VIP Magazin
18 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
New generation. Eugen Bodarev
Mai 2008, Nr. 49

New generation. Eugen Bodarev

Comentează   |   Cuprins

Pe 7 decembrie va face 30 de ani, vârstă la care se poate mândri cu postul de director general al companiei „Cristina”. Nu are când să o facă şi nici nu-i stă în fire. Este implicat într-o afacere de familie căreia i se dedică total – ştie că nimeni nu o să făurească mai bine viitorul său şi al familiei. Este format ca personalitate şi se conduce de nişte principii clar conturate – atât în viaţă, cât şi în muncă.

S-a născut, a copilărit şi a studiat la Chişinău. După ce a absolvit Dreptul la USM (drept internaţional) a activat în Bucureşti, la compania „mamă” “Cristina Mold-Rom Simpex” SRL, între anii 2000 şi 2005, după care s-a reîntors la Chişinău să muncească cot la cot cu familia, la „Cristina” de aici – în postul de director şi, din 2007, director general. Într-o afacere de familie, activitatea este împărţită si fiecare îşi îndeplineşte conştiincios obligaţiile. Pentru că relaţiile sunt mai speciale decât într-o altă afacere, în interiorul corpului administrativ există o conlucrare amiabilă, nu o supunere ierarhică, chiar dacă pe durata zilei de muncă nimeni nu invocă statutul de membru al familiei... Despre viaţa privată a lui Eugen: până la 30 august este celibatar, dată la care va păşi într-o altă fază a vieţii, alături de viitoarea soţie Sanda.

Afacerea în familie oferă multe avantaje. Se întâmplă şi invers?

Plusurile prevalează, oricum – există un lucru care îl faci pentru tine şi pentru familia ta, iar rezultatul muncii depinde doar de tine. Dacă nu faci nimic, nimeni nu-ţi dă salariul. Trebuie să conştientizezi şi să realizezi singur ce este bine şi ce nu. Ştiu că acesta este locul meu, îmi place ceea ce fac şi în ciuda muncii obositoare rezultatul îmi provoacă satisfacţie. Postul meu nu se limitează doar la coordonarea a tot ce se întamplă în companie, astfel, absolvind facultatea de drept, mă ocup şi de problemele legate de juridică şi nu numai. Încercăm să îi creem o imagine şi un prestigiu “Cristinei”, nu doar într-un mod direct ci şi indirect. Şi când zic indirect mă gandesc la oamenii care sunt satisfăcuţi de produsul nostru finit, astfel şi comunicarea interumană creează imaginea firmei. Îmi pare rău sa recunosc dar, la noi lumea nu prea îşi dă sufletul pentru munca pe care o face şi asta nici nu depinde de remunerare. Nimeni n-o să facă lucrul mai bun decât cei cointeresaţi – în cazul nostru, se referă la activitatea administrativă care este dusă exclusiv de membrii familiei noastre, pe care o consider una sănătoasă, normală. Despre dezavantaje, nu cred că sunt…

Trei principii de care te conduci în afaceri.

Muncă, muncă, muncă. Uneori nu am sâmbete şi duminici din simplul motiv că, indiferent de ziua săptămânii, mereu este de lucru şi cine altcineva ar putea să se ocupe de aceste probleme dacă nu eu-care le cunosc cel mai bine. Sunt chestiuni care pot fi soluţionate anume duminică, pentru care nu se merită să pierzi ziua de miercuri, spre exemplu. Nu suntem la serviciu de la opt la cinci – putem sta şi până la miezul nopţii. Oricum, mai devreme de orele 20-21 nu părăsim întreprinderea.

Încălţămintea este un simplu obiect care aduce bani sau ceva mai mult?

