VIP Magazin
21 Octombrie 2018
Print
Print
Print
Print
Nina Costiuc. Femeia fără mască
Ianuarie 2005, Nr. 09-10

Nina Costiuc. Femeia fără mască

Comentează   |   Cuprins


Am cunoscut-o pe Nina Costiuc cu ocazia acestui articol. Ori de câte ori îi vedeam pozele şi citeam interviurile cu dna primar de la Budeşti, îmi ziceam că femeia asta are ceva. O atitudine. O sclipire în ochi. Spre deosebire de Sisif, mişcă bolovanii din loc şi munca nu-i este zadarnică. Tot ce a făcut, aproape 30 de ani, pentru oameni s-a transformat într-o victorie asupra temerilor, indiferenţei, a deşertăciunii. Ca un brav oştean, chiar dacă a avut piciorul rupt şi braţul legat, nu a renunţat la luptă. Pentru oameni, idealuri, pentru familie. Viaţa ei are şi filozofie şi piper, căci are doi mari amici - Eminescu şi Cărare.

A fost întotdeauna gata să facă imposibilul. Când povesteşte, nu atacă, ci te invită s-o asculţi. Ochiu-i de primăriţă nu scapă nimic. Arată foarte bine: cerceii şi inelul cu pietre albe parcă îi completează strălucirea din ochi. Sare de la un an la altul, de la copilărie la construcţia Centrului pentru copii şi tineret din Budeşti, la naşterea fiului Valeriu, la ceea ce a fost demult şi la ce va fi cândva. îşi presară vorba cu diferite citate. Poate fi o strofă din Eminescu sau o pildă chinezească. Ii place să citească, însă, de când şi-a asumat grijile satului, abia de reuşeşte să dea prin bibliotecă. Iar atunci când nu are replică într-o discuţie aprinsă, apelează imediat la Petru Cărare. Prin '78, din librării a fost retrasă o ediţie cu satire de-ale scriitorului, dar a avut grijă să şi le transcrie într-un blocnotes.

Formula succesului e una simpla: sâ faci bine oamenilor

Tatăl ei ne-a povestit că a fost o fată interesantă, căreia îi plăcea să înveţe. Când a plecat la studii, la Moscova, pe lângă geamantanul plin cu struguri, şi-a burduşit o geantă mare cu cărţi. A cărat după ea literatura care-i plăcea, şi astăzi ar preţui foarte mult dacă ar primi o carte bună în dar. S-a căsătorit foarte devreme, la 18 ani, cu Mihai, băiat de sat, căruia i-a născut, peste un an şi ceva, un băiat. De atunci, viaţa ei a fost nedespărţită de Budeşti, de primărie. Ar fi putut cuceri alte culmi, dar a iubit şi iubeşte foarte mult oamenii din satul natal. Căci, de acolo, de jos, roadele muncii sale se văd mai bine. Acum un an, la Budeşti a fost inaugurat Centrul pentru copii şi tineret "Udo Jurgens", reconstruit după proiectul dnei primar, cu suportul oamenilor din Kaufungen şi Frankfurt pe Main, Germania şi al Ambasadei Germaniei la Chişinău. Clădirea veche a fost renovată în termene record. Cele două niveluri găzduiesc o sală modernă de festivităţi, biblioteca, săli pentru centrele de creaţie. E locul unde copiii satului se simt cel mai bine. Pentru "Udo Jurgens" a ros tocurile câtorva perechi de pantofi, a mers mii de kilometri la volanul "Jiguli"-ului, tocându-şi nervii şi răbdarea în nenumăratele întâlniri la care a pledat cauza satului ei. Aşa a "păţit-o" şi atunci când a căutat şi a obţinut resurse pentru grădiniţa de copii, Centrul pentru copiii cu dezabilităţi, Oficiul poştal şi pentru Centrul de Sănătate; când a renovat clădirea primăriei şi a modernizat conceptul de administraţie publică locală. Aproape toate uşile din primărie sunt din sticlă - pentru mai multă transparenţă.

