VIP Magazin
20 Septembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Nicoleta ESINENCU. Copilul teribil al lui Esinencu
Septembrie 2005, Nr. 17

Nicoleta ESINENCU. Copilul teribil al lui Esinencu

Comentează   |   Cuprins

Am fumat. Am băut cafea şi iar am fumat. Au sunat telefoanele, a claxonat o maşină din curtea Casei Presei, a intrat lume în birou – toate acestea s-au întâmplat în timp ce realizam interviul cu Nicoleta Esinencu, unul dintre cele mai vehiculate nume din spaţiul dintre Nistru şi Prut, ba chiar mult peste hotarele republicii. Cine este Nicoleta? Fără scrupule, fără complexe, directă şi firească, fără machiaj şi fără bijuterii, cu cârlionţi atât de pronunţaţi, încât am avut impresia că îl am în faţă pe Lenin mic, deşi, în cazul zulufilor, l-a moştenit pe tatăl său, Nicolae Esinencu. Râde. Mult şi cu poftă. De la o vreme încoace, după ce a trimis Europa ... cât mai departe, s-a orientat spre muzica de proastă calitate. Poate asculta săptămâni în şir Tanea Bulanova sau manele. Ascultă şi se amuză. Dacă ar avea bani, zice ea, şi-ar serba ziua de naştere la City şi l-ar invitat pe Adrian Copilul-Minune, zis şi de Vito, să-i cânte. Noroc de ea că nu este bogată! – tot ea zice. Ciudată, puţin altfel decât cei din jur, Nicoleta Esinencu este un Săgetător care sparge clişeele. Vorbeşte cam puţin, doarme atât cât vorbeşte şi, zăpăcită din fire, nu îşi cunoaşte numărul de telefon. Restul, îl aflaţi împreună cu noi, din interviul acordat în exclusivitate revistei noastre.

De ce fumezi atât de mult? Fumezi, bei cafea.... Astea sunt droguri, draga mea.

Ştiu, mama mi-a spus chiar ieri că a citit într-o carte că nu e bine să fumezi. Circulă prin Chişinău o carte, „Liohkii sposob brositi kuriti” şi 96 la sută din fumătorii care au citit cartea, s-au lăsat de fumat. N-am citit-o şi nu vreau s-o citesc.

Şi părinţii ce zic? În general, ce atmosferă e la tine acasă?

Singura regulă e că nu există nici o regulă. E o libertate totală. Cred că e marele meu noroc. Am avut o gândire liberă. Colegii mei de clasă sunt mereu întrebaţi de părinţi unde merg, ce fac azi, ce fac mâine, când se însoară.

Stai împreună cu părinţii? Se întâmplă să purtaţi discuţii aprinse? Ştiu că tatălui tău nu-i place să vorbească mult. Cum eşti tu în raport cu el?


E OK. În primul rând, ne vedem prea rar, avem programe foarte încărcate şi diferite. Dar nu apuc să mă cert cu tata. Ca în orice familie, poate să apară dimineaţă un conflict de genul cine mi-a luat cana.

Când ai scris cartea „Fuck You, Eu.ro.Pa”, te-ai consultat cu el, i-ai cerut sfatul?

I-am dat s-o citească şi i-a plăcut foarte mult. A fost la spectacol, i-a plăcut spectacolul. Dacă nu-i place, îmi spune. I-am mai dat să citească şi alte chestii de-ale mele şi mi le-a întors înapoi, zicându-mi că ar trebui să scriu despre azi, nu despre ieri.

Să admitem că multă lume nu a reuşit să vadă spectacolul şi să citească cartea. Ai putea să o povesteşti în câteva cuvinte?

Nu ştiu despre ce este. Nu este lucrul meu, eu am scris un text, am vrut să zic asta, atât. De aici încolo nu e treaba mea să povestesc despre ce am scris. Va apărea în curând cartea în Germania, va fi publicată şi în limba română şi oricine va putea s-o citească.

Dacă e să ne referim la titlul cărţii, ce legătură ar avea cu Germania? Ce cauţi tu în Germania? Nu ţi-e bine aici?
 
Am câştigat o bursă acolo, pentru o jumătate de an, am stat în oraşul Stuttgart şi am scris cartea „Fuck you, Eu.ro.Pa”. Am stat în castelul „Solitude”, în pădure, departe de lume. Linişte... Numai turişti. Sau nunţi.

