena Terentievna Pientkovscaia şi doi copii – mama mea, Maria Andreevna şi fratele ei, mai mic cu doi ani, Anatolii Andreevici. Soarta i-a purtat prin lume şi i-a adus în oraşul Saratov. Dar mama mea s-a născut în satul Honorata, din raionul Balta şi a locuit aici, în Moldova, până pe la 17-18 ani. Îmi amintesc de ştrudel, un fel de mâncare delicioasă, pregătită de bunica – întindea aluatul până acesta devenea aproape transparent, îl ungea cu unt cu o perie din pene de cocoş, adăuga dulceaţă de coacăză neagră şi nuci. N-am mai mâncat aşa ceva mai mult nicăieri, niciodată.

>> Mai aveţi rude pe aici?
Probabil că sunt, pentru că în cimitir am întâlnit de câteva ori numele Pientkovschi. Dar eu nu-i cunosc.

>> Care e diferenţa dintre elitele intelectuale de azi şi cele de acum 50, 100 de ani?
Este o comparaţie vulgară, inventată. Erau alte timpuri, alte obiceiuri. A avut loc un experiment inuman, organizat de bolşevici pe acest teritoriu imens, pe 1/6 din glob - distrugerea propriului popor, unde o pătrime au fost închişi, iar alte 15% îi supravegheau. Un experiment cu adevărat inuman, pentru că au fost distruse valorile umane, făcându-i pe oameni să-şi uite neamul şi să nu mai ştie nimic în afară de faptul că fiul nu răspunde pentru tatăl său şi alte reguli canibalice. Ce avem de comparat aici? Eu conduc un teatru din 1970, mă refer la teatrul „Sovremennik”, în 1987 am organizat propriul meu teatru, împreună cu elevii mei, iar în ultimii 10 ani conduc un teatru despre care nu pot să spun că e bun sau rău, dar care are cel mai mare succes în Rusia. Mai este şi „Tabakerka”, teatrul care în ultimii 10-12 ani se umple de fiecare dată la 100%. Şi Teatrul Academic din Moscova (MHAT) „M. Gorki”, în ultimii 8 ani şi jumătate se umple până la 80%.

>> Care este secretul succesului?
Talentul meu, desigur (râde). De fapt, nu e nici un secret. În primul rând, eu sunt independent din punct de vedere financiar demult, deci nu fur. Îmi dau bani prietenii mei, oameni de afaceri. Eu mă ocup de protecţia socială a oamenilor. Cei care au lucrat 25 de ani în cadrul Teatrului Artistic, chiar dacă nu mai ies în scenă, îşi primesc banii – 35-36 mii de ruble (700-800 euro – n. r.) pe lună. Mulţi dintre ei au fost bolnavi, au suferit, nu au putut lucra, dar nu am concediat nici o persoană care a lucrat aici 25 de ani. Salariul, în teatrele pe care le conduc, e la acelaşi nivel cu cele din teatrele municipale din Europa, poate chiar un pic mai mare.

>> Din experienţa dvs., teatrul poate fi o afacere profitabilă, poate aduce profit?
Un evreu bătrân a venit odată la mine în cabină, noi jucam pe atunci spectacolul „Skameika”. A zis „Oleg Pavlovici, vreţi să vă organizez un turneu de trei ani?” şi a venit peste două săptămâni cu programul turneului, cu un profit foarte mare. Dar era un spectacol cu doar două personaje. De fapt, în toată lumea, nici un teatru de succes nu îşi poate câştiga bugetul. Câştigă maxim o pătrime din buget, dacă e viu şi produce în permanenţă ceva calitativ. Noi o facem pe proştii, de fapt. De 20 de ani trăim în capitalism, dar vrem libertate ca în capitalism şi protecţie socială ca în socialism. Nu există aşa ceva! Trebuie să munceşti mult. A fost un sezon acum câţiva ani, când 89 de teatre moscovite susţinute de stat au pus în scenă vreo 85 de premiere într-un an, 19 din ele erau la MHAT şi la Teatrul „Ceaplîghin”.