- Nu e vorba doar de insistenţă, ci de capacitatea de a duce la bun sfârşit ceea ce ai început. Formula succesului e simplă: să faci bine oamenilor. Totul în viaţa noastră se bazează pe dragoste. De aceea, ar trebui să ne grăbim să ne cerem scuze, să analizăm, să nu amânăm pe altădată ceea ce putem face astăzi, că poate fi târziu. Avem un mare deficit de bunătate. Iar înţelepciunea e mare lucru. La primărie mă simt ca şi cum ai avea o casă mare, în care trebuie să le pui pe toate în ordine şi să mişti lucrurile din loc spre bine, pentru confortul celor apropiaţi.

Despre "debutul" ei la sovietul sătesc Budeşti îşi aminteşte cu haz. Avea doar 19 ani când a fost angajată secretară. După prima zi de muncă, de prea multă bucurie, a pierdut cheile de la intrare. Le-a recuperat mai târziu, iar despre incident ştiau doar vreo doi colegi. După ce s-a întors în sat cu două diplome în buzunar (una de la Colegiul financiar-economic din Chişinău şi alta de la Institutul unional de drept), din 1980 până în 1985 a fost preşedinte al sovietului sătesc Budeşti. După care, până în 1989 - secretar al organizaţiei de partid din Sovhozul "Octombrie", apoi un an a deţinut funcţia de director-adjunct la întreprinderea "Pişcemaş".

Venind în funcţia de preşedinte al sovietului sătesc, s-a tot gândit cu ce ar putea impresiona satul. Deşi, putea să nu mişte un pai, - oricum, privirea satului era aţintită asupra ei: cu studii făcute la Chişinău şi Moscova, cu soţ chipeş. Toată lumea se întreba: ce caută Nina la sat?

La iniţiativa ei, în centrul Budeştilor a fost ridicat un monument în memoria ostaşilor căzuţi în cel de-al doilea război mondial. Avea 24 de ani pe atunci. Următorul pas pe lista ei de preşedinte a fost instalarea clopotelor la locul cuvenit, în clopotniţă. Fapta i-a supărat foc pe ateiştii satului, dar Nina le-a adus un singur argument: Legea despre culte. Şi-a dorit foarte mult să fie drumuri în sat şi i-a reuşit şi acest lucru.

- Tot ce vroiam atunci să fac imediat, s-a realizat pe parcurs. Atunci când trebuia să fie construit drumul Chişinău-Odesa, nu era planificat ca acesta să treacă prin sat. Dar am insistat ca traseul să traverseze localitatea noastră.

Au urmat anii în care a fost director de gospodărie din satul Horodca, Ialoveni, singura perioadă în care şi-a "trădat" baştină. Dar vestea despre succesele ei de acolo a ajuns şi în sat. A fost "revocată" imediat atunci când budeştenii şi-au ales un nou primar. Din 1995 se află la cel deal treilea mandat.

"Ca să ai libertate şi independentă, trebuie să munceşti mult"

... E greu să ţii pasul cu ea. Parcă goneşte timpul din urmă şi parcă vrea să-1 întreacă. Dna primar ne invită în clopotniţa bisericii, un loc ce ne pare exotic (şi potrivit în acelaşi timp) pentru o panoramă a satului. Scuturându-şi anii de pe umeri, urcă uite în vârf, de parcă ar avea vreo zece ani, când zi de zi escalada scările clopotniţei. De acolo, de sus, satul se vede ca-n palmă. Case mai mari şi mai mici, drumuri, fântâni, edificii "strategice" - ar putea arăta spre fiecare din ele cu ochii închişi. De când e primar, rareori şi-a găsit liniştea. "M-am născut lângă biserică, în casa buneilor. Sunt singura fată la părinţi. Ţin minte că, odată, bunelul m-a uitat în biserică. Am tras de uşa încuiată şi, de spaimă, am simţit că nu-mi ajunge aer. Am urcat în fugă scările clopotniţei şi am răsunat uşurată: era atâta libertate acolo, sus". Pentru ea, libertatea nu are preţ. De aceea, are tot respectul pentru oamenii "verticali". Pentru că şi ea este o femeie fără mască.