Nicoleta, d-apoi tu eşti prinţesă. Îţi găseşti un conte bogat şi jucăm o nuntă în Stuttgart!

Dusă-ai fost!

De la noi eşti numai tu acolo?

A mai fost Octavian Eşanu. Dar sunt artişti din toată lumea, vreo 40, cred. Am cunoscut peste 300 de artişti din toate domeniile.

Te arată lumea cu degetul. Eşti rebelă. Ai vrut tu aşa să fii sau educaţia din familie ţi-a permis să spargi clişeele?

Poate e şi moştenit de la taică-meu, rebel şi teribilist. Nu că aş vrea să fiu astfel, e doar dorinţa de a spune lucrurilor pe lume. Ai două soluţii: sau spui, sau nu spui. Eu vreau să spun lucrurilor pe nume.

Cum îţi pare strada din Chişinău?

Găsesc aici foarte mult material. N-aş putea trăi în Germania, în Franţa sau în altă parte.

Este adevărat că nemţii sunt calculaţi?

Ştiam că nemţii sunt corecţi, punctuali, calculaţi. Apropo, nu sunt chiar atât de punctuali. Or, mie îmi place improvizaţia. Dacă vreau să merg la Berlin, m-am urcat în tren şi merg la Berlin. Dacă îl întreb pe un neamţ, îmi spune că nu poate, că la ora 10 citeşte o carte. Bine, dar la 11? La 11, îmi spune, are de privit televizorul.

Cinci persoane locuiţi în apartament?

Suntem şase, da fapt. Părinţii, eu şi mai am trei fraţi. Eu sunt mezina.

„Dacă aş şti cum trebuie să fac...”

Spectacolul „A şaptea cafana” te-a marcat în vreun fel? Cum ai colectat informaţia?

Am lucrat cu Mihai Fusu şi Dumitru Crudu, ne-am întâlnit cu victimele traficului, vreo 15 persoane, am făcut interviuri cu ele, am construit piesa. În toate cazurile ele aveau minimum cinci soluţii să scape din prinsoare.

Din ce fel de familii proveneau?

Una din ele avea studii superioare, restul erau de la ţară. Unele cu un singur părinte, altele cu părinţi alcoolici. Vorbeau despre o foarte puternică problemă psihologică, şi, în acelaşi timp, fiind întrebate dacă s-ar mai duce, nici una din ele n-a zis nu. Povesteau cum le ardeau cu ţigara, cu fierul de călcat, cum le băteau cu picioarele, una din ele chiar gravidă fiind. Istorii de-a dreptul îngrozitoare! Însă, când le întrebai dacă s-ar mai duce, ziceau nu au ce face aici.

Pe unde ai fost cu spectacolul?

Am avut marele noroc să merg prin Moldova, prin mai multe sate. În multe localităţi teatrul n-a fost de zeci de ani, lumea n-are o educaţie adecvată. Sunt cluburi şi venea lumea duminică, la club, că a venit teatrul. Îşi cumpărau câte o pungă cu seminţe, vorbeau în timpul spectacolului.

Cam la cât timp a apărut şi spectacolul „Fuck you, Eu.ro.Pa”?

Spectacolul a fost montat de un actor de la „Eugene Ionesco”, Valeriu Pahon, eu am scris doar scenariul.

Ai avut obiecţii la felul în care a fost jucat spectacolul?

Important este mesajul, actriţa l-a transmis foarte bine. Am văzut mai multe montări, una în Franţa şi alta la Braşov, dar cred că cea de la Chişinău este una din cele mai reuşite.

Ce s-a întâmplat după ce au fost jucate două spectacole? A fost interzis? Când s-a montat spectacolul, ai avut nevoie de avizul pozitiv al Agenţiei de stat pentru protecţia moralităţii, de la Ministerul Culturii?


Eu n-am fost aici în perioada în care s-a montat, am venit pentru două zile, am văzut premiera şi am plecat înapoi în Germania. Din câte ştiu eu, teatrul „E. Ionesco” a mers cu textul la Agenţie, şi, contra unei sume de bani, a primit permisiunea de a rosti „p.... măsii” în scenă timp de o oră, sau de un an, după ora şapte seara.

Şi pentru „fuck you” cât s-a plătit?

