VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Natalie Tomá. Show-ul trebuie să continue
Noiembrie 2012, Nr. 102

Natalie Tomá. Show-ul trebuie să continue

Comentează   |   Cuprins

Luna decembrie va fi plină de evenimente pentru focoasa blondă. Face 25 de ani, marchează un deceniu de activitate şi va aduce pe lume primul său „copil” – este perioada ei de glorie şi de împlinire. Primul ei copil este primul mare concert pe care îl va susţine pe 19 decembrie la Palatul Naţional. În ultimii doi ani a lansat două albumuri: „Time”, cu o prezentare în stil clasic, şi „Cununa de flori”, o seară de muzică folk, prezentări închise la care a invitat doar prieteni.

Acum îşi doreşte un eveniment de amploare, pregătind cu minuţiozitate primul său concert solo. În premieră pentru Moldova, Natalie vrea să combine pe scenă ceea ce nu poate fi combinat — în spatele ei se vor afla trei orchestre: „Alex Calancea Band”, Orchestra simfonică şi „Lăutarii”. Artista va interpreta 25 de piese ce simbolizează cei 25 de ani ai săi, în română, rusă, engleză şi franceză, dar şi piese noi pe care abia le-a lansat. Până atunci, Natalia este mereu în deplasări, pregătind noi trackuri şi proiecte, la Moscova sau Kiev, dar şi la Bucureşti. Se mai opreşte să tragă linie, a depăşit o distanţă după care urmează alta, şi-a luat şi nume de scenă... Punct şi de la capăt – viaţa continuă, show-ul merge mai departe.

>> Prin retrospectivă, conştientizez că sunt zece ani de când fac profesional muzică. Îmi lipseşte în prezent acea stare de concurenţă permanentă, pe care o aveam participând la concursuri, când îţi propui un anumit scop şi trăieşti cu el… Când eşti într-un concurs, îţi strângi în pumn toate puterile şi lucrezi cu dăruire, perfecţionându-te prin această luptă.

>> Pe 11 decembrie împlinesc 25 de ani. Nu mă jenez deloc de vârsta mea, nu am complexul de a ascunde ziua mea de naştere. Este o perioadă deosebită când ai obţinut ceva în viaţă, dar, în acelaşi timp, păstrezi suflul tineresc, înţelegând că poţi face încă foarte multe. Viaţa încă nu te-a corupt, nu te-a supărat, nu ţi-a sădit în suflet răutate. Plin de puteri, priveşti cu ochii larg deschişi spre viitor şi înţelegi că totul este în mâinile tale şi că vei materializa tot ce îţi propui în următorii maximum zece ani. În plus, pentru o femeie, fiecare vârstă este frumoasă.

>> Sunt unul dintre acei oameni care fac ceea ce iubesc. Totuşi, doar o parte din populaţie se ocupă cu ceea ce îi place. Restul lucrează pentru că trebuie, unde este mai comod sau pentru a supravieţui. Eu am avut norocul să împac şi capra, şi varza, să fiu antrenată în activităţi ce mă satisfac atât financiar, cât şi spiritual.

>> Nu trăiesc după principiul de a demonstra ceva cuiva, ceea ce fac nu este pentru că vreau să arăt că sunt mai frumoasă, mai deşteaptă sau cânt mai bine. Fac ceea ce îmi place şi esenţial este că nu mă port în contradicţie cu lumea mea interioară, nu mă mint şi trăiesc după morala şi principiile proprii. Nu cred că este mai bine atunci când te minţi sau faci ceva împotriva lumii tale lăuntrice, iar peste un timp, din obişnuinţă, tratezi comportamentul respectiv ca o normalitate.

Despre carieră şi stil
>> Moscova, Kiev, Bucureşti, sunt în deplasări continue. De fapt, sunt o persoană stabilă. Nu mă arunc după doi iepuri, dar, în acelaşi timp, fiind un om de artă, mă aflu mereu în căutare, caut hitul meu, caut piesa mea, pe care cred că încă nu am găsit-o – piesa care va fi cunoscută nu doar în Moldova, România, Ucraina, cea care va cuceri întregul spaţiu ex-sovietic sau spaţiul european.

>> Sunt unii artişti care lansează o piesă ce urcă automat în topuri, dar peste cinci ani se dizolvă ca un balon de săpun. Varianta clasică înseamnă însă un drum lung, când artistul cântă un repertoriu divers. Eu interpretez şi melodii populare, şi în stil clasic, şi jazz. Artistul se caută, iar în momentul în care se regăseşte, lucrează ani buni pe aceeaşi direcţie, la concertele sale sălile fiind arhipline. Acesta este scopul meu.  