>> Aţi predat actorie la mai multe şcoli de arte din Rusia şi din alte ţări. Aveţi mulţi descendenţi care au devenit, la rândul lor, celebri. Care e cea mai importantă lecţie pe care o predaţi elevilor?
Talentul e unica noutate care e întotdeauna nouă, spunea Pasternak. Un actor trebuie să ştie că cea mai importantă metodă de a acţiona asupra spectatorilor este propria lui energetică, emisă în cazul în care vorbeşte despre sine la modul cel mai serios.

>> Cu cine dintre discipolii dvs. vă mândriţi cel mai mult?
Nu pot spune aşa ceva. Am cinci nepoţi, cum să spun pe cine iubesc mai mult? Totuşi, dacă am face o selecţionată a Rusiei cu actorii de teatru de la 35 la 55 de ani, un „dream team”, cred că majoritatea ar fi discipolii mei.

>> Mulţi actori, mai ales din cei tineri, acceptă astăzi roluri compromiţătoare. Ce părere aveţi despre decizia lor?
Nu-i pot judeca, fiecare are dreptul să-şi câştige pâinea prin muncă cinstită. Atunci când ai copii şi nu ai cu ce să-i creşti accepţi astfel de jertfe cu propria reputaţie.

>> După care rol al dvs. au început să vă recunoască oamenii pe stradă şi să vă ceară autografe?
Nu mai ţin minte. Dar o să vă spun altceva. În ultimii 25 de ani, când ies în scenă, oamenii aplaudă. E greu să spun de ce, probabil pentru că mai rar i-am dezamăgit. Jucam un spectacol în Toliatti, am ieşit în scenă, m-am închinat, iar după ce aplauzele s-au terminat, o fetiţă care stătea în primul rând, între tata şi mama, a strigat: „Mama! Priveşte, el e viu!”. Cred că fiecare actor trebuie să aibă grijă de propria reputaţie. Iar când faci ceva nedemn, trebuie să ai curajul să recunoşti acest lucru. Să poţi spune cum spun englezii „I did it!”. Înţelegeţi, relaţia dintre actor şi spectator este un roman de dragoste, care durează atât cât eşti în viaţă. Are loc prima întâlnire, nu v-a dezamăgit, aveţi nevoie să vă mai vedeţi, pe urmă încă o dată, pe urmă n+1 ori. Vă puteţi imagina că eu joc pe scenă al 54-lea an?

>> Mai este vreun rol pe care aţi dori să-l jucaţi şi încă nu aţi reuşit?
Mai sunt multe astfel de roluri, eu în general sunt un om ambiţios. De fapt, eu joc ceea ce vreau, dar nu îmi ajunge timp. Pregătesc acum o premieră pentru luna ianuarie, pe care poate o voi aduce şi la Chişinău, cu ajutorul lui Valentin - piesa „Filumena Marturano” a lui Eduardo de Filippo, o comedie umană minunată. În rolurile principale voi fi eu şi soţia mea. Dar să ştiţi că soţia mea este foarte talentată şi se descurcă şi fără mine, pentru că face parte din puţinii actori care încearcă să-şi distrugă propriul stereotip. A fost fetiţa cu obrăjori bolfoşi în filmul „Valentina, Valentina”, apoi a jucat foarte bine în filmul englez „Martorul mut”, iar acum, în serialul „Moştenirea”, joacă un rol neaşteptat, un caracter feminin dur.

>> La ce alte proiecte mai lucraţi acum?
Lucrez asupra teatrelor. În afară de asta, s-a îndeplinit „dorinţa idiotului” – am deschis o şcoală pentru copiii talentaţi: am fost prin ţară şi am selectat 6 copii din Moscova, 3 din Sankt-Petersburg şi restul din toată Rusia. De ce fac asta? Pentru că timp de 10 ani de când nu mai predau am găsit la Şcoala MHAT cam puţine talente. Trebuie să ne asigurăm viitorul. Am început în 1974, dar nu întotdeauna am avut suficient timp pentru asta.