Nu cred că foarte mult. Nu ştiu cine face parte din comisia care stabileşte cât de decente sunt scenele jucate, sau cât de obscene. Cred că a fost o comisie destul de profesionistă, care a spus că e OK, cuvântul „p..ă” este în dicţionar, cuvântul „p..dă” este în dicţionar, nu este nimic nou. Poate este mai nou pentru Moldova, dar în literatura universală există asemenea fraze şi texte. Adică, în stradă noi ne permitem să ne trimitem în p... măsii, dar în scenă nu putem.

Să lăsăm aceste cuvinte în interviu?

Mi-e indiferent, n-am treabă.

În general, aşa-zisa elită din cultură crezi că spune vreodată „p... măsii” şi ce i-a deranjat atât de mult în spectacolul tău, încât au apărut scrisori anonime şi piesa a fost interzisă?

De fapt, scrisorile astea nici nu sunt anonime. Ministerul Culturii a motivat că mesajele au parvenit de la organizaţiile internaţionale, dar nu-mi prea vine a crede, pentru că o organizaţie internaţională nu-şi permite să facă o chestie din asta. Şi dacă îşi permite, o face public, oficial, organizează o conferinţă de presă sau face un comunicat. Cred că sunt oameni în interiorul ministerului, interesaţi să închidă această piesă, şi nu e o problemă de titlu. Mi se pare foarte curios că nimeni de la minister n-a fost la spectacol. Nu cred că cineva de la minister a citit textul, nu cred că domnul ministru a văzut piesa. Sunt sigură, ministrul Culturii nici nu ştie cine sunt eu. Habar nu are despre ce am scris, nu are idee despre ce se întâmplă în cultură astăzi.

Cum să nu ştie ministrul Culturii cine eşti tu?

Hai să-l telefonăm şi să-l întrebăm (râde) dacă ştie că eu trebuie, în readerul pavilionului de arte din Veneţia, unde se desfăşoară cea mai importantă bienală de artă din Europa, să reprezint România, şi nu pavilionul R. Moldova, pentru că nu există.

Taică-tău a ştiut despre situaţia cu piesa?

Nu cred că a ştiut, nu ştie prea multă lume. Dar sună lumea şi întreabă când se va juca spectacolul.

Pe Alexandru Vaculovschi îl cunoşti? Rosteşte şi el numele cărţii fără să se jeneze?

Mi se pare incorect când vine vorba de numele unei cărţi. De ce să nu-l rosteşti? I-am citit cartea.

Ştiu că a fost primit destul de bine în România, la fel ca Pavel Stratan. Dacă e să faci o comparaţie între literatura tânără de la noi şi cea din România, ce diferenţe ai sesiza?

Basarabenii care au plecat în România şi scriu acolo au prioritatea de a face parte dintr-o mişcare destul de puternică, care spune lucrurilor pe nume direct, fac o literatură-problemă... Sunt deja multe nume în această mişcare. E o chestie pe care toată lumea evită s-o  zică. Dar e vorba de influenţa limbii ruse, e un proces care, chiar dacă e anormal, e, totuşi, normal, într-o limbă acaparată de altă limbă. Chiar astăzi vorbeam cu cineva în stradă şi îmi zice „Hai, pa. Baftă, davai”. Sunt nişte cuvinte devenite uzuale. Şi nu este vorba de faptul că lumea nu ştie să vorbească româneşte. Prin felul în care vorbim arătăm, de fapt, cum a fost o limbă asuprită de alta. E aceeaşi chestie ca şi cu americanismele. Adică, să spunem „weekend” ne permitem, dar dacă zicem „privet”, suntem catalogaţi drept ruşi. Acest fenomen în literatură este unul de moment, nu va dura mult timp.
S-a citit şi se mai citeşte foarte multă literatură rusească.

Copii de bani gata

Te enervează copiii de bani gata? Printre cunoştinţele tale sunt copii cu maşină la scară şi cu buzunarele umplute de mama sau tata?

Mă enervează acum un nou val în Moldova – părinţii îşi rup spinările muncind la negru peste hotare şi trimit bani acasă, iar copiii umblă prin restaurante, baruri, pe la curve. Am văzut un caz clar când băiatul şi-a luat banii de la Western Union, a cumpărat Makler-ul, două lăzi de bere... Problema e alta, şi de multe ori mă întreb de ce pleacă lumea. E de vină, probabil, şi chestia asta că vrea să îşi construiască casă mai mare ca a vecinului, să îşi cumpere draperii mai scumpe, să îşi facă „evroremont”.