>> Mă aflu în căutare şi pentru că specificul Moldovei, al oamenilor de aici, este foarte divers din punct de vedere lingvistic. Eu sunt vorbitoare de limbă rusă, pe când aici este necesar să se cânte mai mult în română, se cer şi piese în engleză. Prin urmare, fac piese în toate aceste trei limbi.

>> Acum, încerc să pătrund pe piaţa românească, care are şi ea specificul său. De curând, am lansat cu CRBL piesa „O nouă zi”, care, timp de o săptămână, a adunat peste un milion două sute de mii de vizualizări, un record pentru Moldova. În curând, planific să mai lansez o piesă în România. În acelaşi timp, scriu şi piese în rusă.

>> Îmi place enorm Bucureştiul, îmi plac oamenii din showbusinessul românesc, sunt extrem de creativi şi inventivi, au un stil vestimentar şi unul muzical cu adevărat european.

>> Îmi creez singură stilul. Din păcate, nu am găsit încă stilistul sau persoana care ar putea să-mi dea sugestii, îmi potrivesc singură vestimentaţia cu machiajul, coafura şi mereu mă îmbrac astfel încât totul să fie frumos, comod şi să-mi placă. Imaginea mea nu vine niciodată în contradicţie cu lumea mea interioară, cu starea mea emotivă. Nu mă avânt să îmbrac ceva neobişnuit, extravagant.

Despre copilărie, mama şi pofta de viaţă
>> În copilărie purtam „ochelari roz”, care erau foarte mari şi îmi părea că viaţa curge lin într-o direcţie, pentru ca mai apoi să mi se întâmple momente tragice care m-au maturizat foarte repede…

>> De un singur lucru îmi pare foarte rău, că nu am reuşit să-i zic mamei mai multe „Te iubesc”-uri. Părinţii sunt cu adevărat tot ce avem mai scump pe lume şi doar aceşti oameni ne susţin şi ne iubesc sincer şi necondiţionat. Poţi avea un iubit, poţi avea chiar şi un soţ, dar părinţii sunt cu totul altceva.

>> Nimeni niciodată nu mi-a văzut lacrimile şi se-ntâmplă foarte rar ca cineva să mă vadă tristă, de aceea le pare tuturor că zâmbesc mereu. Macin în mine toate emoţiile, deşi ştiu că nu este bine. Pot să plâng acasă, ascultând o melodie tristă, să plâng şi să mă simt mai bine în următoarea zi.

>> Zâmbetul meu este o moştenire genetică. Şi mama zâmbea mereu. Mulţi oameni, care nu mă cunosc, pot crede că mă hlizesc ca o naivă sau că am un zâmbet artificial. Zâmbetul meu însă porneşte de la gustul de viaţă, de la dorinţa de a trăi şi de a face cât mai multe. Vine din interior.

Despre dragoste
>> Nu pot să zic că mă îndrăgostesc uşor, dar dacă o fac, mă dizolv în omul pe care îl iubesc, mă dau lui toată şi asta nu durează o zi sau o lună,  ci o perioadă mai îndelungată din viaţa mea. De bărbatul pe care-l iubesc mă leagă atât emoţii pozitive, cât şi negative…

>> Relaţiile mele din trecut fac parte din viaţa mea. Din ele am învăţat. Până nu vei simţi singur, până nu vei plânge, până nu vei depăşi o situaţie sau alta, nu vei învăţa şi nu vei simţi această plinătate şi luminozitate a dragostei.

>> Bărbatul cu care sunt în prezent într-o relaţie vrea copii de la mine. Pentru el, copiii sunt primordiali, eu sunt primordială ca femeie, ca o viitoare mamă, ca jumătatea lui, mai puţin ca artistă, cântăreaţă. El a spus, odată, că mă iubeşte din interior spre exterior, şi nu din exterior spre interior. Mă simte cu sufletul. Aş putea să pun 10 kg pe mine şi acest bărbat mă va iubi la fel de mult. Asta este cu adevărat acea iubire şi acea fericire când, aflându-te alături de acest om, nu te gândeşti la ce trebuie să-i spui ca să-l impresionezi, cum să stai ca să fie pus în evidenţă profilul tău. În acest fapt rezidă frumuseţea unei relaţii.

>> Voi putea spune mai multe despre el şi planurile noastre de viitor atunci când va fi nunta sau va apărea un copil. Este firesc ca oamenii să-şi facă planuri de viitor, iar când relaţiile sunt frumoase, şi planurile sunt frumoase, deşi în viaţă se pot întâmpla multe, şi dezamăgiri, şi neînţelegeri.

