VIP Magazin
21 Octombrie 2018
Print
Print
Print
Print
Nicolae Andronic. În mariaj cu politica
Aprilie 2005, Nr. 12

Nicolae Andronic. În mariaj cu politica

Comentează   |   Cuprins

A ajuns în marea politică la 32 de ani. Când mulţi de vârsta lui îşi pierdeau timpul la bere şi aşteptau să le pice binele din cer. Pe undeva a pierdut, în altă parte a câştigat. La 35, era deja vicepreşedinte al Parlamentului, iar la 39 - prim-viceprim-ministru. În două guverne consecutive. Fotolii confortabile, am spune de la o parte, dar a fost cel mai bătut politician. Chiar dacă nonconformismul său politic 1-a costat, a avut întotdeauna o poziţie diferită de cea a majorităţii şi a spus mereu doar ceea ce a gândit. "A fost interesant pentru mulţi să fiu compromis şi denigrat, spune acum Nicolae Andronic, politicianul urât de opoziţie şi neiubit de putere. Mi s-au inventat multe lucruri abominabile, urâte, unele monstruoase chiar, dar în aceşti patru ani în care m-am aflat mai departe de politică, am stat foarte liniştit. Am fost şi urmărit, mi-au fost interceptate convorbirile telefonice, dar dacă nu ai greşit nicăieri, nu se ia nimeni de tine". Ziariştii care l-au plefturit fără să-1 cunoască, l-au sunat pe urmă şi au regretat sincer că nu i-au cerut opinia înainte de a-şi pune semnătura pe articol. L-au jignit şi le-a fost ruşine să-i dea bună ziua. Că deal cu deal se întâlneşte, darămite om cu om... El înţelege cel mai bine cum e să fii ziarist. Şi de multe ori nu se supără. Sau iartă. A crescut printre gazetari. Când avea 10 ani, tatăl său, Serghei Andronic, corespondent pentru zona de nord, a venit cu familia la Chişinău, unde i s-a oferit postul de redactor-şef adjunct la "Moldova Socialistă". Au urmat 30 de ani de deplasări, de ciorne, de pagini pregătite pentru tipar... Lucru care se termina noaptea târziu cu Nicolae adormit pe masa de scris a părintelui său. De aici se trage, probabil, atitudinea mai specială a politicianului Andronic faţă de cei care fac jurnalism. A cunoscut multă lume din breaslă. Mulţi talentaţi, iar alţii beţivi sau laşi. A spus mereu adevărurilor pe nume, chiar dacă nu întotdeauna acestea au plăcut. Când vorbeşti cu el, trebuie să eviţi zorzoanele verbale, introducerile siropoase. Treci direct la subiect.

Dacă a face politică nu e o zăbavă tocmai dulce, de ce un politician care a fost la guvernare vrea să revină?

Ştiu că pot realiza lucruri importante cu altă viteză decât se realizează ele acum. Nu am o obsesie în legătură cu timpul sau vârsta, dar cei care au avut în aceste alegeri 50 de ani, în următoarea campanie vor avea 55. Nu putem aştepta. După 15 ani de independenţă merităm să trăim în alte condiţii. Viaţa reală e mult mai urâtă decât cea din rapoartele oficiale. Aceleaşi beţii interminabile la sate, derută, învăţători plecaţi... Sunt o persoană care întotdeauna aş pune umărul la ceva bun.

Ce lecţie ati învăţat din această campanie?

Statul, din '90 încoace, a fost administrat prost pentru că n-au existat manageri buni. Opţiunea masivă pentru comunişti nu arată că oamenii ar sprijini doctrina marxist-leninistă, ci că guvernările precedente nu au putut asigura acestor oameni o stabilitate. In satul Fântâna Albă, un om m-a ajutat să înţeleg de ce votează pentru comunişti: înainte primea o pensie de 50 de lei, iar acum primeşte 250. "Om bun, i-am spus, nu am venit aici nici să-i apăr pe cei care îţi dădeau 50 şi nici să-i laud pe aceştia care îţi dau 250. Eu am venit să-ţi spun că şi într-un caz, şi în celălalt e foarte puţin, dar că ştiu cum se poate face mai bine". Omul s-a aşezat jos şi a început să plângă. "Da, e puţin, dar mă tem să pierd şi puţinul ista". Adică stabilitatea pe care o are acum.

Nu v-aţi făcut bagajele pentru acest parlament?

Nu. Pentru noi, adică pentru PŢCD, lansarea în acest scrutin a fost, de fapt, un pas spre alegerile viitoare. Am fost conştienţi că aceasta va fi finalitatea şi, oricum, am derulat o campanie profesională şi inteligentă. Am vorbit despre probleme, ne-am construit o echipă în teritoriu, iar în unele raioane în care credeam că nu avem şanse am luat mai mult decât media noastră pe ţară. Sunt mulţumit de rezultat. Pentru mine, care am fost opt ani în parlament, roaderea pantalonilor de scaunele legislativului nu este interesantă. Mai ales dacă nu vii cu o echipă. Altfel, rişti să păţeşti ca ADR în 1998. Sau ca Braghiş.' Vii cu nunta asta moldovenească şi te pomeneşti pe rol de condiment democratic la majoritatea deja existentă. Mi se pare important să vii cu o echipă pentru a guverna şi nu consider justificat să te uneşti cu oricine doar ca să-i înlocuieşti pe cei care nu-s "ai noştri". De mult nu mai sunt adeptul acestei teorii.

