VIP Magazin
17 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Oleg Serebrian. Încercând maşinăria politică
Decembrie 2005, Nr. 20-21

Oleg Serebrian. Încercând maşinăria politică

Comentează   |   Cuprins

Am intrat în curtea PSL odată cu maşina pe departe luxoasă a dlui Serebrian. Şi sediul partidului e unul pe departe foarte dichisit. Încăperile înguste şi podurile joase îţi spun din prima că nu confortul material este ceea ce-i uneşte pe membrii acestei formaţiuni la un loc. De pe peretele din anticameră ne priveşte aristocratIC “părintele Europei” Robert Shuman, pe care îl regăsim şi în biroul dlui Oleg Serebrian. Până băieţii de la partid ne fac nouă cafeaua şi un ceai pentru şeful lor, începem cu bârfele.

Anul şi locul naşterii: 1969, Hădărăuţi, raionul Ocniţa
Specialitatea: politolog, doctor în ştiinţe politice
Funcţia: preşedinte al partidului Social-Liberal, deputat
Ocupaţia preferată: să scrie şi să citească cărţi, să ţină prelegeri.
Stări caracteristice: foarte echilibrat, calm, diplomat
Lucrul asupra căruia s-a gândit cel mai puţin: votul din 4 aprilie, pentru realegerea lui Vladimir Voronin în funcţia de preşedinte al RM
Noutatea: iese din rândul celibatarilor şi va purta verighetă

Este adevărat că v-aţi căsătorit? Se vorbeşte mult pe acest subiect.

Încă nu. Dar e pe cale să se producă.

Cine este aleasa dvs.?

Haideţi să vorbim despre ea după eveniment.

Mariajul dvs. neaşteptat a fost una din condiţiile obligatorii puse de şeful statului ca să puteţi fi trimis în calitate de ambasador în SUA?

Ba deloc. După cum vedeţi, subiectul este depăşit şi nu are nici o relevanţă, mai ales că nu există nici o regulă că un ambasador trebuie să fie căsătorit. Din câte ştiu, cel puţin doi ambasadori acreditaţi la Chişinău sunt celibatari.

De ce nu a existat finalitate – nu v-a mai interesat oferta sau nu a urmat partea oficială a ei?

Nu. Ea a fost cât se poate de oficială, dl ministru Stratan a fost cel care mi-a făcut-o, am discutat şi cu unii consilieri prezidenţiali, dar, până la urmă, e bine că nu am plecat. Nu ştiu dacă aş fi rezistat mult timp în această funcţie, sau invers, daca aş fi fost tolerat mai mult de un an de puterea de la Chişinău.

La ce vă referiţi?

Eu cunosc destul de bine cum funcţionează misiunile diplomatice, ştiu cine pleacă în ambasade şi mai ales în ambasade atât de tentante cum este cea de la Washington. Din acest motiv am avansat din start două condiţii - să am o marjă de manevră, adică să nu solicit pentru absolut orice fleac părerea Preşedinţiei (aşa după cum, din păcate, se practică în cazul misiunilor noastre acreditate în Occident) şi, în al doilea rând, să-mi fac singur echipa cu care voi lucra. Au fost, cred, nişte condiţii care nu au plăcut.

Recunosc însă că tentaţia de a pleca a fost destul de mare şi că mulţi prieteni din Occident, inclusiv din SUA, m-au sfătuit s-o accept. Vă daţi seama că în condiţiile actuale ale Republicii Moldova, poziţia de ambasador la Washington poate fi mai importantă decât cea de ministru de Externe. O misiune încheiată cu succes acolo putea însemna o poziţie de start excelentă pe scena politică a Chişinăului în 2009.

Ce munte aţi fi vrut să răsturnaţi din SUA?

Nu mai contează. Oricum, am renunţat până la urmă...

Ziceaţi că aţi întrebat care ar fi fost marja de manevră. Vi s-au dat puţine şanse de independenţă?

Nici nu mi s-a spus nimic. Temerea mea era că voi avea un mesaj paralel cu cel al Chişinăului oficial şi că ar fi trebuit să devin făcătorul de imagine al actualului regim în capitala Statelor Unite. Sau că misiunea în întregime va trebui să lucreze în calitate de echipă de pompieri pentru a repara nişte eventuale prostii, a stinge incendii politice, diplomatice. Au fost prieteni care mi-au sugerat în starea asta de dilemă, chiar, să mă gândesc bine pe cine voi reprezenta la Washington. Or, ambasadorul îl reprezintă pe şeful statului. Au fost mai multe motive care m-au determinat să renunţ. Dacă plecam, în Parlament rămâneau doi deputaţi de-ai noştri, or în locul meu venea următorul candidat de pe lista Blocului „Moldova Democrată”, care nu era din partea PSL. Cred că dacă următorul ar fi venit de la noi, aş fi luat decizia mai repede şi altfel.

Cine sunt părinţii dvs.?