>> Profesia mea, din păcate, este în contradicţie cu valorile familiei, eu sunt permanent în călătorii, ne vedem rar. Potrivit unor contracte, s-ar putea să nu am voie să nasc în următorii cinci-zece ani. Producătorul controlează greutatea şi starea fizică a cântăreţei. Cărui bărbat i-ar plăcea asta? De felul lor, ei sunt posesivi. Oricât de mult s-ar strădui un bărbat să accepte ocupaţia soţiei sale, oricum îşi doreşte ca anume el să-i controleze pulsul, şi nu producătorul care îi dictează acesteia ce să facă timp de cinci sau zece ani.

>> Sunt carieristă şi am planuri uriaşe pe care la sigur le voi realiza, pentru că merg spre această ţintă onest. În acelaşi timp, îmi doresc ca la 80 de ani să-mi ţin de mână soţul, lângă cămin, având în jur copii şi nepoţi. E o dorinţă banală care îmi pare că persistă în sufletele tuturor oamenilor normali.

Despre promovare şi bârfe
>> Apariţiile mele sexy nu sunt o strategie de promovare. Cred că, la vârsta mea, mă simt mai feminină, mai senzuală şi desigur mai încrezută în sine decât cu câţiva ani în urmă. Nu afişez: „Uitaţi-vă ce picioare, sâni sau buze am”. La 15 ani, sigur că nu aş fi făcut asemenea poze ca în prezent, pentru că interiorul meu nu mi-ar fi permis asta. Acum sunt un om foarte încrezut în sine şi dacă conceptul sesiunii foto sau al filmării cere ca pe alocuri să-mi  fie evidenţiată silueta, să-mi fie dezgolit corpul, nu-mi este jenă de asta şi mă străduiesc să iasă frumos, nu vulgar.

>> Cred că trebuie să existe presă de bulevard. Ea struneşte pe alocuri vedetele şi oamenii publici. Dacă te crezi ciupercă, urcă în coş, dacă eşti o persoană publică, trebuie să fii un exemplu pentru alţii, să ai un comportament demn în toate situaţiile, să nu te îmbeţi sau să-ţi afişezi chiloţii pentru că aşa îţi place. Trebuie să fie un respect faţă de public. De aceea presa de bulevard „biciuieşte” artiştii. Alta e că paparazzi trebuie să aibă o anumită limită şi, orice ar scrie, trebuie să fie confirmat prin fotografii şi video.

>> La viaţa mea, am citit multe bârfe despre mine. Că mă căsătoresc cu Dorin Chirtoacă, că sunt într-o relaţie cu oameni pe care nici măcar nu-i cunosc, că iubitul meu are 75 de ani, l-am luat din familie şi de la cei trei copii ai săi, că Tomá este numele soţului şi că mi-am schimbat numele pentru că m-am căsătorit, că am primit în dar apartamente şi maşini. Cred că, peste vreo 20 de ani, voi scrie o carte de memorii care le va include pe toate.

>> Ţin să dezmint bârfele. Nu m-am căsătorit, cu toate că mi-am schimbat numele în buletinul de identitate. Sunt nişte momente juridice, personale, dar care nu au nicio legătură cu căsătoria. Iar cel mai scump cadou pe care l-am primit a fost câinele pe care mi l-au dăruit la 18 ani.

Planuri de viitor
>> Vreau să mă lansez în afaceri. Îmi doresc foarte mult ca, după 30 de ani, să administrez şi anumite proiecte comerciale în paralel cu activitatea artistică. Mă voi implica neapărat în acţiuni de caritate, vreau să lansez un proiect pentru susţinerea copiilor cu înclinaţii artistice.  

>> Anul viitor îmi voi încerca calităţile de prezentator TV, am primit oferte din Kiev, dar şi din Bucureşti, fiind vorba de emisiuni de divertisment în ambele cazuri. Îmi este mai uşor să lucrez în rusă, dar eventuala experienţă de la Bucureşti este foarte interesantă şi tentantă. Am şi început să iau lecţii de română aşa cum scrie cartea.

>> Nu exclud implicarea mea în politică, îmi este interesantă, aştept doar să mai treacă ceva ani, să am o experienţă de viaţă mai mare. În prezent, la ce se întâmplă în politica din ţara noastră, nu aş risca să mă implic în ea, pentru că totul este foarte ambiguu. Cred că înşişi politicienii s-au încurcat în doctrine şi idei, încep cu una pentru a atrage electoratul, apoi încheie cu altceva, ajungând la putere.

>> Mai am de urcat un Everest: Eurovisionul, concurs la care ţin să mai particip. Când se va întâmpla, în acest an sau poate la anul viitor, nu am stabilit. Sigur, însă, e că vreau să aduc Eurovisionul în ţară.

(Text: Doina Popa. Foto: Veaceslav Sîrbu)

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+1°