Întrebarea merită un răspuns diplomatic. Încălţămintea nu aduce bani – este o afacere ca oricare alta, în care trebuie să aduci materie primă, să produci şi să vinzi – rezultatele le vezi la sfârşit. Afacerea presupune în sine nu doar capacităţi super mari de producţie şi profituri extraordinare. Înseamnă o muncă nebună, cu rezultate nu întotdeauna pozitive - pe unde pierzi, pe unde câştigi. O afacere în care sunt investiţii, cheltuieli, profituri, sezoane mai proaste, altele mai bune etc. Bine, orice afacere trebuie să aibă un statut, o prezenţă, o etichetă stabilită. Există o tradiţie – trebuie să fie corectă. Orice afacere are un principiu – principiul „Cristinei” este „asortiment maxim, calitate maximă în raport cu un preţ accesibil”. Eu, fiind bărbat şi cred că şi faptul că activez într-o companie de producere a încălţămintei, mă face să acord o atenţie deosebită acesteia. Până la urmă cred că şi incălţămintea este un accesoriu frumos şi oricând binevenit atât unei doamne sau domnişoare, cât şi unui bărbat. Mai ales în ziua de astăzi, când toti se vor în pas cu moda. Încălţămintea poate fi considerată o bijuterie frumoasă asortată oricând, oriunde şi la orice tip de îmbrăcăminte.

Modelul iubit de încălţăminte…

Nu ştiu dacă am unul anume. Cel mai iubit model este încălţămintea comodă, bună de alergat toată ziua. Dacă vorbim de pantofi, ar fi din lac sau piele întoarsă.

Ce criterii trebuie să întrunească modelul ideal de încălţăminte?

Nu cred că există un model ideal de încălţăminte.Gusturile şi părerile diferă. Ceea ce ar putea să îmi placă mie ar putea displace altora. Cert este că pentru noi toţi o încălţăminte ideală ar trebui să întrunească trei criterii obligatorii: aspect frumos, comoditate, durabilitate.

Mărimea ideală a piciorului pentru o femeie (etalonul Cenuşăresei)?

Mai depinde şi de femeie. Glumesc. Se consideră „37”-„38”, iar cât priveşte prinţul – la bărbaţi este mărimea „42” sau între „41” şi „43”. Este piciorul normal, care cel mai des se întâlneşte. Şi loturile se fac în dependenţă de acest criteriu: În Europa, un lot pentru bărbaţi se formează astfel: un model de mărimea „40”, două – „41”, trei de „42”, după care vin două de „43” şi câte unul de mărimea „44” şi „45”. Este principiul european care nu este tocmai comod de pus în practică pentru moldoveni. La noi se lucrează diferit: întreprinderile care activează pentru contracte, încarcă loturile la fix. Noi avem propria distribuţie şi decidem cantitatea produsului, într-o oarecare măsură. După cerere încercăm să stabilim care ar fi măsura cea mai întrebată. Este principiul „hai să ghicim”, pentru că într-un an se pot întreba mai mult modelele de mărimea „38”, iar noi suntem pregătiţi mai mult cu „37”, iar în altul se poate întâmpla invers.

Calificativul „cizmar”, format istoric şi cunoscut în mase, nu dă bine unui tânăr om de afaceri. S-au schimbat între timp interpretările sau faci abstracţie de clişee?

Nu s-a schimbat nimic. Cizmăria a fost şi a rămas tot cizmărie - şi la noi, şi în Italia şi prin alte părţi. Nu este un nume ruşinos. Da, ştiu din povestirile bătrânilor că, pe timpuri, în sate, cizmarii erau cei mai săraci, murdari etc… De altfel, cizmar este denumirea tehnologică corectă a meseriei – omul care trage cizma pe calapod.  

Afaceri, încălţăminte, familie… Tinereţea e „sacrificată”  sau le împaci pe toate?

Sunt născut în Chişinău şi mi-am petrecut anii de studenţie în gaşca mea – nu eram chiar genul de student care dormea în bibliotecă şi învăţa din scoarţă-n scoarţă. Învăţătura şi petrecerile nocturne erau domenii paralele în acele vremuri. Dar vine o perioadă, după absolvirea Universităţii, când înţelegi că nu va mai fi un „1 septembrie” şi vacanţe, realizând că a intervenit momentul în care trebuie să ne impunem fizic şi psihic pentru a aplica toate informaţiile căpătate în familie, şcoală şi facultate şi să ne gândim la viitorul nostru şi la ce putem face în viaţă. Mi-a luat jumătate de an să mă acomodez cu această perioadă de tranziţie de la studenţie la o viaţă „serioasă”, cu tot ce implică aceasta. „Soluţia” pentru mine a fost plecarea la Bucureşti, deşi am înţeles-o abia după întoarcere. Aş recomanda şi copiilor mei să plece din „cuib” pentru a se forma ca personalitate şi a se descurca apoi în viaţă.

