VIP Magazin
18 Noiembrie 2018
Print
Print
Print
Print
Nicolle Stănese vine la PRIMA ORĂ
Iunie 2011, Nr. 86

Nicolle Stănese vine la PRIMA ORĂ

Comentează   |   Cuprins

A devenit o tradiţie (frumoasă desigur) ca posturile autohtone de TV să invite pentru colaborări prezentatori din România. De data aceasta este vorba de prezentatoarea postului Antena 1 Sibiu, Nicolle Stănese, care vine la Chişinău pentru a se implica în proiectul PRIMA ORĂ de la PRIME TV. O veţi putea admira „pe sticlă” în fiecare dimineaţă cât de curând!

Când ai fost pentru prima oară la Chişinău şi care a fost prima impresie despre ţară, despre capitală? S-a schimbat cumva părerea în timp?
Aproape de sfârşitul anului trecut am venit în Chişinău pentru prima dată. Recunosc că, pe atunci, plecam din România cu o mare curiozitate legată de tot ce înseamnă Moldova. Românii care nu au fost niciodată în Moldova şi îşi formează o părere despre ţara asta, doar din ceea ce se aude în presa din România, nu ştiu de fapt absolut nimic despre frumuseţea şi liniştea de aici. Am făcut şi eu parte din ei, aşa că vă rog să mă credeţi pe cuvânt. Moldova m-a impresionat cu oamenii calzi, liniştiţi şi de cuvânt, pe care i-am întâlnit. Sunt îndrăgostită de verdele acestui oraş şi simplitatea împrejurimilor. Şi toate astea în condiţiile în care încă nu am cunoscut nici măcar un sfert din această ţară, dar toate locurile în care am fost până acum (Cricova, Mănăstirea Căpriana, Mănăstirea Condriţa) m-au fascinat. Şi, bineînţeles, nu am cum să uit de „Nobil”, locul pe care l-am văzut prima dată şi unde m-am simţit ca acasă imediat ce am trecut pragul. Este un hotel, de fapt o explozie de bun-gust, servicii impecabile şi adevăraţi profesionişti, care au grijă să îţi creeze o atmosferă mirifică.

Cum te-ai simţit atunci când ai primit oferta de la PRIME TV?
Cred că orice om e bucuros când o echipă de oameni profesionişti are încredere în el şi îi propune o astfel de colaborare. Am fost onorată în primul rând şi bucuroasă să pot dezvolta un proiect frumos, care sper să se numere printre preferinţele de top ale moldovenilor.

De ce ai acceptat oferta de a lucra pentru un post TV din Chişinău?
Până să primesc această ofertă, nici nu m-am gândit vreo clipă la posibilitatea de a munci în altă ţară decât cea în care m-am născut. Când am fost pusă în faţa acestei propuneri însă, mi-am dat seama că parcă o aşteptam. (zâmbeşte) Moldova e o ţară în care oamenii se uită la televizor pentru informaţie, divertisment de calitate şi emisiuni curate. Ei nu vor silicoane, scandal sau „frumuseţi fabricate”, care să zâmbească pe ecran şi cam atât. Cred că asta dezvăluie motivul pentru care sunt fericită că pot munci aici.

Ce părere ai despre postul PRIME TV şi despre emisiunea PRIMA ORĂ?
Păi dacă e PRIME TV, e clar primul, deci cel mai tare! (zâmbeşte) Cât despre emisiunea PRIMA ORĂ, abia aştept ca, alături de colegul meu Eugen, să trezim Moldova cu zâmbetul pe buze! Să dăm startul unei zile frumoase cu soare în suflet, indiferent de vremea de afară.

Probabil că ai reuşit deja să faci cunoştinţă cu echipa. Cum ţi se par membrii ei?
Dat fiind faptul că matinalul PRIMA ORĂ este una dintre cele mai bune emisiuni, e clar că are o echipă unită, formată din adevăraţi profesionişti. Sunt convinsă că o să colaborăm frumos, iar rezultatul se va vedea în fiecare dimineaţă pe PRIME!

Care va fi rolul tău în cadrul matinalului?
E unul foarte simplu: alături de Eugen şi de întreaga echipă, voi încerca să ofer oamenilor din faţa micilor ecrane o emisiune unde să-şi găsească informaţia utilă pentru fiecare zi, răspunsuri la unele întrebări, multă voie bună şi energie pentru o zi cu rezultate frumoase!

Ce aşteptări ai de la această experienţă?
În primul rând, sper din suflet ca moldovenii să mă primească în casele lor şi în marea lor familie. Eu am venit aici cu sufletul deschis şi mult optimism. Am nevoie să-mi dea şansa de a demonstra că îmi doresc să fiu apreciată pentru munca mea. V-am spus că am un optimism nelimitat şi o poftă de muncă greu de stăpânit, care sper să fie ingredientele potrivite pentru a câştiga cât mai multe zâmbete de la telespectatorii PRIME!

Ai reuşit să cucereşti telespectatorii din România. Care sunt secretele unei cariere de succes în TV?
Nu ştiu secretele unei cariere de succes în TV, dar cred că, indiferent de domeniul în care munceşti şi în care încerci să-ţi clădeşti o carieră, ai nevoie de ambiţie, perseverenţă, dorinţa de a învăţa mereu ceva care să ajute la conturarea ta ca profesionist şi plăcerea cu care să-ţi faci treaba! Atât timp cât iubeşti ceea ce faci, e perfect! Asta se vede mereu. Şi mai ales în televiziune, unde te prezinţi în faţa oamenilor care simt dacă tu faci totul cu entuziasm sau dacă te forţezi să zâmbeşti. Telespectatorii nu pot fi păcăliţi niciodată. Cine încearcă să facă asta îşi va rata cariera în televiziune. Asta e părerea mea. Cu naturaleţe şi sinceritate, câştigi întotdeauna!

Ce hobby-uri ai, ce-ţi place să faci în timpul liber?
Îmi place mult să călătoresc, să citesc, să mă uit la filme. Ador să privesc pe geam atunci când plouă afară... mă linişteşte mult. Îmi plac sporturile de iarnă (iarna trecută am învăţat să mă dau cu snowbordul), iar vara îmi place să ies în natură cu motorul. Când am timp, merg la echitaţie şi aproape zilnic încerc să fac sport. Ah, şi îmi plac oamenii cu zâmbetul pe buze!

Care a fost cea mai haioasă situaţie care ţi s-a întâmplat de când eşti la Chişinău?
Pentru mine, foarte amuzant este să aud cuvinte în limba română pe care le aud doar aici. (zâmbeşte) Mă distrează foarte tare când aud câte o expresie care în România nu se foloseşte. Sunt multe şi mi se pare haios că în ultimul timp, când merg în România, am observat că le folosesc şi eu, fiind sursa de distracţie a prietenilor mei!


(Text: Irina Tribusean. Foto: Roman Canţâr).

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

....sti foarte bravo,ador sa privesc "prima ora"....
naty   -  
12 Noiembrie 2011, 00:08
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+4°