Dvs., omul pragmatic care nu zboară niciodată prea sus (decât, poate, cu avionul), cum credeţi că se vor manifesta democraţii din noul parlament la alegerea preşedintelui?

Alegerile preşedintelui au arătat încă în 2001 că în politică nu există moralitate. Nu m-aş mira dacă va fi reales Voronin. Poate că va fi mai bine aşa. Simt că mulţi prieteni ai poporului nu vor rezista ispitei să-şi dea votul. Unicul lucru pe care vi-1 pot garanta e că aceste devieri de la comportamentul din campania electorală vor fi neapărat acoperite cu o respectabilă motivaţie patriotică. O chestie de genul "dacă afară plouă şi comuniştii spun că plouă, de ce să nu spunem şi noi acelaşi lucru?"

În cazul în care s-ar putea să greşiţi referitor la respectivii amici, ar avea loc alegeri repetate şi am avea o majoritate de centru-dreapta, cine ar avea şansa să fie ales preşedinte?

Nu mai ştiu cine e de dreapta şi cine - de stânga. Lucrurile s-au încurcat foarte mult. Când trebuie să alegem între rău şi mai puţin rău, îmi amintesc de Bîvalov din filmul "Volga, Volga", care zicea despre nişte instrumente muzicale: "Zaberite u nih ătot brak i daite drugoi". In condiţiile când ni se cere să schimbăm un lucru rebutat cu altul, voi fi în primul rând cu ochii pe opoziţie. Toată lumea ştie că patru ani am bătut în putere şi personal în preşedintele Voronin. Dar astăzi, când la putere pot ajunge alţii, voi fi cu ochii pe ei. Şi dacă va fi nevoie, îl voi susţine pe Voronin. In cele bune, evident. Cum sunt Şerpeni, Căpriana -lucruri care trebuiau făcute demult. Pentru că, aşa cum zice politicianul moldovean, nu poţi să spui că nu plouă, dacă plouă. Cât priveşte preşedintele, e nevoie de o persoană reprezentativă care va respecta Constituţia.

Îmi amintesc că vreo 4-5 ani în urmă, vorbeaţi de câteva ori pe zi, cel puţin la telefon, cu dl Voronin. Când s-a produs ruptura ?

Eu şi cu primul preşedinte Snegur am fost în relaţii bune. Se întâmpla des să nu fim de acord, dar în chestiuni de principiu, întotdeauna a existat cineva care a intervenit să strice această relaţie. Mai târziu, la Guvern, au încercat să mă denigreze în faţa lui Lucinschi. Aşa a fost şi cu actualul preşedinte - eram vecini buni, dar când a devenit şef de stat, s-au găsit "binevoitori" care au turnat zoi, de teamă că aş încerca să mă apropii. Cei care intrau la el, nu vorbeau despre ce pot face, dar cât de rău e Andronic. Au fost nişte tipi, de care Voronin s-a descotorosit până la urmă. Dar cât a pierdut statul pe timpul aflării lor în funcţii! Credeam că actualul preşedinte, spre deosebire de primii doi, poate discerne mai bine între informaţiile pe care le primeşte. Dar nu a fost să fie şi trebuie să recunosc că timp de patru ani am luptat unul cu celălalt. Se pare că am exagerat ambii, mai ales că nu trebuia să ne atingem de familii. E regretabil. Cred, însă, că un om poate privi înapoi şi reface lucrurile. Doar lupii nu pot întoarce capul, căci nu le permite construcţia coloanei vertebrale.

Şi cu preşedintele Snegur ce s-a întâmplat? Deocamdată, nici el, nici Dvs. nu aţi comentat prea detaliat "divorţul".

A rămas în istorie această ruptură. A fost ceva sfânt pentru mine: eu sunt naşul nepotului lui, iar el este naşul mezinului nostru Cristian. Anume pentru aceste lucruri foarte omeneşti cred că trebuia să ne despărţim altfel. Poate că trebuia să stăm la un cognac şi să spunem tot ce ne doare. Dar nu eu am fost iniţiatorul acestei desfaceri şi mai aştept. Eu ţin la legăturile omeneşti şi încerc să nu uit.

Cum a evoluat în timp atitudinea soţiei faţă de această "boală" a Dvs. - politica?

Am stabilit din start că acasă nu se vorbeşte despre politică. E adevărat că Irina mai uită uneori, dar am grijă să-i amintesc. Se vede că după patru ani de lipsă activă din politică, în această campanie electorală a avut şi ea emoţii destul de mari. Mă strădui să-mi ţin familia mai departe de grijile mele.