>> Sunteţi o legendă vie în lumea teatrului. Totuşi, ce aţi fi făcut dacă nu aţi fi devenit actor?
Cred că nu sunt bun de nimic altceva. În familia mea toţi sunt medici – părinţii, surorile vitrege, nepoţii. Mama mea a vrut ca eu să devin ginecolog, în acea vreme medicii erau bine plătiţi. Dar eu nu am acceptat – aceasta este contribuţia mea la dezvoltarea medicinii ruseşti. (râde)

>> Am citit că aveţi o mare pasiune pentru cărţi.
Daaa! Primii bani pe care i-am câştigat au fost datorită cărţilor. În 1947, revista „Crasnoarmeieţ”, redenumită ulterior „Soldatul Sovietic”, publica o bibliotecă - literatura estică şi rusească, interzisă în timpul războiului. Eu mi-am dat seama repede că trebuie să cumpăr nu o singură carte, ci 15 de acelaşi fel. Într-un an, preţul lor creştea, iar eu le schimbam sau le vindeam.

>> Cu cine dintre oamenii de artă moldoveni aţi avut ocazia să vă cunoaşteţi? Ne puteţi povesti vreo istorioară hazlie cu implicarea lor?  
Cu Ion Ungureanu, cu Ion Druţă. Nu-mi place să povestesc istorii. Druţă merită nu doar istorii curioase, ci dragoste şi respect. Cred că el, la fel ca şi mulţi alţii din generaţia lui, e copleşit de evenimentele care au loc acum. Când Hemingway nu a mai ştiut cum să răspundă la întrebările vieţii, el pur şi simplu a plecat. Cu Loteanu am fost colegi de curs. Avea un sistem nervos labil, era o figură foarte colorată.

>> Aţi trecut prin multe - şi bune, şi rele. Cum credeţi, ce este cel mai important în viaţă?
Să te păstrezi. În toate sensurile. Asta înseamnă ca urmaşilor mei să nu le fie ruşine de mine.

>> Dvs. aveţi acum cinci copii. Cât de diferite au fost sentimentele pe care le-aţi avut la naşterea primului faţă de ceea ce aţi simţit când s-a născut mezina?
Am înţeles cât de mult nu i-am dat primului, celui de-al doilea şi al treilea atunci când s-a născut Maria Olegovna, care are acum 4 ani şi jumătate.

>> Faceţi, vă rog, un top al celor mai buni 5 actori ruşi.
Nu, asta e o misiune infamă. Mie îmi plac actorii ciudaţi, probabil: Faina Ranevskaya, Nikolai Gritsenko, Evgheni Evstigneev - actorul meu preferat, Vera Pashennaia şi Varvara Massalitinova - două actriţe minunate de la „Malyi Teatr”, Marina Neiolova din „Sovremennik”. Mi-e foarte greu să aleg pentru că sunt mulţi. Îmi plac câţiva actori din MHAT, sunt tineri talentaţi şi printre elevii mei.

7    discipoli celebri ai lui Oleg Tabakov
1. Marina Zudina, (1986)
2. Aleksei Serebryakov, (1986)
3. Irina Apeksimova, (1990)
4. Vladimir Mashkov, (1990)
5. Evgheni Mironov, (1990)
6. Filip Yankovskii, (1990)
7. Serghei Bezrukov, (1994)  

5 roluri populare ale lui Oleg Tabakov
1. „Семнадцать мгновений весны”
(1972-1973) - Schellenberg
Interpretarea lui Oleg Tabakov e considerată una dintre cele mai convingătoare imagini ale lui Walther Schellenberg. După lansarea filmului, actorul a primit o scrisoare de mulţumire din Germania, de la nepoata lui Schellenberg, care spunea că a privit filmul de mai multe ori pentru a-l mai vedea „încă o dată” pe unchiul Walther.