Mama e medic, tata a absolvit Institutul Agricol din Chişinău, dar nu-l ţin minte să fi lucrat vreodată pe specialitate – a fost întotdeauna funcţionar în organele sovietice, apoi de partid. După 1991 a lucrat ca şef de secţie în executivul raional din Ocniţa.

Cum a început cariera dvs. diplomatică?

În 1992 câţiva profesori de-ai mei, printre care Ion Botnaru şi Ion Stăvilă, au fost angajaţi la Ministerul de Externe. În vara anului 1992 mă gândeam să aplic pentru doctorat în România, aveam îndreptarea de la catedra de filozofie, dar dl Stăvilă mi-a făcut propunerea de a merge  la Ministerul de Externe, mai ales că ştia despre visul meu de a deveni diplomat. La 20 iulie am fost angajat în calitate de secretar II în Direcţia Politică a MAE, fiind referent pentru Europa Centrală şi de Nord. Am fost responsabilizat de acest areal şi din cauza că la acel moment eram unicul germanofon de la MAE. Spre sfârşitul lunii august, am aplicat la Fundaţia Soros, pe cale de a-şi deschide oficiul la Chişinău, pentru o bursă la Institutul European de Înalte Studii Internaţionale din Nisa (Franţa). A mers şi astfel am devenit primul bursier al Fundaţiei SOROS. La Nisa am avut rezultate foarte bune, la sesiunea de iarnă fiind singurul student care a obţinut o medie mai mare de 16 (în Franţa sistemul de note e de 20 de puncte).

Apoi am aplicat pentru o bursă de doctorat la Universitatea Europeană din Florenţa, unde am fost admis, fără însă a obţine o bursă, din cauza că nu proveneam dintr-o ţară a Comunităţii Europene. Încercările mele de a obţine bursă au eşuat (poate că nici n-au fost prea insistente), iar să merg fără o bursă asigurată mi-a fost frică. Astfel am revenit la MAE. În 1994-95 am fost şeful secţiei România. A fost o misiune interesantă, dar şi complicată, relaţiile din acea vreme dintre România şi Republica Moldova fiind destul de tensionate. În august 1995 am abandonat serviciul diplomatic în favoarea unei activităţi academice. Am lucrat la ULIM, ca şi prorector pentru relaţii externe, fiind cel mai tânar prorector de universitate care a fost vreodată în Republica Moldova.

Faceţi politică din curiozitate sau pentru că trebuie?

Foarte multă vreme nu m-am interesat de politica internă - specialitatea mea şi ca practician, şi ca teoretician e politica externă. „Marea greşeală” s-a produs în 2001, după dramaticul eşec pe care îl suferiseră formaţiunile politice democratice în alegerile parlamentare. În martie 2001 Centrul de Formare Europeană din Moldova, lansase ideea dialogului dintre partidele politice rămase în afara Parlamentului în vederea creării unui partid unic de centru-dreapta, bazat pe o doctrină social-liberală, capabilă să capteze atât formaţiunile de orientare liberală, cât şi pe cele cu viziuni social-democrate. La 9 mai 2001, de Ziua Europei, în baza Ligii Creştin-Democrate a Femeilor şi a Grupului Iniţiativei Social-Liberale, s-a creat Partidul Social-Liberal. La scurt timp, la PSL au aderat alte două formaţiuni - Liga Natională a Tineretului şi Partidul Forţelor Democratice.

Angajarea în viaţa politică a fost un pas pe care uneori l-am regretat. Până la urmă sunt sigur că voi reveni la activitatea academică, pe care n-am abandonat-o niciodată - nici când eram la MAE, şi nici după ce m-am angajat în activitatea de partid. Oricum, implicarea în politică îmi este de mare folos şi dintr-o perspectivă academică. Eu nu cred în politologi sau comentatori politici care nu au fost efectiv implicaţi în activitatea politică sau în serviciul diplomatic. Nu există politică doar ca teorie, după cum nu poate exista medicina sau jurisprudenţa doar ca teorie - sunt activităţi care presupun o combinare de teorie şi practică.

Să înţeleg că nu vă tentează popularitatea flatantă de politician?

Nu ştiu dacă reuşesc să devin un politician foarte popular, ceea ce nu înseamnă ca nu tind spre asta. Poate că sunt autocritic, dar am senzaţia că stilul şi felul meu de a fi nu este neapărat unul adaptat la cerinţele alegătorilor noştri. În afară de asta, mesajul liberal este unul acceptat de un procent redus de către electorat. Mai sunt trei ani până la alegerile din 2009, şi cred că anumite lucruri pot fi corectate.

Recunoaşteţi că aţi făcut o opoziţie foarte comodă pentru partidul de guvernământ?