Tu ai vrut vreodată să semeni cu cineva?

Nu am când să semăn cu cineva.

Dormi mult?

Depinde.

Ai vreun iubit, care să te facă fericită?

Da’ Andrei Strâmbeanu a recunoscut ce înseamnă fericire?

Ai citit ceva din operele lui? I-ai văzut piesele?

Am citit. Nici nu vreau să discut despre dramaturgia care se face aici, începând de la Matcovschi, Strâmbeanu şi Ion Druţă. Sunt câteva piese bune scrise de autori tineri.

Deci, ai sau nu vreun iubit?

N-am (şi râde cu poftă).

Nu cred eu să stai fără iubiţi. Cred că ai unul, dar îl ţii ascuns.

Da, vreun VIP.

Cât de des te uiţi în oglindă?

Cât se poate uita un om normal în oglindă. Dimineaţa, când mă spăl pe dinţi şi pe faţă.

Te machiezi? Porţi produse cosmetice în geantă?

Nu. În geantă nu am decât mobilul. Nu îmi place să mă machiez. Odată m-a machiat Stela Verebceanu şi, după ce s-a uitat la mine, mi-a spus: „Du-te şi te spală, curvo”. Mai face experimente din astea cu mine, mă îmbracă în fustă şi apoi mă pune să mă dezbrac.

Dar fotbal ai jucat vreodată?

Toată copilăria. Chiar şi acum, când am fost în Germania, am jucat. Îmi place să joc.

Şi care este poziţia ta într-o echipă de fotbalişti?

Mai mult sunt atacantă.

În familia voastră se fac declaraţii de dragoste?

Întotdeauna.

Ai fost pe la vilă? Ai pus mâna pe sapă?

Nu am prea fost pe acolo, în ultimul timp.

Niciodată nu ai timp. Ce faci?

Cum spun moldovenii: proiecte, proiecte...

Ai un fel de bucate preferate?

Nu sunt capricioasă. Îmi place tot ce găteşte mama. Asta mi-a lipsit în Germania. Nemţii au o bucătărie specifică, pun zahăr mult.

Ai vreun lucru la care ţii în mod special?

Nu am şi nu îmi place să trăiesc cu amintiri.

Ai vreun prieten bun?

Cu cel mai bun prieten al meu nu am mai vorbit de şapte ani. Am auzit că are doi copii.

El ştie că sunteţi prieteni?

Sunt sigură că ştie. Îl cheamă Lâsâi.

Ce gen de muzică asculţi?

Ascult tot felul de muzică. Îmi place foarte mult să ascult muzică proastă, cum ar fi Bulanova. Pot să-mi dedic săptămâni întregi pentru asta. Îmi face o plăcere enormă să ascult muzică proastă. Într-un timp ascultam în draci manele.

La Chişinău cine face muzică bună?

Alternosfera.

Te deranjează când cineva îţi spune că eşti zăpăcită?

Nu mă deranjează.

Ai vreo dată necazuri, plângi?

Acum nu ştiu dacă aş putea să-mi amintesc când am plâns ultima oară. Cuvintele nu mă afectează, pot plânge doar din supraoboseală.

Şi o ultimă întrebare: de unde ai luat tricoul ăsta cu inscripţia „I am an artist”?

Mi l-a dăruit o actriţă din Coreea de Nord.

Ileana Rusu

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

as avea nevoie de texte p/u niste piese musicale(rom./engl.),daca e posibil.......iulian mob.079474702
iulian munteanu   -  
22 Iunie 2011, 09:53
Sus ↑
m/a cucerit de mult cu chipul ei fantastic, m/a cucerit cu scrisul ei ff-a-a---n-t-a-s-t-i-c, sper sa ma cucereasca si in viitor, bafta!!!!
maria   -  
24 Iunie 2011, 08:55
Sus ↑
Nu stiu daca se pot adresa intrebari mai ridicole de cat cele de sus. oare machiajul este mai important decat sufletul pe care nu-l reflecta oglinzile?! Ar trebui sa invatam mult de la Nicoleta Esinencu.
Cristina   -  
07 August 2011, 23:04
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+12°