2. „Д’Артаньян и три мушкетёра”
(1978) - Ludovic XIII
Când au început filmările, regizorul Georgi Yungyald- Khilkevick era sigur doar de două lucruri: că rolul lui Ludovic XIII va fi interpretat de Oleg Tabakov, iar cel al Annei de Austria de Alisa Freindlih. Oleg Tabakov a venit la probe cu rolul pregătit – un Ludovic birocrat, un om prostuţ şi înfumurat, dar regizorul se gândea la o altă imagine – „un om mic de statură, care vrea să fie mai înalt şi încearcă tot timpul să lase o impresie serioasă; un pitic care vrea să pară gigant”. Deşi a fost un pic bulversat, Tabakov a răspuns simplu: „Bine, vom încerca!”.

3. „Трое из Простоквашино”
(1978) - Motanul Matroskin
„Nu-mi plac pisicile, îmi plac câinii”, mărturiseşte cel cu a cărei voce vorbeşte legendarul motan Matroskin din „Prostokvashino”. Despre acest film cu desene animate au auzit şi americanii, astfel încât înainte de lansarea filmului „Garfield” în Rusia, producătorii au cerut ca eroul principal – motanul roşcat – să fie sonorizat anume de Tabakov.

4. „Мэри Поппинс, до свидания!”
(1983) - Miss Andrew
Pentru acest rol, Tabakov a studiat, timp de câteva luni, obiceiurile soacrei sale, iar după lansarea filmului cei de acasă l-au boicotat timp de o lună. Tabakov a intrat atât de bine în rol, încât umbla într-un costum pentru femei pe culoarele „Mosfilm”-ului, se dădea la colegi şi cocheta cu toată lumea.  

5. „Человек с бульвара капуцинов”
(1987) - Barman Harry
În rolul barmanului din acest film, regizoarea Alla Surikova şi-l putea imagina numai pe Oleg Tabakov. „El şi singur se vedea perfect în acest rol”, spune ea, dovadă fiind felul în care el lucra. Tabakov şi-a inventat singur tubuşoare pentru nări ca să aibă un nas lat, iar faţa să pară blândă şi perfidă în acelaşi timp. Unica problemă era faptul că Tabakov „înghiţea” toate arahidele destinate barmanului cu mult înainte de începutul filmărilor.

(Text: Irina Tribusean, Simion Ciochină. Foto: Fotostyle.)

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

astfel de personaje, sunt un exemplu bun pentru aspiratiile tinerilor care vor sa-si creeze o imagine personala.....
veronica   -  
04 Februarie 2011, 12:18
Sus ↑
Imi plac asa articole cu oameni demni si talentati, despre care intr-adevar merita sa citesti.
Insa... draga echipa VIP, deseori nu remarcati diferenta dintre merit si mediocritate, uneori chiar lipsa oricarui merit.
“Nasc si la Moldova oameni ...” E bine cunoscuta afirmatia. Avem multe personalitati, oameni intr-adevar mari...
Nu mai promovati atit persoane care nu au merite, realizari, pseudo-VIPuri, sau "ambalaj" dragut... dar lipsite de vre-o calitate speciala.
:)   -  
04 Februarie 2011, 19:54
Sus ↑
Sunt de acord cu veronica.Este necesar,ca echipa Vip sa inteleaga , 90% din personajele , prezentate de revista vip nu sunt de facto personalitati vip.Oare nu vedeti?
dana   -  
06 Februarie 2011, 06:07
Sus ↑
foarte bun interviu. Bravo!
lucia   -  
28 Februarie 2011, 11:50
Sus ↑
Am citit cu mare placere! Imi plac mult toate articolele din Vip Magazin!
Liliana   -  
10 Aprilie 2011, 09:30
Sus ↑
daka Tabakov nu mai este VIP, atunci cine e? E VIP, domnilor si e unul cu radacini basarabene, asta conteaza mult! Multumim pentru articol!
paiu   -  
25 Noiembrie 2011, 15:15
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+19°