În 2005 toată opoziţia a fost una comodă pentru comunişti. Cauzele au fost cât se poate de diferite. Noi, ca şi creştin-democraţii sau democraţii, am aşteptat să vedem evoluţia actualei puteri în noile condiţii. În al doilea rând, partidele politice majore de la noi au avut un an dificil, marcat de “războaie civile”, care au distras atenţia de la acţiunile PCRM. Dar lucrurile se schimbă şi deja sunt anumite semnale în acest sens. Cred că este timpul ca partidul de guvernământ, care s-a simţit extrem de confortabil şi care n-ar avea deloc motive să se simtă aşa, având o majoritate atât de “subţire”, să se pună pe gânduri. Cred că dacă schimbările promise de Vladimir Voronin în aprilie 2005 vor întârzia prea mult, toţi vor reactualiza mesajul anticomunist dur şi necamuflat.

Ce partide noi aţi vedea în parlamentul următor?

Este încă prematur să vorbim. Nu putem şti cum va arăta scena politică de la noi nici chiar la alegerile din 2007, în timpul cărora sau după care s-ar putea produce unele regrupari spectaculare. Asta înseamnă însă că vor fi aceiaşi actori, doar că prezentaţi publicului într-un alt „ambalaj”.

Care ar fi „figurantul” care ar ieşi într-o luptă deschisă cu actualul şef al statului?

Marian Lupu, poate. Comuniştii vor urma scenariul PDAM-ului, care a fost “lichidat” de o opoziţie apărută în interiorul propriului partid. Este foarte ambiţios, instruit. Nu se ştie încă la ce cotitură se poate întâmpla ca el şi alţi fruntaşi din “garda nouă” a PCRM, care doresc reformarea acestui partid, să decidă ruperea.

Ar putea fi o chestie de substituire benevolă, adică o situaţie în care însuşi Voronin să-l sprijine şi să-l promoveze pe Lupu?

Nu exclud acest lucru. Deşi ruptura se va produce în orice caz.

În parlament vocea lui Marian Lupu vi se pare  diferită de cea a majorităţii comuniştilor?

Deocamdată nu. Poate doar anumite note care distonează.

V-aţi gândit mult până aţi votat pentru Vl. Voronin la 4 aprilie?

Dacă mă gândeam mult, nu ştiu dacă votam. Dar nu se ştie dacă rezultatul ar fi fost altul. Voronin era foarte sigur pe sine şi avea certitudinea că va fi reales. La finele lui martie a fost invitatul fracţiunii BMD. Am văzut cum a discutat cu Serafim Urechean, de o manieră total arogantă, sfidătoare, un om care se teme de ceva nu discută aşa cu cea de-a doua fracţiune din parlament despre posibilitatea votării lui.

Va întrebaţi ce ne-a făcut să votăm? Am considerat că votând pentru el vom reuşi să determinăm un al curs al politicii externe şi interne şi chiar să pătrundem în culoarele puterii de la Chişinău. Ei bine, Voronin nu a admis acest lucru. Din punct de vedere politic, cred că am acţionat corect. Voronin oricum ar fi fost ales - avea majoritatea deputaţilor de partea sa, iar cei cinci care erau lipsă s-ar fi găsit uşor. În aceste circumstanţe de ce să nu încercăm să utilizăm o ultimă şansă pentru a corecta măcar ceva din ceea ce s-a întâmplat la 6 martie? Şi noi, ca şi cei din PDM şi PPCD am votat deschis, în condiţiile în care votul era secret. Puteam zice - dle Roşca, dle Diacov, hai să intrăm la vot, votăm toţi împotriva lui Voronin, câţiva din fiecare cele trei grupuri politice votează pentru el şi nimeni nu va şti niciodată cine şi cum a votat. Am fi zis că au existat probabil nişte trădători, care au votat, dar partidele noastre nu au votat. Era foarte uşor de făcut acest lucru. Nimeni nu m-a tras de mânecă să ies la tribună în ziua de 4 aprilie, dar am ieşit pentru că am vrut un angajament deschis din partea tuturor. Dacă n-aş fi spus că am votat pentru el, toţi ar fi crezut că cele trei voturi împotriva lui Voronin erau voturile deputaţilor PSL.
 
Cum se vede ţara şi perspectivele ei din interiorul parlamentului, unde întelegeţi poate că nu are cine să mai schimbe lucrurile, deocamdată cel puţin?

Ce poate face Parlamentul? Decide majoritatea parlamentară care promovează un guvern, care este slab. Sunt doar câţiva miniştri care ies oarecum în evidenţă. Ministrul Economiei nu este slab şi nici nu vine din interiorul Partidului Comuniştilor. La o adică, Guvernul acesta este un fel de coaliţie. Sunt oameni care nu vin neapărat din hora comuniştilor. Marea problemă e că este un Guvern docil, condus de consilierii preşedintelui.

Text: Rodica Ciorănică
Foto: Roman Canţîr
Locaţie: Dedeman Grand Chişinău





Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

Are mutrita de ovreu...
Chinari   -  
29 Ianuarie 2010, 18:40
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+13°