Timpul liber? Ai vreun cerc de oameni în care te simţi ca acasă? Din afara familiei, tineri businessmani etc.

Nu poţi fi implicat în afaceri, dacă nu cunoşti un anume cerc de oameni. Dacă te referi la un anumit „mediu” care rupe nopţile prin cluburi, sunt din altă carte – nu văd compatibilitatea între afaceri şi petreceri. Nu poţi fi implicat în conducerea unei fabrici de producere a încălţămintei şi s-o dai nopţile „în baluri”, pentru ca a doua zi să te încadrezi în problemele organizatorice. Depin-de şi de profilul companiei – e una să fii importator de produs finit şi doar să-l vinzi şi e cu totul altceva să aduci materie primă, să produci şi să vinzi produsul. Nu cred într-un om de afaceri care vine la 10 la serviciu, pierde două ore să ia prânzul la restaurant şi care la orele 17 este liber să plece acasă. Sau omul are super calităţi organizatorice, „dumnezeieşti”, sau e doar fudulie să se oftice cei din jur. Nu înseamnă că nu trebuie să ne odihnim, dar fiecare vârstă are o valoare şi e important să ştim să o apreciem şi să trăim corespunzător acesteia. Nu e neapărat să te „spânzuri” într-un club de noapte când te poţi simţi bine într-o gaşcă de prieteni. N-o să-mi pară rău niciodată că nu m-am „omorât” în petreceri, dar o să regret că nu am acordat atenţia cuvenită familiei.

Pasiuni, mâncarea preferată, maşina, băuturi…

Din păcate pentru producătorii de băuturi alcoolice, nu consum aceste produse – maxim un pahar cu vin de Paşti sau de Crăciun. Bucătărie – ce-i mai bunicel. Nu pot spune că am pasiuni nebune pentru care dau totul de pe lume. Alta ar fi motocicletele, modelele sport, în special, deşi îmi place principiul „cea mai bună maşină e acea pe care o ai”. În general, îmi place curăţenia, florile, iarba. Per ansamblu, plăcerea mea sunt lucrurile bine-gândite, aşezate şi curate.

Unde călătoreşti?

Îmi plac călătoriile, în special cu automobilul. Chiar dacă sunt obositoare, sunt şi cele mai calmante. Şi dacă merg în Italia în interes de serviciu, tot cu maşina o fac. Nu contează dacă zborul durează doar două ore – din avion eşti expediat în hotel, de acolo în direcţie inversă şi ajungi acasă fără a vedea nimic. Îmi place să văd multe lucruri, să analizez, ca să fac acasă la fel sau, poate, mai bine. Se referă la orice. Nu-mi place să stau locului. Nu-mi ajunge aer. Unde n-aş merge, oriunde primesc plăcere, indiferent dacă a fost piatră, nisip, mare sau munte. Nu înţeleg oamenii care de Crăciun merg în Cipru – trebuie neapărat să fie frig şi să scârţâie zăpada. Spiritul sărbătorii îl văd anume la munte, chiar dacă meseria nu mă lasă să o fac în ultimii ani. Despre ţări: lumea asta e aşa de minunată încât merită să vezi orice meleag de pe orice continent, motiv din care emisiunile mele televizate preferate sunt „Непутевые заметки” şi “Их нравы”.

Vacanţa de vis unde e?

Pentru moment, visul meu e ca, în septembrie, să petrecem în doi luna de miere pe o insuliţă, dar undeva unde nu există roaming, iar singura modalitate de deplasare să fie barca, într-o izolare de suflet.

Text: Marcel Toma
Foto: Andrei Mardare


Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

LA MULTI ANI
MIHAI GOGEAN   -  
07 Decembrie 2011, 19:08
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+7°