VIP Magazin
14 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Nicolae Juravschi. Marele olimpic de la Chircaieşti
August 2004, Nr. 04

Nicolae Juravschi. Marele olimpic de la Chircaieşti

Comentează   |   Cuprins

...Septembrie 1988 i s-a părut lui Nicolae cea mai aprinsă toamnă de până atunci. Incredibile şi frumoase până la ameţeli emoţiile de pe cea mai înaltă treaptă a podiumului olimpic! De acolo se vedea totul: Moldova lui, părinţii, anii de muncă. Era prima Olimpiadă la care participa. Scăpase, în sfârşit, de titulatura de „rezervă în echipa URSS", devenind la 24 de ani dublu campion olimpic la caiac-canoe. Abia atunci şi-a permis un gât de „Coca Cola".

Sportul, mai ales fotbalul, a fost slăbiciunea lui Nicolae din copilărie. Visa goluri senzaţionale în porţile adversarilor şi tribune exaltate. S-a pus pe capul mamei să-1 ducă la Chişinău ca să vadă gazonul de la Stadionul republican. Primul meci profesionist urmărit pe viu (nu avea bani de bilet şi a sărit gardul de la Republican) a fost cel între „Carpatî" şi „Nistru", cu generaţia lui Ciobanu, Dubrovici şi Maţiura.

In 1978, când a venit la Şcoala de sport, la admitere lipsea proba de fotbal. A ales atletismul, dar era prea slab (35 kg) pentru a putea obţine rezultate bune peste un an. Cineva 1-a întrebat dacă nu vrea la canoe: „Acolo se practică şi probele de joc, se face forţă şi plimbări cu barca!". Acceptând propunerea ademenitoare, a doua zi s-a pomenit la primul antrenament. „Venit de la ţară, în clasa a VH-ea, antrenamentul era pentru mine un fel de întrecere: am alergat din toate puterile 40 de cercuri şi am ajuns al doilea. Antrenorul credea că o să mor sau o să se întâmple ceva cu mine", râde astăzi campionul olimpic. Au urmat ani de antrenament la rezistenţă, alergări la curse lungi, după care - debutul în competiţii, premii şi primul titlu de campion al republicii.

În 1981, fiind student la INEF, a evoluat pentru Clubul studenţesc „Burevestnik". Era aproape imposibil pentru un băiat din provincie, din Chircăieşti, să facă parte din lotul olimpic al URSS. Mai ales la proba de caiac-canoe, unde trebuia să ai o înălţime de 1,90 metri şi o capacitate fizică enormă. Or, „хитрый молдованчик", aşa cum mai era numit Nicolae, ştia să compenseze aceste lipsuri prin multe calităţi. Mult timp, a figurat în rezerva Uniunii Sovietice la canotaj, fiind întotdeauna pe poziţii, mai ales când era vorba de întreceri decisive unde trebuia să dai dovadă de tărie de caracter. înainte de JO din 1988, Juravschi nici nu era „planificat" pentru competiţii. La Cupa URSS din aprilie '88 a încurcat, vrând-nevrând, toate socotelile antrenorilor, câştigând la 200 şi 500 m - locul II, la 1000 m - locul II, iar la 10000 m - locul I. Nu s-a întâmplat vreodată în sport ca cineva de la sprint să învingă deopotrivă la distanţe mici şi mari! Evident, câştigând toate starturile, Juravschi era pregătit pentru olimpiadă. în acel an, i-a propus lui Victor Reneiski, canotor din Bielarus, să evolueze împreună. "Am văzut că vâslim bine în doi împreună şi i-am propus să facem echipă", îşi aduce aminte Juravschi. După cum aveau să menţioneze jurnaliştii, cei doi câştigau întotdeauna detaşat, lipsind publicul de spectacolul confruntării la limită.

Titlul de campion olimpic cere sacrificii. Când prietenii se duceau la o bere sau la un film, era clar că nu puteam încălca programul. Ca să faci lucruri mari, trebuie să te abţii de la celelalte". Deşi a devenit campion olimpic la 24 de ani, o vârstă relativ întârziată pentru unii sportivi, a demonstrat că nu face parte din seria celor „fără perspectivă". Tandemul Juravschi-Reneiski s-a despărţit doar pe perioada Olimpiadei de la Barcelona din 1992, când Regata internaţională din Germania le-a jucat festa, ei ocupând locul II. însă Nicolae nu s-a dat bătut şi a participat la Barcelona sub culorile României, în doi cu Gheorghe Andriev, avându-1 ca antrenor pe cunoscutul Ivan Patzaichin.

La Olimpiada de la Atlanta, Juravschi-Reneiski au obţinut un succes răsunător - medalia de argint, cea mai scumpă şi mai valoroasă medalie pentru ei. în pofida „distanţei" prea mari de la Seul la Atlanta, cei doi canoişti au arătat lumii întregi că se poate reuşi şi peste opt ani. „De regulă, un tandem se menţine cel mult doi ani, după care se pierde „simţul" partenerului. Chiar şi doi cei mai buni „simplişti" din lume pot să rateze atunci când fac un „dublu", spune Juravschi. În 1994, când cei doi sportivi s-au sunat, Juravschi propunându-i lui Victor să evolueze împreună, acesta abandonase sportul şi pusese pe el vreo 20 kilograme. Şi-a revenit imediat, redevenind sportivul de altădată, gata de luptă, iar peste un an - au dat lovitura. Acesta a fost ultimul lor start. Astăzi, Victor Reneiski este coordonatorul selecţionatei Bielarus la canotaj, iar Nicolae Juravschi - preşedintele Comitetului naţional olimpic.

Chiar dacă ar mai fi putut concura, Juravschi a renunţat la sportul de performanţă, suferind o fractură la coloană. Cu toate acestea, unul dintre marii noştri olimpici se simte împlinit, mai ales lângă soţia Lucia, care nu-şi imaginează nici ea viaţa fără sport şi cei doi copii, Nicoleta şi Victor. Cariera sportivă a lui Nicolae Juravschi continuă. In calitate de preşedinte al Comitetului naţional olimpic este mereu pe poziţia de „start" şi dispus să câştige în continuare marile bătălii ale sportului şi vieţii.

„Goana pentru salarii mari la începutul carierei sportive este o greşeală. Multora nu le ajunge, fiind talentaţi chiar, tărie de caracter şi voinţă. Le-aş dori viitorilor noştri sportivi să găsească răbdare, îngăduinţă, tenacitate şi rezistenţă, pentru a culege mai apoi laurii victoriei. Demnitatea şi seriozitatea sunt foarte importante în sport".

Rodica Trofimov

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+9°