- În aceşti ani am înţeles: ca să ai libertate şi independenţă, trebuie să munceşti mult. E o mare diferenţă între a fi om de stat şi politic. Cel politic se gândeşte la electorat, iar cel de stat - la generaţiile care vin. N-aş accepta să intru în politică. îmi este drag satul meu şi nu cred că-1 voi schimba vreodată.

La insistenţa mamei, a învăţat să şofeze când avea 20 de ani şi de atunci a încercat toate tipurile de maşini sovietice, începând cu "Moscvici"-urile şi terminând cu "VAZ"-urile. Din această cauză poartă mai mult pantaloni decât fuste. Odată, văzând-o pe Nina că vine cu o maşină nouă, preşedintele colhozului i-a spus secretarului de partid: "Ia, uită-te! Nebuna asta a adus maşină! N-am să mă mir dacă va aduce pentru sat o instalaţie de rachete".

"Important e să nu observăm ridurile din jurul ochilor"

Despre dragoste nu prea vorbeşte. "Ce să vă spun? Cuvintele sunt de prisos atunci când iubeşti o persoană. Ori iubeşti ori nu", răspunde în locul ei dl Costiuc. El ştie mai bine câte ore are ziua de muncă a soţiei şi câte ore se odihneşte. S-au cunoscut la o petrecere, în sat, şi de atunci sunt nedespărţiţi, cu excepţia anilor în care Mihai a lucrat în Ungaria şi, mai recent, în Israel, unde a făcut bani pentru noua lor casă. Au stat mulţi ani în casa părintească, după care au hotărât că e timpul să aibă una a lor. Când veni vorba în ce culoare să vopsească casa, s-a sfătuit cu Mihai şi, deşi răspunsul soţului a fost "fildeş", în fina a ieşit un galben solar, ce fură astăzi privirile tuturor şoferilor ce merg spre Vadul lui Vodă. S-au mutat în casă nouă acum câţiva ani.

Până la urmă, culoarea casei nu are nici o treabă cu armonia unui cuplu ce se înţelege dintr-o jumătate de cuvânt. Dl Costiuc s-a obişnuit să-şi vadă soţia în continuă mişcare, care se sufocă să stea acasă mai mult de două zile. îşi face griji pentru ea doar când este la volan. Iar ea, femeia fără complexe, nu a renunţat la fineţe şi delicateţe. Ţine foarte mult la oameni şi suferă nespus atunci când pierde o prietenie. Este iubită, respectată şi admirată. Nu se culcă până nu-şi face un plan pentru a doua zi. Iar atunci când bărbaţii se simt stingheriţi de prezenţa ei, îi ajută cu un zâmbet.

- Mă simt împlinită. Cred că ar trebui să mă perfecţionez mai mult, să învăţ limbi străine. E păcat că, având atâţia prieteni peste hotare, nu pot comunica personal cu ei. O femeie este ca un univers, ca o carte care niciodată nu trebuie să fie citită până la capăt. Dacă eşti "citită" din scoarţă în scoarţă, rişti să nu mai fii interesantă. Frumuseţea trece, important e să nu observăm ridurile din jurul ochilor, ci sufletul omului.

Rodica Trofimov

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

Personal o cunosc pe doamna Costiuc .este o doamna demna de respect shi pentru mine este un exemplu ...o doamna FARA MASCA
Tatiana   -  
19 Iunie 2010, 15:08
Sus ↑
O doamna excelenta!!!
Irina   -  
09 Iunie 2015, 18:29
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+18°