Sunteţi un dur? Cineva care a învăţat într-o clasă cu Dvs. spunea că se temea să nu-l bateţi, la şcoală.

Duritatea e un fel de exigenţă pe care o aplici, în primul rând, în raport cu tine. La şcoală au fost alţii mai bătăuşi. Acum, mezinul are centură verde la taekwon-do şi l-am rugat foarte mult să nu demonstreze colegilor ce poate.

Cât de mult seamănă copilăria copiilor dvs. cu cea proprie?

Nu seamănă deloc. Nu spun că toţi copiii trebuie să-şi prindă degetele în lanţul de la bicicletă sau să umble cu genunchii însângeraţi, dar şezutul ore în şir la computer mă scoate din sărite. Mie îmi era foarte interesant să mă duc la scăldat, chiar dacă ştiam că asta se va termina cu bătaie acasă. Ei, însă, au abonament la bazin şi nu găsesc mare şarm în asta. Fizic, băiatul meu mai mare, Sandu, seamănă cu mine, iar Cristian, cu maică-sa. La caracter şi temperament e exact invers. Cristi se scoală primul, pe la 6 dimineaţa, şi mă întreabă ce facem azi. E încântat să-mi ţină companie şi la vânătoare, şi la pescuit, şi la biliard, iar toamna trecută am petrecut împreună o zi minunată cu un vaporaş pe Nistru. A mers la volanul maşinii, a stat în fotoliul comandantului de aeronavă, aceasta fiind în zbor. A condus vaporul şi a zburat cu paraşuta. Mai vrea să ţină locul mecanicului de tren. Ar fi vrut să meargă cu mine şi la dezbaterile electorale de la televiziune, dar nu s-a putut.

Avea ceva de spus electoratului ?

Nu, pur şi simplu vroia să nimerească în cadru.

Ce vă preocupă acum?

M-am pomenit că mă gândesc tot mai mult la memoria noastră. Am reconstituit arborele genealogic al familiei nu pentru a găsi viţa nobilă, dar să ştie şi copiii cine au fost buneii lor şi unde sunt îngropaţi. Mulţi ani în urmă, când fratele Valeriu şi-a adus acasă viitoarea soţie, mă uitam la ea cu un soi de gelozie amestecată cu ciudă, ea fiind persoana care îmi fura fratele. Eram foarte ataşaţi unul de altul. Am mâncat dintr-o farfurie, am dormit într-un pat, dar copiii noştri sunt mult mai rezervaţi, mai reci, iar nepoţii cu siguranţă vor fi străini. De asta, încerc să le educ acest sentiment de familie. Mi-am dus copiii la mormântul tatălui meu şi sunt sigur că, dacă vor îngriji şi ei de mormântul meu, va avea cineva grija şi de al lor.

Cum aţi suportat pierderea tatălui?

Foarte greu. Aveam 30 de ani când s-a dus. A fost omul care m-a învăţat totul în viaţă. Cu pierderea lui a apărut un vid pe care nu l-am mai completat niciodată. II visez des, mă trezesc şi nu pot să cred că nu mai este. Chiar şi după atâţia ani. Şi-a petrecut ultimele şapte luni din viaţă pe un pat de spital. Din fericire, mama este alături de noi. Are o relaţie specială cu mezinul meu. Caută unul de celălalt. Anul trecut, ea şi-a fracturat o mână, iar el şi acum o întreabă dacă o mai doare. Mama este pentru el copilăria pe care am avut-o eu. Merg împreună la vila de la Truşeni. Acolo Cristi se manifestă ca agricultor. Are o chemare aparte pentru agricultură, ca un membru destoinic al Partidului Ţărănesc. Sandu e mai rupt de pământ, mai cosmopolit.

Ce faceţi duminica? Mergeţi la mama sau vă întâlniţi cu vecinii, la un joc de cărţi?

Nu, v-am spus că nu joc cărţi cu Voronin. Mă strădui să fug din prizonieratul celor patru pereţi. O escapadă la natură e formula perfectă pentru un week-end.

De ce purtaţi patru telefoane mobile în acelaşi timp?

În virtutea activităţii mele de avocat şi lider de partid, nimeresc deseori în zone neacoperite de primul sau al doilea operator de telefonie mobilă. De aceea am nevoie de două numere şi două telefoane. Al treilea şi al patrulea telefon sunt pentru a-mi asigura securitatea şi confidenţialitatea convorbirilor, însă periodic le arunc cu tot cu cartelă. Când voi arunca cu totul aceste telefoane, înseamnă că mă voi simţi în siguranţă şi lucrurile în această ţară vor fi altfel, normale. Deocamdată, pot să spun că aş vrea foarte mult să scap de cel de-al treilea şi al patrulea telefon.

Text: Rodica Ciorănică
Foto: Roman Rîbaliov

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+13°